Ion Mihăilă – Un poet al iubirii depline
„Nu pot scrie, mărturiseşte Ion Mihăilă, atunci când cei din jurul meu îmi smulg stiloul din mână, nu pot scrie nimic pe hârtia pe care prietenii mi-o cer să aprindă focul cu ea…dar scriu şi încep să mă simt”.
Cartea de poezie „Alină-mi Dor”, semnată de poetul Ion Mihăilă, primită cadou de la prieteni, la o zi de maximă trăire emoţională, se aşează în conştiinţa cititorului ca un tribut adus iubirii, cu o excepţională luciditate, începător în Destin, Noroc şi Iubire.
Ion Mihăilă scrie cu o sensibilitate pe care nu o poţi bănui la prima vedere, ( „încerc să înţeleg în ce culori îmi vorbeşte sufletul”), abordând teme diverse cu o hotărâre pe care numai talentul ţi-o poate da. Desigur, tema principală din poemele lui Ion Mihăilă este iubirea. O iubire totală, o iubire năvalnică, o iubire la care poetul încearcă să afle răspuns, şi care, de cele mai multe ori, nu se lasă găsit.
Nu pentru că Ion Mihăilă nu ar oferi răspunsuri, unele de o frumuseţe tulburătoare, dar poetul „merge pe marginea unui cuvânt ca pe o balustradă a unui pod, de pe care ar sări” pentru iubită, ar face gestul suprem.
Iubirea este ridicată în poemele lui Ion Mihăilă la rang de destin, gândurile poetului, deşi „ o haită de lupi”, se topesc în palma iubitei, în lacrimile ei, în fiecare lucire a ochilor ei.
Poetul îşi alternează trăirile, este de o generozitate extremă, îşi vede sufletul „ cu capul plecat, născut la uşa unei biserici de ţară, punându-şi în fiecare zi curcubeu în jurul gâtului, ca pe un legământ făcut lui Dumnezeu că nu-şi va uita semenii, dar îl oferă şi iubitei pentru a i-l arunca în cele patru zări, ca pe o cenuşă”.
Poetul este lucid, este sincer cu sine însuşi când gândeşte prin cuvintele lui Francois de la Rochefoucauld: „există unele lucruri frumoase care păstrează mai multă strălucire când rămân imperfecte decât când sunt desăvârşite”. Este adevărat, sunt unele poeme în acest prim volum( sunt convins că vor urma şi alte cărţi de poezie, filonul poetic al lui Ion Mihăilă fiind deosebit de fecund), care au o prospeţime aparte, o încărcătură metaforică unică, tocmai prin…”imperfecţiunea” lor!
Las cititorului bucuria întâlnirii cu poemele lui Ion Mihăilă, salutând un veritabil poet, cu adânci izvoare subterane, capabil de noi experienţe poetice.
Ion BĂDOI
…chiromanţie
Înainte de a mă naşte
Am stat cu destinul la o cafea
Şi am legat o prietenie aşa, pe bune
Iar el m-a rugat să-mi trasez singur în palmă
Liniile Lui.
El s-a plictisit maxim, în ultimul timp
Şi-mi zice:
– Bă Ioane…că Ion o să te cheme,
Ia şi tu pix de-acolo, de pe masa aia plină de daruri
Şi mâzgăleşte-ţi liniile alea în palmă.
Ai şi tu grijă, că una e a Vieţii
Iar, dacă nu-ţi place,
Să n-o faci prea lungă
Alta, e a Dragostei iar asta
Sigur o să-ţi placă,
Dar sunt la fel de sigur că nu
Ştii pe unde să o zgârâi,
E într-adevăr, mereu,
Foarte întortocheată!
Să nu uiţi de linia Inimii şi
A Norocului…
Un om fără inimă şi fără noroc,
Acela nu mai e Om!
Dar abia astăzi am aflat
De ce toate aceste linii,
La care, uneori, mă uit ca un pisoi
Pleacă toate din acelaşi punct,
Toate din tine, Iubire…
Gândurile mele ca o haită de lupi
Aş vrea să mă rătăcesc în tine
Ca într-o pădure
Să te strig,
Să mă asculţi
Cu toate frunzele tale
Care, uneori, se mişcau
Chiar şi atunci
Când îmi ţineam răsuflarea…
Dar tu simţi cum
Gândurile mele,
Ca o haită de lupi
Ce vin spre tine
Răvăşindu-te
De la o margine
Şi până-n primul luminiş,
Cuceresc acest teritoriu
Şi pun semne
Ca nimeni să nu mai guste
Din fiarele ce trăiesc
Liniştite în tine…
Ele nu ştiu niciodată
După ce vânat aleargă
Dar ştiu
De ce urlă, uneori,
La lună, uneori,
La stele,
Tu fiind singurul martor
În serenada lor celestă…
Ultima rată la fericire
mi-aş fi dorit
să nu fi fost bogat,
să număr ultimii
bănuţi pentru pâine
iar la uşă,
să-mi bată
Fericirea
Să-i achit ultima rată..
Aşa am visat eu,
Proprietar de fericire,
Să ud în fiecare zi
Muzica pe care o am
În glastre de lut
Şi coji de suflet,
Să culeg frunzele
Apoi, să fac câte-o strofă de poem
Din fiecare.
Nu ştiu cui am să las
Moştenire
Această proprietate
Ştiu doar, că alţii
Şi-au vândut-o demult…