25 C
Roșiorii de Vede
vineri, iulie 19, 2024

2 iunie 1882 – Se naşte Ion Antonescu

MAREŞALUL ION ANTONESCU – o biografie

de Teşu SOLOMOVICI

( I )

2 iunie 1882 – Se naşte Ion Antonescu

act-de-nastere-ion-antonescu

Unul din noroacele cele mai mari de care un om se poate bucura în viaţă este să aibă o copilărie fericită. Din acest punct de vedere Ion Antonescu nu se putea plânge. Ionel, cum îl alintau părinţii şi cum îl vor apele mai târziu prietenii, s-a născut la 2 iunie 1882, la Piteşti. El avea să se bucure de o copilărie fericită. Tatăl, locotenent activ de cavalerie, nu avea avere, ducea o viaţă modestă, de om trudit, vrednic şi cinstit; mama – o femeie energică, inteligentă, cultă. Înainte de căsătorie, mama – Chiriachiţa, se numea Dobrian. Familia Gheorghe Dobrian

( rentier ) trăia la Piteşti. Chiriachiţa se măritase la 16 ani şi din această căsătorie a rezultat doi copii: o fată, care s-a măritat cu locotenentul ( mai târziu generalul ) Ştefan Panaitescu şi un băiat, Ion Antonescu.

Ionel era un băieţaş sănătos, vioi, roşcovan la faţă, cu ochi albaştri şi de mic arată seriozitate şi spirit de răspundere. Când împlineşte 9 ani, tatăl îi aduce cadoul lui Ionel, o carte despre Mihai Viteazul. Ionel o citeşte pe nerăsuflate, şi plânge când cei răi îi retează eroului capul. De atunci, imaginea lui Mihai Viteazul nu l-a mai părăsit niciodată şi mult mai târziu, când va deveni îndrumător şi comandant de oaste, va evoca mereu dragostea de ţară şi faptele războinice ale viteazului Mihai.

Pregătirea marii cariere militare a început-o în anul 1898, la Gimnaziul fiilor de militari din Craiova, absolvit de elevul-plutonier Ion Antonescu şef de promoţie; în 1902 se înscrie la Şcoala pregătitoare de ofiţeri de cavalerie şi infanterie din Iaşi, absolvită deasemenea ca şef de promoţie cu gradul de sublocotenent. Ajuns la Regimentul 1 Roşiori, Ion Antonescu e model de disciplină şi profesionalism militar. Chiar la începutul carierei militare, tânărul sublocotenent este supus unei grele încercări militare, politice şi morale, cu prilejul tragicei rescoalei ţărăneşti din 1907. Va povesti ulterior cu mândrie, cum la Galaţi, cu o mână de soldaţi, în faţa miilor de ţărani răzvrătiţi a reuşit să potolească spiritele fără vărsare de sânge.

În 1911, locotenentul Ion Antonescu este admis, primul pe listă, la Şcoala Superioară de Război, unde din nou îşi manifestă însuşirile de comandant. Doi ani mai târziu, în 1913, are gradul de căpitan şi este numit Şef al Biroului de Operaţii  în Statul Major al Diviziei 1 Cavalerie, care acţionează în Campania din Bulgaria. Se distinge ca strateg şi luptător, fiind distins cu înalta medalie „ Virtutea Militară” de aur.

La gradul de căpitan, i se acordă lui Antonescu cea mai mare cinste ce putea reveni unui ofiţer cu acest grad, comanda escadronului de elevi aş Şcolii de Ofiţeri de la Târgovişte. Un an a stat în fruntea acestui escadron, dovedind, o dată în plus, calităţi de autentic comandant. El îmbărbăta şi însufleţea escadronul de elevi atunci când lua comanda, strigând cu glasul şuierat şi limpede: „ Sus capul, elevi! Privirea înainte, peste Carpaţi. Acolo este idealul Românilor”.

Războiul bătea la uşă, nu înainte însă ca Antonescu să-şi fi terminat cursurile Şcolii de Război, pe care le-a absolvit cu brio, fiind brevetat ofiţer de Stat Major.

Au fost anii devenirii sale soldăţeşti; ducea viaţa obişnuită a ofiţerimii române, cu un plus de străduinţă, cu un plus de responsabilitate. Chipeş cum era, nu-i lipseau nici aventurile amoroase. Nu-i plăcea însă să se laude cu ele. O singură dată l-a auzit Magherescu ( Colonelul Gheorghe Magherescu a fost colaborator apropiat al Mareşalului Ion Antonescu n. red.) povestind o asemenea aventură: invitat la masă de familia Georgeta şi Mircea Cancicov, la moşia acestora de la Gioseni, ( era în timpul războiului din Est), mareşalul a povestit comesenilor cum se încurcase în tinereţe cu o evreică:

„ Mergeam des la Galaţi, unde am fost introdus într-o familie evreiască, Mendel, care avea două fete foarte frumoase. Erau şi foarte bogate şi bine educate. M-am îndrăgostit de una din ele şi nici mai mult, nici mai puţin, ne-am logodit. Consternare în familie şi între prieteni. Mama nici nu a vrut să audă, dar cu mine nu se putea discuta. Intervine o mutare din garnizoană şi nu mai puteam s-o văd des. În acest timp, aflu printr-o indiscreţie că domnişoara mai primea curtea unui tânăr evreu. Asta m-a răcorit, altfrl nu ştiu cum ar fi evoluat lucrurile.”

Tânărul Ion Antonescu nu se mulţumea în şcolile de ofiţeri în care a învăţat sau le-a condus doar cu materiile rigide ale profesiei de militar; era curios să descopere faptele marilor comandanţi din antichitate, citea multă istorie, acumula cunoştinţe în varii domenii. Vibra sincer şi profund la tot ce semnifica fiinţa românească. Nimic şi nimeni nu a putu să-i clintească pe români din Dacia Traiană. „ Nimic şi nimeni nu va putea smulge din ea. Suntem unde am fost şi rămânem unde suntem„, spunea. Încă de pe băncile şcolii militare îşi impunea sieşi o viaţă austeră şi cerea tuturor:

„ Un gând pentru Rege: Trăiască Regele!

Un gând pentru ţară: trăiască România!

Un gând pentru ostaşi: Trăiască Armata!

Un gând românesc: trăiască biruinţa naţională!”

Crescut în respectul pentru Lege şi Rege, Ion Antonescu învaţă de mic că românii au duşmani, sentimentul eroic îl exprimă în poeziile şi cântecele patriotice şi naţionale. „ Aşa am crescu eu, va spune mai târziu mareşalul, cu ură împotriva turcilor, jidanilor şi ungurilor„.  Mai credea că acest sentiment de ură împotriva duşmanilor Patriei „ trebuie împins până la extremitate”. Avea şi o explicaţie pentru această fixaţie xenofobă: „ într-un fel se bate un soldat împotriva unui străin care îi este indiferent şi altfel se luptă el cu un duşman pe care îl urăşte”.

Amintindu-şi de propria sa copilărie, se contura, astfel, un motiv în plus pentru ca mareşalul să creadă că de mici „ copiii trebuie crescuţi cu un sentiment de ură împotriva duşmanilor ţării„, iar în toate şcolile „ trebuia să existe tabloul tragerii pe roată a lui Horia„.

( Va urma )

tesu-solomovici-2

De mulţumire!

Prin bunăvoinţa domnului Teşu Solomovici, autorul cărţii „MAREŞALUL ION ANTONESCU – o biografie”, redăm fragmente din această incitantă şi, de unii, contestată lucrare în speranţa înţelegerii a ceea ce a însemnat în vremuri de mare cumpănă Ion Antonescu, cel care a îmbrăcat cămaşa morţii în numele reîntregirii Naţiei Române, în dramatice clipe când niciun om politic român nu şi-a asumat conducerea Ţării.

Mulţumim şi pe această cale scriitorului Teşu Solomovici pentru curaj, perseverenţă şi bunăvoinţă!

Ion BĂDOI

Articole Conexe

Ultimele Articole