Nesfârşita noapte a vandalilor
„Aveti drept de reproducere oricand si
pentru orice material ce poarta semnatura mea.”
(Dan Toma Dulciu – Eminescolog)
Citind cu strângere de inimă știrile ultimelor zile, nutresc un sentiment difuz: Statuia lui Winston Churchill de la Londra a fost vandalizată de protestatari, la data de 7 iunie 2020, chiar de Ziua debarcării în Normandia, în timpul unui miting de luptă împotriva rasismului, când participanții au scris cu vopsea verde pe statuie, acuzând că fostul premier britanic, din perioada Celui de al Doilea Război Mondial, ar fi fost rasist. De aceeași soartă au avut parte și câteva statui ale fostei Regine Victoria a Marii Britanii.
Nu a scăpat de furia protestatarilor nici statuia lui Abraham Lincoln, situată în apropiere de Palatul Parlamentului britanic.
Statuile lui Mahatma Ghandi (1869-1948), eroul luptei pentru independență a Indiei, situate la Londra și Washington au fost vandalizate.
La Bristol, statuia lui Edward Colston, negustor de sclavi din secolul XVII, a fost vandalizată, stropită cu vopsea roșie, târâtă prin port şi aruncată în râul Avon, duminică 7 iunie.
Plăcuțele stradale de pe Penny Lane din Liverpool, bulevard devenit celebru după ce formația Beatles a imortalizat-o în melodia cu același titlu, au fost vandalizate, fiindcă numele străzii ar fi, chipurile, ale unui comerciant de sclavi.
Statuia fostului rege al Belgiei, Leopold al II-lea, a fost demontată de pe amplasamentul ei din orașul Anvers, după ce a fost vandalizată săptămâna trecută de manifestanți antirasiști. Și la Gent, statuia acestui rege a fost vandalizată.
Statuia lui Christopher Columb din Boston a fost decapitată, o alta a fost aruncată într-un lac din Virginia, în fine tot un monument al navigatorului genovez, ridicat în 1927 în Richmond, a fost vandalizat în mod repetat. În același oraș a fost vandalizată statuia generalului confederat Robert E. Lee, urmând a fi demolată.
Statuia din bronz a căpitanului Hamilton, comandant din secolul al XIX-lea, a fost dată jos de pe soclu în oraşul cu același nume – Hamilton – din Noua Zeelandă.
Activiștii BLM (Black Lives Matters) au punctat un număr de aproape 60 de statui, aflate pe teritoriul Marii Britanii, pe care intenționează să le elimine. Printre cele mai cunoscute amintim pe aceea a lui Cecil B. Rhodes, un foarte bogat om de afaceri și politician britanic, care și-a donat întreaga avere Universității Oxford, pe aceea a Amiralului Nelson, cel mai celebru comandant naval al Coroanei Britanice (a cărui coloană din Trafalgar Square este binecunoscută), a navigatorului Sir Francis Drake, a lui Thomas Guy, fondatorul faimosului Guy′s Hospital din Londra.
Este în planul de demolare și o placă comemorativă a prim ministrului William E. Gladstone, aflat în fruntea guvernului britanic timp de 12 ani.
Presa din întreaga lume prezintă profanările, distrugerile și vandalizările de monumente, de statui drept o reacție a unui curent care consideră aceste relicve ale trecutului drept ”simboluri” ale unei istorii sau ideologii negate vehement.
Din nefericire, modelul demolării și remodelării istoriei, în funcție de imperativele unei așa numite ”corectitudini politice” a fost experimentat cu asupra de măsură, pentru prima oară, mai cu seamă în ultimul deceniu, în…… România.
Lista monumentelor aparținând unor personalități importante ale istoriei țării noastre, deteriorate, profanate, vandalizate, într-o mai mică sau mai mare proporție, este înfiorător de lungă, fenomen devenit, din păcate, o constantă cu care am început să conviețuim, mai ceva decât cu un virus nimicitor.
Mihai Eminescu – inamicul public numărul 1
Când este vorba de Eminescu, până și neprietenii poporului român sunt conștienți de potențialitatea și însemnătatea acestui simbol identitar național, în momente de încordare îndreptându-și atitudinea ostilă împotriva acestuia.
Iată în continuare un exemplu istoric, înfățișând modul cum a fost tratat simbolul Mihai Eminescu în Transilvania, după Dictatul de la Viena (1940).
Cităm din studiul domnului Ionel Novac, intitulat ”Eminescu și Oradea”, de unde aflăm detalii privind inaugurarea cu mare fast a statui lui Eminescu în orașul de pe Crișuri, operă a lui Oscar Han:” la 11 iunie 1934, într-o atmosferă de mare sărbătoare, la care erau de faţă toată intelectualitatea oraşului, elevi, studenţi, muncitori etc., episcopul Roman Ciorogariu dezveleşte solemn bustul lui Mihai Eminescu. Acesta a fost amplasat în parcul de pe esplanada Crişului Repede, aproximativ vizavi de actuala redacţie a revistei „Familia”.
Peste câțiva ani, după 1940, furia unora dintre neprietenii poporului român s-a dezlănțuit asupra simbolurilor identității naționale, în primul rând asupra lui Eminescu: ” Prezenţa lui Eminescu la Oradea avea să fie, din păcate, efemeră: la începutul lunii septembrie 1940, la câteva zile după Diktatul de la Viena, cete de extremişti maghiari au dat jos statuile româneşti din oraş, între care şi pe cea a lui Eminescu.”
Bustul lui Eminescu a dispărut fără urmă, existând mărturii conform cărora acesta a fost distrus de furia extremiștilor hortiști ori, conform altei ipoteze, statuia ar fi fost aruncată în apele învolburate ale Crișului Repede.
Asemănarea izbitoare a monumentului inaugurat la Oradea în 1934 cu bustul lui Eminescu de la Timișoara – 1968 (montat în fața Cinematografului Capitol), nu înseamnă, neapărat, că bustul dispărut în 1940 a fost recuperat și montat în orașul de pe Bega.
După părerea noastră, Oscar Han, autorul operelor amintite, a folosit aceeași matriță, cel puțin pentru aceste trei monumente dedicate lui Eminescu: cel de la Mănăstirea Putna, bustul de la Oradea și cel de la Timișoara.
Din păcate, și Bustul lui Eminescu de la Dumbrăveni, autor Oscar Späthe (1902) a dispărut în împrejurări neelucidate, în preajma sau după al Doilea Război Mondial.
Virulența atacurilor din condei este întrecută de violența atacurilor fizice asupra simbolurilor identitare culturale
Susținătorii curentului anti-eminescian folosesc în zilele noastre atât mijloace pașnice, atacuri fine de peniță, votul în comisii, cât și unele brutale, cum ar profanarea simbolurilor identitare, de ordin cultural.
Comparativ cu cele ce se întâmplă în prezent în SUA și Marea Britanie și, pe alocuri, în alte state din lumea întreagă, considerăm că fenomenul iconoclast a fost experimentat mai întâi în România, fără o explicație anume, dar cu rezultate cu mult mai dramatice decât cele amintite la începutul acestui articol.
Un exemplu trist este, prin urmare, acela al vandalismului asupra statuilor lui Eminescu. Din statistica dureroasă a ultimilor ani observăm că sunt profanate, cu o ritmicitate care ne dă de gândit, cu predilecție monumente foarte cunoscute: statuia de la Galați (de aproape 30 de ori), statuia de la Constanța, în martie 2011; bustul poetului din Parcul Cancicov, Bacău (noiembrie 2015); statuia lui Eminescu din Hâlboca – Cernăuți (în iunie 2013) – decapitată cu două zile înainte de inaugurare; placa de pe bustul lui Eminescu din Uzdin (Banatul sârbesc-Serbia),vandalizată în noaptea de 13-14 ianuarie 2011; statuia lui Mihai Eminescu din Elveția (2011); statuia lui Eminescu din Noua Suliță (Ucraina); bustul lui Eminescu din orașul Florești, Republica Moldova (2008); bustul lui Eminescu din Strășeni (Republica Moldova – 2011); bustul lui Eminescu din Anenii Noi (Rep. Moldova-2011); bustul lui Eminescu din Cimișlia (2008); de asemenea a fost vandalizată statuia lui Horea, din Alexăndreni/Edineț (2015).
În alte cazuri, statuile lui Eminescu nu primesc autorizație de amplasare pe domeniul public, cum s-a petrecut la Carei (2015).
Un caz aparte este situația bustului lui Eminescu de la Odessa, care a fost furat de pe postament în anul 1999; în locul acestei statui a fost adusă alta, în 2003, dar autoritățile nu au permis instalarea sa în acest oraș.
Statuia lui Mihai Eminescu, situată la Sibiu, în Parcul sub arini, a fost vandalizată în Primăvara anului 2018.
Observăm cu stupoare că valul vandalismelor atinge nemilos și alte monumente simbol ale conștiinței naționale: Statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare, aflată în Parcul Șipote din Municipiul Suceava, profanată la numai câteva luni de la restaurare (2019); Statuia lui Al. I. Cuza de la Slatina, abandonată și vandalizată (2018); Statuia lui Gh. Șincai de la Baia Mare (2019), Monumentul lui Avram Iancu de la Carei (2017), același tratament suferind și bustul lui Avram Iancu de la Brașov (2011); Statuia lui Matei Corvin de la Cluj (2012, 2015), Bustul lui Adrian Păunescu (Parcul Grădina Icoanei-2015); Monumentul lui Lucian Blaga, din localitatea natală Lancrăm (2017); Statuia poetului George Bacovia din centrul Bacăului (2017); Statuia reprezentându-l pe Baba Novac din Cluj (vandalizată de două ori, în câteva luni, în anul 2014); Statuia lui Iuliu Maniu, de la Satu-Mare (2015); Statuia Împăratului Traian de la Turnu-Severin (2013); Statuia Împăratului Traian de pe treptele Muzeului Național de Istorie de la București (2015); Statuia Fecioarei Maria, de la Timișoara (2012); Statuia lui George Enescu, din Buzău (2015); Statuia lui Al. I. Cuza (Tecuci-2014); Bustul lui Corneliu Coposu, din zona Podgoria, la Pădurice (Arad-2017); Crucea de pe Cetățuie (Cluj-2017).
De asemenea, a fost vandalizată casa lui Ştefan Cicio Pop, din Arad, unde actualmente locuieşte nepotul acestuia, Ştefan Birtolon (au fost furate placa omagială şi drapelul tricolor); a fost vandalizat Bustul sculptorului Marcel Guguianu, amplasat în parcul din centrul Municipiului Bârlad (2017); Bustul lui Grigore Alexandrescu de la Târgoviște a fost furat (2013); Bustul din bronz al lui Ioan Russu Şirianu a fost furat de pe Aleea Personalităţilor, de lângă Palatul Cultural din Arad (2014); Ansamblul monumental „Regina Maria”, din Onești, unde sunt celebrați soldații români care au căzut în luptele din Primul Război Mondial, a fost vandalizat iar coroanelor de flori li s-au dat foc de Ziua Eroilor (2017); Statuia ”Femeia cu struguri”- Timișoara, devastată în 2011; Monumentul Fondatorilor Uniunii Europene din Herăstrău a fost profanat de extremiști (februarie 2020).
Un caz aparte l-a constituit statuia compozitorului Nicolae Bretan, din Parcul Central Simion Bărnuţiu, de la Cluj, care a fost „vandalizată” de mai mulţi artişti vizuali, participanți ai festivalului Temps D’Images Cluj (2013). Statuia a fost acoperită cu mai mulţi saci de plastic, semnificând faptul că, potrivit opiniei lor, „cultura moartă sufocă cultura vie” (scuzați, dar cacofonia aparține artiștilor respectivi). În cadrul Festivalului Temps D’Images Cluj, artiștii clujeni, în colaborare cu cei bucureșteni, alături de cei sosiți din străinătate, au vrut să protesteze împotriva faptului reprobabil al lipsei unor busturi de femei sau romi, precum și a inexistenței unei alt fel de artă în spațiul public, „dincolo de speciism și umanism”.
În anul 2012, peste 70 de clădiri sau monumente din centrul orașului Oradea, printre care și postamentele unor statui, cum ar fi aceea a lui Eminescu și a Ostașului Român, au fost acoperite cu grafitti, în cadrul unui așa zis experiment de artă stradală. Poliția este neputincioasă, și deși știe cine este făptuitorul, nu poate să îi aplice decât o amendă între 100-500 de lei, pentru acte de vandalism !
În anul 2015, au fost stropite cu vopsea sau au fost desenate cu grafitti majoritatea clădirilor istorice din centrul municipiului Cluj-Napoca, în stilul grafic folosit la Barcelona, în anii 1930.
Ce se întâmplă însă la Oradea cu simbolurile identitare românești ridică multe semne de întrebare: prima statuie demolată, desființată definitiv în acest oraș a fost aceea a lui Mihai Eminescu, aflată în fața fostei Librării Eminescu.
În anul 2016, presa semnala faptul că în jurul statuii lui Eminescu (cea inaugurată în 1990, opera sculptorului Ovidiu Maitec), au fost postate jardiniere cu legume, roșii, înconjurând monumentul Luceafărului!
A urmat apoi Monumentul Independenței din Oradea, un grup statuar impresionant, care a fost vandalizat și furat în câteva etape: mai întâi au fost furate basoreliefurile, apoi au fost tăiate capetele și, în final, au fost retezate și picioarele statuilor.
Trebuie trecute pe lista rușinii și Statuia lui E. Gojdu precum și Statuia lui Mihai Viteazul, amplasată în Piața Unirii din Oradea, în anul 1994, care au fost relocate din zona centrală, în locul lor fiind amplasate alte statui.
În anul 2008, postamentul bustului lui Eminescu din Parcul Cazinoului din Sinaia a profanat, fiind acoperit cu grafitti !
În noaptea de 17/18 iunie 2005, „Grupul statuar al Voievozilor” – din Parcul de lângă Casa de Cultură a Studenților din Iași a fost grav vandalizat: desene obscene, vopsea aruncată pe statui dar și mai importantă a fost distrugerea produsă acestui complex monumental: statuii lui Petru Rareș i-a fost smulsă partea de sus a capului, fețele lui Mihai Viteazul și Alexandru cel bun au rămas fără nas, buzduganul lui Ștefan cel mare a fost distrus.
În anul 2010, aceeași soartă a avut și statuia Eroului Necunoscut, din Piața Unirii din Iași, care a fost vandalizată !
La București, în cursul anului 2018, în plin centrul Capitalei, în fața clădirii unor ministere, Monumentul dedicat eroilor de la 1989 a fost vandalizat. Eroii neamului românesc, făuritorii României Mari, umiliți în Cimitirul de pe Dealul Florilor din Dej! Zeci de morminte devastate, vandalizate și nimeni nu vede, nimeni nu aude. Rușine! Rușine! Rușine! celor care au făcut asemenea fapte, precum și celor care nu iau măsuri și e de datoria lor să o facă”, scria atunci un profesor de istorie indignat.
Nici cimitirele, bisericile, monumentele religioase nu scapă de profanare: a fost vandalizat monumentul funerar al sculptorului Ion Irimescu (2017); Cimitirul eroilor români din orașul Călăraşi (Republica Moldova-2017) a fost vandalizat de un grup de persoane necunoscute; Bustul lui Ștefan cel Mare din curtea Bisericii din satul Corjova (Dubăsari) a fost vandalizat în anul 2015; au fost devastate, de asemenea, Cimitirul eroilor din Primul Război Mondial, din orașul Slobozia (2009) precum și Mausoleul Eroilor din Focșani (2015); a fost vandalizată Statuia Papei Ioan Paul al II-lea din Suceava, amplasată în faţa Bisericii Romano – Catolice „Sf. Ioan Nepomuk”, precum și ”Statuia minerului” din Petroșani (2015); aceeași soartă au avut-o statuia Lupoaicei din Satu-Mare (2017) precum și statuia Reginei Maria din Oradea (2015).
În Republica Moldova, este revoltător ceea ce s-a petrecut cu Cimitirul de Onoare din mun. Chișinău, bd. Decebal, care a fost vândut în 2007 unui agent economic.
Cimitirul eroilor din Ismail (astăzi sub ocupație ucraineană), a fost distrus în totalitate, de asemenea și cimitirele din orașul Râșcani, Rezina, Soroca, Fălești, comuna Pârjota, Hănăsănii Noi etc.
O soartă nu mai puțin tragică a avut-o și Cimitirul eroilor din Tighina, unde din 368 de morminte au rămas în jur de 30.
În satul Duruitoarea Veche, Mărăndeni și satul Semeni, crucile eroilor români au fost scoase de pe mormântul ostașilor și puse la căpătâiul unor civili.
Cel mai trist este cazul cenotafului Generalului Stan Poetaș, care a fost distrus în 1992 pentru a fi vândut.
Dar când aceste distrugeri au loc pe teritoriul românesc este și mai trist. Este cunoscut cazul Cimitirului Internațional din Valea Uzului, unde crucile eroilor români au fost acoperite cu saci (mai 2019).
Cu un an înainte, în 2018, Monumentul eroilor români morți în Primul război Mondial din Miercurea Ciuc a fost vandalizat, pentru a doua oară (prima dată în anul 2016).
Aceleași vandalisme asupra mormintelor eroilor căzuți în Primul război Mondial s-au produs în Cimitirul Dealul Florilor din Dej, în anul 2016.
În noaptea de înviere a anului 2020, un cimitir din Galați a fost vandalizat, cu zeci de cruci distruse și morminte profanate.
Statuia maestrului Tudor Gheorghe din Craiova a fost și ea vandalizată (2019), același fapt petrecându-se în toamna anului 2019, când statuia binecunoscută a lui Mihai Eminescu, de la Galați, a fost vandalizată cu grafitti, peste care – colac peste pupăză – autoritățile locale, în loc să remedieze sau să reabiliteze statuia, au vopsit zona afectată !
Fiindcă la Galați există un mare Combinat Siderurgic, în luna octombrie 2018, hoții de fier vechi au lăsat fără penele de la cușmă și fără placa de bronz de pe soclul statuii hatmanului Mazepa, din Parcul Libertății, la doar câțiva ani de la inaugurarea monumentului, care a avut loc în anul 2004.
Trebuie amintit aici un eveniment de profanare, care a trecut neobservat, fiind probabil trecut la capitolul ”normalitate”: statuia poetului Adrian Păunescu, aflată în Grădina Icoanei, a fost vandalizată din nou, în luna iunie 2019, de către un participant la evenimentul „Street Delivery 2019”. Peste bustul poetului a fost așezat steagul curcubeu (nu este cazul să spunem ce semnificație are acest simbol) iar pe gura poetului a fost pusă o mască.
Gest premonitoriu, coincidență sau semnal al „ vremurilor ce vor veni” !
Mai amintim, în sfârșit, și alte cazuri de vandalisme petrecute în ultimii ani, dar pe care presa internațională nu le ia în seamă. În cursul anului 2015, după finalizarea lucrărilor de restaurare ale Cetății Alba Iulia, au fost vandalizate și apoi furate, bucată cu bucată, un grup de statui, 31 de piese, care au valorat aproximativ 1 milion de Euro !
Nici capitala țării nu a fost scutită de asemenea momente penibile. La 1 Decembrie 2010, de Ziua Națională a României, Statuia Regelui Carol I din București a fost vandalizată, deși fusese urcată pe soclu abia cu o lună înainte, fără a fi fost măcar inaugurată.
În toamna anului 2015, câteva statui din ipsos, ale maestrului Paul Popescu, așezate în centrul orașului Tg. Jiu au fost vandalizate, chiar înainte de inaugurarea festivalului la care urmau să fie admirate de către locuitorii acestui oraș.
Alte cazuri de vandalizare, cărora le-au căzut victimă monumente stradale: monumentul din fața Str. Sforii din Brașov (2018).
Lista monumentelor vandalizate pare că nu are sfârșit: cel mai vechi monument din Timișoara (Statuia Sf. Nepomuk, după 7 ani de la restaurare), a fost vandalizată în cursul lunii aprilie 2020.
Nimic nu a scăpat furiei devastatoare: în anul 2015 a fost vandalizată Cetatea dacică din Munții Orăștiei (Situl arheologic dacic de la Costești), deși avea un regim special, fiind inclusă pe lista monumentelor de patrimoniu mondial (UNESCO); Cetatea dacică de la Blidaru a suferit aceeași soartă (2015); Statuile din tabăra de creație din Dorohoi (Parcul Pini) au fost distruse în întregime (2015).
Lista rușinii poate continua și cu alte asemenea exemple negative: numeroase monumente funerare de mare valoare, aflate în Cimitirul Bellu-București, au dispărut tragic în anii de după 1989; Monumentul lui Brâncuși – Poarta Sărutului – de la Tg-Jiu a fost tratat cu substanțe interzise; Cărțile și manuscrisele Eminescu (dar și alte valori de patrimoniu) au ars în întregime în holocaustul Bibliotecii Universitare din București (1989).
Dispariția a zeci de sedii de biblioteci, de cinematografe, de teatre, de muzee, de case de creație ale artiștilor și scriitorilor, distrugerea prin nepăsarea autorităților a unor locuințe unde s-au născut mari artiști ai României, le putem adăuga la acest sinistru holocaust cultural românesc !
Retrocedarea frauduloasă a unor castele și clădiri cu valoare de patrimoniu, a unor sate întregi, care au revenit chipurile vechilor proprietari, de acum sute de ani, reprezintă un fenomen de care lumea civilizată din Europa și de aiurea se face că nu are habar.
Așadar, sute și sute de clădiri, adevărate monumente de arhitectură, valori de patrimoniu, care au fost retrocedate, au fost apoi vândute pentru a fi transformate în restaurante și baruri, ori lăsate în ruină.
Responsabilitatea în fața istoriei revine acestor diriguitori din vremelnice timpuri de tranziție, care fie au dat legi strâmbe, fie nu au vegheat cum se cuvine la păstrarea intactă a valorilor patrimoniului național.
În final, se impune o singură concluzie: să veghem ca măcar Eminescu să nu fie victima unor asemenea atitudini ostile, anticulturale, să-l considerăm un simbol identitar național, intangibil și inalienabil, fie în calitatea de cel mai mare poet al românilor, fie că este apreciat drept cel mai mare jurnalist al nostru, din toate timpurile.
În prezent, ideea conform căreia Eminescu este simbolul național al identității noastre culturale este din păcate ignorată de o parte (ce este drept restrânsă) a membrilor Parlamentului României, care nu înțeleg sau nu vor să priceapă semnificația acestui simbol identitar, marcă a specificului neamului românesc, de acum și din totdeauna. Aceștia, acum, se opun declarării zilei de 28 Iunie ca zi a Jurnalistului Român, într-o vigilență de zile mari, dar au tăcut mâlc în fața crimelor și grozăviilor arătate mai sus, fiindcă atenția lor este îndreptată, nu-i așa spre țeluri mari, spre ținte importante !
Dan Toma Dulciu
Viena, 14.06.2020