Trei atitudini
Mi-am reamintit cuvintele rostite de Acad. Prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop la începutul lunii iunie a.c., la Târgu Mureș, cu ocazia primirii titlului de Doctor Honoris Causa al Universității ”Petru Maior” din localitate, văzând cum este înțeleasă, păstrată și respectată limba română în diferite zone mai mult sau mai puțin apropiate de Țară. Domnia sa spunea cu mândrie și deloc întâmplător: „Românii și-au putut menține identitatea fiindcă și-au prețuit mai mult limba decât viața! Ce elogiu mai frumos poate fi adus limbii noastre și, odată cu aceasta, poporului care a creat-o și a conservat-o ca pe o „comoară”? Românii sunt români datorită limbii lor!”
În Ucraina se duc lupte nu numai pe frontul Crimeei, unde fii de români sunt forțați să lupte și să moară pentru o cauză care nu este a lor, ci și pe frontul limbii române, pentru revenirea limbii române în școli, universități, televiziuni, radio și în viața de zi cu zi, așa cum a fost din vechime. Când l-am întâlnit, în urmă cu o lună, la București, pe Acad. Vasile Tărâțeanu, marele poet național al românilor, trăitor în Cernăuți, dar membru al Uniunilor scriitoricești din România, Moldova și Ucraina și membru de onoare al Academiei române, și l-am întrebat, așa cum se întreabă prietenii, frații, făuritorii și păstrătorii de limbă română: ”Ce mai faceți, frate Vasile?”, mi-a răspuns încă îmbrățișându-mă: ”Suntem în război, frate Ioane!”.
Din Basarabia, 1000 de tineri au plecat întrun marș, pe care l-au numit simbolic ”Marșul lui Ștefan cel Mare”, al iubirii de Limba Română și de neam românesc, la București, pe jos, înfruntând soarele nemilos, ploaia și furtuna, pentru a le striga guvernanților Unirea care nu mai suportă amânare, după ce, în ziua de 5 iulie 2015, în centrul Chișinăului, câteva mii de basarabeni au votat și au cerut UNIREA Basarabiei cu România.
La Cladova, în Serbia, în data de 3 iunie 2015, în organizarea ”TKV/TCR IZ KLADOVA” sau cum ar trebui să sune în românește ”Asociația pentru Tradiția și Cultura Românilor ”DUNĂREA”, a avut loc, așa cum stă scris pe afișul manifestării, o ”ETNO VECE”, care nu înseamnă, așa cum doresc anumite persoane, o ”Seară românească”. Pe tot afișul manifestării, care mai degrabă a fost o aniversare a celor 70 de ani împliniți cu câteva zile înainte de un cetățean sârb, nu se întâlnește niciun cuvânt românesc sau care să amintească despre o manifestare cu caracter românesc, totul fiind scris în limba sârbă. Se spune că au participat ”români ” de pe ambele maluri ale Dunării, din satele comunei Cladova, unde sunt recunoscuți, după ultimul recensământ, circa 100 de cetățeni români din cei 9000 viețuitori ai orașului .
Participarea la această ”Seară onomastică” a costat 1500 dinari/de persoană, ”po osobi”, ca să înțeleagă tot românul și să nu fie nicio confuzie, și a constat” întrun bogat program folcloric, ”Bogat program sa nastupom folklora…” și o expoziție de ” izložba naroden nosnje”, cum se scrie ”foarte românește” pe afișul manifestării. Au participat, în afara ”stâlpului românismului”, ”sufletul de aur”, ”înțeleptul zonei”, oficialități sârbești și românești, dar și peste 300 de spectatori care au fost părtași, fără voia lor, la o farsă pusă în scenă cu exprimări sârbești.
Ni se scrie din Cladova: ” A cântat Anica Ganțu, o respectată și îndrăgită interpretă din Valea Timocului, dar și alți interpreți, li s-au lipit bancnote de 1000 de dinari pe frunte, nu înainte de a fi ”îmbogățite” cu scuipat pentru a se lipi mai bine și a rezista tot cântecul, s-au făcut fotografii cu interpreții iar în mijlocul horei se afla, cine altul, decât ”stâlpul românismului”, ”înțeleptul zonei”, care se lăsa admirat de către cei prezenți întro ținută care nu lăsa îndoieli asupra identificării jupânului. O impresie puternică a lăsat Nicoleta Iancu, aplaudată la scenă deschisă, o voce admirabilă, venită din Drobeta Turnu Severin, căreia nimeni n-a îndrăznit să-i lipească bani pe frunte, s-a jucat și s-a dansat așa cum știu românii s-o facă, ca și sârbii, de altfel. Vrem doar să vă mai spunem că a fost prezent și primarul din Cladova, Dragan Budujkić, om sincer, el nu recunoaște că este român din Serbia, el face politica sârbească, de asimilarea românilor timoceni și spune clar că în Serbia sunt sârbi iar în România sunt și români, și sârbi!”
Înțelegem îngrijorarea fraților din Valea Timocului și mâhnirea lor că realitatea este din ce în ce mai mult falsificată, că adevărul este ascuns ca și existența elementului românesc, mai ales că distinși cercetători sârbi recunosc evidența, așa cum am întâlnit întrun articol al lui Nicola Gavrilovici în care se scrie negru pe alb, cu litere chirilice, este adevărat, că Mănăstirea Racovița, aflată la 15 km de Belgrad, acolo unde odihnește patriarhul Pavle, este construită de Radu I Basarab și a fost ajutată cu danii de domnitorii Țării Românești, printre care și Constantin Brâncoveanu.
Români aflați în trei țări diferite, trei atitudini diferite și o singură constatare, așa cum scrie poetul craiovean Mihai Duțescu:
”Timp care curge, timp ce purcede
În urmă-ne multe n-or să rămână,
Dar niciodată nu se va pierde
Doamna frumoasă, Limba Română.”
Ion BĂDOI