13.6 C
Roșiorii de Vede
duminică, mai 19, 2024

Marea deportare a poporului român ( III )

Marea deportare a poporului român

Viorica Olaru – Cemârtan

Dr. în istorie

( I I I)

dr-viorica-olaru-cemartan

Deportarea din 12-13 iunie 1941

I.  Organizarea deportării

De organizarea deportării în masă din 12-13 iunie 1941 s-a ocupat, la cel mai înalt nivel, biroul politic al CC al PC(b) al URSS, care a dirijat toată campania, iar structurile NKGB-iste şi NKVD-iste ale Uniunii Sovietice şi ale RSS Moldoveneşti au fost baza logistică a mecanismului represiv.                  

La 7 mai 1941, Biroul politic al CC al PC(b) al URSS l-a numit pe S. A. Goglidze împuternicit al partidului şi guvernului sovietic în Moldova, sarcina de bază a căruia urma să fie deportarea masivă de populaţie din RSSM. Peste o săptămână, Goglidze îl informa pe Stalin că „în Moldova fostele partide Naţional-Ţărănist şi Naţional-Liberal manifestă un evident activism politic şi încearcă să organizeze activitate ilegală”, iar ca soluţie era propusă deportarea în masă a elementelor periculoase, „în vederea menţinerii securităţii şi a ordinii publice”.

La 21 mai, Beria le-a trimis tuturor conducătorilor direcţiilor NKVD din Siberia şi Kazahstan telegrame strict secrete prin care îi prevenea să se pregătească pentru primirea deportaţilor din regiunile de Vest ale Uniunii: „Conform hotărârii guvernului, în regiunile voastre se îndreaptă din partea de Vest a URSS pentru deportare timp de 20 ani, membrii familiilor a căror capi sunt supuşi represaliilor ca participanţi la activităţi contrarevoluţionare sau se află în ilegalitate”. În câteva zile, a fost elaborat de către Nasedkin (şeful direcţiei Gulag în cadrul NKVD, în perioada 1941-1947) „planul de măsuri pentru repartizarea şi aranjarea la muncă a contingentelor speciale deportate din Ţările Baltice şi RSSM”, care a fost acceptat de Beria la 14 iunie 1941.

La 31 mai 1941, Împuternicitul Comitetului Central al Partidului Comunist şi a Consiliului Comisarilor Poporului ai URSS în Moldova, S. A. Goglidze, îi trimite lui Stalin cererea în care era dezvoltată ideea din telegrama anterioară, arătându-se că: „Baza pentru activitatea lor contrarevoluţionară sunt: activul diferitor partide burgheze, foştii oameni, moşierii, albgardiştii, marii proprietari, comercianţii şi diferite elemente antisovietice.” Printre cele mai periculoase erau enumerate Garda de Fier, care, „dispune de cadre teroriste”, şi tinde „să stabilească legături cu Garda de Fier din România,” reluându-şi activitatea în cele mai mari raioane ale Moldovei. Fostul Partid Naţional-Creştin sau Cuzist, care are o mare activitate organizatorică în vederea întemeierii grupurilor contrarevoluţionare şi legături ilegale cu România, recrutând activ noi membri, desfăşurând agitaţie antisovietică şi tinzând să achiziţioneze armament pentru activitate teroristă. Fostele Partide Naţional-Liberal şi Naţional-Ţărănist, în care se numără circa 1000 persoane. „Şi încă un număr considerabil de elemente antisovietice din rândul moşierilor, comercianţilor, poliţienilor şi jandarmilor, albgardiştilor, primarilor, fugarilor din URSS şi a altor elemente social periculoase, care duc o evidentă activitate contrarevoluţionară.

În legătură cu cele expuse, NKGB a Moldovei a primit decretul pentru arestarea, în primul rând, a persoanelor care au desfăşurat activitate contrarevoluţionară, iar restul elementelor contrarevoluţionare, care se află la evidenţă, să fie cercetate activ de agenţi. Luând în consideraţie faptul că organele agenturii române şi-au dezvoltat activitatea lor contrarevoluţionară de spionaj bazată, în mare parte, pe elementul contrarevoluţionar, cer CC al PC(b) să permită NKGB a Moldovei  să execute deportarea în alte regiuni ale URSS  a 5000 persoane împreună cu familiile lor…”.

inventarul-bunurilor-parasite-de-deportati

Astfel, s-a dat curs începutului deportării în masă a populaţiei din Basarabia.

Cu o săptămână înainte de primul val de deportare masivă, la 7 iunie 1941, Comisarul Poporului pentru Securitatea Statului a RSSM,  N. Sazâkin, expediază o telegramă secretă din partea  NKGB a RSSM Adjunctului Comisarului Poporului pentru Afacerile Interne a URSS, V. V. Cernyshov „cu privire la formarea eşaloanelor cu colonişti”, în care se anunţa că „din Chişinău se programează trimiterea a o mie trei sute cincisprezece vagoane cu oameni”. În aceeaşi zi, Sazâkin informa oficialii din Omsk că la 11 iunie spre regiunea lor se vor îndrepta deportaţii din RSSM, în număr de 5000 persoane. La 11 iunie, Adjunctul Comisarului Poporului pentru Afacerile Interne a URSS, Kruglov, emite dispoziţii pentru alocarea personalului medical necesar pentru deservirea eşaloanelor cu deportaţi pe parcursul drumului, însă din cele cunoscute de noi (mărturii ale supravieţuitorilor care au trecut prin acest calvar), nu a fost acordat nici cel mai mic ajutor copiilor şi bătrânilor bolnavi, femeilor însărcinate sau aflate în travaliu.

Către 30 mai au fost finisate pregătirile pentru primirea şi aşezarea deportaţilor în Kazahstanul de Sud; au fost verificate şi pregătite pentru trai locuinţele pentru deportaţi, verificate posibilităţile încadrării lor în câmpul muncii. Evident că aceste condiţii erau departe de a se ridica la standarde şi nicidecum nu se comparau cu gospodăriile lăsate de cei deportaţi la baştină.

Paralel cu acest proces, se ducea o muncă tainică de elaborare a listelor persoanelor ce urmau să fie deportate şi se făceau mari eforturi de a strânge cât mai mult material compromiţător la adresa lor. La realizarea acestei acţiuni de prigoană şi teroare faţă de elementele româneşti, primii care s-au pus în slujba NKVD au fost reprezentanţi ai minorităţilor naţionale, printre care evreii, care identificau şi denunţau pe toţi foştii buni români, agravându-le situaţia, prin afirmaţii mincinoase în faţa autorităţilor de judecată şi execuţie sovietice[1].

Agenţii sovietici colectau în fiecare sat şi oraş informaţii cu privire la starea materială, apartenenţa politică, starea de spirit a localnicilor şi raportau şefilor din raioane liste cu numele persoanelor care urmau să fie deportate. Spre exemplu, se făceau liste cu toţi participanţii la viaţa politică sau cei care deţinuseră funcţii publice. Avem la dispoziţie cazul raionului Ungheni în care s-au „depistat” 11 membri ai Partidul Cuzist (dintre care 2 au fost şi primari, iar unul ajutor de primar), 11 membri ai Gărzii de Fier (dintre care unul era suspectat şi de legături cu filiala acestui partid din Iaşi, iar altul a fost şi ajutor de primar), 3 persoane care au făcut parte din Partidul Liberal şi au fost primari, după care unul a fost şi staroste la biserică,   8 membri ai Partidului Ţărănist, dintre care 5 au fost şi primari[2].  După ce se accentua şi starea materială a acestor „elemente periculoase”, majoritatea fiind gospodari, şi, deci, în termenii bolşevici „chiaburi, bogătaşi şi exploatatori”, se dădea şi o hartă detaliată a regiunii[3]. Considerăm că aceste hărţi şi planşete erau pregătite pentru operaţiunea de deportare, în vederea orientării cât mai adecvate şi reuşite a celor care urmau să ridice în miez de noapte oamenii de la casele lor[4].  Din toate materialele păstrate se poate „stabili grija ce au avut-o şi o au bolşevicii de a cunoaşte pe acei care au fost duşmanii ideologiei lor, o grijă lesne de înţeles”[5].

Deşi directivele veneau de la Moscova, cei care le-au executat au fost din Basarabia. În această ordine de idei,  trebuie să evidenţiem care anume au fost executorii şi ce motive aveau ei pentru a fi aplicanţii politicii staliniste de deportare a basarabenilor. „Oamenii noi” ai bolşevicilor aveau în mare parte studii primare (44 din cei 71 secretari ai comitetelor raionale de partid) şi doar 4 dintre ei aveau studii superioare. Erau avansaţi în posturi şi susţinuţi în activitatea profesională cei mai înrăiţi şi intolerabili membri ai societăţii, fiind hotărâţi să execute orice directivă dictată de sus, îndeplinind întocmai „linia partidului”. Ei constituiau „osatura” dictaturii proletariatului care se instaura în Moldova basarabeană[6]. Mai mult decât atât, politica stalinistă de deznaţionalizare s-a bazat pe o parte a minorităţilor etnice din Basarabia, evrei, ruşi, ucraineni, bulgari, aceştia susţinând regimul instaurat de bolşevici. Iulian Chifu demonstrează că „toate aceste minorităţi aveau motive ferme, nelegate în nici un punct de starea lor în cadrul populaţiei româneşti din Basarabia, de a se apropia de mişcarea comunistă, cu care aveau afinităţi, şi de a susţine efortul de război, iar apoi, efortul de guvernare şi implementare a comunismului, de către Rusia Sovietică”[7].  Aceşti piloni locali ai stalinismului, în calitate de agenţi ai securităţii – ai NKGB-ului şi a structurilor NKVD-iste – „turnători” sau „pauperi”, au făcut trierea populaţiei după „criterii de clasă”, elementele considerate ostile proletariatului fiind deportate. Listele cu deportaţi au fost făcute de NKVD pe bază de delaţiuni, ţinându-se cont de pregătirea şi activitatea capului familiei, de avere şi de faptul dacă a colaborat sub orice formă cu administraţia românească.

inventar-2

Dosarele din arhive conţin informaţii referitoare la o serie de persoane care au colaborat cu puterea sovietică[8]. Documentele timpului au fixat, într-un spirit uşor exagerat, că majoritatea evreilor intrase în serviciul de informaţii a NKVD-ului şi al miliţiei sovietice, ocupându-se cu denunţarea şi arestarea românilor pe considerentul că sub administraţia română ar fi fost naţionalişti şi membri în fostele partide de dreapta[9]. O mulţime de cazuri au fost consemnate în acest sens. Dar, la sechestrarea şi arestarea localnicilor au contribuit şi elemente minoritare de religie creştină, având origine rusă, ucraineană, poloneză.

Am ajuns la concluzia că putem face o clasificare a persoanelor, indiferent de naţionalitatea lor, care au colaborat cu puterea sovietică şi o caracterizare a felurilor de colaborare.

În primul rând putem evidenţia persoanele care din start au trecut de partea sovieticilor. Ne referim la cei care s-au dedat la acţiuni de maltratare a soldaţilor români în timpul retragerii armatei şi administraţiei române din Basarabia. Practic, chiar din acele momente ei îşi creau un „drum nou” în noua viaţă sovietică, mergând în cârdăşie cu nelegiuirile bolşevice. Pe parcurs, ei au făcut spionaj, denunţuri şi alte crime voalate sub directivele conducerii partidului[10]. Aceste persoane imediat au intrat în rândurile informatorilor şi, împărtăşind sentimente comuniste, au ajutat organelor NKVD-iste să-i depisteze pe filoromâni. Am reuşit să facem cercetări complementare[11] vis-à-vis de listele cu persoane care au fost în solda NKVD-ului şi am descoperit mai multe detalii relevante la tema noastră, care confirmă concluziile noastre. Multe dosare descriu felul în care autohtonii colaborau cu serviciile secrete sovietice. Ei au transformat colaborarea cu bolşevicii într-un serviciu profitabil, căci acest gen de persoane îşi jucau rolul în dependenţă de interesul lor personal.  Dar de pe urma acestor interese meschine, aveau de suferit oamenii simpli şi patrioţii acestui pământ. Cele mai oribile se pare că sunt actele de denunţare la adresa persoanelor apropiate, rudelor şi prietenilor.

inventar-3

În al doilea rând, mulţi dintre localnici, indiferent de etnie, s-au văzut siliţi să se încadreze în structurile bolşevice[12]. O parte din oameni au făcut acest pas din frica de a nu fi deportaţi[13]. Buna majoritate a acestora, odată cu întoarcerea administraţiei româneşti, se disculpa invocând presiunile la care fuseseră supuşi din partea evreilor sau a soldaţilor armatei roşii[14]. Această colaborare cu NKVD-ul sovietic a dus la mari transformări atât ale satelor basarabene, cât şi a mentalităţii localnicilor.

În concluzie, se poate spune că, indubitabil, executorii deportării din 12-13 iunie 1941 au fost recrutaţi de printre localnicii regiunii. În marea lor parte, trădători şi oportunişti, aceştia erau elementele minoritare sau declasate ale societăţii care urmăreau beneficiu personal.

( Va urma )


Articolul precedent
Articolul următor

Articole Conexe

Ultimele Articole