25 C
Roșiorii de Vede
joi, iulie 18, 2024

„Nu, sufletul meu nu s-a transformat în fiară…”

O poetă româncă în războiul din Afganistan

 

                   „Nu, sufletul meu nu s-a transformat în fiară…”

 

 

Olga Căpăţână

ORIGINEA – Din moşii-strămoşii pământului basarabean
ZODIA – Cea a racului, care se vrea mereu cu mersul înainte
STUDII – Filologie, psihologie, medicină, ani de viaţă
ACTIVITĂŢI – Jurnalistă
PUBLICAŢII – Cartea memoriei celor căzuti în Afganistan – 1997
Cartea memoriei celor căzuţi în luptele pentru independenţa şi integritatea Republicii Moldova – 2000
Buburuza – versuri pentru copii – 2001
Antract – poezii – 2002
Tristeţea ochilor de cerb – poezii – 2002
Colind afgan – proză – 2003

Dragi îmi sunt – Mama, feciorii, nepoţii, surorile, prietenii
Preferinţe – Culorile galbene ale toamnei, pădurea, ploaia
Sunt în bună pace cu – nurorile, vecinii, conştiinţa şi destinul meu
Îmi bucură ochii – astrele, crizantemele, lăcrămioarele, romaniţele
Cred şi nu mă dezic de – Bunul Dumnezeu, de bine şi de dragoste
Visul meu cel mare – Să trăiesc în Ţara mea liberă, bogată şi puternică
Permanent mi-e dor de – fii şi de nepoţi, de Mama şi de Nistru
Am ratat – Prima dragoste
Sunt fidelă – Prietenilor
Fericirea mea cea mare – Copiii mei
Mă copleşeşte – muzica clasică, folk, uşoară
Nu pot suporta – insolenţa, aroganţa, prostia
Ce mi-aş fi dorit – să mă nasc bărbat
Păcatele mele – Toate…cu exceptia celui de omucidere
Lumina fără de moarte – Speranţa

 

CONSILIUL EUROPEI

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

CAZUL ILAŞCU şi ALŢII contra MOLDOVEI şi RUSIEI

„Următorii martori nu s-au prezentat: Olga Căpăţână, care a fost internată în spital, chiar înainte de audieri în urma unui atentat”;

 

„Pentru a proba faptul că toate acţiunile de separare a teritoriilor din stânga Nistrului de la Republica Moldova au fost dirijate direct de la Moscova, şi înfăptuite de către  forţele armate ruseşti şi   trupele de cazaci, Curtea poate audia depoziţiile d-nei Olga Căpăţână, care în perioada 1992 – 1995 a activat în forţele armate ale a.n. RMN, şi mai apoi în Centrul de Comandă şi Spionaj al armatei a 14-a în secţia de colectare prelucrare a informaţiilor.

În perioada conflictului armat, dumneaei  a lucrat pentru Ministerul Securităţii Naţionale din Moldova, a lucrat în cadrul statului major al armatei ruse, în centrul de comandament şi spionaj al Armatei a 14-a, sub numele de Olga Suslina. Cu această ocazie ea a transmis Ministerului moldovean al Securităţii Naţionale sute de documente care confirmau participarea trupelor ruseşti la acţiunile armate şi aportul masiv de armament din partea lor. De asemenea ea a cules informaţii care dovedeau că acţiunile

militare ale separatiştilor erau dirijate de către Armata a 14-a, care îşi coordona toate

acţiunile cu Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse”.

 

Depoziţia lui Ilie Ilaşcu:

„Ştiu că au mai fost nişte martori — Olga Căpăţână care, din considerente neelucidate, a fost maltratată, şi chiar avocatul meu, cu câteva luni înainte de acest proces, a fost omorât în situaţii neelucidate”.

De la venirea la putere a lui Vladimir Voronin în Republica Moldova, Olga Căpăţână a fost nevoită să ia calea dureroasă a exilului.

Moştenire

Fiule, ca moştenire
Vreau să-ţi las a mea vorbire,
Hora, doina românească,
Casa mamei bătrânească,

Şi livada noastră-n floare,
Şi-ncă sfintele hotare,
Pentru fiul tău ce creşte
Tu – le ai, tu le păzeşte!

Zestre fiului să-i dai
Dragoste de-al nostru plai,
Nistrul, care curge lin,
Codrul şi cerul senin.

Ca să nu rămână mut –
Limba noastră – fie-i scut!

Tot, ce-ţi las azi ţie eu
Este de la tatăl meu.

 

 Olga Căpăţână

 

O propunere: Cât timp citiţi Dialogul din paginile 4 şi 5, ascultaţi un cântec al Olgăi Căpăţână:

 

http://jehannin.nerim.net/Mi-e-dor.mp3

 p1010410

O poetă româncă în războiul din Afganistan

 

                   „Nu, sufletul meu nu s-a transformat în fiară…”

 

                                                                             Motto:

                                  „Nimeni n-are dreptul sã ne înveţe ce-am fost

                                                          sau ce-ar trebui sã fim,

                                                          voim sã fim ceea ce suntem – români”.

                                                                                                  (Mihai Eminescu)

 

Ion Bădoi – Bine te-am găsit, Olga Căpăţână. Îţi mulţumesc pentru că ai acceptat să dialogăm. Îţi mărturisesc că de mai mult timp încerc să-mi structurez anumite întrebări pe care să ţi le adresez. Am amânat această convorbire şi pentru faptul că nu eram hotărât cu cine să stau de vorbă : cu poeta Olga Căpăţână, autoarea unor adevărate nestemate lirice

(„o femeie este datoare cu o fericire”), cu femeia Olga Căpăţână („ un suflet care doreşte neliniştea” ), cu luptătoarea Olga Căpăţână, participantă la două războaie…Am cutezat să încerc un dialog de suflet cu toate aceste femei materializate într-una singură : Olga Căpăţână.

De aceea, am să te întreb direct, fără ocolişuri :cine eşti de fapt, Olga Căpăţână ?

 

Olga Căpăţână –  Cine sunt? Sunt atâtea de spus…Hai să-ţi spun cu cine vei sta de vorbă acum: Cu femeia Olga Căpăţână…poeta care îşi doreşte neliniştea, luptătoare şi optimistă… cea datoare cu o fericire…

 olga-la-18-ani

– Acum îţi voi adresa o întrebare la care nu cunosc să se fi răspuns complet până acum. Ce este războiul, Olga ?

 

– Războiul ? Un infern… Un loc unde vezi faţa adevărată a unui om, unde se descoperă cine este de fapt cel pe care îl credeai prieten…Unde se descoperă laşitatea…O metamorfoză a sufletelor…

 

– Ai plecat pe front, ai plecat în războiul din Afganistan. Ce te-a determinat să pleci într-un război care nu era al tău, care era departe de locurile pe care le iubeai, în care nu luptau oameni dragi ţie… ?

 

– Cine ştie care e războiul tău şi care e strein ? Şi cum poate fi un război al tău ? Cel din Transnistria a fost al meu ? Am plecat fiindcă am fost trimisă şi nu am avut curajul să refuz…Din frică să nu fiu luată drept o laşă…Sau poate mă credeam deşteaptă !? Că, fiind cu doi copii singură, îmi era prea greu din punct de vedere material…şi acolo se plătea mai bine…şi puteai primi un apartament …sau…nu mai ştiu…A fost prea demult…parcă în altă viaţă…şi eram şi eu alta…

 

– Într-un CV, ca o adevărată adiere de suflet, îţi mărturiseşti ” teama de război şi de moartea Mamei „…

 

– M-am temut de moartea mamei…Căci am  iubit-o mult… mai vreau s-o ţin în braţe…Ca pe o copilă…că nu a fost dezmierdată în viaţa ei…Dar a meritat. Şi eu nu am mai reuşit…

Dar de război…mă tem mai mult pentru copiii mei decât pentru mine…

 

– În război întâlneşti durere, Olga. Ce este durerea, cum ai simţit-o, cum ai trăit-o, unde te-ai ascuns de durere ?

 

– Dacă e vorba de durerea fizică…da, a fost şi ea, dar mai des, cea sufletească…dorul de Nistru, de rouă, de copii, de mama…dar îmi era dor şi de ploaie…cum o aşteptam…

De-ai ştii, dragul meu, ce înseamnă o banală ploaie în Afganistan…Şi apoi…vedeam în fiece zi copii de 18 – 19 ani, care erau omorâţi…Pentru ce ? Datorie internaţională…Ce prostie ! Naţională, mai înţeleg, dar internaţională, nu…Rusia  veşnic avea şi are datorii internaţionale : în Basarabia, Cecenia, Republicile Baltice, Cehoslovacia, Polonia etc.

 afganistan

– În războiul aflat departe de ţara ta, de meleagurile tale, departe de oamenii dragi ţie, ai văzut moartea cu ochii. Cum arată moartea atunci când te pândeşte în orice clipă ? Se poate dialoga cu moartea, Olga ?

 

– Am simţit-o pentru prima oară la Bagram…un glonte mi-a şuierat la tâmplă şi s-a înfipt în peretele de lut…Am rămas cu ochii larg deschişi…şi cu răsuflarea întretăiată…Mi-am revenit, dar nu credeam că poate să se întâmple cu mine ceva rău…Mă aşteptau copiii acasă. ..Dar într-o zi de iulie am fost chemată la Statul major şi mi-au spus că trebuie să plec la Kandahar pentru a lua o încărcătură (gruz 200, aşa se spunea în limba rusă!)  şi apoi să merg la Shindand. Am mers la aerodrom, am luat avionul şi am aterizat la Kandahar. Am dus actele şi mi-au zis să aştept …Mă sufocam de căldură…Apoi am simţit un miros puternic de putreziciune…adus de o boare de vânt. Am întrebat un maior, ce stătea alături, ce e cu mirosul ăsta. El s-a uitat lung şi mi-a răspuns : păi…este încărcătura pe care o aştepţi…Apoi s-a oprit un camion şi au descărcat 5 corpuri…A ars morga în Kandahar…şi ostaşii au fost omorâţi…şi au stat 2 zile în căldură…mai sus de 50°…aşa că mirosul Morţii îl ştiu…Căci am mers în avionul închis ermetic cu corpurile neînsufleţite şi descompuse ale tinerilor care îndeplineau datoria internaţională a Uniunii Sovietice…

 

– Ai văzut cruzime în război, ai stat lângă suflete schilodite. Ai simţit cum omul se scurge tot mai mult din el însuşi şi se transformă în animalul începuturilor. Unde era basarabeanca Olga Căpăţână în acele momente ?

 

– Nu, sufletul meu nu s-a transformat în fiară…Poate sunt mai puţin romantică…Poate nu mai zbor în nori…dar mai rea nu m-am făcut…Nu am început a bea şi nici a fuma…gândul la fii, la mama…nu ştiu încă ce, dar am rămas aceeaşi, poate mai puternică doar. Citeam. Citeam tot ce îmi cădea în mână. Şi am purtat cu mine volumul cu versuri al lui Eminescu. Parcă şi mai mult aveam nevoie de versuri acolo…

 

– Ce ai sperat de la război ? Există speranţă într-un război, Olga Căpăţână ? Există şi altceva în afară de sânge, schije, arme, gloanţe, ordine demente, corupţie, moarte ?

 

– Viaţa…şi întoarcerea acasă…La Nistru. La copii şi la mama. Există prietenie, discuţii, confidenţe, dragoste…speranţe…întâlniri, trandafiri. Există viaţă…

 

– Vorbeşte-mi de frică, dragă Olga. Când se sfârşeşte curajul şi te acoperă frica ? Există graniţă între curaj şi frică ?

 

– Of…Cum să explic teama de frică ? Am părut curajoasă în ochii tuturor…începând din cea mai fragedă copilărie. Râdeam de cei fricoşi…Şi de frică…Săream în faţa trenului…aşteptam să se apropie şi…cine va rezista mai mult, adică  să trec peste calea ferată cât mai aproape de tren…Apoi , căutam şerpi şi făceam bici…Apoi…treceam Nistru şi furam mere din livada colhozului… ucrainean, de parcă nu aveam aici ,acasă, mere…Umpleam cămaşa cu mere, legam nod şi treceam înapoi Nistrul…Şi dacă mă vedea paznicul strigam: rus – paparus , cine naiba te-a adus, în fântâna rece, unde dracul să te-nnece…Ce era Frica pentru mine ? Nu ştiu…Am avut frică de tata, am avut frică să nu mi se îmbolnăvească copiii, am avut frică să nu o deziluzionez pe mama…Atât.

 shindand-grupa-de-mobilizare-extrema

– Ce căutau ruşii(pardon, sovieticii) în Afganistan ? Ştim că lumea întreagă a răsuflat uşurată când au părăsit acea ţară. Ştim că au plecat cu coada între picioare, ştim că au fost umiliţi de un popor care nu a suportat ocupantul, indiferent de culoarea lui politică. Au găsit până la urmă ce căutaseră ?

 

– Ioane…Dar ce caută ruşii în Basarabia acum ? Şi de ce lumea asta întreagă nu face nimic ? De câţi ani ? 20 ? Ei ? Ce caută ruşii în Georgia ?

 

– Cum se poate rememora o zi de front în Afganistan, Olga ? Se poate uita prima împuşcătură pe care au auzit-o urechile frumoasei şi elegantei femei din Moldova ?

 

– Totul trece…odată cu anii, odată cu viaţa…Prima împuşcătură auzită în Afganistan a fost acoperită de prima împuşcătură auzită în Transnistria…căci a fost mai puternică şi mai dureroasă. Dar mai visez Afganistanul…şi ştiu că e vis…încerc să fug, dar picioarele nu se mişcă, uite, încă puţin şi voi fi luată prizonieră…dar mă trezesc şi-mi zic…ştiai că e vis, Olga, lasă…a trecut…dormi, dormi, dormi…totul a trecut…şi totul va fi bine…într-o zi …

 

– Care este rolul unei femei în război, Olga ? Cum este văzută femeia de cei care apasă pe trăgaciul armei ?

 

– La război e ca şi în viaţa paşnică, Femeia este văzută aşa cum este ea : frumoasă sau urâtă, inteligentă sau prostuţă, cumsecade sau desfrânată, generoasă sau avară…Şi încă depinde de ochiul care priveşte…Dar poate mai dorită…fiindcă sunt puţine femei la război…poate încă de faptul că Ea, Moartea, geloasa ,poate să-şi aleagă pe oricine şi atunci, când eşti pe muchia cuţitului toate simţurile se acutizează…Înţelegi ce vreau să spun? Bărbatul îşi doreşte imediat o mâncare delicioasă, o distracţie, o femeie, fiindcă mâine poate să moară…de aceea, Femeia, la război,  este cotată mai mult ca oricând…

 

– Olga Căpăţână, dă-mi voie să te întreb şoptit şi oarecum confidenţial : există dragoste în război ? Mai există romantism, mai există iubire ?

 

– Poate mai sensibilă şi mai dureroasă, mai frumoasă şi mai aşteptată ca oricând. Şi dragoste, şi romantism…

 

– Poate o femeie să fie liberă într-un război ?

 

– Poate o Femeie să fie liberă în timp de pace ? Şi ce e libertatea ? Nu poate cel care iubeşte să fie liber…

 

– Ce culoare are războiul, cum miroase războiul ?

 

– Despre mirosul războiului am vorbit deja, dar culoarea…Culoarea munţilor suri…a secetei…a foamei…culoarea lacrimilor…A lalelelor…şi a macilor roşii…aviobaza-din-shindand-pe-avionul-su-17

 

– Se spune ca în războaie sufletul uman sărăceşte. Omul se supune ordinului venit din raţiuni de stat, politice sau criminale. Se poate îmbogăţi cineva din război?

 

– Războiul e şi început pentru a se îmbogăţi…dacă e vorba de bani…Căci la un moment dat, poporul poate întreba : unde-s banii ? Şi Guvernul răspunde :care bani ? Dar războiul ? Ştii câte milioane mănâncă războiul doar într-o zi ?

Dar dacă e vorba de suflet…Dacă a fost sărac, sărac va rămâne…Şi cel ce e bogat, războiul nu-l sărăceşte…că nu poate războiul omorî bunătatea şi generozitatea din suflet. Depinde ce seminţe au fost semănate în acel suflet.

 

– Unde se află, acum când discutăm, Afganistanul de tine ?

 

– Ştii,am impresia că în Afganistan a fost o altă femeie,o altă Olga,nu eu…Am trăit câteva vieţi…Şi am început despica viaţa mea în mai multe părţi…De până la război şi după…Până la Afganistan şi după…Până la Transnistria şi după…Aşa că-mi mai amintesc de acea femeie…parcă ar fi ruda mea, dar…e şi streină. Şi de cea copilă cu părul bălai şi cu nasul ars de soare de la malul Nistrului…aş vrea s-o iau în braţe, s-o alint…căci muuuuuuulte mai avea să tragă în viaţă… Vezi de câte ori m-am întors azi cu faţa spre Nistru? Mi-e dooooooooor….

 

– Care a fost cea mai dureroasă zi pe care ai petrecut-o pe frontul din Afganistan ?

 

– Ziua când Alexandru a plecat acasă…şi eu am rămas singură…Între streini…Îmi cădea cerul pe umeri…

 

– Îndrăznesc să te întreb, a existat o zi pe care să ţi-o aminteşti cu nostalgie,cu plăcere ?

 

– Cu nostalgie, nu, dar cu plăcere, da. Am revenit din concediu cu coniac şi cu bomboane de la Chişinău,cu multă muzică, cu Sofia Rotaru şi deasupra unităţii se auzea doar vocea dulce a cântăreţii : Ioane,Ioane, toată lumea doarme, numai eu nu pot să dorm…Şi se ştia : Olguţa a venit din concediu…şi veneau băieţii noştri să mă vadă…şi le împărţeam bomboane, ca Moş Crăciun…

 

– Se vorbeşte în literatura de război de nenumărate fapte de camaraderie, chiar de eroism. Mai există prietenie pe front ? Cum se manifesta ea între cei nevoiţi să tragă cu arma în omul din faţa lui ?

 shindand-olga-si-chirurgul

– Mai există…căci prietenia sau camaraderia, cum zici tu, nu depinde de timpul în care trăim…a fost şi în primul război mondial, şi în cel de-al doilea…şi în Afganistan…şi în Transnistria.

 

– Ce ai vrea să uiţi pentru totdeauna din acel război ?

 

– Războiul…acele 5 corpuri cu care am fost nevoită să zbor într-un avion…Şi apoi, zile şi săptămâni în şir nu mă puteam debarasa de mirosul de mormânt…

 

– Vreau să ştiu, dragă Olga, ce erai atunci, când totul exploda în jurul tău: româncă, sovietică, luptătoare pentru o anumită cauză, femeie, infirmieră, mamă ?

 

– Sovietică, sigur nu am fost niciodată…poate doar în paşaport…Dar nu şi în suflet…nici membru a partidului nu am fost. Hai să povestesc un caz. Am cerut într-o zi maşina de la un general să merg după cumpărături, eram încă cu o moldoveancă de la Floreşti,o rusoaică de prin Tula, un traducător şi şoferul. Traducătorul ne-a dus, poate intenţionat, poate din întâmplare la o piaţă, de unde puteam să nu ne mai întoarcem…Noi, femeile, priveam şi alegeam marfa…cine şi de ce avea nevoie…La un moment dat, am observat că suntem înconjuraţi de nişte persoane în negru…Am făcut un pas la stânga: în faţă a apărut un ins în negru…la dreapta, la fel…Nu ştiu de ce, dar i-am zis Galinei, cea din Floreşti…uite că am păţit-o,dragă…ce se întâmplă? Nu vezi? cred că s-a terminat norocul nostru…Până aici a fost…Şi… O, Doamne!!! Unul din inşii în negru întreabă: Vorbiţi româna? Cum să nu? Ce limbă să vorbesc, când sunt româncă? Dar…ce faceţi aici cu sovieticii ăştia? Sunt jurnalistă, am o deplasare la Statul Major al armatei 40. Şi Dumneavoastră? Cum de vorbiţi româna? Eu am făcut facultatea la Bucureşti, sunt căsătorit ,am acolo o fetiţă. Când plecaţi spre Bucureşti? Într-o săptămână, răspund…Şi el zice: vreau să transmit o coletă pentru copila mea, puteţi să o luaţi cu dvs.? Da, bineînţeles, de ce nu…Atunci, zice afganul, am să vin mâine nu departe de Statul major al ruşilor, la ce oră vă convine? Si eu am numit o oră…Cercul ce ne înconjura a dispărut, iar tânărul mi-a mai zis: e periculos să ieşi în oraş cu sovieticii…daca vreţi, vă arăt oraşul şi vă ajut să faceţi cumpărături…I-am mulţumit, el ne-a condus până la maşină şi am plecat…Uite, acum spune cine sunt eu: sovietică ori româncă…

 

– Cum se vedea Nistrul de la acea distanţă?

 

– Iar Nistru…Îmi cântam mereu: La Nistru, la mărgioară, of şi iară of, s-au strâns fraţii grămăjoară, of şi iară of…Cu cântecul ăsta mi-am legănat copiii…Cu cântecul ăsta îmi adorm nepoţii…Cu cântecul ăsta m-a crescut mama.

 

– Ai avut un jurnal de front ? Ai scris atunci, „la cald „, despre ce ţi se întâmpla ?

 

– Am scris…şi în Transnistria am scris…Acum nu mai scriu…Dar recitesc rar de tot…

 

– Cum se comportau comandanţii ruşi cu tine, cu cei de altă naţionalitate decât a lor ?

 

– Nu cred că depindea de naţionalitate…ci de personalitate. Eu sunt o femeie foarte puternică…chiar dură adesea…Nu permit nimănui să mă înjosească…Şi apoi…eram mai inteligentă decât mulţi comandanţi…cuiva plăcea acest lucru şi eram apreciată, cuiva nu plăcea…dar cum spun francezii: je m’en fou!

 

– Ai scris o carte tulburătoare, numită „ Cartea memoriei celor căzuţi în Afganistan „. Aş vrea să ştiu cum ar arăta o carte a celor rămaşi în viaţă din războiul din Afganistan…

 

– Aş vrea să ştiu şi eu…Pot povesti despre mine doar…dar ar trebui să scriu un roman…şi nu pot termina…Dar uite că a ieşit prima carte din trilogia COLIND, se numeşte COLIND AFGAN…căci după Afganistan, cei care au luptat acolo au mai avut un război…şi încă o deznădejde – Transnistria…necăjiţi, răniţi, trădaţi, umiliţi…fără case, fără familii…căci nu e uşor să suporţi un fost ostaş care a luptat în două războaie…şi femeile pleacă…luându-şi copiii…o soartă de om amară…şi numai din cauza unei datorii internaţionale…a cuiva…căci nu e datoria noastră, a moldovenilor, sigur nu este…

 

– Nu te-i dezis niciodată de „Bunul Dumnezeu, de bine şi de dragoste „. Unde era Dumnezeu în acel război ? Se simţea, se dorea prezenţa Lui, se auzeau rugăciuni ?

 

– Uite că acolo am început să spun rugăciuni…când eram în neştire, în spital, fără cunoştinţă…apoi, cu ajutorul Domnului, m-am întremat…vai, cum îmi era dor de Dumnezeu…şi de Biserica SF.Teodora de la Sigla…

 

– Se mai putea concepe că binele este atributul omului ? Mai avea loc binele în soldatul care apăsa în fiecare zi pe trăgaciul armei ?

 

– Am avut mai mulţi prieteni moldoveni acolo, unul era Vladimir Furtună, era locotenent acolo, acum este colonel…Cum mai trece timpul!!! Şi uite că stăteam seri întregi şi ne aminteam despre Moldova, despre familiile noastre…Şi ne susţineam, şi ne ajutam…Şi eu pregăteam sarmale şi alte bunătăţi…Binele…Dacă îl ai în inimă…războiul te înverşunează…lasă cicatrice cu ghearele lui sângeroase…Dar viaţa merge înainte, şi dacă nu ar fi binele…ce ne-am face atunci?

 

– Despre dragoste te-am întrebat cu reţinere,cu teamă,cu neîncredere…

Ştim că au existat, de-a lungul istoriei omenirii, şi mari poveşti de dragoste trăite în clipe în care viaţa valorează atât de puţin, sau aproape nimic. Mai poate înflori iubirea în atâta ură, distrugere, moarte?

 

– Ţi-am vorbit de Alexandru mai sus…L-am iubit aşa cum nu am mai iubit pe nimeni…Şi m-a învăţat să trăiesc, şi m-a învăţat să fiu mândră…şi doar cu el am înţeles că sunt frumoasă…

 

– Dar omul, Olga, omul mai există în acest conflict ?

 

– Şi Omul, Ion, şi Dragostea…şi Fericirea…dar e la hotar cu moartea, cu nenorocirea…

 

– Sunt învingători şi învinşi în orice război. În Afganistan, cine a cucerit gloria ? Cine a gustat din cupa înfrângerii ?

 

– Afganii sunt obişnuiţi să lupte…Din asta trăiesc…de sute de ani.. Nu i-au învins nici englezii, nici o altă ţară…nici un alt neam, dar parcă ei sunt mai fericiţi? Mai bogaţi? Dar e treaba lor. Cum e şi treaba Irakului …să facă ce vor în ţara lor…iar sovieticii…ce au meritat aia au…Şi parcă ruşii sunt mai fericiţi? Sau mai bogaţi? Din războaie câştigă doar politicienii…Câştigă material, dar îşi pierd faţa de om..

 

– Ai scris, Olga Căpăţână, o carte de memorialistică,” Colind Afgan „. Ai simţit nevoia unui cânt, sau a fost doar o întrebare pe care ţi-o adresai în speranţa unei clarificări în străfundurile tale ?

 

– Am început trilogia Colind, şi doar prima carte,”Colin Afgan”, a fost publicată. Acum termin „Colind Transnistrean”…apoi va urma „Colindul Dragostei”… Am scris că nu am putut să nu scriu…Dar va mai urma…Mai am mult a spune.

 

–          Îţi mulţumesc pentru înţelegere, sinceritate şi promisiunea de a mai dialoga!

 

                                                   A consemnat

                                                             Ion BĂDOI

Articole Conexe

Ultimele Articole