11.7 C
Roșiorii de Vede
luni, aprilie 29, 2024

PANDEMIA DE FRICĂ!

DECLARAŢIE POLITICĂ

PANDEMIA DE FRICĂ!

dsc_0011De o săptămână, PSD Teleorman este un partid bolnav, am putea spune chiar, cu deplin temei, că este un partid grav bolnav. Dacă avem în vedere că boala a cuprins „brusc, subit şi dintr-odată” mai toţi liderii judeţeni ai PSD, putem afirma fără a greşi că suntem de fapt în faţa unei veritabile pandemii. Cum altfel ne-am putea explica faptul că, în aceeaşi zi, zeci de directori, plini şi adjuncţi, instalaţi de PSD la cârma diverselor dregătorii teleormănene(„deconcentrate” şi nu numai) au intrat în concediu medical şi, din cauza bolii, nu pot răspunde nici măcar la telefoanele din dotare, plătite din bani publici. S-a creat o vie emoţie în rândul cetăţenilor judeţului nostru. Mulţi dintre ei, şi-au rupt de la gură şi din puţinul lor au luat un compot, o portocală, câţiva biscuiţi şi au dat fuga să aline suferinţa celor răpuşi de boală. Dar, surpriză! În ciuda nemiloasei boli, aceştia nu erau internaţi în niciun spital! Se spune că li s-a recomandat tratament ambulatoriu!? De către cine? Cum de către cine? De către Liviu Dragnea, cel mai mare şambelan – nu ştiu de ce era să scriu …şarlatan! – în ale diagnosticilor politice. Veţi fi înţeles, desigur, că nu este vorba de o pandemie de gripă ci, pe măsura anvergurii lor politice, este vorba doar de o ruşinoasă PANDEMIE DE FRICĂ! De frica pierderii posturilor, pe care, dacă nu le-ar obţine prin decizie politică, sunt conştienţi, probabil, că altfel n-ar fi în stare să le obţină. Altfel însă, când se întâmplă să-i întâlneşti pe stradă, sunt plini de ei, nu poţi să le ajungi cu prăjina la nas şi afişează un aer de suficienţă faţă de care Dinu Păturică ar fi un mic copil!

Dar vai, marele şambelan, cu tupeul şefilor de post din anii ´60, sare pe sticlă şi cu o morgă de tâlhar la drumul mare, spune că schimbarea directorilor pesedişti din deconcentrate este ditamai jihadul! Imediat, şeful său de partid, M.Geoană, sare şi el, din baie, alunecă pe săpun şi cu lacrimi în ochi condamnă în termeni duri schimbarea oamenilor săi.

Păi, bine măi maimuţoilor, voi sunteţi, oameni serioşi? Că oameni de stat e clar că nu sunteţi! Când aţi spus adevărul? Acum sau în urmă cu 6 luni? Reamintesc opiniei publice ce spuneaţi în primăvară atunci când Guvernul Boc a decis să schimbe directorii instalaţi de liberali în deconcentrate. I-auzi una: „Ieşim din ipocrizie şi facem o legislaţie clară, transparentă, în care atunci când vine o nouă guvernare îşi pune administraţia în teritoriu în funcţie de politicile pe care vrea să le implementeze”, a declarat Dragnea  comentând Ordonanţa Guvernului care stabilea baza legală de numire în funcţii a şefilor de deconcentrate în funcţie de schimbarea puterii. I-auzi două: „Este momentul să recunoaştem faptul că a guverna România înseamnă să ai 500 – 700 – 1.000 de oameni pe care îi pui în funcţie, vii cu ei, pleci cu ei şi îi ţii responsabili faţă de îndeplinirea programului guvernamental şi a obligaţiilor faţă de cetăţeni. Cred că acest lucru ar putea să reprezinte un început de mai mare sinceritate în modul în care facem politică în România” – Mircea Geoana, 27 aprilie 2009. Se vede că ieşirea din ipocrizie şi sinceritatea lui Liviu Dragnea, Mircea Geoană şi a PSD a ţinut doar din primăvară până în toamnă sau, cum zicem noi în Teleorman, de la culesul porumbului şi până la tăiatul cocenilor!

Închei recomandându-i lui Dragnea să-şi scoată şobolanii de sub pat pentru că nu dă bine în niciun fel: un partid care se crede atât de mare are lideri atât de mici?

Alexandru MOCANU

Senator PD-L de Teleorman

09.10.2009

Articole Conexe

Ultimele Articole