13.6 C
Roșiorii de Vede
duminică, mai 19, 2024

ROMÂNII DIN SERBIA

ROMÂNII DIN SERBIA

Originea şi evoluţia etnică a românilor din Serbia

preotul-boian-alexandrovici-eroul-credintei-romanesti-din-timocSerbia este unul dintre statele cu o importantă comunitate românească. Arealul etnic românesc din  Serbia reprezintă o continuitate spre vest a românilor din România şi Bulgaria. În regiunile dintre graniţa României şi până la râurile Tisa şi Morava spre vest, românii formează un areal compact, majoritar în numeroase localităţi şi raioane (opştine). Populaţie românofonă poate fi întâlnită şi în alte regiuni ale Serbiei, dar deja mai dispersată şi fără a forma un procent semnificativ în vreo opştină. Originea românilor din Serbia este disputată, diverşi autori aducând argumente controversate, fără a exista o opinie unitară. Pentru elucidarea problemei originii populaţiei româneşti din Serbia sunt necesare cercetări detaliate la nivelul fiecăror localităţi, dar lipsa de surse documentare de cele mai multe ori îngreunează acest lucru. Important de menţionat este faptul că nu se poate face o concluzie generală asupra originii tuturor românilor din Serbia, arealele cu populaţie românească fiind diferite şi rezultând din migrarea diferitor grupuri sau persistând în teritoriile actuale de răspândire posibil de la procesul de romanizare şi formare a poporului român.

Însumând diversele opinii exprimate asupra originii populaţiei româneşti din Serbia putem  identifica câteva teorii de bază:

1. Originea autohtonă a românilor în arealele locuite în prezent din Serbia. Această opinie se bazează pe o serie de argumente veridice, care atestă romanizarea populaţiei în întreg spaţiul balcanic şi continuitatea acestei populaţii traco-ilire romanizate în decursul secolelor până în prezent. Larg răspânditul etnonim de vlahi, întâlnit până în prezent şi în areale care deja nu mai păstrează caracteristici etnolingvistice româneşti, cum ar fi în Muntenegru, Bosnia, Croaţia, dar care arată procesul de slavizare al populaţiei anterior românofone, demonstrează posibilitatea continuităţii etnice româneşti pe areale cândva vaste, dar devenite insulare şi izolate în urma asimilării din partea altor elemente etnolingvistice, în pricipal slave. Astfel arealele din jurul României, formând continuitate cu masa compactă de populaţie daco-română, evident au aceleaşi caracteristici etno-istorice cu cele din teritoriul actual al României.

Există chiar opinii care încearcă să demonstreze procesul invers, de formare a masei de populaţie românească la sud de Dunăre şi migrare ulterioară spre nord şi est. Întreg teritoriul Serbiei a fost timp îndelungat sub administraţie romană, iar regiunea cu populaţie românească compactă în prezent este binecunoscuta Dacie Aureliană sau Dacia Ripensis, argumentele în favoarea formării şi păstrării unei populaţii romanizate în acest areal fiind destul de convingătoare.(1. Nota redacţiei)port-taranesc-romanesc-din-timoc

Dacă analizăm sursele istorice mai recente, începând cu Evul Mediu, precum şi bazându-ne pe caracteristicile etnografice, folclorice, lingvistice, antropologice, putem deduce o serie de argumente în susţinerea vechimii populaţiei româneşti în regiunea dintre Morava şi Dunăre, ca cel mai vechi element etnic din acest areal. Numeroasele migraţii, schimbări de dominaţii, războaie şi ocupaţii desigur au afectat procesele demografice în regiune, cele mai stabile fiind regiunile de munte şi deal, împădurite, unde populaţia autohtonă îşi găsea refugiul. Astfel, atestările documentare care le găsim pentru cele mai vechi perioade ne indică existenţa unei populaţii româneşti în Serbia de est. Sursele istorice certe consemnează că până la venirea ocupaţiei otomane populaţia românească era cea majoritară în regiunea dintre Morava şi Dunăre, deşi dispersată. Pentru secolul XV se atestă existenţa localităţilor româneşti, precum şi antroponimia din diversele documente indică caracterul etnic românesc al populaţiei. În plus o serie de localităţi de munte şi deal sunt considerate ca fiind foarte vechi, necunoscându-se anul înfiinţării lor şi neexistând vreo legendă despre originea din alte părţi. Cercetările etnografice completează aceste argumente, prin identificarea unor tradiţii şi obiceiuri foarte vechi, uneori specifice doar românilor din aceste regiuni. Inclusiv şi cercetătorii sârbi acceptă ideia existenţei unei populaţii vlahe vechi, autohtone, în regiunile Serbiei, însă aportul lor la formarea actualei populaţii româneşti se consideră nesemnificativ, datorită că numeric erau mai puţini decât populaţia venită ulterior. Este greu de stabilit raportul cantitativ între substratul românesc vechi din regiune şi migraţiile succesive dinspre România sau alte areale cu populaţie românească. Cert este faptul că populaţia românească cea mai veche, care poate fi considerată fără dubii ca fiind autohtonă, este în Vojvodina cea din satele din jurul Vârşeţului, sate de codru, iar în regiunea Timoc-Morava satele din regiunea de munte-deal ale ungurenilor timoceni, iniţial preponderent păstori. Ca aspect lingvistic se consideră graiul bănăţeano-timocean ca fiind cel caracteristic iniţial regiunii. Elementul etnic românesc din regiune s-a mixtat ulterior cu populaţia sârbă sau românească venită din alte regiuni, la care se adaugă şi migraţii ale populaţiei de sorginte albaneză, bulgară, aromână şi romă.

distributia-romanilor-din-nord-estul-serbieiAlte păreri, plecând de la unitatea românilor în Balcani, sunt legate de continuitatea populaţiei româneşti de la nord de Dunăre până în centrul Greciei, românii timoceni formând acea verigă de legătură între dacoromâni şi aromâni. Interferenţe între românii din Serbia şi aromâni întradevăr există, consemnate şi prin aşezarea multor familii de aromâni în regiune şi integrarea lor în masa românească locală, însă românii din Serbia nu prezintă caracteristici de tranziţie spre aromâni, fiind o populaţie dacoromână atât lingvistic cât şi etnografic. Confuzia diverşilor cercetători care prezintă românii timoceni ca făcând parte din masa populaţiei aromâne este mai degrabă legată şi de utilizarea oficială a etnonimului de vlahi (vlasi) atât pentru aromâni cât şi pentru dacoromânii de la sud de Dunăre, din Serbia şi Bulgaria, în categoriile statistice respectiv fiind imposibil de a identifica exact diferenţa între „vlasi” aromâni şi „vlasi” dacoromâni.

Dr. Dorin LOZOVANU

(1.) Nu trebuie să uităm, ci, din contra, să aprofundăm următorul adevăr istoric:

1. Primii daci liberi romanizaţi de armatele romane au fost dacii din sudul Dunării.
2. Dunărea nu a fost dintotdeauna graniţă între români!
3. Limba lor este limba română!

( Continuare în numărul viitor)

Articolul precedent
Articolul următor

Articole Conexe

Ultimele Articole