11 C
Roșiorii de Vede
joi, martie 28, 2024

PROASTĂ ÎNTREBARE…

DECLARAŢIE POLITICĂ

PROASTĂ ÎNTREBARE…

alexandru_mocanu15

Mi s-a întâmplat de multe ori, mai ales după 1989, să citesc, să ascult ori să văd interviuri în care unii reporteri se comportă cel puţin nepotrivit cu intervievaţii lor. Se întâmplă şi în zilele noastre, aş zice chiar, cu asupra de măsură. Se vede de la o poştă că respectivii nu numai că nu au şcoală, dar sunt lipsiţi de …educaţia celor 7 ani de acasă!  Admonestând odată pe unul dintre ei pentru ceea ce eu am considerat lipsa celor 7 ani de acasă, respectivul a rânjit tâmp şi s-a justificat golăneşte, ceva de genul: „ştiţi, pe vremea aia, ai mei n-aveau casă… şi-am stat în chirie…”.

Din păcate aceste personaje nu au nici şcoală de jurnalism, pe bune, cum se spune. Altfel nu se explică de ce pun atâtea întrebări tâmpite, idioate de-a dreptul (apreciindu-le doar ca „nepotrivite”, e puţin spus). Nu se poate să nu fi observat şi dumneavoastră că aproape de fiecare dată când se petrece, de pildă, vreun accident de circulaţie soldat cu moartea cuiva este imposibil să nu apără  „purtătorul de microfon” care să întrebe pe cineva din familia sfâşiată de durere: „Ce simţiţi în aceste momente?” Dacă ar avea şcoală sau, cel puţin, bun simţ – mi-e teamă însă că cer prea mult – nu ar adresa întrebări care, printre altele, nu au decât un singur răspuns.

Să nu credeţi că astfel de lucruri se întâmplă numai la noi. Nu, ele se petrec pe toate meridianele lumii. Ce-i drept, la noi rata de repetabilitate(a se citi …de idioţenie!) este mult mai mare. Dar, iată un caz, tocmai din Australia.

Pentru cei care nu-l cunosc, generalul-maior Peter Cosgrove este un australian care-şi iubeşte ţara, aşa cum orice militar o face, indiferent de ţara în care se află. De altfel, în ţările Commenwels-ului, se spune că „Nicio armată nu-şi iubeşte ţara precum australienii… De aceea sunt gata oricând să moară pentru ea!” Acelaşi lucru spunem şi noi despre armata română, fără nicio rezervă. General Cosgrove a fost intervievat la postul de radio ABC, de către un reporter de sex feminin. Redau o parte din acest interviu în care generalul a fost întrebat cu privire la arme şi copii în contextul în care acesta era pe cale de a sponsoriza o ŞCOALĂ DE COPII DE TRUPĂ în vizită la unităţile militare de sub comanda sa:

major-general-peter-cosgrove

Reporter: Domnule general, ce lucruri aveţi de gând să predaţi acestor băieţi tineri(sic!) atunci când vizitează baza dumneavoastră?

G-ral P.C.:Îi învăţăm alpinism, canotaj, tir cu arcul şi tir.

Reporter:  Asta este un pic iresponsabil, nu-i aşa?

G-ral P.C.:Nu văd, de ce? Aceştia vor fi supravegheaţi în mod corespunzător cu privire la gama de arme.

Reporter:  Totuşi, trebuie să recunoaşteţi că această activitate este foarte periculoasă pentru copii?

G-ral P.C.: Nu văd cum. Copiii nu vor face trageri şi nici nu vor atinge armele înainte să înveţe cum să le folosească. În plus, ţineţi cont că vor fi tot timpul supravegheaţi  strict, fiecare în parte.

Reporter: Dar, în acest fel le dezvoltaţi, ca să zic aşa, aptitudinile ca să devină asasini.

G-ral P.C.: Ei bine, coniţă, dumneata eşti echipată de la natură,  din naştere, pentru a fi o curvă, dar iată că, slavă Domnului, nu eşti una, nu?

Radioul a tăcut apoi timp de 90 de secunde iar atunci când şi-a  revenit, acest interviu nu a mai fost reluat, reportera fiind destituită !

Aviz amatorilor şi amatoarelor!

Alexandru MOCANU

Senator PDL de Teleorman

27 mai 2010

Articole Conexe

Ultimele Articole