20.8 C
Roșiorii de Vede
vineri, iunie 14, 2024

LAMURA – Revista europeană de cultură şi educaţie

                     

                         LAMURA – Revista europeană de cultură şi educaţie

 

 

Semnalăm apariţia revistei europene de cultură şi educaţie, LAMURA, Nr. 148-150, Ianuarie-Martie 2014, ce apare în Craiova sub conducerea Directorului fondator Dan Lupescu, poet, publicist, critic literar şi avându-l ca Director pe criticul literar Ovidiu Ghidirmic. Editată în condiţii grafice excepţionale, LAMURA acordă spaţii generoase spiritului românesc, problemelor cu care se confruntă românismul în ţară şi în afara graniţelor ei, pune degetul pe rănile naţionale şi le aduce în conştiinţa cititorului, caută şi găseşte rezolvări, dar şi răspunde la întrebările care ne bântuie neliniştile.

În acest ultim număr publică autori importanţi ai culturii române, publicişti, profesori, dintre care îi amintim pe Ovidiu Ghidirmic, Nicolae A. Andrei, Ştefan Ardeleanu, Marian Barbu, Ion Bădoi, Viorel Coman, Ion Dogaru, Paula Romanescu, Nicolae Petre Vrânceanu, Dan Lupescu, Zaharia Gărău, Ana Maria Dobrişan etc.

Prof. Univ. Dr. Ovidiu Ghidirmic, important critic literar, Laureat al Academiei Române, ni-l prezintă pe marele poet naţional, „Mihai Eminescu-În orizontul romantismului”, raportat la marii romantici europeni şi universali, chiar Eminescu se definea ca fiind un spirit romantic: „Nu mă încântaţi nici cu clasicii/Nici cu stil curat şi antic/Toate-mi sunt deopotrivă/Eu rămân ce-am fost:romantic”. Aşadar, pentru a cunoaşte afinităţile pe care Mihai Eminescu le are cu marii romantici: Byron, Schelly, Holderling sau Novalis, Alfred de Vigny, Gautier, Hugo şi Leopardi, Puşkin sau Lermontov, dar şi Shakespeare, pentru care Mihai Eminescu avea un adevărat cult, este nevoie să lecturăm cu atenţie articolul semnat de d-l Ovidiu Ghidirmic.

O interesantă analiză a Lumii româneşti, căzută din „zodia Eminescu în zodia Caragiale” o face d-l Prof. Dr. Viorel Coman, printr-un Studiu de caz, „I.L Caragiale-Titircă Soptirescu et C-ia”. „Din păcate, scrie profesorul de la Colegiul Naţional „Ghe. Munteanu”, din Murgoci, Brăila, constatăm azi, caragializarea lumii româneşti este un fenomen accelerat, accentuat, subversiv şi absurd. Ieşirea din comunism ne-a găsit numai buni să intrăm în noua zodie, a lui Caragiale, încât totul, chiar şi Revoluţia din 1989, cu tot tragismul ei, are semnele marelui maestru al comediei”.

O decriptare absolut fabuloasă a operei brâncuşiene încearcă şi Pavel Floresco, amintind că „ a devenit un fel de şablon redarea vorbelor de duh, brâncuşiene, vizavi de propria sa operă şi lucrurile ar trebui să fie foarte clare în privinţa unui neîndoielnic mesaj ascuns în spatele aparenţelor, ermetizat, secret, criptat, cifrat ş.a.m.d.”

În timp ce Mihai Ştirbu analizează iubirea dintre Maria Tănase şi Brâncuşi, numind-o „iubire ca o pasăre măiastră”, poetul Dan Lupescu ne readuce în memorie superba baladă ezoterică „Epifanii ale Timpului Absolut-Brâncuşi, smerind numărul de aur”:

 

     „Brâncovene Constantine,/ După tine BRÂNCUŞI vine –/ Martir lamurei divine/ Şi Esenţei transalpine…/ Cu condei de foc şi pară/ Scriu direct în Stea Polară/ Cu peniţa sare-amară/ Că iubirea-i tot amnară/ Scânteie de căprioară/ Şi ink red în călimară –“…

           În Interviul de Martie, Dan Lupescu îl are invitat pe “cel cu nume de troiţă”, Ion Pachea –Tatomirescu, scriitor pandur de la piramida extraplată a Timişoarei, care-şi aminteşte cu sfinţenie de întâlnirea astrală cu Miron Radu Paraschivescu, pe care a simţit-o ca un “impact-de-certificare întru certe anotimpuri de înflorire şi rodire, sau, dacă ni se îngăduie , m-am simţit ca o particulă intrată în spaţiul demiurgic al unui accelerator”.

Criticul literar Ovidiu Ghidirmic se apleacă cu profunzime asupra ultimului volum de “brâncuşologie” al lui Dan Lupescu, “BRÂNCUŞI, Ezotericul. Epifanii ale Timpului”, apărut la Editura Alma din Craiova. “Pentru a fi înţeleasă aşa cum trebuie, scrie d-l Ovidiu Ghidirmic, opera lui Brâncuşi are nevoie de o anumită iniţiere”. Această iniţiere o desăvârşeşte şi Dan Lupescu, care alternează cu măiestrie versurile dedicate operelor brâncuşiene cu exegeze colocviale. Scrie mai departe criticul Ghidirmic:”Pentru cine înţelege bine raportul naţional-universal, are dreptate Dan Lupescu când afirmă că Brâncuşi a universalizat românescul şi a românizat universalul”.

Un amplu spaţiu din ultimul număr al revistei LAMURA este destinat Culelor din Oltenia, cele care sunt, aşa cum sunt ele denumite într-un Manifest cultural de către Arh. Pavel Popescu, adresat tuturor instituţiilor din România, alături de biserici, “cele mai vechi construcţii pe pământul românesc”. Se doresc a fi salvate de la pieire Cula lui Tudor Vladimirecu din Cerneţi, Casa Culă Eftimie Nicolaesu din Mătăsari, ruinele Culei Lazu din Malovăţ, Cula Drugănescu din Retevoieşti, Cula Sultănica din Şuici, adevărate monumente arhitectonice în ruină, suflete româneşti în părăsire.

           Paginile 41-42-43 din LAMURA sunt destinate Dialogurilor pe care Directorul fondator al “Opiniei Teleormanului”, publicistul Ion Bădoi, le-a purtat cu Dr. Emil Ţîrcomnicu, scriitor, cercetător etnolog şi Părintele Protopop Boian Alexandrovici, al Daciei Ripensis, Voievodul credinţei creştin ortodoxe româneşti în Serbia, despre Limba Română, despre lipsa drepturile românilor pe pământurile lor în ţări străine şi despre imposibilitatea de a se ruga în limba maternă.  Iată ce spune distinsul etnolog Emil Ţîrcomnicu:

           “Astăzi, se încearcă, pe model troțkisto-stalinist de a se socoti limba română vorbită de românii din jurul granițelor ca fiind vlahă, moldovenească. Acestea sunt proiecte politice prin care se împart comunitățile pentru a le putea mai târziu dizolva sau a crea presiune geopolitică ideologică asupra statului român. Căci, așa cum spunea N. Iorga, atunci când românii de peste graniță vor dispărea sfârșitul statului român nu va fi departe. Se știe de fapt ceea ce a însemnat RSSS Moldoveanească în perioada bolșevică și faptul că aici s-a creat capul de pod pentru răpirea Basarabiei.

Această problemă, a limbii, apare în două state slave: Serbia și Ucraina. Ei bine, un român din Cernăuți observa că acolo unde românii au fost în trecut stăpâniți de Austro-Ungaria, ei se țin de români, dar unde au fost stăpâniți de ruși, se țin de moldoveni. De fapt M. Eminescu avertiza încă de la 1878, la data Congresului de la Berlin, că „sute de ani românii au fost, cel puțin indirect, stăpâniți de turci; niciodată însă, în curgerea veacurilor, turcii nu au pus în discuțiune limba și naționalitatea română. Oriunde însă românii au căzut sub stăpânirea directă a slavilor, dezvoltarea lor firească s-a curmat prin mijloace silnice”.

 

La rândul său, Preacucernicul Părinte Protopop Boian Alexandrovici, Boian Al Lisăndroaichi, cum se numeşte de fapt, caută să vindece partea românească din el, având părinţi de etnie sârbă şi română, prin construirea de biserici în localităţile locuite de români în Estul Serbiei.

Clopotele care, de mulţi ani, de foarte mulţi ani au fost oprite să mai bată , au reînceput să bată la sfârşitul anului 2004. Aceste clopote sunt clopote care bat în limba universală, sunt clopote care bat pentru toţi credincioşii şi-i cheamă să audă slujba şi vorba lui Dumnezeu. Normal este ca românii să asculte slujba în limba lor maternă, sârbii să asculte în limba lor. Sârbii au biserici, românii nu au! De fapt au, dar nu li se permite să li se slujească în limba română. Am spus de multe ori şi spun mereu: eu sunt pe jumătate şi sârb! Muma mea este sârbă. Noi, cu sârbii din zonă, nu avem probleme. Problema vine, din păcate, de la preoţii Bisericii Ortodoxe Sârbe. Şi această problemă nu se poate ascunde, şi nu trebuie să se ascundă, pentru că problema pentru a fi rezolvată trebuie spusă”. Trebuie spus că, datorită părintelui Boian Alexandrovici s-au construit până acum 7 sfinte biserici şi tot mai mulţi români din Valea Timocului şi Valea Moravei i se alătură, cerând să fie botezaţi, să fie cununaţi şi cei în vârstă lasă cu limbă de moarte să fie înmormântaţi de Părintele Boian, “Popa-l nostru”, cum îl numesc ei .

De aceea nu trebuie să uităm apelul pe care-l făcea bunul Boian către fraţii români din Ţara Mamă: “Fraţi din Ţară, vă mulţumesc, şi vă mulţumim pentru tot ce faceţi pentru noi, că ne sprijiniţi şi vă rog ca niciodată să nu ne uitaţi, că suntem fraţi ai voştri şi că suntem un NEAM. Susţineţi-ne şi sprijiniţi-ne cu orice puteţi, că de susţinerea Voastră este legată vremea cât vom mai exista ca români”.

Trebuie amintit şi emoţionantul articol al lui Zaharia Gărău despre “Stindardul Cel Mare” al lui Tudor Vladimirescu, steagul revoluţiei de la 1821, unic în felul său. “El întruneşte toate prerogativele de a fi steag domnesc, steag al ţării şi steag naţional, simbolizând idealul de libertate al poporului român, dar şi steag ostăşesc, transmiţând tradiţia vitejiei şi spiritual de jertfă al oştirii româneşti, al luptei maselor populare pentru păstrarea fiinţei naţionale”.

Ultimul număr din revista LAMURA, prin conţinutul său incitant, de un nivel cultural pe care nu-l ating foarte multe gazete, nu face altceva decât să-l facă aşteptat pe următorul. Sincere felicitări autorilor, dar şi conducătorilor, adevăraţi maeştri în alegerea subiectelor, a dezbaterii ideilor  prin tematici de real interes şi deschiderea pe care o au pentru istoria adevărată a neamului românesc.

 

Marin PÂSLĂ

 

Articolul precedent
Articolul următor

Articole Conexe

Ultimele Articole