Problematica cercetării populaţiei românesti din Peninsula Balcanică prezintă interes pentru publicul larg, în special din România, precum si în cercurile cultural-ştiinţifice din domeniul istoriei, etnologiei, filologiei sau geografiei. Pe bună dreptate putem afirma că diversitatea etnică românofonă din Peninsula Balcanică a ajuns să fie printre cel mai puţin cunoscută dintre numeroasele popoare ale regiunii, datorită politicii promovate de statele cu etnii majoritare de altă sorginte, precum şi a ignoranţei,dar şi consecinţă a identităţii deseori confuze, adaptabilă la situaţiile de moment şi loc a acestor populaţii.
Sub genericul de Români din Peninsula Balcanică de fapt subîntelegem o diversitate de populaţii ca răspândire geografică, origine, dialecte, identitate etnică, necesitând o abordare particulară pentru fiecare grup în parte.
Cea mai des luată în consideratie este delimitarea bazată pe criteriul lingvistic, la care se alătură şi factorii geografic, istoric şi politico- administrativ. Astfel, conform divizării dialectologice, putem identifica următoarele subetnii ale poporului român în spaţiul Bal canic: dacoromâni , sau românii propriuzişi, care sunt raspândiţi în areale mai mult sau mai puţin compacte în jumătatea nordică a peninsulei, comunităţile cele mai importante fiind în jurul României, cum ar fi regiunea Banatului din Vojvodina, arealul de la est de râul Morava din Serbia de est, până la frontiera cu R o m â n i a ş i B u l g a r i a , continuându-se pe întreg cursul Dunării în regiunile de nord a Bulgariei. Răzleţ se mai întâlneşte populaţie de grai dacoromân şi în Serbia centrală, Croaţia şi Bosnia, majoritatea fiind mai mult de origine romi cu limba maternă română.
Un alt mare areal, puternic fragmentat şi divizat de frontierele actuale ale Greciei, Albaniei, Bulgariei şi Republicii Macedonia îl reprezintă aromânii, care îşi mai păstrează identitatea lingvistică şi etno-culturală proprie, dar sunt puternic afectaţi de procesul de asimilare şi divizare etno-politică în prezent a spaţiului cândva relativ compact.
Alte două subetnii sunt puţin numeroase, cu identitate etnică slab exprimată, ameninţate cu asimilarea totală din cauza dispariţiei treptate a dialectului românesc matern: Istroromânii, formând o mică enclavă în partea nord-estică a peninsulei Istria din Croaţia şi Meglenoromânii, în câteva localităţi din nordul Greciei şi sud-estul Republicii Macedonia, regiunea cunoscută ca Meglen.
Fiind răspândiţi pe un areal larg, fără a forma o continuitate geografică, cu o limbă mai mult la nivelul formelor dialectale locale, fără să constituie vreo entitate politico-administrativă distinctă, românii din Peninsula Balcanică au reuşit să-şi păstreze în mare parte specificul lingvistic, etnografic şi sociocultural până în prezent, chiar dacă circumstantele au fost defavorabile afirmării unei identităţi etnice româneşti. Lipsa şcolilor, bisericilor, mass-mediei şi a instituţiilor culturale în limba maternă are drept consecinţe asimilarea lingvistică şi culturală, deseori sfârşind prin preluarea unei alte identităţi etnice, de obicei loiale statului în care locuiesc. Totuşi unele perioade de afirmare şi renastere naţională au avut loc, cum ar fi în sec. XIX, perioada interbelică sau cum asistăm şi în prezent, din ultimul deceniu al sec. XX. Eforturile făcute de România, deşi fără con ti n u i tate şi consecvenţă, au determinat formarea identităţii româneşti şi conştientizarea unităţii etnice la mulţi dintre românii din Serbia, Bulgaria, la aromâni, precum şi la u n i i m eg l en o ro m ân i sau istroromâni.
Studiul de faţă este rezultatul unor preocupări îndelungate asupra problematicii populaţiei rom ân eşti d i n P en i n su l a B al can i că. P orn i n d de l a
curiozitatea descoperirii neamului din care facem parte, implicându-mă activ în activităţile culturale ale asociaţiilor ce vizează destinul românilor de pretutindeni.
Din 1994 am desfăşurat activităţi în cadrul asociaţiilor culturale Ginta Latină, ASTRA Despartamântul Mihail Kogălniceanu din Iaşi, implicându-mă activ în promovarea valorilor româneşti şi cunoaşterea spaţiului locuit de români. La initiaţivă proprie, cu resurse personale foarte modeste am întreprins în 1995 o expediţie în Bulgaria, Serbia şi Republica Macedonia pentru a lua cunoştinţă cu situaţia actuală a comunităţilor româneşti din Peninsula Balcanică. Străbătând pas cu pas o parte din aceste areale, am constatat cât de multe lucruri nu se cunosc referitor la situaţia actuală a populaţiei românesti din aceste state, confruntându-mă personal şi cu probleme diverse, inclusiv şi ostilitatea unor oficialităţi când au văzut interesul meu pentru soarta fraţilor de la sud de Dunăre. Au urmat numeroase alte vizite şi cercetari de teren, cu întreruperi în timp. În 1997 şi 1998 am parcurs mai multe localităţi din Bulgaria, regiunea Vidin. În 1998 au urmat unele cercetari în localităţile româneşti din Vojvodina, Serbia.
În 2000 am participat la primul şi până ce singurul Congres al Istroromânilor, realizând şi o expediţie de cercetare în aproape toate satele cu istroromâni, Peninsula Istria, precum şi la românii baiesi din nordul Croaţiei. Au urmat în 2002 deplasări în Serbia şi Muntenegru, 2003 în Slovenia şi Bulgaria, iar din 2005 am reluat cercetarile de teren mai intens, beneficiind de o stagiere postuniversitară în Serbia. Pe parcursul anilor 2005, 2006 şi 2007 am reuşit să parcurg aproape tot spaţiul locuit de români. Începând cu regiunea Serbiei de est (Timoc), unde este foarte mult lucru pentru a scoate în evidenţă realităţile etnice ale celor peste 200 de localităţi cu populaţie românească, am efectuat cercetări de teren din sat în sat, apoi lucru de documentare la Universitatea din Belgrad, Institutele de Demografie, Balcanologie, Etnografie, Geografie, arhive şi biblioteci, pentru a putea aduna informaţia necesară în problematica românilor din Serbia. S-a dovedit a fi o sarcină grea elucidarea p rob l em ati ci i n u m eroasei populaţii românesti din Serbia de la sud de Dunăre, deoarece există păreri foarte diferite, informaţii contradictorii, precum şi puţine materiale veridice referitor la originea şi evoluţia localităţilor românesti din acest areal. Am reuşit să pătrund în esenţa problematicii românilor timoceni prin implicarea în activităţile culturale, politice, religioase ale diverselor organizaţii din regiune,
precum şi prin sondajele de opinii, interviuri şi discuţii atât cu person al i tăţi l e şi l i deri ai comunităţii, precum şi cu oamenii din sate şi oraşe, vorbitori ai g r a i u r i l o r r o m â n e ş t i . Documentarea şi realizarea unor cercetari în comun am efectuat cu Muzeul Etnografic din Belgrad, Muzeul din Majdanpek, Muzeul din Bor şi Muzeul Krajna din Negotin. Am stabilit colaborare şi bună conlucrare aproape cu toate asociaţiile şi organizaţiile românesti din Serbia, reuşind să cunosc şi să contribui la activităţile acestora. În 2007 am realizat de asemenea cercetări de teren în localităţile românesti din nord-vestul Bulgariei, luând parte la activităţile cotidiene din sate şi colaborând cu toate asociaţiile românesti din regiune.
O mare reuşită este şi faptul că începând cu 2005, 2006, dar mai ales în 2007, am realizat câteva expediţii complexe în arealul aromânilor, străbătând aproape toate regiunile cu localităţi aromâne din Grecia, Albania şi Republica Macedonia. În urma cercetărilor de teren am putut constata şi lucruri absolut noi, care nu le puteam deduce din documentarea bazată pe studiile publicate şi am încercat să abordez cât mai obiectiv subiectele ce ţin de identitate etnică şi situaţia actuală a comunităţilor de aromâni. În afară de unitatea generală prin care am putea subînţelege entitatea etnică de aromâni, există o mare diversitate dată de varietatea grupurilor etnografice, divizarea politico-administrativă actuală şi influenţa diverselor etnii în funcţie de statul în care locuiesc. Am realizat un studiu de cercetare în cadrul Universităţii din Ioanina, participând la programul de Etnologie, Antropologie şi Folcor Balcanic, precum şi documentări în cadrul Universitatilor din Salonic, Scopie, a Academiei de Ştiinţe şi Muzeului Naţional din Tirana, Albania, muzeelor din M etsovo, Sal on i c, B i tol a, asociaţiilor aromâne din Atena, Veria, Seres, Salonic, Corcea, Pogradet, Tirana, Elbasan Permet, Struga, Bitola, Crusuva, Scopie, bisericilor aromâne din Corcea, Bitola şi Crusuva. Am realizat interviuri şi cercetăr inclusiv asupra meglenoromânilor, însă nu am putut parcurge localităţile lor din nordul Greciei.
Ca rezultat al acestor ani de preocupare asupra situaţie comunităţilor româneşti din tot cuprinsul Peninsulei Balcanice sa adunat mult material factologic, documentar, peste 60 casete video şi înregistrări audio, material fotografic, impresii diverse ş constatări personale, care nu am reuşit să le prelucrez şi desfăşor pe deplin. Multitudinea de prieteni din cadrul comunităţilor româneşti, relaţiile personale stabilite, precum şi implicarea directă în diverse activităţi, dat fiind faptul că am locuit o perioadă îndelungată în cadrul acestui spaţiu, mi-au rămas profund în suflet. Speranţa că păstrarea identităţii, culturii şi limbii române în acest spaţiu este posibilă, dar ajutorul acordat de România trebuie să fie mai substantial şi obiectiv.
Vreau să aduc foarte mari mulţumiri la toţi cei care mi-au acordat ajutor, începând cu formarea mea geografică datorită unei şcoli extraordinare la Iaşi, respectiv tuturor profesorilor de la Departamentul de Geografie, continuând cu toţi cei apropiaţi care m-au înţeles şi ajutat, precum şi numeroşilor oameni de suflet pe care i-am întâlnit, indiferent de ţară, etnie sau religie, care m-au sprijinit în momente dificile deseori, adăpostindu-mă pe unde am călătorit sau acordându-mi materiale ştiinţifice, documentare, statistice, sfaturi utile şi ajutându-mă cu ce au putut.
(Continuare în numărul viitor)