13.8 C
Roșiorii de Vede
luni, mai 20, 2024

Mai bine, NU !

DECLARAŢIE POLITICĂ

Mai bine, NU !

           Aseară târziu, în timp ce „frunzăream” nişte pagini pe internet, din difuzorul televizorului deschis pe un canal de ştiri auzeam pentru a treia sau a patra oară sinteza deciziei Delegaţiei Permanenteşi a Biroului Politic Central al PNL privind o ipotetică participare a sa la guvernare. Ca prin vis, inspirat probabil şi de ceea ce citeam în acel moment, mi-am amintit că, în adolescenţă, unul dintre multele filme de succes cu Louis de Funes s-a numit „Mania grandorii”. Vi-l mai amintiţi? Ei bine, astăzi, aceşti fanfaroni fuduli cu pretenţii de lideri liberali par a fi descins direct din respectivul film. Iar fanfaronii, ştiţi dumneavoastră, dacă nu-s fuduli nu sunt …! În schimb, liderii liberali sunt complet rupţi de realitate. Deşi în Parlament au mai puţin de jumătate din numărul mandatelor PD-L, la fel ca în decembrie 2008, par să nu fi învăţat nimic din propria experienţă politică. Astfel, ieri, după ce au cerut cu emfază ca premierul să nu fie desemnat de Preşedintele României ci de PNL, ca acesta să fie Crin, ca PD-L să nu-i propună în ipoteticul cabinet pe Boc, Videanu, Udrea, etc., vorba unui hâtru, mai rămânea să ceară postul de ministru al rezervaţiei naturale a muntelui Himalaya şi pe cel de director al Oceanului Indian! Mie unul îmi e foarte clar: domnii care ocupă vremelnic fotoliile de conducere ale PNL se alintă public şi doresc să se creadă că sunt curtaţi, că sunt imploraţi să vină la guvernare. Pentru binele partidului lor, sper să nu creadă că dorinţa PD-L de a evita o altă guvernare cu PSD este un prilej ca PNL să se vândă cât mai scump, la fel ca fata aia care, recent, şi-a scos fecioria la licitaţie, pe net. Chiar dacă gestul ei este condamnabil şi de neacceptat, pe fond, ea tot avea ce să vândă, pe când ei ce ar putea oferi? Ipocrizia deşenţată a lui Crin? Ia, uite o zicere a insului, rostită cu două zile înainte de turul I: Faptul că eu mă confrunt în această campanie electorală cu Mircea Geoană, cu PSD, sper că nu este greu de înţeles. Nu am niciun fel de obligaţie să trec sub tăcere minciunile pe care dl.Geoana ni le-a spus şi le-a spus tuturor românilor, n-am niciun fel de obligaţie să trec sub tăcere numele, oamenii, grupurile care se află în spatele lui Mircea Geoană şi care ar conduce România, de fapt, dacă Mircea Geoană ar ajunge preşedinte, pentru că nu am avut niciodată şi nu am cu Mircea Geoană şi cu PSD vreo alianţă.” În alte timpuri, când Vadim n-ajunsese să lingă firimiturile de sub masa lui Hrebenciuc, dacă acest citat ar fi apărut în „România Mare” sau „Tricolorul” ar fi fost urmat de neaoşul „hai, sictir!”. Din fericire, Vadim este într-o avansată fază de descompunere, urât mirositoare.  Spre a-i trezi la realitate, nişte anticipate ar fi cele mai nimerite pentru liberali,

 
 

pentru că i-ar face colegi de bancă cu ţărăniştii. În Cişmigiu! Norocul lor că, în acest moment, nimeni nu le doreşte, dar mai ales ţara nu are nevoie de anticipate.

           Îmi pare rău că spun, dar PNL pare să nu ştie ce-i aia demnitate. E singurul partid istoric care a guvernat în mai multe rânduri alături de FDSN/PDSR/PSD, adică sub bagheta lui Ion Iliescu. Aşa însă s-au făcut marile „averi liberale”: Patriciu, Cataramă, Tăriceanu, Fenechiu, Ruşanu, etc. Nimic nu s-a făcut la întâmplare. PNL-ul de astăzi este, în bună măsură, una din pepinierele de cadre ale PSD. În unele judeţe cum este Teleormanul, chiar dacă exagerez puţin, spun că adeseori PNL este un fel de coloana a 5-a a PSD! Şi acest lucru e limpede ca lumina zilei de multă vreme. După părerea mea, la Teleorman mai bine ar fuziona, că tot nu mai pot ascunde această mascaradă pe care o joacă continuu din mandatul 1996-2000 şi care a fost „la vedere” mai ales în timpul guvernării Tăriceanu, când, în fapt, ei au fost marionetele iar PSD păpuşarul!

           PNL-ul nu poate aspira deocamdată la funcţia de premier. După mine, o regulă a bunului simţ – că tot ne-a îndopat Crin Antonescu cu „campania bunului simţ” – ne învaţă că dacă ai trădat şi ai greşit, fie şi  numai o singură dată, nu poţi fi iertat decât dacă – într-un fel sau altul -, ceri mai întâi iertare, iar mai apoi faci măcar niţică penitenţă. Dacă până în 2012 PNL va dovedi că s-a reformat şi a renunţat la păcate va putea avea, atunci, după alegeri, Primul Ministru al guvernului.

           Personal îmi vine greu să cred că liderii liberali nu sunt conştienţi de acest lucru. Mai degrabă cred că ei, liderii, nu vor să vină la guvernare într-o perioadă de criză profundă, care reclamă, printre altele, raţionalizarea drastică a cheltuielilor publice. În plus, ei ştiu că dacă vin la guvernare trebuie să-şi asume, alături de PD-L, programul legislativ de eliminare a tuturor privilegiilor(salarii şi pensii exagerat de mari, eliminarea posturilor clientelei, a sinecurilor, reformarea Parlamentului, a CSM-ului etc.), lucruri care, pentru cei mai mulţi dintre ei, sunt ca şi cum „şi-ar da foc la valiză”! Dacă aşa stau lucrurile, marii bărbaţi din fruntea PNL ar trebui să-şi asume public această decizie, mai ales în faţa propriilor organizaţii teritoriale şi să nu le mai păcălească promiţându-le luna de pe cer!

          De aceea spun: Mai bine, NU ! Nu cu PNL ! Mai bine o guvernare nu doar fără PSD, dar şi fără PNL! Ca şi acum un an, susţin că PD-L mai degrabă să formeze un guvern minoritar, decât o coaliţie în care să mă feresc tot timpul ca partenerul să nu mă înjunghie pe la spate aşa cum mi s-a mai întâmplat: în aprilie 2007, PNL sprijinit de PSD scoate PD-L de la guvernare sau, recent, în octombrie, PSD demisionează din guvern şi, sprijinit de PNL, trânteşte Guvernul Boc pe care tocmai îl părăsise, prin moţiune de cenzură.

          În ceea ce ne priveşte, PD-L rămâne consecvent angajamentelor sale asumate în faţa românilor alături de Preşedintele Traian Băsescu, chiar dacă asta înseamnă ca într-o perioadă de criză să iei multe măsuri nepopulare. Altfel spus: „Ubi allii finiverant, inde incipimus nos!”. Adică, „Unde alţii s-au oprit, de acolo începem noi!”

 

Alexandru MOCANU

 

Senator PD-L de Teleorman

 

                                                               15.12.2009

Articolul precedent
Articolul următor

Articole Conexe

Ultimele Articole