Dan LUPESCU despre…
Două volume dintr-o antologie de poezie şi arte vizuale
În condiţii poligrafice de excepţie – hârtie kunstdruck mată, marmorată, 88 de pagini full color, coperte cartonate şi celofanate – a văzut lumina tiparului antologia, în două volume, cu titlul surâzător Printre boabe de cafea, ce reuneşte 35 de autori şi totalizează 408 pagini.
Frumoasă şi ispititoare ca o cutie cu praline de ciocolată sau ca o zână ce tocmai ridică de pe flacără ibricul cu cafea aburindă şi miresme de femeie la 33-44 de ani -, această antologie este realizată de Daniela Tiger şi gerată de o editură cu nume de vitamine (de tip Kavit): Vital Prevent Edit (Drăgoteşti, Dolj, România, 2016). ISBN 978-606-92697-3-2.
Criteriul cantitativ este cel avut în vedere, cu prioritate, de autoarea antologiei, în sensul că – după ce şi-a ales eşantionul de autori: 35 – a hotărât să aloce efectiv fiecărui coautor câte zece pagini, la care s-au adăugat paginile de gardă, coperţile interioare, câte o imagine finală de escortă, Cuprinsul şi ,,Ultimele apariţii în cadrul Editurii Vital Prevent Edit”, dintre care reţinem: Poezii de Mihai Eminescu (ediţie limitată, de lux, ,,liliput”: 3.30 x 4.70 cm), Umbra din noapte de Helene Pflitsch, Presagio del miracolo/ Prevestirea miracolului de Mario Luzi (celebru scriitor italian, nominalizat pentru Premiul Nobel în 2003), Attese/ Aşteptări de Valeria di Felice.
Cunoscutul ecuson latin Ut pictura poesis se potriveşte, din plin, acestei antologii – primul volum reunind poezie, grafică, pictură, muzică, iar cel de-al doilea: poezie, grafică, pictură. Sintagma provine dintr-un vers al Artei poetice scrisă în antichitate de Horaţiu şi a devenit – de la Renaştere încoace – un item inconturnabil al criticii literare şi artistice, vizând corespondenţele din/ dintre arte.
Specialiştii cunosc detaliul conform căruia mărturia cea mai veche a ideii corespondenţei artelor este atribuită lui Simonides de Ceos, din care Plutarh a citat: ,,poezia este o pictură vorbitoare/ vorbindă, pictura – o poezie mută/ pe muţeşte”.
În Poetica sa, Aristotel afirmă că poeţii şi pictorii au în comun imitarea oamenilor şi acţiunilor acestora. De reţinut că în perioada Renaşterii a fost elaborată o autentică doctrină asupra corespondenţelor în arte, care va domina lumea literar-artistică până în veacul al XVIII-lea. Sintagma lui Horaţiu: Ut pictura poesis va rezuma această teorie, căreia i se vor da o greutate şi un sens care n-au existat în Arta poetică a poetului latin – se înţelege, în fapt, că pictura se aseamănă poeziei.
Găsim de cuviinţă să menţionăm că, în ultimele două decenii, genericul Ut pictura poesis a fost utilizat ca titlu al unui film realizat, în 1997, de Stewart Home, dar şi al unei expoziţii a artistului plastic Frederique Loutz, în 2013, la Centrul Internaţional de Poezie din Marseille.
Revenind la antologia Printre boabe de cafea, publicată în ,,Luxury colection”, se cuvine să evidenţiem că, prin forţa împrejurărilor, fiecare dintre cele două volume are, în secţiune transversală, dispunerea armonioaselor forme de relief ale României. Cei mai mulţi dintre autori pot fi încadraţi într-o prelungă şi ondulată câmpie – ce se constituie, totodată, într-un soclu al piramidei. Din primul volum, încadrăm aici – în bărăganul numitei antologii – pe: Ioana Antonache (n. 4 XI 1962, în judeţul Ialomiţa), licenţiată în Drept la ,,Spiru Haret”, care a debutat în 2012 cu volumul Suflet de femeie – versuri delicate, romanţioase pe alocuri, cu ecouri (binevenite pentru orice debutant tânăr) din Adrian Păunescu (chiar primul poem: Actorul, calchiază nu doar tema, dar şi titlul unui bulversant poem al acestuia, devenit cântec de mare audienţă), Mihai Eminescu (Putem? – imită distihurile bine ritmate ale Poetului Naţional, însă în alt registru: ,,eu sunt apă, tu eşti foc,/ niciodată la un loc…// eu sunt rouă, tu eşti brumă,/ niciodată împreună…”), din …Ştefan Hruşcă, reînviind un superb colind (Mai dalbă: ,,Linu-i lin şi iarăşi lin,/ Îţi colind cu flori de crin…/ Dalbă cu trupul de ceaţă,/ Pe gene sclipiri de gheaţă…”). Dacă ar fi fost pus de Ion Iliescu, acest titlu putea deveni Măi, dalbă! Sau – şi mai şi: Măi, halbă!
În vecinătatea Ioanei Antonache se situează Elena-Valeria Ciură (n. 8 II 1949, la Câmpeni, judeţul Alba), absolventă de Litere la Cluj-Napoca, intrată în arena literară în 2013 cu volumele: Debut întârziat, Poezii pentru cei mici, mămici, tătici şi bunici, Exerciţii de dor. Semnificative asupra blândei sale detente poetice sunt – inclusiv prin expresivitatea involuntară, cum s-ar exprima Eugen Negrici – şi titlurile celorlalte trei volume ale sale: Labirintul meu liric, Oglinda copilăriei, Nostalgii lirice, toate publicate în 2015. Prima poemă: Lună Nouă dă seamă despre chemările romantice ale autoarei: ,,Lună, tu mister celest,/ Când te oglindeşti în apă/ Mă cuprind – cum să îţi spun?/ Nu fiori, ci dor de-agapă”. Prin anii ‚’60, la debutul său editorial, Ioan Alexandru se întreba Cum să vă spun (Ed. Tineretului, colecţia Luceafărul, Bucureşti, 1964)m dar forţa sa lirică, de titan al poemelor trăite la intensitate divină, irumpea în versuri antologice precum: ,,Beau lapte din şiştar şi-mi pare/ Că beau lapte amestecat cu soare…”. Evident, lui Ioan Alexandru nu-i era, netam-nesam, ,,dor de agapă”…
În aceeaşi categorie, a creatorilor de versuri ce dau, în această antologie, nu doar din coadă, ci caligrafiază chiar înălţimea câmpiei lor lirice, tânjind după zona colinară şi, uneori, făcând primii paşi spre/ pe aceasta, se înscriu:
- Ioniţă Lucian (n. 27 X 1950, în comuna Scorţoasa, judeţul Buzău, absolvent al Filologiei din Iaşi, profesor în judeţul Suceava), autor a trei volume de poezie, ,,cu ISBN”, după cum, corect, precizează;
- Nicuţă-Ioan Lungu (n. 2 XI 1949, în comuna Cetăţeni, Argeş, stabilit în Călimăneşti, Vâlcea), care – după primele două culegeri din 2015: Ochi de lumină, Surâsuri înlăcrimate – se alintă cu Versuri pentru istoria literară …de mâine: ,,De se va stinge astăzi dorul…/ Şi munţii se vor prăvăli în văi,/ Se-nchide lumea cu zăvorul,/ Iar cerul se va pârjoli-n văpăi”; ,,Şi-om trăi, pierduţi, în vise…/ Peste-o pajişte de dor,/ Robiţi de plăceri aprinse/ Şi speranţa din amor.”; ,,Când lumina se întinde/ Peste nuferii din lac,/ Foc de vise se aprinde/ Şi se varsă peste veac.”. Păcat de ecourile eminesciene, care sfârşesc ca într-o inscripţie tombală: ,,Printre gânduri şi cuvinte/ Rătăceşte, azi, un dor/ Şi se-aşază iar, cuminte,/ Peste-un suflet ”;
- Petre Prioteasa (n. 28 I 1943, în Vişina-Olt), licenţiat al Universităţii din Bucureşti, profesor de franceză la Corabia, care este, se pare, onorabilul decan de vârstă al antologiei.
Născut în Craiova, la 30 august 1955, Augustin Jianu afişează un spirit subţire, cu propensiuni spre tărâmul ludic, dar şi spre ţărmurii unor înfiorări cu tente dramatice, specifice presimţirii anotimpului hibernal. La cinci ani după ce a debutat în cenaclul Columna din Târgu Jiu (1972), domnia sa a înregistrat ,,prima apariţie publicistică”: un aforism, în revista Urzica, moment memorabil produs în primăvara anului 1977, prevestit de seismul teluric din seara de 4 martie (a aceluiaşi an). Asta da performanţă, demnă de Cartea Recordurilor: să provoci, printr-un singur aforism, zgâlţâirea plăcilor tectonice ale Terrei! Augustin Jianu este primul autor de versuri sculptate la temelia colinei care-şi ia avânt spre a aburca muntele literaturii autentice. Sclipiri lirice genuine, demne de semnalat, întâlnim în aproape fiecare dintre cele nouă poeme prezente în antologie. Iată câteva, posibile, mostre: ,,Mă ceartă Dumnezeu câteodată”; ,,Am să mă mut între coperte” (primul vers din poema Decadenţă, cu filon pamfletar evident: ,,Am să mă mut între coperte,/ Ce silă-mi e de impostură,/ De flenduroşi şi de abjecţi,/ Să vă pupaţi singuri pe gură!// (…) Bieţi cusurgii analfabeţi,/ În găştile de-adunătură,/ Duşmanii marilor poeţi/ Pretind că fac literatură.”. Acest poem nu este absolut deloc autoreferenţial.
Altă mostră, din Adagiu nocturn, cu frenezii gen George Topârceanu: ,,Rămâi iubirea mea finală./ Să-ţi fie bine unde pleci,/ Ultimul fulg de vremuială/ Ce-aduce anotimpuri reci.”. Bacovian sună poemul Iarnă (,,Ninge prin mine/ C-un gând monocrom/ Şi iarna devine/ Teribil sindrom.// (…) Frigul ca osândă,/ Nici un şemineu,/ Gânduri ce abundă/ Fulguiesc mereu.”. Şi tot în ramă bacoviană putem încadra poema Ploi răzleţe. Dincolo de sintagma ,,Bieţi cusurgii” (citată mai sus) – care ne duce cu gândul la ,,Bieţi lampagii”, cu care lui Adrian Păunescu îi plăcea să încheie, de cele mai multe ori, superbele spectacole de duh românesc ale instituţiei de cultură naţională botezată Cenaclul ,,Flacăra” –, spiritul Semizeului din Bârca transpare şi din ultima strofă a poeziei Astenice vremuri: ,,Şi nu pot să tac, răzvrătit mi-e versul,/ Prin talaş de oase trase la rindea,/ Strigătu-mi sălbatic frânge Universul,/ Unde-i viaţa mea…, ce-aţi făcut cu ea?!”. Grupajul celor nouă poeme scrise de Augustin Jianu se încheie cu un vers memorabil: ,,Alt Prometeu în veşnicul nesomn.”.
În aceeaşi secvenţă de relief literar – colina ce urcă spre munte – putem plasa versurile doamnei Silvia Râşnoveanu, cu debut literar în Revista Centrului Militar Sibiu RAPSODIA, în anul 2009, autoare care publică frecvent în mediul online (14 grupuri literare). Sub semnul romanţei şi romanţiozităţii se situează multe dintre creaţiile sale lirice. În cele şase strofe, în vers alexandrin, din Lacrimi de iubire ne frapează vocativul ,,iubite” (utilizat de trei ori) şi cuvântul ,,lacrimi” (tot de trei ori). Tudor Arghezi îşi fixase regula de foc de a nu repeta acelaşi cuvânt, în publicistică, decât după minimum 33-44 de rânduri.
Bineînţeles că din recuzita şi butaforia acestei poeme, în care protagonista îşi imaginează că dansează cu iubitul său – care-i pune stele pe frunte, ,,ce strălucesc în noapte, frumos (n.n. cum altfel?!), ca o tiară…” – nu putea lipsi gingaşa vioară: ,,Ajunge să-nchid ochii şi văd… noi doi valsăm/ Şi din înalt, încet, ne cântă o vioară”. În Mitul oglinzii, îi promite iubitului, ca într-un cântec de of şi de aoleu: ,,…te voi iubi cu-nfrigurare/ Până când soarele din nou răsare”. Brrr! – ce ispită carnală năvalnică! Piei, Iacacui!…
Aşchii diamantine licăre, destul de des, în versurile doamnei Silvia Râşnoveanu: ,,Sunt între două lumi, în fin balans”; ,,Din visul tău, un înger a căzut”; ,,frigul a-ngheţat iubirea noastră”; ,,Mă vei găsi în haine de vestală/ Ce-aprinde focul sacru. Voi fi muză.”; ,,De timpul va voi să ne despartă/ Şi să dividă-n două un întreg,/ Eu n-am să-l las şi, chiar de nu mă iartă,/ Am să-l încui, cu lanţuri am să-l leg”. În acest din urmă exemplu, este întrutotul lăudabilă capacitatea de a da materialitate grea de tâlcuri (,,cu lanţuri am să-l leg”) unui concept imaterial (,,timpul”).
În arcul de cerc al cotei celei mai înalte o colinei ce trece, imperceptibil, în munte – în muntele în care Subcarpaţii de Curbură ai antologiei Printre boabe de cafea se lasă resorbiţi cu o deloc disimulată plăcere feciorelnică a penetrării, în sfârşit a penetrării, dincolo de vălul himeric/ himenic – se înscriu grupajele doamnelor Mariana Rogoz Stratulat şi Daniela Tiger.
Membră a Ligii Scriitorilor din România, a Ligii Scriitorilor din Vrancea, a cenaclului ,,Mioriţa” şi redactor la revista Salonul literar -, Mariana Rogoz Stratulat a publicat în răstimp de numai şapte ani (2009-2016) nu mai puţin de 12 plachete şi volume de versuri: nouă la Iaşi, două la Râmnicu Sărat şi unul la Târgovişte. Dacă Gheorghe Drăgan depistează, în tonul liric firesc şi delicat al acestei autoare din Ţara ,,Mioriţei”, trimiteri la Sapho, Magda Isanos ori la poetesele Extremului Orient din Veacul de Mijloc -, noi ne rezumăm la a sublinia că toate cele nouă poeme prezente în antologia Printre aburi de cafea sunt citabile. Este o poezie de notaţie adevărată, de calibru incontestabil, cu multe secvenţe demne de interes: ,,Astăzi ştiu că iarba creşte/ peste ochii din poveste…”; ,,În timpul zborului meu/ m-am întâlnit cu/ Pasărea Phoenix./ (…) Ea a renăscut din cenuşă,/ eu m-am îmbrăcat cu surâsul/ copacilor”; ,,dragostea învinsă/ de frigul/ din oase”; ,,Numai cuvântul pluteşte pe marea/ ce arde în flăcările/ înnodate/ de gâtul meu”; ,,Zbor!/ Nu am nevoie de aripi!/ Ţi-am spus, oare,/ că sunt Pasărea din Visul tău?”; ,,Ciudat mai înfrunzesc copacii -/ ca omul/ când se plimbă prin timp…”; ,,O pasăre trece/ prin timpul zgribulit…”; ,,O pasăre se-ascunde/ în dorul din copac…”; ,,Am răsărit ca o poveste/ în strai omenesc/ şi am ars neobosit.// Trăiesc…// (…) Voi apune ca un sărut/ în strai de cenuşă/ visând mocnit.// Zâmbesc…”. Fără să ştie, poate -, atitudinea şi filosofia de viaţă a doamnei Mariana Rogoz Stratulat se întâlnesc şi intră în consonanţă cu acelea ale înţelepţilor din lumea chineză, care au ca deviză asumarea profundă şi manifestarea cvasipermanentă, cu putere, a surâsului, a zâmbetului – cu toată fiinţa – considerat/ considerate ,,cheia longevităţii”.
Versanţii de Vest şi de Est ai muntelui liric din primul volum al antologiei Printre aburi de cafea sunt asiguraţi de grupajele de versuri semnate de Ilorian Păunoiu (retras intempestiv, în veşnicie, la început de septembrie 2016), Daniela Tiger şi Marilena Tiugan.
Chipul de Sud al masivului muntos imaginat de noi este asigurat de pictura doamnei Rodica Rozalia Jianu: nonfigurativă, energică, bine tensionată, cu străluciri cromatice fastuoase, obsesie a verticalităţii (ca în tablourile Pădurea, Noapte de ianuarie, Ploaia) şi ţâşniri spre nadir (Calea, Păsări şi, dincolo de paradox, Armonie, Abis – care-i mai degrabă un cer răsturnat decât o Groapă a Marianelor, insondabilă).
Lirismul păstos – miere a spiritului însetat de esenţe – al picturilor doamnei Rodica Rozalia Jianu rezonează, pe corzile sale acute, cu universul poematic vibrant, specific creaţiilor semnate de Marilena Tiugan şi Daniela Tiger.
Deloc neguros şi deloc înfrigurat, versantul nordic aparţine domnului Tudor Şerbănescu (născut în Teleorman, la anul 1956), autor al mai multor lucrări de grafică, presărate ici-acolo, în primul volum al antologiei, aidoma unor seminţe năzdrăvane, dar şi al unui număr de şase portrete, care sunt tot atâtea capete de expresie: patru domni (unul seamănă cu parlamentarul liberal Mihai Voicu) şi două doamne. Acestora, plasticianul Tudor Şerbănescu le alătură: 1. corola unui iris în albastru oceanic sau ultramarin; 2. un frapant, prin semeţia-i de purpură, şirag de ardei iuţi – roşii de crapă Talpa Iadului strigând lozinci bolşevice; 3. o compoziţie modernistă – decupaj cvasi-oniric din vârtejul vieţii: o pârtie imaculată, spre Luceafărul de dimineaţă, drapată de ciudate eflorescenţe, ciorchini de culoare oranj, pârtie pe care poţi zări minuscule siluete de bărbaţi şi, la aceleaşi dimensiuni, o umbră de femeie.
Un curcubeu sonor insolit desfăşoară muzicianul Mircea Suchici: compozitor, dirijor şi virtuoz al violoncelului, solist al Filarmonicii ,,Oltenia”, profesor la Liceul de Artă ,,Marin Sorescu” din Craiova. În paginile ce-i sunt rezervate întâlnim un segment semnificativ din medalionul Mircea Suchici – Poezia unui violoncelist, caligrafiat de Marilena Tiugan, patru fotografii-document (decupate din diverse recitaluri muzicale ale acestuia), partiturile a cinci crochiuri muzicale, eclatante precum Capriciile lui Paganini, provocate de patru poeme create de Daniela Tiger, Ilorian Păunoiu, Spiridon Popescu, Ion Popescu-Brădiceni şi de un fragment din romanul Trenul de zăpadă al doamnei Marilena Tiugan. Regretăm faptul că, măcar pentru aceste mici bijuterii muzicale, volumul nu este însoţit de un CD.
Păcat că autoarea antologiei nu s-a gândit să includă măcar trei-patru pagini, cu fotografii-document şi eventual mici partituri, dedicate rapsodului popular Cornel Popescu, laureat al Festivalului-Concurs Naţional ,,Maria Tănase”, unul dintre cei mai consecvenţi membri ai cenaclului ,,Cafeneaua literară Cetatea Băniei”.
( Va urma )
