MIRCEA MOTRICI NU NE-A PĂRĂSIT, CI „A PLECAT SĂ CULEAGĂ BOABE DE ROUĂ PRINTRE STELE”
Luptător şi susţinător înflăcărat al unităţii românilor de pretutindeni
„Va veni o clipă când de pe drumurile voievodale pe care am călătorit aproape o viaţă poate mă voi înălţa spre cer. Spre cerul unde sunt strămoşii mei şi o parte dintre cei cu care am împărţit un timp mai lung sau mai scurt. Cealaltă parte din cei apropiaţi sufletului vor rămâne pe pământ până îşi vor desăvârşi şi ei rostul lor…”. Deşi sufletul său generos şi înnobilat de credinţă a urcat în împărăţia Lerului, trecând dincolo de al lumii hotar, în „călătoria ce nu se termină parcă niciodată”, s-a înălţat în ceruri, identificându-se cu icoana sa de suflet – Bucovina, scriitorul, publicistul şi reporterul Mircea MOTRICI e prezent printre noi prin aducerile-aminte ale colegilor de condei, prietenilor, prin cărţile editate, prin lacrima tăinuită în inima scumpei, devotatei şi grijuliei sale soţii Rozalia, care îi păstrează vie amintirea şi-i poartă spre nemurire idealurile. Or, avem revelaţia că Mircea nu ne-a părăsit, ci „a plecat să culeagă boabe de rouă printre stele”. Grăbit, probabil, „în drumul său a uitat să-şi ia rămas bun de la unii prieteni” şi doar „o lacrimă uscată ţine loc de timbru. Câteva cuvinte îşi caută stăpânul. Plecat odată cu balada trecătorilor pe cărarea luminişului”, după cum scria el în „Ultima scrisoare”. Dar şi acolo sus, printre luceferi, unde s-a înălţat pe veci, Mircea MOTRICI va continua să servească cu devotament cuvântul, rămânând pentru totdeauna în Galeria oamenilor de seamă din Udeşti. Şi prietenii, colegii, cei care l-au cunoscut şi i-au apreciat talentul, au venit să-l îmbrăţişeze „la porţile liniştii”, „în cascada timpului nemilos ce a sfâşiat şi dealul Oadeci”, nu doar inimile iubitoare, în cimitirul Udeştiului natal, unde şi-a găsit liniştea la sânul narciselor şi lăcrimioarelor, îşi citeşte norocul în flori de liliac, în „clipa revărsată din mantia cerului”, sezisând „Ierusalimul românesc: de la Putna la Neamţ, de la Cetatea Albă la Cernăuţi, la Chişinău, şi, desigur, până la muntele Athos…”.
Astăzi, 16 mai, se împlinesc 7 ani de dor şi tristeţe de când inima Bucovinei e învăluită în lacrima durerii şi regretului după acel ce a fost conştiinţa şi unificatorul neamului, apostolul cuvântului, ziditor de suflete – jurnalistul şi publicistul Mircea MOTRICI, corespondent special la Radio România Actualităţi şi Radio Iaşi pentru judeţul Suceava şi regiunea Cernăuţi.
Un omagiu prietenului drag, celui care e „puntea noastră de legătură cu nemurirea”, celui care, atât prin scrierile, cât şi prin reportajele sale, ne-a dăruit o părticică din sufletul său, au venit să-i aducă prietenii din Ţară şi din Cernăuţi, acei cu neuitare în suflet, care l-au iubit şi stimat. Comemorarea lui Mircea MOTRICI şi a altor personalităţi, a început sâmbăta precedentă, cu slujba parastas, oficiată la Biserica Sfântul Dumitru din Udeşti de un sobor de preoţi (Pr protopop de Suceava Vasile Irimia, pr prof. Gheorghe Brădățan, pr. Gheorghe Loghinoaia de la Așezământul de caritate creștină al Mănăstirii Bogdănești, pr. Nicolae Fădur și Adrian Bargher din Udești, pr Marcu Petcu de la Mănăstirea Sucevița și diacon pr. Iosif Spoială de la Mănăstirea Putna) în frunte cu Arhimandritul Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna, părintele duhovnic al lui Mircea, care a ţinut să rememoreze câteva momente de comuniune sufletească cu evlaviosul reporter, care dăinuie prin scris şi prin cuvânt, accentuând că „prezenţa la parastas în număr atât de mare a celor care l-au iubit şi preţuit pe acel care a adus o esenţială contribuţie la istoria literaturii române, scrisului din Bucovina, care a fost membru activ al Bisericii Ortodoxe Române, luptător şi susţinător înflăcărat al unităţii românilor de pretutindeni, spune totul, nu mai e nevoie de cuvinte, iar tot ce a scris şi a reconstituit Mircea MOTRICI din opera Arhimandritului Dionisie Udişteanu sunt cărţi din care învăţăm şi învăţăm, căci astfel a rânduit Bunul Dumnezeu ca Udeştiul să nu ducă lipsă de oameni de seamă”.
Aprinzând o lacrimă de dor
După încheierea serviciului divin de la Biserica Sfântul Dumitru, mulţimea de intelectuali, prezentă la ceas de pomenire a personalităţilor marcante udeştene, şi-au purtat paşii spre cimitirul localităţii, aprinzând o lacrimă de dor într-un pelerinaj la mormintele scriitorilor Constantin ŞTEFURIUC şi Mircea MOTRICI, unde cucernicii părinţi au oficiat o slujbă de pomenire. În captivitatea sentimentelor, scriitoarea Doina Cernica, care cu o zi înainte a prezentat volumul „Pagina de literatură a ziarului „Zori noi”, ediţie îngrijită de Nicolae Cârlan şi semnată de înzestratul poet şi ziarist de autentică vocaţie, „aproape cu desăvârşire pe nedrept uitatul Constantin Ştefuriuc”, care s-a stins din viaţă la o vârstă încă foarte tânără şi care a avut o contribuţie relevantă la istoria publicaţiei, unde a activat, referindu-se la faptul că ceea ce i-a unit în afară de originea udeşteană era scrisul, care avea valoare, felul lor de a nu trăi în zadar pe acest pământ, „ambii fiind oameni deosebiţi. C. Ştefuriuc se numea într-o poezie „pui de cuc”, n-o făcea numai poetic, avea un sentiment al înstrăinării, cu toate că între cărţi şi poezie se simţea foarte bine. Mircea MOTRICI fiind unicul copil la părinţi, unde mergea, îşi găsea prieteni, fraţi, fiindcă ardea în numele ideii nemuritoare, în numele credinţei, sentimentului de Bucovina, de tot ce-i românesc. Ambii trăiesc prin cărţile lor, prin această pomenire ce îi cuprinde pe toţi. Or, amintirea este un fel de a prelungi viaţa omului. Precum preţuirea de la om la om, amintirea perpetuată prin carte. Atâta timp cât măcar un cititor deschide o carte şi o citeşte, numele autorului mai are un ceas-două de viaţă. Ceea ce-i uneşte este că ambii au adus onoare localităţii. Comemorarea acestor mari personalităţi udeştene e un moment trist, dar şi de bucurie că nu sunt uitaţi, că trăiesc prin scrisul lor valoros”.
Emoţionat până la lacrimi, profesorul Nicolae Cârlan a sensibilizat că cea mai mare bucurie este că la comemorarea lor se cântă „Hristos a Înviat!”, că sunt prezente feţe bisericeşti, măicuţele stareţe de la voievodalele mănăstiri din Bucovina, frumuseţea cărora nu se egalează nici cu o altă artă, copilaşi îmbrăcaţi în frumosul costum naţional ce e oglinda sufletului nostru. Prieten şi coleg cu regretatul C. Ştefuriuc, scriitorul Constantin Severin îl consideră pe poet „ un Nichita Stănescu al Bucovinei”. A scris şi un articol, când era redactor la „Flacăra” despre viaţa acestuia grea şi complicată din cauza lipsurilor, întitulat „Ne mor poeţii de foame”.
Au aprins o lumânare la mormântul valoroşilor scriitori Constantin ŞTEFURIUC şi Mircea MOTRICI fostul redactor-şef al ziarului sucevean „Crai nou”, Ion Paranici, şi soţia sa, Ileana.
Prin tot ce a făcut pentru Neam şi Urmaşi a avut o rădăcină sănătoasă
La mormântul lui Mircea MOTRICI de pe aleea centrală din cimitirul Udeştiului (s-au recules și nepoții Arhimandritului Dionisie Udișteanu – Dumitru Udișteanu din Iași, cu soția Maria, Mihai Udișteanu din Fălticeni, cu soția Coca-Maria, colaboratoare a ziarului „Crai nou” și autoare a câtorva cărți de poezii pentru copii), unde „cumpăna vremii” i-a aşezat chipul „în Icoana timpului”, se aşterne dorul pe crestele „unde viorelele şi toporaşii în clinchetele lor seamănă neuitarea”, florile purtându-i încă „zâmbetele, gândurile şi dorul prin veac”, lăsându-l în linişte să privească „nunta stelelor pe crengi de cer”, să ajungă la „izvoarele ce aduc la lumină liniştea pământului, în biserica sufletului”, să găsească „popasurile strămoşilor în sfintele icoane, cuvintele lor limpezi, cu rugăciuni simple”, unde îl însoţesc „lacrimile sfinţilor…”..
Cuvintele părintelui stareţ al Mănăstirii Putna, Arhimandritul Melchisedec Velnic, ne-a impresionat până la lacrimi, iar numeroasa prezenţă la mormântul lui Mircea MOTRICI a dezvăluit adevărul că chipul celui care a fost un om de mare omenie, scriitorul şi reporterul e în sufletele noastre, a fost, este şi va fi iubit. „Ne-am întâlnit la Mănăstirea Voroneţ în 1991, imediat după ce a fost deschisă de către ÎPS Arhiepiscopul Pimen. Apoi ne-am tot întâlnit pe drumurile spre mănăstiri, fie că era la Cernăuţi sau Chişinău, pe sfântul munte Athos. Indiferent unde se afla, îl întrebam: „Mircea, iarăşi ai plecat fără mine? Iarăşi ai plecat fără stareţ?”. Iar când el afla c-am plecat undeva, mă suna şi mă întreba: „Iarăşi ați plecat fără reporter?”. Aceste cuvinte izvorau dintr-o inimă largă, deschisă. Doamna Rozalia a rămas statornică şi fidelă, luând de la Mircea această statornicie, pe care el a avut-o pe deplin. Omul orgolios, egoist, mândru, plin de sine, are o inimă strâmbă. Mircea a fost un om de mare omenie, cu o inimă plină de dragoste, bunătate. Astfel l-am cunoscut şi l-am însoţit până la cea din urmă suflare. Ne-am despărţit în ajunul Învierii Domnului, la ora 19 şi 10 minute, ca la ora 20 şi 20 de minute să plece în veşnicie, vegheat de scumpa sa soţie Rozalia şi de medicul Gavrilovici. A fost fiul duhovnicesc de la care am învăţat şi eu. A avut un chip senin, plecând în alte sfere. Ne-a învăţat să ne iubim Neamul, Limba, ce e bun şi frumos. Cuvintele nu pot să cuprindă inima lui măreaţă. Cel care transmitea reportaje pe calea undelor din Bucovina, a fost slujitor al cuvântului prin cuvântul pe care l-a propovăduit. A fost un apostol al cuvântului ce zideşte. Prin tot ce a făcut pentru Neam şi Urmaşi a avut o rădăcină sănătoasă. Să nu uităm că numai în unitate este iubire”.
Un ctitor al cuvântului
Florile copilăriei i-au adus în dar elevii clasei a IV-a de la Şcoala generală „Academician Haralambie Mihăiescu”, îndrumaţi de distinsa lor învăţătoare Aneta Iacob, înveşmântaţi în frumoase straie naţionale din lada bunicilor. Micuţii udeşteni au venit să-i cinstească memoria, recitând din ultimele versuri ale poetului Mircea MOTRICI, care a ştiut să iubească cu adevărat şi căruia, în această feerică şi înfloritoare primăvară, din nou „natura-i renaşte în gânduri visarea”:
„În clipa de hotar a unui clopot,
În care zac urmaşii mei sublimi,
Renasc prin apele în clocot,
Cu aripi pure de heruvimi”.
(„Din anii lui Ştefan”, Mircea Motrici)
Cântări divine au înălţat spre ceruri maicile de la Mănăstirile Voroneţ, Dragomirna, Suceviţa. Printre cei cu dor şi tristeţe în suflet, care au venit cu o lumânare aprinsă la Icoana scriitorului şi jurnalistului Mircea Motrici s-a aflat şi monahia Elena de la Mănăstirea Voroneţ, care adeseori ne aduce la Cernăuţi un crâmpei din seninul azuriu şi din liniştea binecuvântată de divinul sfântului locaş voievodal. „ Fraţilor din Cernăuţi, vă spun „Hristos a Înviat!”. Am venit cu maica Gabriela, cu alte maici şi părinţi să facem cuvenita cinstire prietenului nostru Mircea MOTRICI, care a realizat cele mai frumoase emisiuni în direct de la sărbătorile noastre. Cu câţiva ani în urmă a venit să vadă cum trăim şi ne-a găsit întristaţi de vestea că lângă sacrul nostru locaş de închinare medieval urma să fie construit un hotel, „Perla Bucovinei”. Ascultându-ne durerea, Mircea, împreună cu alţi jurnalişti şi oameni de cultură, ne-au susţinut, declarând că Voroneţul e perla Bucovinei şi de o altă nu avem nevoie, iar pe locul unde urma să fie înălţat hotelul, graţie salvatorului nostru Mircea MOTRICI, a fost construit Schitul Daniil Sihastru. De atunci ne-am apropiat şi mai mult sufleteşte. Mircea a venit mereu la noi. Ne-am bucurat mult când i s-au lansat cărţile, pe care ni le-a dăruit. El a fost un ales al lui Dumnezeu, un dăruit cu har ceresc, un Făt-Frumos al Udeştiului – înalt, generos un om deosebit al cuvântului. Pentru noi el rămâne autorul celor mai frumoase emisiuni despre mănăstirile noastre”.
„Un propovăduitor al Bisericii Ortodoxe Creştine, un ctitor al cuvântului” a fost Mircea MOTRICI şi pentru maica Mihaela, stareța Mănăstirii Suceviţa, iar maica Macrina, stareţa Mănăstirii Dragomirna, a mărturisit că „Mircea îi hrănea spiritual, duhovniceşte, pe acei care-i ascultau versurile şi reportajele ce au rămas în sufletele noastre. A fost un adevărat apostol al cuvântului”.
A urmat apoi o agapă creştină, unde am savurat delicioase bucate tradiționale româneşti, servite prin osârdia dnei Rozalia Motrici, a maicilor și călugărilor de la respectivele mănăstiri, cu sprijinul şi buna disponibilitate a Arhimandritului Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna, în crama căreia se păstrează cel mai gustos vin românesc.
În ultimii ani de viaţă Mircea MOTRICI a fost preocupat mai mult de editarea operelor manuscrise ale Arhimandritului Dionisie Udişteanu – seria apariţiilor din colecţia „Restituiri – Arhimandrit Dionisie Udişteanu” – „ Manuscrise cu dorul spre lumină”, „Graiul evlaviei străbune, „Ogor înţelenit”, „Udeşti de pe Suceava”, „Popas de 300 de ani de la moartea Mitropolitului Varlaam Moţoc” etc. Ar fi editat cel puţin 30 de volume, dacă nu i se curma subit viaţa, însă a reuşit să readucă în lumina tiparului doar 8. Anume acestei pasiuni ce i-a cuprins întreaga fiinţă s-a dedicat cu trup şi suflet scriitorul, sacrificându-şi talentul de poet. Astfel Mircea a atins şi sfera divinului ortodoxiei. „După Constantin Ştefuriuc şi Constantin Th. Ciubotaru, Mircea MOTRICI este al treilea udeştean care-şi revendică moştenirea genetică de la părintele literar al lui Cordun şi al Avizuhăi… , menţionează Nicolae Cârlan în „Un bucovinean curat”. Un alt reper al activităţii literare pe care şi-a asumat-o cu fervoare Mircea Motrici este remarcabila faţă bisericească Arhimandritul Dionisie Udişteanu, căruia strănepotul său începe a-i recupera moştenirea cultural-ştiinţifică…”.
Dacă ne referim la cărţile sale „Fereastră spre inima Bucovinei”, „Visul sărută Japonia”, „7 zile în Athos”, „Crăiasa minei”, „Bucovina, icoană spre cer” etc., sezisăm că Mircea MOTRICI a trăit într-o efervescentă ardere în numele unui ideal spiritual şi moral nu doar pentru sine, ci şi pentru cei pe care i-a cunoscut şi i-a iubit. Frumos şi voinic ca un brad de munte, Mircea a plecat la cele veşnice la vârsta de doar 54 de ani.
„Sufletul lui Mircea a rămas aici, printre noi – e dna Rozalia”
Printr-un gest plin de generozitate, prin osârdia devotatei şi distinsei soţii a celui evocat, care l-a iubit şi i-a însoţit paşii, graţie căreia iubitul soţ şi ilustrul dispărut îşi continuă viaţa în cuvinte şi amintiri, dna Rozalia a reuşit, anul acesta, să înmănuncheze mesajele postume ale unor colegi de condei, prieteni, literaţi, savanţi, feţe bisericeşti într-un nou volum editorial. Evident, graţie admirabilei sale soţii, cu sprijinului Primăriei Municipiului Suceava, al Consiliului Local Suceava, prin programul de finanţare nerambursabilă 2014, a văzut lumina tiparului, la Editura Muşatinii Suceava, o impresionantă antologie „Pentru MIRCEA MOTRICI – MESAJE POSTUME”, realizată de Rozalia Motrici şi avându-l consultant editorial pe istoricul literar Nicolae Cârlan (fotografia de pe coperta I aparţine lui Mihai Pantiuc din Udeşti, iar cele de pe coperta IV – artistului fotograf Vasile Paladean din Cernăuţi), lansată vinerea precedentă la Suceava la deschiderea celei de-a XIX-a ediţii a Festivalului-concurs de Literatură „REZONANŢE UDEŞTENE” prin coordonatoarea manifestării, poeta Carmen Veronica Steiciuc, preşedinta Societăţii Scriitorilor Bucovineni, care s-a desfăşurat la Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”. Aducându-ne astfel în dar o părticică din sufletul mare al soţului, dna Rozalia Motrici adresează mulţumiri pentru sprijin şi ajutor dl primar Ion Lungu, consilierilor locali ai municipiului Suceava, tuturor celor care au aşternut în poemul lui Mircea MOTRICI frumoasele gânduri şi evocări, publicaţiilor care le-au găzduit.
În timp ce la Casa Memorială „Eusebiu Camilar” aveau loc lansări de care, la Casa Memorială „Mircea Motrici” din Udeşti s-a desfăşurat evocarea personalităţii jurnalistului şi publicistului Mircea MOTRICI, eveniment la care Mircea a fost prezent prin vocea sa dintr-o înregistrare audio.
„Casa părintească, prin eforturile depuse de doamna Rozalia Motrici – soţia scriitorului Mircea MOTRICI şi de domnul Vasile Motrici, tatăl nonagenar al scriitorului, va fi de acum înainte Casa Memorială „Mircea Motrici”, un spaţiu de referinţă, care-i va chema peste vreme pe toţi cei care vor dori să fie, pentru câteva momente, în preajma scriitorului, prin lucrurile personale care-i poartă amprenta…”, sensibilizează în „Mesaje postume”, scriitoarea Carmen Veronica Steiciuc, preşedinta Societăţii Scriitorilor Bucovineni.
După cum ne-a mărturisit dna Rozalia, preşedinta Asociaţiei Culturale „Mircea Motrici”, Suceava, a reuşit să-i dea contur visului soţului de a avea ”un cuib în care să viseze şi să scrie”, dar, spre regret, de care el n-a reuşit să se bucure. Astfel, graţie distinsei sale soţii, care îi ţine mereu vie amintirea, a fost inaugurată Casa Memorială „Mircea Motrici”, chiar în casa părintească din Udeşti, unde au fost amenajate trei odăi, două ce reconstituie biroul lui de lucru, cu bibliotecă, şi o odaie tradiţională ce găzduieşte o colecţie de preţioase obiecte populare.
„La Udeşti, casa-muzeu „Mircea Motrici” are mereu poarta deschisă, scrie, în aceeaşi carte, Liviu Popescu, un alt prieten spiritual al regretatului dispărut. Aici, forţa cuvântului acasă, e o forţă stabilizatoare, când elanul celor prezenţi la Festivalul de literatură udeştean poate fi împlinit prin recitaluri de poezie doar suind în carul „uns cu toate alifiile pentru conservare” din curtea casei, sub vie”.
Un cuvânt de gratitudine pentru Excelenţa Sa, generoasa doamnă Eleonora Moldovan, Consulul General al României la Cernăuţi, a avut dna Rozalia Motrici, preşedinta Asociaţiei Culturale „Mircea Motrici”, Suceava, pentru punerea la dispoziţie unor ziarişti şi scriitori din nordul Bucovinei a transportului, graţie bunăvoinţei şi ajutorului căreia înstrăinaţii români din Cernăuţi – Nicolae Toma, redactorul-şef al „Zorilor Bucovinei”, scriitorul Ilie Zegrea, soţia sa, Doina Colesnicov, fiul Daniel Zegrea, fotoreporterul Vasile Paladean şi soţia sa, Claudia, au ajuns la comemorarea fratelui şi prietenului din Udeştii Sucevei. Îi mulţumim şi noi din suflet Excelenţei Sale pentru înţelegere şi ajutorul acordat oricând ne adresăm, căci Consulatul General al României la Cernăuţi e singurul reper, cu excepţia Patriei noastre istorice, la care putem apela noi, cei de la „ZORILE BUCOVINEI”, fiind întotdeauna susţinuţi.
Prezentându-i pe oaspeţii din Cernăuţi, prietena noastră, scriitoarea şi publicista Doina Cernica, a subtilizat că „e o mare bucurie să ajungi aici, între cărţile şi fotografiile rămase de la Mircea MOTRICI, viaţa căruia a fost atât de mult legată de casa părintească, dar şi de Cernăuţiul lui drag, unde, între fraţi şi prieteni, se simţea la fel de bine ca şi la Udeşti. Inima lui bătea cu putere mai ales pentru Cernăuţi. De la sediul redacţiei ziarului „ZORILE BUCOVINEI” Mircea MOTRICI îşi transmitea în direct primele emisiuni radiofonice. Evident, de aceea Rozalia Motrici a ţinut atât de mult să nu lipsească de la comemorarea celor 7 ani de trecere în veşnicie şi rămânerea lui Mircea MOTRICI printre noi, nici prietenii din Cernăuţi”.
Cu mari emoţii l-au evocat pe prietenul şi colegul de condei Mircea MOTRICI, Ilie Zegrea, preşedintele Societăţii Scriitorilor Români din regiunea Cernăuţi, şi Nicolae Toma, redactorul-şef al ziarului „ZORILE BUCOVINEI”, preşedintele Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi, menţionând profesionalismul, talentul înnăscut al lui Mircea, bunătatea sufletească cu care îşi ajuta prietenii. Nicolae Toma i-a înmânat dnei Rozalia Motrici legitimaţia de membru de onoare (post-mortem) al Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi, acordată scriitorului şi jurnalistului Mircea MOTRICI, accentuând că emisiunile radiofonice ale lui erau adevărate poeme ale sufletului, că Mircea era foarte popular şi aşteptat la Cernăuţi. Cum numai intra în sală, oamenii se bucurau, şoptind: „A venit Mircea!”. Mulţumindu-i dnei Rozalia că ţine mereu vie flacăra amintirii ilustrului soţ, Nicolae Toma a specificat: „Sufletul lui Mircea a rămas aici, printre noi – e dna Rozalia”.
Spiritul luminos ce ne călăuzeşte sub sclipirile albastrului de Voroneţ, verdelui de Suceviţa, imaculatului de Putna
„Pentru Mircea, Bucovina zugrăvită ca o Icoană spre cer a fost şi a rămas ca o trinitate compusă din frumuseţile locului, în salba mănăstirilor voievodale precum şi din datinile şi obiceiurile ei, adevărate identităţi etnice, pentru autor Bucovina fiind nu numai o unitate geografică, ci şi o rază de lumină în conştiinţa lumii, adevărat leagăn al Moldovei, ţinut cu cea mai mare încărcătură istorică…”, scrie Mihai Camilar în „Fereastră spre sufletul lui Mircea MOTRICI”.
Soţia Rozalia, cea care urmează să valorifice moştenirea literară a lui Mircea MOTRICI, a declarat că obiectivul prioritar al Asociaţiei pe care o conduce este continuarea activităţii publicistice, astfel cum a intenţionat s-o facă scriitorul, că, va face tot posibilul ca această Casă Memorială să fie primitoare ori de câte ori vom păşi pragul casei lui Mircea MOTRICI.
Mircea MOTRICI a fost şi va rămâne un reporter de excepţie şi un scriitor de valoare, o personalitate marcantă a comunei Udeşti ce a dat omenirii valoroşi cărturari precum renumitul savant Haralambie Mihăiescu, scriitorul Eusebiu Camilar, poetul Constantin Ştefuriuc, criticul Constantin Călin etc. Numele lui Mircea MOTRICI e înscris cu litere de aur în icoana Bucovinei lui dragi, scriitorul şi jurnalistul rămânând spiritul luminos ce ne călăuzeşte sub sclipirile albastrului de Voroneţ, verdelui de Suceviţa, imaculatului de Putna.
Felicia NICHITA-TOMA
Fotografii de autor şi de Vasile PALADEAN
Notă:
Mulțumim d-nei Felicia NICHITA-TOMA pentru bunăvoința de a prelua din www.zorilebucovinei.com această dovadă de iubire pentru tot ce-i românesc.