Electrificarea comunei urbane Roșiorii de Vede
(I)
În interesanta şi utila sa carte „Oraşul Roşiorii de Vede”, apărută în anul 1933 la „Tipografia şi Librăria Alecsandri – Anghel N. Vasilescu Succesori” din Alexandria şi tipărită în decursul a două luni, mai şi iunie, ale aceluiaşi an, Prof. Petre Stroescu, descendent al lui Adam Mocanu „Oier Mărginean, persecutat de Unguri”, din Siliştea Sibiului, născut în anul 1869, în Alexandria, fost „institutor, revizor şcolar (între 1908-1921), iar azi pensionar”, notează anul 1914, ca fiind construită Uzina electrică din orașul de pe Vedea, și 1924, ca fiind pusă în funcțiune, avându-l inginer, în anul 1932, pe D. A. Gheorghiu.
Roșiorenii sfârșitului de secol XIX și începutului de secol XX erau oameni întreprinzători, receptivi la nou și dornici de a fi în pas cu tot ce le putea îmbunătății viața și dezvolta afacerile, mai ales că ”drumul de fer” era la ei în oraș încă din anul 1887, mai precis de la 1 ianuarie 1887, când s-a terminat construirea liniei de cale ferată Costești-Roșiorii de Vede, și când, de la 12 septembrie 1887, s-a dat în exploatare și porțiunea de cale ferată Roșiorii de Vede-Turnu Măgurele, ceea ce făcea ca roadele câmpiei să ajungă la Dunăre, și de aici în toată Europa, cu costuri mult reduse și în cel mai scurt timp.
În 1882, în București se punea în funcțiune o centrală electrică și se asigura iluminatul palatului de pe Calea Victoriei, pentru ca în 1884, în Timișoara, să se consemneze o premieră europeană prin iluminatul stradal.
În Roșiorii de Vede, nu s-a așteptat ”înțelepciunea” tătucului Lenin care spunea că : „Electricitatea Îl va înlocui pe Dumnezeu, ci s-a simțit, în apariția ei, un semn al civilizației, un alt mod de viaţă. Încă din anul 1901 avem primele semnale că locuitorii ”urbei Roșiori” au purces la ”instalarea luminei electrice”, așa cum anunța ziarul ”Jos Reacțiunea” din Turnu Măgurele, organ al Partidului Național-Liberal, în urma unei vizite pe care o făcuse prefectul județului, Dimitrie Bildirescu, în acest oraș. Până să ajungă la Roșiorii de Vede, celebrul avocat, licențiat în drept la Paris, trecuse prin 14 localități ale județului, dar și Alexandria, unde vizitează primăria, piața, poliția, ”diferite lucrări în executare” și primește jurământul ”nouilor consilieri”. La Roșiorii de Vede, în ziua de ”23 Maiu”, prefectul a inspectat primăria, piața, poliția și-a observat lucrările pentru instalarea luminei electrice”, după cum scrie același ziar, în data de ”27 Maiu 1901”.
Trebuie să menționez faptul că acela care începuse aceste lucrări de iluminare a urbei era nimeni altul decât Dumitru Arizan, cel care avea să devină salvatorul orașului în data de 14 noiembrie 1916, a doua zi după ce armata germană a ocupat orașul, plătind în numele urbei 500 000 lei, ce reprezenta amenda pretinsă de trupele de ocupație în schimbul supraviețuirii locuitorilor , iar astăzi, unii dintre urmașii lor nici numele nu i-l scriu corect, împleticindu-se în a-l numi Avizian, Anghel sau Ion!
Lucrările pentru ”instalarea luminei electrice” începute de Dumitru Arizan au fost continuate trei ani mai târziu, când primarul în funcție al orașului, Tache M. Drăgoescu, ”autorizat de consiliul comunal prin încheierea nr.5 a.c.1904”, încheie un contract cu Ion Oprescu, antreprenor, pentru ”a lumina cu lumină electrică” orașul Roșiorii de Vede. Prin acest contract, Ion Oprescu se obligă ”a lumina cu lumină electrică ” orașul și primește o concesiune de 10 ani, ”socotit de la 1 Aprilie a.c. 1904 și până la 31 Martie 1914”.
Contractul dintre Ion Oprescu și Tache M. Drăgoescu, primarul urbei Roșiorii de Vede, stipulează foarte clar obligațiile antreprenorului. Astfel, numărul lămpilor electrice ce se vor amplasa și vor ”lumina pe stradele orașului” în cursul anului 1904-1905 va fi de 122 lămpi ”incadescente și două-spre-zece lămpi cu arc voltaic”.
În cel de-al doilea an, 1905-1906, antreprenorul are obligația, stipulată ferm în contract, să înființeze și să instaleze ”negreșit” pe străzile orașului, ”ce i se vor indica de Primărie”, încă 28 de lămpi incandescente spre completarea numărului de 130, prevăzute în Încheierea Consiliului comunal nr. 35 din 13 iunie 1904. Oameni cu gândul la comunitatea pe care o administrau, edilii comunei urbane Roșiorii de Vede îi nominalizează antreprenorului, dacă ”se va găsi de trebuință”, străzile pe care acesta ”să sporească” numărul lămpilor pentru iluminatul orașului: ”Strada Spitalului complectă, Str. Sf. Ioan, complectă, Grădina publică și calea Oltului din B-dul Victoriei până la Barieră”, pentru care se vor plăti câte 40 de lei ”de fie care lampă pe an”.
Dacă autoritățile publice din oraș, precum Primăria, Poliția, Judecătoria de ocol, Oficiul Telegrafo-Poștal și Școalele primare, ”vor găsi de trebuință să fie iluminate cu lumină electrică”, în termenul de concesiune stipulat la începutul contractului, antreprenorul este obligat să le facă și lor iluminatul localurilor plătindu-se câte ”lei (40) patru zeci de fie-care lampă incandescentă pe an sau șease-zeci bani de chilovat”. Plata se va face de fiecare autoritate în parte, în sarcina lor intrând și costul materialelor necesare antreprenorului pentru executarea lucrărilor.
Costul tuturor lucrărilor de ”instalațiune a luminei electrice”, atât pe străzile orașului cât și în localurile autorităților arătate mai sus, cad numai în sarcina antreprenorului, ”fără ca comuna să fie obligată a contribui cu nici un ban”. În articolul 6 din Contract, se stipulează că ”după expirarea termenului concesiunei, toate acele instalațiuni” rămân proprietatea antreprenorului cu obligația, însă, ”ca în termen de șease luni să le retragă după stradele orașului”.
(Va urma)
Ion BĂDOI