25 C
Roșiorii de Vede
joi, iulie 18, 2024

CAMIL POENARU, Poetul cu steaua transparentă de DOR

CAMIL POENARU,

Poetul cu steaua transparentă de DOR

Sânziană cu sufletul răstignit între Oltenia natală și Septentrionul Scandinav în care s-a răsădit -, doamna Monica Moțățăianu (căsătorită: Berglund) revine periodic la obârșii.

Revine la armoniile cu sonorități copleșitoare de orgă încercănată de ecouri mirifice, aburinde încă.

Armoniile anilor copilăriei, ai adolescenței și ai primei tinereți, ocrotite, toate aceste trepte fugoase de viață, de aura distinsului său tată, rămas în conștiința publică NU cu numele din actele civile: Moțățăianu, ci cu acela de scriitor, CAMIL POENARU.

Poet de vibrații autentice, profunde și îndemnând la meditație. Pe cât de telurice, pe atât de celeste vibrații.

După ce a debutat editorial, ea însăși, acum câțiva ani -, Doamna Monica a regăsit icoana recunoștinței paternale.

Adică a găsit de cuviință să-și treacă în prim-planul preocupărilor literare publicarea, în serial, a operei lirice a tatălui său care, în timpul vieții (n. 6 octombrie 1927 în Poiana Mare, Dolj – d. 25 iunie 1999, în Bănie), deși a debutat promițător, mai mult decât promițător, în același an cu mine, anul Centenarului Independenței, 1977, la Editura Scrisul Românesc din Craiova, cu placheta de versuri Pământ și flori, NU a mai avut șansa, din pricina modestiei sale funciare și a unei sfioșenii de neînțeles, să-și vadă numele decât pe o singură altă apariție editorială: culegerea literară Aripi de lumină (1980), alături de Florin Logreșteanu (pseudonimul lui Radu Scorojitu), romancierul de cursă lungă din deceniile ce aveau să vină.

Înspre final de februarie 2023, în ajun de Dragobete, doamna Monica Berglund ne-a dăruit primul volum retrospectiv semnat de Camil Poenaru: Poeme de dragoste, iar acum, în preajma zilei de Sf. Ilie și a celei de-a 80-a aniversări a Titanului Adrian Păunescu, ne oferă – cu aceeași bucurie a faptei binecuvântate – cel de-al doilea tom: Între oglinzi.

Cele două volume totalizează 436 de pagini format A5. Sunt prefațate fie de Monica Berglund, fie de Mircea Pospai și au postfețe pertinente scrise de Petrișor Militaru, unul dintre criticii literari craioveni demni de luat în seamă, care a crescut încet, dar bine.

Sănătos, temeinic și sigur pe sine -, Petrișor Militaru s-a modelat și mustește esențe absolute. aidoma unui fagure de miere, sub purpura sabiei de samurai a pedagogului de certă vocație Nicolae Marinescu, navetist la Câmpeni, din 1970 până în 1990, apoi profesor la „Ștefan Velovan” Craiova, consilier județean, vicepreședinte al Consiliului Județean Dolj, precursorul meu la Ministerul Culturii, dar, înainte de toate, managerul imprimeriei și Editurii AIUS (în anii de început, împreună cu Ileana Petrescu, regretata), director al celei mai vechi reviste din Oltenia Mozaikul, înființată de Constantin Leca, la Craiova, în 1838, cu 12 ani înainte de a se naște Mihai Eminescu.

Suntem convinși că fiica poetului omagiat astăzi are deja conștiința datoriei împlinite, dar și a celei în curs de înflorire grație viitoarelor apariții editoriale.

În ceea ce ne privește, NU putem rezista ispitei de a face câteva precizări, învăluite în marama mărturisirilor emoționate și emoționante.

Prin anii 1974-1975, pe Camil Poenaru, animator în lumea efervescentelor cenacluri literare din zonă, mi l-a prezentat, în carne și oase, nimeni altul decât Petre Constantinescu, redactorul șef adjunct al cotidianului regional Înainte.

Făcea parte dintre numele de notorietate, alături de Ilarie Hinoveanu, Marin Sorescu, Mihai Duțescu, Ilie Purcaru, Dumitru Radu Popescu, Sina Dănciulescu, Ileana Roman, Romulus Cojocaru, Victor Rusu, dar și de condeieri din Oltenia care publicaseră în perioada interbelică: Emil Gavriliu, D. F. Ionescu Ghindeni, Mihai Mavrig, acesta din urmă fiind autor a trei volume, unul dintre prietenii pictorului George Stoica, „mâna dreaptă” a lui V.G. Paleolog, la Informatica BRÂNCUȘI, din cadrul Institutului de Cercetări al Academiei Române condus, aici, la Craiova, de reputatul savant – istoric, arheolog, folclorist și povestaș – C.S. Nicolăescu-Plopșor, autorul a peste 150 de lucrări de arheologie, dar și al savuroaselor pozne ale lui Tivisoc și Tivismoc.

Palmaresul lui C.S. Nicolăescu-Plopșor (cel ce a înființat revista Arhivele Olteniei, pe care a condus-o vreme îndelungată, până în 1946) include colosala descoperire de la Bugiulești (Vâlcea): fosila umană de două milioane de ani înregistrată ca Homo olteniensis (Australontropus Olteniensis), pentru care, în epocă, se înființase o sală specială la Muzeul Olteniei.

Camil venise la Petre cu un grupaj de poeme, dorind să-i fie publicate în cel mai important ziar al Olteniei. Deoarece eram redactor la secția Cultură a cotidianului craiovean și coordonam tot ceea ce ținea de creația literară -, redactorul șef adjunct ne-a făcut cunoștință.

Din acel moment, răstimp de vreun sfert de secol, Camil Poenaru avea să-mi devină colaborator statornic, vizitându-mă cam o dată pe trimestru, pentru a-mi aduce creații inedite ale sale, în ideea publicării în pagina duminicală specială „Literatură și Artă”.

Ne-am înțeles, totdeauna, bine. Chiar foarte bine.

Nu era genul de om care să-ți mănânce timpul.

Vorbea puțin și cu substraturi multiple.

Mă privea direct. Cu ochi sfredelitori. De vultur zăgan sau șoim de vânătoare. Ochi de inginer geodez. Dornic să descopere noi și nebănuite filoane aurifere.

Avea ceva din aerul aproape sacru al pașoptiștilor – fie scriitori de fală ai Neamului Românesc, precum Ion Heliade Rădulescu, Mihail Kogălniceanu, Dimitrie Bolintineanu, Grigore Alexandrescu, fie diplomați de faimă europeană, ca Vasile Alecsandri, ori revoluționari de statura himalayană a lui Nicolae Bălcescu.

Pașoptiști care au făurit condițiile, TOATE condițiile propice Unirii Principatelor, din 1859, sub sceptrul magnific al Domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Ei au prefigurat cucerirea – cu arma în mână, după bătălii crâncene la Plevna, Rahova, Smârdan, Opanez -, cucerirea Independenței din 1877-1878, și chiar zările desăvârșirii statului unic : România Mare, România DODOLOAȚĂ, din 1918.

Preluând fotografia de pe coperta ultimă a volumului de debut al lui Camil Poenaru, din 1977 -, fiica poetului ne-a oferit ocazia de a medita asupra expresivității cu totul aparte a acestei fotografii identitare a tatălui său.

Instantaneu, ca pe timpuri, privirea lui Camil mi-a indus impulsul irepresibil de a face conexiuni revelatoare.

Din horbota de semnificații, tâlcuri și taine pe care mi le-a sugerat fotografia, cu vibrații voievodale, am desprins, ca pe un ordin de front, imperativul de a evidenția cel puțin încă două linii de forță ale profilului său liric, civic și moral:

  1. Camil Poenaru a crescut și și-a modelat personalitatea sub briza roditore a poetului oltean cu destin nefericit în timpul vieții, dar triumfător după un veac de la nașterea în cer: iconoclastul Alexandru Macedonski, poetul atins de aripa geniului, care a teoretizat Poezia viitorului încă din 1892, cu nouă ani înaintea oricărui alt european, cerând, cu 50 de ani înaintea lui Eugen Lovinescu și Camil Petrescu, sincronizarea literaturii române cu aceea din Europa, definind simbolismul și instrumentalismul, anticipând TOATE curentele literare din secolul ce avea să vină, XX ;

  2. Numele Poenaru, conjugat cu imaginea percutantă, din fotografia cunoscută, ne obligă să ne gândim această opțiune a sa pornește de la denumirea comunei natale, Poiana Mare, dar, parcă-parcă, înainte de toate, Camil a vrut să-și încoroneze destinul în consonanță cu ecourile numelui unei personalități prolifice și pe deplin insolite: Petrache Poenaru (născut la 10 ianuarie 1799, în comuna Benești, județul Vâlcea – decedat la 2 octombrie 1875, în București).

Telegrafic, ultra-telegrafic, iată câteva detalii despre cel ce a fost:

*profesor de elină la ”Sf. Sava”, preluând stafeta de la Eufrosin Poteca

*translator și secretar al cancelariei lui Tudor Vladimirescu, din 1821 până la asasinarea acestuia

*în 1822 pleacă la Viena, iar doi ani mai târziu la Paris, unde se specializează în matematicile teoretice și practice, din 1826 urmând și cursuri de inginerie, mineralogie, geologie (cf. Florea Firan)

*întors în patrie, predă matematica și fizica la „Sf. Sava” (1832), după care devine inspector și director la Eforia Școalelor

*face prima încercare de organizare a învățământului din Țara Românească, redactând un regulament al școlilor

*în 1833, se numără printre întemeietorii Societății Filarmonice

*este primit în Societatea Academică Română în 1870

*se află în grupul întemeietorilor Muzeului Național de Antichități și al Grădinii Botanice din București

*contribuie decisiv la dezvoltarea învățământului în limba română (scriere cu alfabet latin)

*Învățătorul satelor, din 1843, constituie prima publicație gratuită și oficială de acest fel din sudul Carpaților Meridionali

*Petrache Poenaru este cunoscut, la nivel mondial, prin invenția numită „condei portăreț fără sfârșit, alimentându-se însuși cu cerneală”, care nu este altceva decât precursorul stiloului.

Poetul sărbătorit AZI, Camil Poenaru, poate fi considerat coleg de tâmplă și de aspirații cu stră- străbunicul său întru spirit: Petrache Poenaru.

Referitor la poeziile scrise de Camil Poenaru, se impune să remarcăm vigurosul filon tradițional, tradiționalist, clasic, pe urmele marilor deschizători de drumuri: poeții pașoptiști, până la Șt. O. Iosif, Dimitrie Anghel, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, Nichifor Crainic, Radu Gyr.

A acordat mereu o atenție cu totul aparte MESAJULUI pe care urma să-l transmită versurile sale cu licăriri de perlă (perla fiind emblema stilului baroc), indiferent dacă era vorba de poeme țâșnind din săgeata de foc a lui Cupidon ori de poeme bine temperate, în care Camil Poenaru stă la taifas cu umbrele străbunilor ce ne dau, tuturor, permanent, IDENTITATE, ne mângâie sufletele, ne tămăduiesc îndoielile, temerile, anxietățile față de prezentul derizoriu, violent, sângeros.

Camil Poenaru NU a făcut niciodată compromisuri. Verticalitatea sa NU poate fi pusă la îndoială.

A fost, cu adevărat, Bărbat falnic.

Bărbatul cauzelor înalte. Foarte înalte.

A trăit, s-a mistuit și s-a mântuit în numele familiei sale și în virtutea Credinței.

L-a iubit pe DUMNEZEU, iar DUMNEZEU i-a fost mereu alături. NU l-a lăsat niciodată singur.

Se cuvine să mai reliefez că Oltenia pare să fie singurul Ținut magnific din lume care a dat literaturii NU una, ci două dinastii, formate din 5-7-8 frați și nepoți afirmați ca scriitori. Cronologic, prima a fost Dinastia Constant: Eugen Constant (care a debut în 1918, cu volumul Oglinzi aburite), Paul Constant, Savin Constant, Iancu Constantinescu (frate după tată cu cei trei), plus sora lor stabilită în Brăila.

A urmat Dinastia Sorescu: Ștefan, Nicolae, George, Marin, Ion, Radu, Beatrice-Silvia, Sorina Sorescu și sora sa mai mică…

Sperăm să se configureze a treia Dinastie, formată din Camil Poenaru, din fiica sa și fiul ei – nepotul acestuia, Johan Sebastian.

Greu, va fi foarte greu. Dar NU imposibil. Dacă nu vor neglija iubirea față de Limba Română – Sfânta Sfintelor, care a generat butada conform căreia „Românul s-a născut poet”. De ce ? Pentru că Limba Română este poemul, fără egal, șlefuit de vreo opt-nouă mii de ani încoace de când a roit în toată Europa, iar în Est – până în India (unde 80 de milioane de oameni vorbesc și acum limba noastră).

Cu toate aceste realități, demonstrate de zeci de specialiști din afara fruntariilor țării noastre -, imbecili, nu puțini la număr, din interior, susțin și acum că stră- strănepoata noastră, Latina, ne-ar fi mumă ori bunică. Exact pe dos este realitatea.

Româna-i moașa, strămoașa tuturor.

Inclusiv a sanscritei.

Și a așa-ziselor indo-europene.

Care, în fapt, sunt euro-indiene.

Aidoma lui Alexandru Macedonski -, Camil Poenaru a avut conștiința propriei sale valori, a știut că va dăinui peste timp și tocmai de aceea, ACUM și AICI, spiritul său ne privește surâzător.

Și ne invită să călătorim până departe, HĂT !, până la capătul Curcubeului – zâmbetul lui Dumnezeu.

Nu uitați, vă rugăm, dodia lui Brâncuși „Una este să vezi departe și alta să ajungi tocmai acolo, departe”.

Adică lângă DUMNEZEU.

Pentru a vă descoperi Ființa Spirituală.

Grație și acestor considerente este obligatoriu, doamna Monica, să veniți des, cât mai des la obârșii. Să descoperiți rădăcinile, izvoarele primordiale ale Ortodoxiei. Și frumusețea numelor autohtone: Maria, Ana, Ioana, Floarea, Ioan, Mircea, Radu, Marin, Mihai, Ștefan, Tudor, Nicolae…

Vă mulțumesc și vă iubesc, oameni buni !

Vă iubesc și vă iert, frați și surori.

Iertați-mă.

Iubiți-vă aproapele și iertați-vă între voi, privindu-vă în ochi !

Altfel nu veți înțelege nici măcar de ce Camil Poenaru este Poetul cu steaua transparentă de DOR.

El însuși se exprima astfel:

Fanfara de lumină

a stelelor mai cântă

și-acuma, în surdină…

O fi, în cer, o nuntă ?

Tremură până-n zare

a cerului podea ;

poate e nuntă mare –

s-a măritat vreo stea ?

Îmi pare rău că nu sunt

la nunta lor de stele –

duceam niște pământ

în traistă, pentru ele !”.

Versurile citate mai sus, ca și multe altele din creația lirică a lui Camil Poenaru, ne determină să afirmăm că și el ar putea declama, asemenea lui Adrian Păunescu, din poemul Tu vrei poezii, poezii… :

Eu nu sunt poet de saltea,

Eu nu sunt poet acadea,

Când spun, spune inima mea,

Când scriu, nu mă-nvălui în stea,

Poliția m-ar aresta,

Popoarele m-ar grația,

și-n tot ce e literă grea,

nevolnică la temenea,

măreață în a se lupta,

se tânguie epoca mea.”.

Lui Camil Poenaru NU i-au mai apărut alte volume în deceniile penultim și ultim din amurgul mileniului al doilea, poate din cauză că el a fost nevolnic la temenea.

În străfundurile ființei sale spirituale, privindu-se ca într-o derulare furtunatică de imagini din oglinzile venețiene, Camil Poenaru – aflat mereu, mereu, Între oglinzi, la o răscruce de oglinzi -, privindu-l fix în ochi pe Adrian Păunescu, ar fi putut scanda, împreună cu poetul-tribun din Bârca:

Epoca mea, cum te-aș trăda eu, oare,

Când sunt ca tine, mugur de contraste,

Noroi zăcut și STEA strălucitoare,

Fărâmă din OGLINDA vremii noastre ?

Sunt plin de tine, parcă-s plin de râie,

Nu scap de tine, noapte după noapte,

Și, de la creștet până la călcâie,

Sunt duhnet de otravă și de lapte.”.

..//..

DAN LUPESCU

Craiova, 14-17 iulie 2023

Articole Conexe

Ultimele Articole