Ecouri remanente
Sârma ghimpată dintre noi va cădea numai atunci când ne vom regăsi conștiința națională (I)
Interviu cu poetul NICOLAE DABIJA,
deputat de Chișinău, directorul revistei „Literatura și arta”
Eu aș compara efortul intelectualilor basarabeni cu acela al zidarilor de cetăți: cu o mână zideau, iar cu alta apărau ceea ce au zidit. La fel fac și trebuie să facă necontenit intelectualii basarabeni. Fiindcă la noi, în Basarabia, se duce, în continuare, o luptă pentru adevărul științific: limba noastră este Limba Română, poporul din Basarabia este popor român, istoria noastră este istoriei românească, folclorul nostru este folclor românesc, iar noi, cu toții, suntem români.
*
Dan Lupescu: Domnule Nicolae Dabija, vă rog să mărturisiți cititorilor noștri cu ce gânduri și sentimente ați venit în România, la ediția a IV-a a Congresului Spiritualității Românești, prezidat și condus de poetul românilor de pretutindeni: Adrian Păunescu – Herculane, noiembrie 2000?
Nicolae Dabija: Cu gânduri tot mai triste… Pentru că, în ultimii ani, am impresia că apa Prutului a devenit tot mai adâncă și tot mai lată. De vină este, poate, și faptul că, din 1996, Congresul Spiritualității Românești nu a mai avut loc.
Dan Lupescu: De ce credeți că s-a rupt, pentru patru ani, cadența acestor congrese?
Nicolae Dabija: Are cineva interesul ca să fim tot mai înstrăinați. Și la Chișinău există multă lume – la lumea politică mă refer – care ar vrea ca între noi și noi să se perpetueze acea sârmă ghimpată care s-a aflat, până în 1990… Între noi și noi să treacă frontiera viitoarei Europe, iar Basarabia să rămână într-un cu totul și cu totul alt context decât cel firesc. Cu toate că unica noastră șansă de revenire la valorile românești, de revenire la noțiunea de libertate așa cum o știm noi, cu toții, o constituie integrarea împreună cu România în structurile europene. Chiar în această perioadă se decide pe unde va trece viitoarea graniță a Europei: pe Prut sau pe Nistru. De noi toți depinde dacă între români și români va mai dura această graniță rușinoasă – acum, la sfârșitul secolului al XX-lea, când s-au unit vietnamezii cu vietnamezii, Yemenul de Nord cu Yemenul de Sud, iar chinezii și-au recuperat teritorii care nu le-au mai aparținut de secole…
Dan Lupescu: Germanii s-au unit cu germanii, aici, în Europa…
Nicolae Dabija: Și doar noi, românii și românii, rămânem înstrăinați pe aceeași hartă. Este o rușine că noi, cei de peste Prut, suntem părăsiți, abandonați într-un context politic și geografic altul decât cel al României. Acest lucru s-a făcut și prin tratatul de fraternitate…, nici nu știu cum să zic, de prietenie dintre români și români, acel tratat româno-moldovenesc semnat la Chișinău, și prin Tratatul dintre România și Ucraina, în urma căruia, imediat, au început să fie închise pe capete școlile românești din Bucovina. E cazul ca oamenii noștri să fie ceva mai atenți pentru că, de exemplu, pe Insulele Kurile nu mai trăiește, de foarte multă vreme, nici un japonez, dar Japonia nu a renunțat nici un moment la să le considere teritoriile ei. România ar trebui să învețe din acest exemplu. Chiar și atunci când, prin absurd, în Basarabia, în Bucovina de Nord, în ținutul Herța, pe Insula Șerpilor nu ar mai locui nici un singur român, România va trebui să-și afirme dreptul la aceste teritorii care sunt românești.
Dan Lupescu: Ce rol și ce loc întrevedeți scriitorilor, intelectualilor, în genere, în efortul de apropiere al celor două spații românești?
Nicolae Dabija: Eu aș compara efortul intelectualilor basarabeni cu acela al zidarilor de cetăți: cu o mână zideau, iar cu alta apărau ceea ce au zidit. La fel fac și trebuie să facă necontenit intelectualii basarabeni. Fiindcă la noi, în Basarabia, se duce, în continuare a luptă pentru adevărul științific: limba noastră este Limba Română, poporul din Basarabia este popor român, istoria noastră este istoriei românească, folclorul nostru este folclor românesc, iar noi, cu toții, suntem români. În alte țări probabil că ar fi utopic să se tot vorbească la nesfârșit, francezii că sunt francezi, nemții că sunt nemți.
Suntem antrenați în discuții sterile, dar tocmai asta este, prin forța împrejurărilor, misiunea intelectualului basarabean: să culturalizeze acel spațiu sau să spiritualizeze spațiul de dincolo de Prut și să explice omului simplu – care timp de 60 de ani a fost îndobitocit de propaganda sovietică, de școala sovietică, vezi Doamne, că românul este dușmanul lui, al basarabeanului, că el, basarabeanul, nu e român, ci altceva…
Numai atunci când basarabeanul va conștientiza că el însușii este român va înțelege că românul NU are cum să fie dușmanul lui. Asta-i misiunea intelectualului din Basarabia. Cu atât mai importantă, cu cât mai auzi pe unii zicând: „Doamne, dar mai lăsați-mă cu Limba Română, mai lăsați-mă cu Ștefan cel Mare, cu Mihai Viteazul… Europa de acum nu are nevoie de așa ceva.”
Dimpotrivă, eu cred că, dacă ne dezicem de valorile noastre spirituale, de marile și adevăratele noastre valori, nu știu dacă Europa mai are nevoie de noi. Tocmai că, la masa mare a familiilor europene, vom fi primiți numai cu ceea ce are mai viabil acest popor.
Dan Lupescu: Constituie căderea nivelului de trai, sărăcia din cele două state românești o barieră de netrecut?
Nicolae Dabija: Probabil că NU. Dacă se va produce regăsirea de sine a conștiinței naționale a basarabeanului, atunci sârma ghimpată dintre noi va cădea. Sunt convins că, fiind împreună,aceste două state românești vor găsi mai ușor drumul spre emancipare, vor găsi mai lesne calea de a scăpa de sărăcie, de mizerie, de alte probleme. Rezolvarea problemelor economice ar trebui precedată de soluționarea unor probleme politice. Am să vă dau un exemplu. Anul 1918: Basarabia a venit în țară, când țara rămăsese aproape fără teritoriu.. Dar, datorită faptului că, după primul război mondial, România a fost o țară întinsă, ea a devenit și o țară prosperă. Deschideți enciclopediile și vă veți convinge că, după venitul național, România era pe locul 6-7, împreună cu Danemarca. Unde se află acum Danemarca și unde am ajuns noi ? Relansarea nivelului de trai va fi mult mai ușor posibilă, dacă vom fi împreună. Vom depăși aceste confuzii de moment, vom găsi modalități de a ne înscrie în concertul familiilor europene emancipate.
Dan Lupescu: Mai înainte chiar de primul război mondial, pe vremea studiilor la Paris ale viitorului ilustru diplomat Nicolae Titulescu, raportul de schimb era de cinci franci francezi pentru un leu românesc. Cu o bursă de numai 2.000 de lei pe an, asigurată de Epitropia Bisericii Madona Dudu din Craiova, Nicolae Titulescu își acoperea cheltuielile de cazare și masă (pensiune), de transport pe ruta București-Paris și retur, rămânându-i suficienți bani pentru a-și cumpăra cărți cărți, pentru a-și plăti taxele universitare, pentru a merge la spectacole etc.
Nicolae Dabija: Prețul de referință al grâului în Europa era stabilit, în acei ani, de Bursa de Mărfuri din România, NU din altă țară a continentului.
Permiteți–mi, domnule Dan Lupescu, să închei acest prim dialog al nostru cu două versuri – considerate de Adrian Păunescu drept geniale -, versuri pe care le-am scris în clipe de inspirație celestă și pe care le-am rostit, acum câteva ore, de la tribuna Congresului Spiritualității Românești, ca mesaj neostoit al fraților români din afara granițelor României pentru frații din Țară:
„Doru ni-i de dumneavoastră
Ca unui zid de fereastră.”
Dan Lupescu: Propun să încheiem prin a logodi și a cununa acest minunat distih al Dumneavoastră cu un vers memorabil, un vers-rugă ocrotitore al aceluiași titan născut la Copăceni, județul Bălți, în România Mare, Adrian Păunescu, dar cu obârșii, copilărie, școală primară și statornice vacanțe ]n comuna Bârca, din Dolj, din proximitatea celebrei culturi și civilizații antice de pe malul Dunării, Cârna.
Versul – pavăză de stea – scris și repetat frecvent de Adrian Păunescu sună așa:
„DOAMNE, ocrotește-i pe români!”.
Ferească Dumnezeu să fim nevoiți a adăuga: „Și ferește-i de ei înșiși!”…
…//..
Interviu înregistrat la Herculane, 10-12 noiembrie 2.000, și publicat în ediția din noiembrie 2.002 a revistei „LAMURA” din Craiova
Sârma ghimpată dintre noi va cădea numai atunci când ne vom regăsi conștiința națională (II)
Interviu cu poetul NICOLAE DABIJA,
deputat de Chișinău, directorul revistei „Literatura și arta”
DAN LUPESCU: Stimate domnule Nicolae Dabija, vă propun să continuăm interviul realizat la cea de-a IV-a ediție a Congresului Spiritualității Românești, tot aici, la Herculane, exact cu un an și două săptămâni în urmă. În acel prim interviu, dv. făceați o afirmație conform căreia, până când gardul de sârmă ghimpată, dintre noi și noi, nu va dispărea, lucrurile nu se vor putea îndrepta. Cu ce percepție ați revenit la Herculane, acum, în noiembrie 2001 ? Vă adresez această întrebare deoarece, în intervenția de ieri, de la tribuna Congresului nostru, accentele erau realmente cutremurătoare, părea că lucrurile NU s-au îmbunătățit deloc, dimpotrivă, s-au înrăutățit.
NICOLAE DABIJA: Nu același lucru cred și oamenii politici, de o parte și de alta a Prutului – pentru că așa-numitul pragmatism, despre care se vorbește și la Chilinău, și la București, deocamdată îmi pare straniu. În ultimii ani, de-a lungul Prutului au fost construite mai multe poduri de piatră. Sloganul oamenilor politici a fost: „Să trecem de la podurile de flori la podurile de piatră!”. S-au făcut aceste poduri de piatră, însă, în același timp, a fost dublat numărul grănicerilor de pe Prut, numărul vameșilor, al trupelor înarmate a fost și el sporit, de o parte și de alta a acestui râu de lacrimi, care mai curge, ca o rușine a Europei, între români și români. Astăzi, când cad frontierele din Europa,din lume -, singura graniță valabilă de pe continentul nostru este aceea dintre români și români. NU de poduri de piatră avem nevoie, ci de un Prut liber. Din păcate, Prutul are multe poduri, dar nici unul pe care am putea trece liberi. Acum ni se cer pașapoarte. Nu mai putem trece doar cu buletinul de identitate. Într-un viitor apropiat, am aflat că există un plan la Ministerul de Externe privind introducerea vizelor. Cred că ar fi un lucru foarte trist, dacă între noi și noi va mai sta, ca o sfidare a istoriei, această graniță rușinoasă, nedreaptă, care trece de-a lungul „moșiei” lui Ștefan cel Mare. De la Atlantic și până la Urali, granița cea mai bine păzită este cea de pe Prut. Mi-aș dori ca, pe viitor, când ne vom reîntâlni, să nu se mai întâmple ca acum, să stăm la coadă câteva ore la punctul de trecere a frontierei, să fim căutați prin bagaje, prin suflet – verificați ce ducem în România,de ce?, iar la întoarcere: cer aduceți?…
DAN LUPESCU: Pe care dintre malurile Prutului se întâmplă așa ceva?
NICOLAE DABIJA: Cu tristețe, vă pot mărturisi că ticurile grănicerilor moldoveni (dar, din nefericire, ei NU mai sunt moldoveni, ci au redevenit, într-un fel, sovietici) sunt preluate și de grănicerii români. Vameșii români vorbesc, în mod paradoxal, în dialect basarabean. Am impresia că vameșii și grănicerii sunt un „popor” aparte. Au u totul și cu totul alte interese.
DAN LUPESCU: Întrevedeți vreo cale viabilă de schimbare a unor asemenea realități?
NICOLAE DABIJA: Probabil că multe depind de noi, scriitorii, oamenii de cultură și artă, meniți să apărăm nu doar identitatea spirituală a neamului românesc. Dacă vom conta, în continuare, numai pe oamenii politici, nu se va împlini, probabil, niciodată ceea ce ne dorim noi. Unirea trebuie făcută de fiecare în parte. Fiecare român, de pe un mal ori de pe celălalt al Prutului, să dorească unirea, să lucreze pentru unire – și atunci, oamenii politici NU vor avea încotro, vor accepta unirea înfăptuită de noi.
Basarabia este un braț al României
DAN LUPESCU: Ce semnificație are pentru dv., stimate domnule Nicolae Dabija, acest Congres al Spiritualității Românești ?
NICOLAE DABIJA: Așa cum o reliefează deseori poetul Adrian Păunescu, președintele Congresului Spiritualității Românești, acest forum al românilor de pretutindeni reprezintă un Proiect de Unitate Națională. Este un Congres al Unirii noastre. Aici am înțeles în profunzime că avem un popor mare, care – deși din punct de vedere statal, NU face parte din aceeași țară – sufletește este împreună. Chiar cărțile tipărite de Tudor Nedelcea, la Fundația „Scrisul Românesc” din Craiova, de Augusta Anca și Adrian Dinu Rachieru, la Editura „Augusta” din Timișoara, sunt cărți care ne apropie pe noi, românii din diferite țări. Chit că, acum, la Chișinău, politicienii susțin că NU suntem două state românești (unul ar fi moldovenesc), deși cronicarii noștri și scriitori clasici NU au contrapus acdeste noțiuni, ele sunt sinonime, dar Moscovei îi convine să lanseze diversiuni și să dezbine…
Aș vrea foarte mult ca, în anii ce vin, să ne regăsim nu numai la congrese asemănătoare, ci și în cadrul altor manifestări cultural-științifice și în Basarabia, și la Galați, și la Craiova, și la Timișoara -, să avem sentimentul NU că suntem frați, ci componenți ai aceleiași comunități naționale. M-a șocat faptul că, la Chișinău aflându-se, o oficialitate românească a spus: „Salut pe sora noastră, Republica Moldova…”. Noi NU suntem frați, suntem aceiași. A vorbi despre cineva că îți este frate e ca și cum te-ai distanța de el. Basarabia este un braț al României. Și, atunci când ne doare pe noi acest braț,se simte și în țară, iar ce se întâmplă în țară ne doare și pe noi. Sper ca veacul XXI, care a început de curând, să ne găsească, în cele din urmă, împreună.
Basarabia – o mare necunoscută pentru România ?
DAN LUPESCU: În urmă cu nouă ani, am făcut parte din grupul de jurnaliști care l-a însoțit pe președintele Ion Iliescu în vizita oficială de stat (foarte scurtă, de doar 30-32 de ore) la Chișinău și Bălți. S-a insistat foarte mult, în discuțiile la vârf, pe ideea integrării culturale și economice, După cele trăite de dv. În acest răstimp, s-a petrecut ceva, cu adevărat vizibil,în aceste două direcții distincte: integrare culturală, integrare economică ?
NICOLAE DABIJA: Personal, apreciez că una dintre deficiențele politicii externe românești este sinceritatea. Se declară anumite obiective, care apoi se pierd printre multe altele. Integrarea spirituală s-a produs parțial, iar cea economică – DELOC. Rușii NU au declarat că vor face integrare culturală sau economică, dar au realizat-o și pe una și pe cealaltă. La ora actuală, la Chișinău există 17 (șaptesprezece) posturi de radio rusești, 10 (zece) canale de televiziunea rusești, 30 (treizeci) de publicații rusești și abia âteva românești. Pentru fiecare locuitor din Basarabia revin, anual, câte 17 (șaptesprezece) cărți în limba rusă și doar două în limba română. La Chișinău este acreditat oficial un singur corespondent de presă din România (Valentin Țigău, de la Radio București), în timp ce Rusia are nu mai puțin de OPT SUTE de corespondenți acreditați la Chișinău. La conferințele de presă, sălile sunt, evident, asediate de corespondenții ruși. În atare condiții, în România NU prea se cunoaște, în profunzime, ce se petrece în Basarabia. Pentru România, Basarabia continuă să rămână o mare necunoscută.Este și vina țării, a Bucureștiului, fiindcă după 1990 am avut toate șansele să ne regăsim, să fim împreună, să știm mai multe unii despre ceilalți.
În țară, realitățile din Basarabia NU se cunosc Ori sunt aflate „la mâna a doua”, după posturile de radio și televiziune străine. Cred că, pe viitor, ar trebui regândite anumite obiective, începând cu atitudinea țării față de teritoriile înstrăinate. Este nevoie de o strategie și o tactică adecvate, de continuitate corectă a politicii față de românii care trăiesc în comunități importante numeric, spiritual și economie – în alte patru state învecinate ori apropiate României. Noi NU dorim, în nici un chip, ca România să ne acorde și nouă adeverințe, legitimații de români – așa cum a procedat Ungaria cu maghiarii din Transilvania. Noi vrem ca România să-i ajute pe toți basarabenii în recâștigarea conștiinței naționale de români.
Dincolo de granița dintre noi și noi…
DAN LUPESCU: Pe care dintre colegii dv., dintre intelectualii de certă anvergură de la Chișinău, vă mai bazați, în demersurile consecvente, de ani buni, susținute de dv. cu tenacitate, dăruire și patos civic demne de admirație ?
NICOLAE DABIJA: Țin să subliniez că intelectualitatea basarabeană, în ansamblul ei, se situează pe poziții românești. Ea NU mai poate fi mințită că ar vorbi altceva decât limba română, că istoria noastră ar fi alta decât istoria românilor. Din păcate, Imperiul Rus, Imperiul Sovietic a ținut poporul românesc al Basarabiei în întuneric, nepermițându-i accesul la carte, la cele 7 (șapte) clase de învățământ obligatoriu – în timpul cărora, chiar dacă le urmau, copiii și adolescenții basarabeni erau „zombați” (n.n. de la „zombi”), inoculându-li-se crase neadevăruri istorice, precum că patria basarabenilor este Uniunea Sovietică, ori că rușii ar fi mai frați cu basarabenii decât românii, că viitorul nostru este legat numai de Rusia… Pur și simplu, mulți dintre basarabeni au ajuns să creadă asemenea minciuni sfruntate. De aceea, noi, intelectualii, avem foarte multe de înfăptuit în privința culturalizării oamenilor simpli, oamenilor obișnuiți, în măsura în care basarabenii vor avea acces la carte, în special la istoria românilor, vor fi convinși că sunt români, iar românii NU pot fi dușmanii lor, că istoria lor este istoria neamului nostru românesc și NU a imperiului rus, că el este sufletește, spiritual mai legat de ceea ce se află dincoace de Prut -, atunci eu cred că grănicerii dintre noi și noi vor pleca de la sine. Granița dintre noi li noi va dispărea de la sine. Dar, până atunci, mai avem multe, încă multe de făcut.
DAN LUPESCU: Iertați-mă, dar nu mi-ați răspuns la întrebare. O reformulez: în condițiile în care Grigore Vieru aproape că s-a răsădit în România, Leonida Lari – la fel, pe cine vă mai sprijiniți, dintre colegii și prietenii dv. de la Chișinău, dintre confrații de aspirații și idealuri ?
NICOLAE DABIJA: Fără nici un pic de exagerare, la Chișinău avem o veritabilă pleiadă de intelectuali extrem de valoroși și de numeroși. În afară de cei din domeniile literaturii și artei, există o adevărată armată de medici, juriști, publiciști, de savanți veritabili, în toate domeniile științei și tehnicii, cărora li se adaugă, desigur, înalții ierarhi ai Bisericii noastre Ortodoxe și colaboratorii acestora. NU suntem puțini. Suntem cu mult mai numeroși decât, îndeobște, se vede, de aici, din România. Dacă eu aș fi simțit că am rămas de unul singur, „în tranșee”, cine știe?, poate că aș fi avut anumite îndoieli sau aș fi bătut pasul pe loc. Dar nu-i deloc așa. Eu sunt optimist, deși la putere, în Chișinău, între timp au ajuns alții: antinaționaliști, antiunioniști. De ce sunt încrezător, optimist? Pentru că, repet, NU suntem puțini, suntem mulți. Vă ofer și un exemplu de altă natură, încurajator. Din când în când, particip la diverse manifestări cultural-educative în școlile din Basarabia. De fiecare dată, obișnuiesc să-i întreb, la un moment dat: „Copii, ce sunteți voi – moldoveni sau români?”. Răspunsul vine prompt: „Români!”. Este un răspuns pe care îl consider extraordinar, cu atât mai mult, cu cât el vine de la copii în vârstă de 10-15 ani. De aceea, eu îmi păstrez optimismul, domnule Dan Lupescu. Să fiți încredințați – și dumneavoastră, și cititorii revistelor „FLACĂRA lui Adrian Păunescu” și „Lamura” – că, în ultimii 10-12 ani, s-au schimbat multe în Basarabia. Multe în bine, și în bine, cel puțin în planul cultivării conștiinței naționale ori al recăpătării acesteia. Munca noastră intensă a dat, iată, roade. Și va continua să rodească. Nu am nici cea mai mică îndoială. Suntem mulți.
..//..
DAN LUPESCU
Interviu înregistrat la Herculane, în 30 noiembrie 2.001, și publicat în ediția din noiembrie 2.002 a revistei „LAMURA” din Craiova