MAREŞALUL ION ANTONESCU – o biografie
de Teşu SOLOMOVICI
Generalul Antonescu preia puterea
( V )
„Atunci când generalul Ion Antonescu a ieşit din biroul tatălui meu,
cu chipul grav, m-a zărit şi m-a salutat. Avea această manie de a
vorbi despre el însuşi la persoana treia: „Generalul Antonescu asigură situaţia”.
Regele Mihai I
Vara lui 1940 se sfârşea fără să-i promită regelui Carol al II-lea sfârşitul necazurilor. Lumea rpmânească era tot mai înverşunată împotriva regelui şi politicienilor care cedaseră provinciile istorice, Basarabia, Bucovina, şi parte din Transilvania , duşmanilor, fără să se tragă un foc de armă. Îngrijorat, Carol al II-lea căuta omul în stare să stăpânească situaţia şi, la nevoie, să curme cu o mână forte, nemulţumirile şi demonstraţiile. L-a chemat la Palat, în acest sens, pe Grigore Gafencu. Regale Carol preţuia la acest diplomat credincios Coroanei, pe lângă clarviziunea şi sinceritatea, faptul că era un partizan hotărât al unei politici româneşti alături de Franţa şi Anglia. Ministru de Externe sau secretar de stat în mai toate guvernele, după revenirea în ţară a lui Carol al II-lea, era un prieten al Regelui.
– Am uneori senzaţia că stau pe un butoi cu pulbere, îi mărturiseşte regele. Vreau să pleci ambasador la Moscova, nu-ţi va fi uşor. Nici nouă, aici, acasă.
– Ţara vrea un guvern naţional, autoritar, demn de încredere, i-a spus Gafencu, regelui. Un asemenea govern ar acoperi Coroana, ar fi o chezăşie de unitate şi de continuitate faţă de străinătate şi o chezăşie de ordine în interior. Aceasta ar lichida nemulţumirile tot mai adânci. Un guvern prezidat de un om puternic.
Regele l-a privit drept în ochi pe Gafencu şi a rostit un singur cuvânt:
– Antonescu?
Gafencu a confirmat, dând tăcut din cap. Grigore Gafencu nu era singurul din responsabilii români care vedeau în generalul Ion Antonescu o soluţie salvatoare pentru monarhia şi Ţara Românescă.
…………………………………………………………………………………………………
Ajuns la orele 12 amiaza la Bucureşti, Ion Antonescu nu se duce acasă sau la vila sa de la Predeal. Îi e teamă că regele se va răzgândi şi-l va aresta din nou. Abia peste dpuă zile se vor vedea. Nu-I întâlnirea unor prieteni sau a unor oameni care se preţuiesc şi se respectă. Carol al II-lea are o veche antipatie faţă de acest militar prea „băţos” pentru gustul său, iar Antonescu se străduieşte din greu să-şi ascundă dispreţul faţă de rege. E greu însă să onorezi monarhia şi să-l dispreţuieşti pe rege.
Carol al II-lea îl pofteşte pe Antonescu să ia loc şi intră imediat în subiect. Generalul să preia neîntârziat conducerea politică a Ţării. Fără nicio condiţie.
Generalul motivează că investirea vine prea târziu, relatează Gh. Magherescu. Ţara în anarhie, graniţele prăbuşite, mulţimi de refugiaţi pe toate drumurile, coroana – compromisă. Spunând acestea, generalul îl sfătuieşte pe rege să se adreseze încă o dată şefilor partidelor politice. Carol al II-lea îl vrea însă pe Antonescu şi-i spune:
” Nu, Antonescu, tu eşti singurul patriot adevărat. Mă adresez ţie, deoarece te-am considerat întotdeauna ultima mea rezervă. Nu te poţi sustrage. Am nevoie de tine, a venit timpul tău. În aceste clipe grele, îţi încredinţez guvernul şi Ţara”.
………………………………………………………………………………………….
În dimineaţa zilei de 5 septembrie 1940, el ( Carol al II-lea) semnează Înaltul Decret care stipulează:
” CAROL al II-lea,
Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, Rege al României,
La toţi de faţă şi viitori, sănătate:
Având în vedere decretul-lege nr. 3.052 din 5 septembrie 1940,
Am decretat şi decretăm:
Art. 1. – Învestim pe d-l general Ion Antonescu, preşedintele Consiliului de Miniştri, cu depline puteri pentru conducerea Statului roman.
Art. 2. – Regele exercită următoarele prerogative regale:
a) El este capul oştirii;
b) El are dreptul de a bate monedă;
c) El confer decoraţiile româneşti;
d) El are dreptul de graţiere, amnistie şi reduceri de pedepse;
e) El primeşte şi acreditează ambasadorii şi miniştrii plenipotenţiari;
f) El încheie tratate;
g) Modificarea legilor organice, numirea miniştrilor şi subsecretarilor de stat se va face prin decrete regale contrasemnate de preşedintele Consiliului de Miniştri.
Art. 3.- Toate celelalte puteri ale statului se exercită de preşedintele Consiliului de Miniştri”.
E 5 septembrie, ora 4 dimineaţa: în sala Tronului, generalul Ion Antonescu depune jurământul. Formula tradiţională de jurământ ( „jur credinţă regelui, jur să păstrez Constituţia şi legile ţării… „) e modificată ad-hoc şi generalul, cu mâna pe Cruce, rosteşte noul jurământ, ” în faţa lui Dumnezeu, a Regelui şi a ţării…” deosebirea este vădită şi esenţială: în trecut jurământul se făcea impersonal faţă de Coroană, acum, generalul Ion Antonescu se lega cu jurământ de credinţă faţă de regele Carol al II-lea personal. A fost o noapte teribilă, dar eroilor principali ai acestei drame le mai era rezervată o ultimă ciocnire decisivă.
( Va urma )