36.3 C
Roșiorii de Vede
joi, iunie 20, 2024

Grupuri etnografice, aspecte dialectale şi etnonimie locală

ROMÂNII DE LÂNGÃ NOI – UITAŢI DE ŢARA MAMÃ

Populaţia româneascã din Peninsula Balcanicã.

Studiu uman geographic ( XI)

Dr. Dorin Lozovanu

limba-romana-an-1000-refacut

Grupuri etnografice, aspecte dialectale şi etnonimie locală

Sub aspect etnografic, care coincide în mare parte cu specificul lingvistic dialectal, precum indică şi regiunea de origine, românii din Serbia pot fi caracterizaţi separat în cele două regiuni majore, la nord de Dunăre (în Vojvodina, spaţiu sub dominaţie Austro-Ungară în trecut) şi la sud de Dunăre (Serbia de est şi cea centrală, teritorii sub ocupaţie otomană îndelungată).

Astfel pentru Vojvodina, la nivel de specific etnografic regional, care coincide în mare parte şi cu

aspectele dialectale, de origine geografică şi istorică, populaţia românească poate fi divizată în câteva categorii.

  1. Bănăţeni

Este populaţia românească autohtonă, formând un grup comun cu cei din Banatul românesc, de care sunt despărţiţi doar prin graniţa politică care îi divizează începând din 1918. Particularităţile etnografice şi dialectale sunt parţial păstrate, deşi există o influenţă a limbii şi culturii româneşti generale, ca urmare a şcolilor şi instituţiilor culturale româneşti existente în regiune.

În cadrul bănăţenilor din Vojvodina, Banatul de Vest, putem diferenţia două ramuri, relativ diferite între ele, atât ca origine, cât şi ca trăsături etnografice.

Prima este cea a bănăţenilor de munte, care reprezintă populaţia autohtonă în regiune, fără a

exista indicii să fi migrat din alte părţi. Aceştea formează acelaşi grup cu bănăţenii de munte din România, din regiunea Caraş. Arealul acestora este în regiunea dealurilor Vârşeţului şi împrejurimi, ca localităţi tipice fiind Srediştea Mică, Marcovăţ, Coştei, Voivodinţ, Sălciţa, Iablanca şi Mesici. La acestea putem adăuga şi localităţile situate în câmpie, dar cu trăsături etnografice ale bănăţenilor de munte, cum ar fi Râtişor, Vlaicovăţ, Jamul Mic şi Grebenaţ.

limba-romana-an-1500-refacut

O a doua ramură este cea a bănăţenilor de câmpie, care sunt în mare parte colonizaţi în localităţile de câmpie din Banatul de vest în secolul XVIII, mai puţin începutul secolului XIX. Originea lor este din alte regiuni ale Banatului, precum din Sacălaz (în Toracul Mare), Clopodia (în Seleuş, Petrovasâla), Jamul Mare (în Petrovasâla) etc. Dintre localităţile cu bănăţeni de câmpie sunt Alibunar, Seleuş, Sân Ianăş (Barice), Mărghita, Nicolinţ, Toracul Mare, Uzdin, Petrovasâla, Sărcia (Sutjeska). Localităţile de la sud de dunele Deliblata sunt populate cu români la începutul secolului XIX, majoritatea fiind de origine bănăţeni, însă atât de munte cât şi de câmpie (mai mult din localităţile Orşova, Goruia, Jurjova, Răchitova) iar caracterul etnic local al acestor români este puternic influenţat şi de sârbi, procesul de asimilare etnică din partea acestora având loc până în prezent, cum ar fi în localităţile Doloave (Dolovo), Maramorac, Deliblata, Cuvin, Omoliţa.

Ca nume locale pentru diferenţierea în cadrul diferitor grupe de bănăţeni, la cei din câmpie era

specific cel de fătuţi, prin care se desemnau între ei cei din satele vecine (de la frate în grai local), termen tot mai puţin utilizat în prezent. La nivel de sate au mai fost consemnate de exemplu numele de momârlani dat celor din Toracu Mare de către locuitorii Toracului Mic, apoi cei din Deliblata, Cuvin şi Maramorac mai erau porecliţi ca mocani utilizat doar cu sens peiorativ în prezent.

limba-romana-an-1900-refacut

2. Ardeleni

Românii originari din alte părţi ale Transilvaniei sunt numiţi ardeleni, în sârbă erdeljci. Majoritatea sunt de origine din Crişana şi regiunea Mureşului, dar nu se mai cunoaşte cu exactitate din ce localităţi au emigrat, pe parcursul secolului XVIII. Ardelenii, sau ca o subdiviziune a acestora şi crişanii, se deosebesc de bănăţeni prin grai, port şi obiceiuri. Unii s-au contopit cu bănăţenii în localităţile unde s-au amestecat cu aceştea, iar localităţi care păstrează caracterul etnografic ardelean sunt cele mai aproape de Tisa, unde s-au aşezat la graniţa militară Austro-Ungară, cum ar fi Iancaid (Jankov Most), Ecica, Clec, Glogoni, Iabuca sau Ovcea de lângă Belgrad (unde românii au venit după răscoala lui Horia, Cloşca şi Crişan).

Ardeleni la origine sunt şi românii din Toracul Mic.

3. Olteni

În Banatul de vest există trei localităţi care au caracter etnografic şi dialectal oltenesc: Straja, Sân

Mihai (Lokve) şi Satu Nou (Banatsko Novo Selo). Originea acestora după particularităţile lingvistice este din Oltenia, însă migraţia în regiunea Banatului a fost în câteva etape, la început stabilindu-se în regiunea de sud a Banatului românesc. Cauzele migraţiilor în Banat au fost legate de minerit la început, apoi aceştea s-au răspândit în mai multe localităţi, încă de la sfârşitul secolului XVII fiind consemnaţi şi în Banatul de vest, alte atestări ale oltenilor la Sân Mihai sunt din 1740. Deşi au influenţe de la bănăţeni, aceştia păstrează particularităţile lingvistice şi etnografice olteneşti până în prezent.

Ca etnonime folosite pentru olteni mai sunt şi cele de bufani sau bufeni, ţărani (adică din Ţara

Românească), iar cei din Satu Nou mai sunt numiţi şi boboci.

limba-romana-ante-an-1000-refacut

4. Băieşi

Populaţia de limbă română, însă la origine în mare parte ţigani, este identificată în Vojvodina,

precum şi în Croaţia sau Ungaria, ca băieşi, băiaşi. Etnonimul de băiaş este cel mai probabil legat de apelativul dat minerilor, de la baie (mină). Originea acestora este din teritoriile Transilvaniei, după specificul dialectal aceştea se apropie de ardeleni. Migraţia lor pe întreg teritoriul Imperiului Austro- Ungar cel mai probabil a început în secolul XVII. Modul de viaţă mobil, în trecut chiar nomad, face complicată identificare unei regiuni exacte de origine. Inclusiv trăsăturile lingvistice deseori îmbină mai multe graiuri româneşti. În prezent putem considera unele graiuri ale băieşilor fiind chiar specifice, din cauza izolării lor îndelungate şi lipsei contactului cu alţi vorbitori ai limbii române. Băieşii, în Vojvodina, sunt răspândiţi mai ales în Backa, cei din Banat fiind influenţaţi de graiul bănăţean al românilor. Băieşii din Backa sunt în majoritatea absolută de religie romano-catolică şi se declară ca identitate etnică români.

Localităţile în care locuiesc sunt majoritatea mixte, împreună cu croaţi (sokci), maghiari, sârbi, dintre care un număr mai mare formează în Apatin, Vaisca, Sonta, Bogoieva, Backi Monostor, Novi Becej şi Adorjan. Cei ortodocşi iniţial vorbeau varainta dialectală muntenească, însă în localităţile în care sunt români, au trecut mai ales la graiul bănăţean. În Banatul de vest există băieşi, numiţi de români ţigani, iar de sârbi rumunski cigani (ţigani români) în Torac, Doloave, Ecica, Satu Nou, Ulimu şi alte sate. Alte denumiri prin care mai erau cunoscuţi sunt cele de lingurari sau coritari.

Ocupaţiile tradiţionale erau lemnăritul, cărbunăritul (din lemn), lăutăritul, dar în prezent mulţi sunt la lucru în alte state sau au ocupaţii variate în oraşe.

De menţionat este că în multe localităţi populaţia românească este de origine mixtă chiar dacă

predomină unul dintre grupurile etnografice menţionate.

Pentru Serbia de est şi centrală putem, deasemenea, identifica mai multe grupuri etnografice ale

românilor, situaţia fiind complicată de identitatea etnică confuză, arealul mare de răspândire şi numeroase interferenţe între românii de orgini diferite. După caracterul etnografc, dialectal, istoric, geografic şi de etnonime folosite se individualizează patru grupe etnografice de limbă română: ungureani, ţărani, bufani şi rudari.

( Va urma)

Articole Conexe

Ultimele Articole