“De susţinerea Voastră este legată vremea cât vom mai exista ca români! “

DIALOGURI FUNDAMENTALE

             Cu Părintele Boian Alexandrovici,

            Voievodul credinţei creştin ortodoxe româneşti în Serbia 

  „De susţinerea Voastră este legată vremea cât vom mai exista ca români! „

• – Părinte Boian Alexandrovici, bine aţi sosit în România, în Ţara Mamă. Cărui fapt datorăm prezenţa Sfinţiei Voastre aici?

• – Bine v-am găsit. Doamne ajută! Pot să spun că este o mare bucurie pentru mine când vin în Ţara Mamă – România. Astăzi, sunt aici cu ocazia unei întâlniri cu Prea Fericitul Părinte Patriarh DANIEL. Am participat la o întâlnire, care a avut loc înaintea începerii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, pentru a informa Patriarhia despre lucrurile nou întâmplate la noi, în Timoc. Am venit la Patriarhie ca la un stâlp al sprijinirii noastre în Timoc.

• – De foarte multe ori, aşa cum s-a întâmplat şi în 21 Mai 2005, atunci când românii din Mălainiţa şi din împrejurimi, în frunte cu dvs., aţi dorit să marcaţi, printr-un parastas, cei 610 ani de la Bătălia de la Rovine, şi să vă rugaţi , sârbii v-au interzis prezenţa la mânăstirea Colograş, iar aşa zişii credincioşi sârbi v-au strigat „ locul vostru este în România, acolo să mergeţi!”. Dvs. le-aţi răspuns aşa cum aţi mai făcut-o şi cu alte ocazii: „ Noi suntem aici cu mult înainte de împăratul Traian. Marele învăţat Petre Ţuţea ne-a numit proto-romani”.

            De unde atâta ură, părinte Boian Alexandrovici?

• – Mănăstirea Colograş este părăsită. Mănăstirea asta este o capelniţă mică în mijlocul unui câmp. Este proprietatea muzeului din Negotin, de fapt nu este a Bisericii Ortodoxe Sârbe şi noi am dorit să facem un parastas unde să-i pomenim şi pe sârbii şi pe românii care s-au luptat acolo. Ce să vă spun…poliţia sârbă a stat în partea lor, i-a susţinut, mai mult chiar, i-a organizat pe cei care ne-au împiedicat să ne rugăm. După ce şi-au dus la îndeplinire misiunea, au plecat cu toţii la o cafenea unde îi aştepta preotul sârb, protopopul de Negotin al Bisericii Ortodoxe Sârbe, care le-a dat binecuvântarea pentru că ne-au oprit să facem parastasul. Printre cei care s-au dus în acea cafenea a fost şi un român de-al nostru care a fost urât( certat) pentru că a fost alături de noi. Problema care se creează acolo, la noi, este din partea Bisericii Ortodoxe Sârbe, a preoţilor sârbi, pentru că toţi sârbii din zonă nu au nimic împotriva noastră. Chiar dacă ei au venit după noi( n.red.: ca locuitori ai acelor meleaguri), ei ne sunt prieteni, aşa că noi nu avem probleme cu sârbii din zonă…

• – Uneori slujiţi şi în limba română , dar şi în limba sârbă..

• – Ştiţi cum fac…Eu ştiu să fac slujbe în limba sârbă, dar eu nu pot face în limba sârbă pentru că există preoţi sârbi, dar când se întâmplă ca la vreo mare sărbătoare să vină câţiva sârbi la noi, la biserică, atunci este normal să spun ceva şi în limba sârbă, să înţeleagă şi ei, să nu se simtă străini, fiindcă în nicio biserică ortodoxă nimeni nu trebuie să se simtă străin. Dacă ar fi aşa cum trebuie, aşa ar trebui să facă preoţii sârbi în satele româneşti, ar sluji în limba română.

• – Părinte Boian Alexandrovici, la un recensământ, în anul 1895, erau aproape 160.000 de români în Timoc. Câţi mai sunt acum, câţi români mai au curajul să se declare români în faţa autorităţilor sârbeşti?

• – Din ceea ce ştim noi, mai sunt între 340.000 şi 350.000 de români. Oficial, sunt 3000 şi mai bine de români, în limba sârbă scrişi ca rumuni, şi 40.000 şi ceva de români, în limba sârbă înscrişi ca vlasi. Să vă spun ce s-a întâmplat în satul meu, Mălainiţa. Cel care a făcut recensământul a spus la oamenii bătrâni, care sunt în general mai fricoşi, să nu spună că sunt români, că vor avea probleme, să spună că sunt sârbi. Dar ei nu ştiu nici să scrie, nici să citească! Acela a scris ce-a vrut! În foarte multe localităţi , recensământul s-a făcut cu creionul, iar la întrebarea românilor de ce se scrie aşa, răspundeau că aşa li s-a spus. Concluzia este simplă: ei făceau în aşa fel încât românii să nu apară în număr mare în documentele oficiale. În 1895, românii erau recunoscuţi ca români, chiar dacă nu aveam şcoli şi biserici în limba română, dar am fost recunoscuţi ca români!

• – În anul 2003, pe cheltuiala dvs., aţi început construcţia şi ridicarea unei Sfinte Biserici la Mălainiţa. Am fost printre primii ziarişti din România care au scris despre această adevărată faptă de eroism a Sfinţiei Voastre. Biserica Ortodoxă Sârbă, cât şi autorităţile sârbe, v-au somat şi v-au cerut demolarea sfântului locaş. V-au târât prin săli de tribunale, v-au ameninţat, v-au hărţuit permanent, dar nu au reuşit să vă doboare. În luna martie 2008, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe, aţi fost decorat de preşedintele Traian Băsescu cu Ordinul Cultural în grad de Comandor, „în semn de apreciere deosebită pentru ataşamentul şi angajamentul constant faţă de promovarea identităţii culturale, lingvistice şi religioase a românilor din Serbia”. Pare simplu la prima vedere. Cum a fost, părinte Boian Alexandrovici, în aceşti ani?

• – A fost, aşa cum este şi acum, ca un drum făcut din spini! Atunci ne împungeau 10 spini, acum ne împung doar 4-5 spini. Mulţumesc multora din Ţară, care ne-ajută. Patriarhia Română este Patriarhia noastră, ne-ajută foarte mult, ne-a ajutat foarte mult şi ne va ajuta. Prea Fericitul Părinte Patriarh DANIEL face tot ce poate ca să ne-ajute, la fel Ambasada României de la Belgrad, oameni de bine din Ţara Mamă, ziarişti, ziare, TVR, dar nu trebuie uitată Romanian Global News, domnul Eugen Popescu, fostul director al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni şi doamna Daniela Soroş care ne-au ajutat să terminăm prima biserică.

• – Aţi fost supranumit „haiducul credinţei din Valea Timocului”. La începutul lunii martie 2008, aţi sfinţit a doua biserică românească în satul Isacova, judeţul Ciupria. Au început să bată clopotele şi pentru românii timoceni…

• – Clopotele care, de mulţi ani, de foarte mulţi ani au fost oprite să mai bată , au reînceput să bată la sfârşitul anului 2004. Aceste clopote sunt clopote care bat în limba universală, sunt clopote care bat pentru toţi credincioşii şi-i cheamă să audă slujba şi vorba lui Dumnezeu. Normal este ca românii să asculte slujba în limba lor maternă, sârbii să asculte în limba lor. Sârbii au biserici, românii nu au! De fapt au, dar nu li se permite să li se slujească în limba română. Am spus de multe ori şi spun mereu: eu sunt pe jumătate şi sârb! Muma mea este sârbă. Noi, cu sârbii din zonă, nu avem probleme. Problema vine, din păcate, de la preoţii Bisericii Ortodoxe Sârbe. Şi această problemă nu se poate ascunde, şi nu trebuie să se ascundă, pentru că problema pentru a fi rezolvată trebuie spusă. Atunci când te duci la doctor, eşti întrebat ce te doare, pentru a ştii ce medicament să-ţi dea. Aşa şi cu această problemă a noastră. Preoţii sârbi din zonă, în frunte cu episcopul sârb Justin, trebuie să-şi schimbe atitudinea şi să recunoască faptul că trăiesc în secolul XXI, şi nu în secolul I.

• – Părinte Boian, în Serbia de Răsărit sunt peste 200 de localităţi unde trăiesc români. În unele din aceste localităţi, procentul românilor este de aproape 99%…

• – Mai precis, 154 de localităţi sunt sută la sută româneşti, iar 48 de localităţi sunt mixte!!! Atenţie, numai în Timoc, în afara Voivodinei! Pe Valea Timocului, pe Valea Moravei şi Homolje. Care este problema? Problema constă în frica de peste 200 de ani şi mai bine, care este în sângele românilor. Noi, ca neam, care suntem mai potoliţi, mai îngăduitori, suntem învăţaţi să răbdăm. S-a spus despre noi că suntem una, că suntem alta( vlahi, valahi, vlasi, rumuni, rumâni etc) tocmai pentru că suntem un neam mai liniştit decât alţii. Am trăit vremuri mai dure, nu aveam voie să spunem nimic, dar a venit vremea când trebuie să fim egali toţi, şi sârbii, şi românii, indiferent în care stat trăim. Noi n-am venit în Serbia! Serbia este formată pe teritoriul unde trăiam noi şi înainte a fi Serbia! De multe ori ni se spune că suntem în Serbia, dar acest lucru nu mai are importanţa de altădată. Acum, este Serbia, dar mâine va fi Europa. Pe noi ne interesează să ne păstrăm identitatea şi credinţa noastră! În satele româneşti este încă frica foarte mare şi există această mare luptă pentru existenţă. Li se spune românilor de acolo: dacă voi nu aveţi ce să mâncaţi, ce vă trebuie limbă şi alte lucruri? Lumea de astăzi, neamul românesc de pretutindeni trebuie să-i ajute pe fraţii lor din locuri unde sunt prigoniţi. Ţara Mamă trebuie să-şi ajute fiii aflaţi în alte locuri de lume. Noi, românii din Timoc suntem cetăţenii Serbiei, şi suntem cetăţeni loiali statului sârb, pot să spun că suntem chiar mai loiali decât foarte mulţi sârbi, dar asta nu înseamnă că trebuie să fim călcaţi şi să n-avem nici un drept.

• – Ştiu că mergeţi şi în alte sate să acordaţi mângâiere sufletească românilor. Cum vă primesc ei?

• – Ce pot să vă spun? Femeile de 80 de ani, babele, cum le spunem noi, nu sunt împărtăşite niciodată, nici spovedite, fiindcă nu ştiu limba sârbă, iar preotul nu ştie limba română. Vă daţi seama care este situaţia. Merg în satul respectiv, la vreo înmormântare, intru în casă şi îi aud pe bătrâni vorbind în jurul meu: „Ei, popa ăsta, de la Mălainiţa, slujeşte pe româneşte, pe el îl înţelegi tot! Este popa-l nostru, care slujeşte pe limba noastră”.

• – Părinte Boian Alexandrovici, sunteţi român, dar numele vă este sârbizat, ca să spunem aşa. Cum s-a petrecut taina sfântului botez în Serbia ultimilor sute de ani?

• – Episcopul Melentie Vuic de Timoc emite pastorala 765/18 august 1899 prin care publică o listă de nume sârbeşti afişată în biserici şi din care se obligau preoţii să aleagă nume de botez. Obligaţi erau nu numai preoţii, dar şi părinţii români erau obligaţi să-şi aleagă nume sârbeşti la copiii lor. De atunci, avem invazia numelor sârbeşti. Adevărul este că noi altfel ne numim în sat, dar altfel suntem înscrişi în cărţi( n.red: în actele oficiale). Dacă vă duceţi în Mălainiţa şi întrebaţi de Dimitrie Boghic, ţi se răspunde: aşa om nu există la noi în sat. Dacă întrebaţi de Mitru al Ioanei, vă duce la casa lui imediat. Dacă spuneţi Milos Crstic, nimeni nu ştie care-i ăla, dar dacă întrebaţi de Miloş Trăilă, imediat vă arată casa lui! De curând, a murit o femeie de 96 de ani. Ea era cunoscută în sat ca Gherghina a lu’ Mişoi, dar în carte a fost trecută Georgia Misic, baba Floarea a lui Păun a fost trecută Sveta, i-au tradus numele. Exemple de acest fel sunt nenumărate. Ce ar însemna ca eu să-i spun lui Vuk Karagic, Lupu Karagic??? Numele personale nu se traduc, doar dacă doreşti să faci asimilare.

• – Părinte Boian Alexandrovici, au vrut să vă dărâme Sfânta biserică pe care aţi construit-o la Mălainiţa, v-au condamnat la închisoare, v-au ameninţat zi de zi, Tribunalul bisericesc al Episcopiei Ortodoxe Sârbe de Timoc a încercat o caterisire a dvs. A intervenit Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care a invalidat actul de caterisire şi l-a împuternicit pe Preafericitul Părinte Patriarh DANIEL să intensifice demersurile pe lângă autorităţile bisericeşti şi de stat sârbe pentru ca românii timoceni să aibă preot şi slujbe în limba română. Care este acum situaţia în Valea Timocului? Cum de rezistaţi?
• – Am să vă spun ceva. Dacă aveţi în cap ceea ce vreţi să faceţi, voi nu vă uitaţi pe ce drum treceţi. Voi ştiţi că trebuie să ajungeţi acolo. Aşa că, mie mi-a fost important ceea ce au făcut Sfântul Sinod şi Preafericitul Părinte Patriarh DANIEL. Ei au spus că nu recunosc caterisirea mea pentru că sunt clericul lor, nu al sârbilor. Aceasta spune totul! Asta este. Ştii ce vrei, tu o să faci! Nu ştii, nu ştii ce să faci! Am să vă spun ceva. Un bătrân mergea pe o potecuţă, pe un munte, şi trebuia să ajungă la o bisericuţă, în vârful muntelui. Şi l-au întrebat unii mai sceptici: moşule , cum crezi că vei ajunge în vârful muntelui când tu abia mergi? Moşul le-a răspuns astfel: sufletul meu a ajuns deja acolo, a doua jumătate, trupul, n-are cum să n-ajungă.

• – Părinte Boian Alexandrovici, aţi sfinţit nu demult o troiţă pe pământul lui Duşan Pârvulovici, un fruntaş al românilor din Serbia. Pentru că asupra dvs. plana ameninţarea închisorii dacă s-ar fi ridicat încă o biserică, după condamnarea anterioară, aţi declarat: „Crucea are putere de biserică!”.

Vă ascult cu smerenie, Părinte Boian…

• – Aşa am spus, pentru că , cu adevărat, în zona noastră, crucea are putere de biserică. În istoria noastră, nu se puteau ridica biserici, de aceea, se alegea un teren, se punea o troiţă, sau cum noi zicem, zăpisc, o cruce mare de lemn, de piatră, ori există zone unde într-un lemn se tăia în coajă o cruce şi se sfinţea acel loc. În fiecare an, în acea zi, la hramul troiţei, se aduna lumea şi se ruga la Dumnezeu. Pentru că nu aveau biserică, ei veneau la acea cruce şi se rugau la Dumnezeu. Pentru asta am spus că crucea are putere de biserică! Unde nu existau biserici, existau cruci, existau troiţe la care ne-am rugat şi ne rugăm şi-n ziua de astăzi.

• – Părinte Boian Alexandrovici, vă mulţumesc pentru bunăvoinţă şi pentru lupta necontenită pe care o purtaţi în apărarea credinţei creştin ortodoxe româneşti în Serbia, pentru apărarea limbii şi culturii române, pentru păstrarea fiinţei naţionale strămoşeşti pe vechi ţinuturi româneşti. În încheiere, vă rog să adresaţi câteva gânduri cititorilor săptămânalului „OPINIA TELEORMANULUI”.

• – Pot să spun aşa: Fraţi din Ţară, vă mulţumesc, şi vă mulţumim pentru tot ce faceţi pentru noi, că ne sprijiniţi şi vă rog ca niciodată să nu ne uitaţi, că suntem fraţi ai voştri şi că suntem un NEAM. Susţineţi-ne şi sprijiniţi-ne cu orice puteţi, că de susţinerea Voastră este legată vremea cât vom mai exista ca români!

                                                                          A consemnat

                                                                              ION BĂDOI