O LEGE DE CARE ARE NEVOIE ȘI SOCIETATEA, NU DOAR JURNALISTUL
Să încep cu vestea cea bună. Proiectul privind completarea legii nr. 8 din 2006 privind instituirea indemnizației pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică,prin care jurnaliștii sunt incluși alături de celelalte categorii de creatori (scriitori, cineaști, artiști plastici, muzicieni) a trecut de Senat.
În expunerea de motive, în dezbaterile din comisii și în conținutul avizelor date de ministerele implicate precum și în cel transmis de Academia Română au fost reținute argumente în favoarea adevărului că jurnalismul este o activitate creativă. Participând, alături de colegii din conducerea UZP, la întâlnirea cu doamna ministru Rovana Plumb precum și la cea cu membrii Comisiei pentru muncă, familie și protecția socială de la Senat, am arătat că în înțelesul legii (Legea nr.8 din 1996, privind drepturile de autor) ca și în baza Codului Clasificării Ocupațiilor Internațional și Român (COR 2015), unde profesia de ”jurnalist” (poziția 2642) este definită ca având o componentă de creativitate în proporție de 85 la sută în cadrul criteriului privind importanța sa socială, jurnalismul îndeplinește în mod indubitabil această cerință.
De precizat că prevederile din articolul 9 din Legea 8 din 1996, în care se arată că ”știrile și informațiile de presă” nu pot beneficia de protecția dreptului de autor, se referă strict la acest gen publicistic, cu titlu de excepție, toate celelalte genuri (reportaj, eseu, pamflet, anchetă etc) fiind acoperite de prevederile art.7 din aceeași lege referitoare la ”creațiile literare și publicistice”, care sunt protejate de dreptul de autor. În consecință, în mod irefragabil, sunt opere de creație, dând acest caracter profesiei ca atare cel puțin în proporția covârșitoare admisă de COR.
Practica unor așa-ziși moguli din mass-media, care au abuzat de utilizarea acestei modalități de a-și plăti angajații, este irelevantă în speță. Prin urmare, legalitatea și oportunitatea, respectiv temeiul juridic al Proiectului de lege privind completarea legii 8 din 2006 au fost demonstrate în mod categoric, ceea ce a și justificat adoptarea sa de către Senat și transmiterea către camera decizională, respectiv Camera Deputaților.
Concluzionând că rolul și calitatea de creator al jurnalistului au fost demonstrate și asumate de forurile amintite precum și faptul că nu este pusă în discuție calitatea UZPR de reprezentantă a jurnaliștilor și, fapt determinant, de organizație de utilitate publică, îmi propun ca, în continuarea acestui text, să insist asupra ideii de necesitate a completării acestui act normativ, mai exact de includere alături de celelalte categorii de creatori și a profesiei jurnaliștilor. În acest sens, din capul locului voi enunța opinia conform căreia de această lege au mai multă nevoie societatea, democrația și statul de drept decât jurnaliștii, decât această breaslă nedreptățită și adusă într-o stare materială și morală mai mult decât precară.
Prin urmare, după ce Senatul a dat undă verde acestei legi, asumându-și răspunderea și disponibilitatea de a rezolva o problemă socială și juridică de importanță majoră, Camera Deputaților poate avea rolul decisiv în această privință. Iată, mai jos, o parte din argumentele ce pot fi invocate în sprijinul acestui demers.
Proiectul legislativ privind completarea legii nr. 8 din 2006 poate deveni pilonul în jurul căruia se poate reconstrui profesia de ziarist, se poate constitui și consolida demnitatea acestei bresle astfel încât să devină una din componentele definitorii ale societății civile, ale democrației, câinele de pază autentic, o pârghie decisivă a susținerii statului de drept, a legalității și combaterii corupției, o forță în peisajul social, cultural, moral și politic, chiar dacă noțiunea de ”a patra putere” nu este decât o metaforă (știut fiind că în stat sunt doar trei puteri), o verigă de bază a libertății de exprimare, a cultivării valorilor general umane, europene și naționale, a idealurilor de dreptate, adevăr, bine și frumos.
O uniune, sau mai multe, în baza legii, de utilitate publică, constituie pentru creatorii în domeniul publicisticii organizația ce le poate oferi siguranța apartenenței la breaslă și a recunoașterii sociale, le conferă o identitate și o unitate profesională și îi poate determina să se consacre profesiei lor –liberale, vocaționale- cu mai multă responsabilitate și mai mult atașament, să respingă tentativele de înregimentare pe temeiuri străine criteriilor eticii și deontologiei profesionale și să rămână mereu dedicați principiilor majore ce guvernează această profesie de mare responsabilitate civică, socială și națională.
Faptul că apartenența la această Uniune sau la cele similare, de-a lungul întregii lor activități profesionale jurnalistice pe baza unor criterii precise, transparente le conferă posiibilitatea de a dobândi și un bonus material și moral, o indemnizație în baza legii, obținută după ce se va pensiona, va constitui o determinare în plus pentru fiecare gazetar să își consacre întreaga activitate promovării valorilor și principiilor profesiei sale, cu mai mult curaj, cu mai multă determinare și desigur cu mai multă susținere din partea organizației profesionale de creatori, inclusiv în fața acelor presiuni din partea patronilor sau a celor ce încearcă să-și subordoneze presa, să o controleze în mod ocult sau s-o submineze din interior.
Parlamentul are o mare șansă și o mare posibilitate de a salva și însănătoși presa, de a o scoate de sub influența așa zișilor moguli, de a oferi ziariștilor un sprijin, o pârghie pentru exercitarea corectă a profesiei știind că este membrul unei organizații puternice, ce îl poate asista, nu doar juridic, de-a lungul întregii activități, ci și în alte modalități, inclusiv material, atunci când are nevoie de sprijinul organizației. Aceasta presupune și o mare responsabilitate din partea fiecărui jurnalist care să-i permită să rămână membrul acestei organizații, să respecte principiile și normele sale, care sunt cele care derivă din lege, din Constituție și din Codul deontologic al jurnaliștilor.
Senatul, în urma analizelor și dezbaterilor din comisiile de specialitate și avizelor obținute, inclusiv de la Academia Română, a hotărât să adopte legea care a fost trimisă la Camera Deputaților, forul decizional. Susținerile UZPR și-au găsit înțelegerea și aprobarea din partea senatorilor, în special a celor care au și introdus acest proiect de lege.
Trecerea proiectului prin Camera Deputaților este o etapă mai dificilă deoarece presupune adoptarea în plen, după dezbaterile din comisii și obținerea celorlalte avize. Motiv pentru care ar trebui ca toți ziariștii să susțină acest proiect, să vină cu noi argumente, să demonstreze că este nevoie de această lege, așa cum încercăm să o facem și în textul de față.
Este adevărat că unii dintre gazetarii de prim rang sunt și scriitori, membri ai Uniunii Scriitorilor, motiv pentru care sunt interesați poate mai puțin în acest demers, după cum alții nu au reușit să înțeleagă că proiectul UZP este pentru toți gazetarii și că existența sa, deocamdată singura care întrunește condițiile impuse de Legea nr. 8 din 2006 referitoare la calitatea de organizație de utilitate publică, nu este nevoie să fie unică, în timp putându-se legitima și altele în baza reglementărilor existente.
Nu voi încheia înainte de a arăta că toate statele, toate societățile și națiunile au avut și au în vedere sprijinirea profesiei de jurnalist prin diferite modalități și pârghii concrete, în lipsa acestora prevederile constituționale și legale putând rămâne literă moartă sau, în orice caz, vulnerabile în fața agresiunii formelor de subordonare și de influiențare arătate, de denaturare a rolului și importanței presei.
Cât privește doleanța jurnaliștilor de a le fi asigurat un suport legal și echitabil din partea statului țin să reamintesc în final că a fost inclusă și în rezoluția primului Congres al Uniunii Ziariștilor Profesioniști (UZP) din 11 iunie 1919 la care, printre alții, au participat Brunea Fox, Pamfil Șeicaru sau George Macovescu, dar și scriitori precum Cezar Petrescu sau Ion Minulescu. Toți aceștia solicitau a se acorda pensii suplimentare jurnaliștilor, care trebuia să dovedească această calitate astfel: să fie membri cotizanți ai UZP, să aibă cel puțin studii liceale și să fi lucrat o perioadă determinată la o publicație recunoscută, ceea ce stabilea o comisie ateestată a Uniunii. Sunt exact criteriile, cât se poate de exigente, după care sunt primiți în UZP jurnaliștii și în prezent, ceea ce face ca numărul lor să nu fie deloc mare, în ciuda diverselor temeri. Cât privește cuantumul acestor pensii suplimentare, atât în mod individual cât și cumulat pentru toți cei care corespund criteriilor legii și organizației, el nu este nici pe departe împovărător pentru societate. Care are mai multă nevoie de această lege chiar și decât această breaslă căreia, în sfârșit i se poate recunoaște dreptul la demnitate și existență decentă.
Prof. univ. dr. Ion Marin
P.S. 1. Susțin cele arătate și cu întreaga mea experiență de peste 35 de ani de jurnalist precum și cu expertiza de profesor de drept constituțional, dreptul comunicării și jurnalism, altfel spus, cred că sunt în măsură să ofer o serie de argumente celor interesați.
P.S. 2. Cum spunea Caragiale într-o celebră scrisoare către un bun prieten ”să mă ierți că n-am avut timp să scriu scurt”. Așa și eu, presat de amicul Doru Glăvan să scriu acest articol, n-am avut timp să-l concentrez și să-l aduc cât mai aproape de cerința unui text cu virtuți legislative. Dar promit să revin și să scot în evidență cât mai multe temeiuri în favoarea acestui atât de necesar și binevenit act normativ..