23.5 C
Roșiorii de Vede
joi, septembrie 28, 2023

FĂRŞEROŢI SAU ROMÂNI MACEDONENI?

CINE SUNTEM NOI?

                     FĂRŞEROŢI SAU ROMÂNI MACEDONENI?

 

 

           În acest articol prezentăm patru probe pentru a dovedi ce suntem noi. Străinii care au scris câte ceva despre noi atunci când ne-au descoperit din întămplare, ne-au identificat ca neam aparte, ca entitate etnică diferită de cele patru etnii balcanice; două vechi: albanezii şigrecii, şi două noi, venetice în Peninsula Balcanică: sârbii şi bulgarii.

            Vom face o scurtă incursiune în istorie şi vom prezenta fapte. În general, toţi aceşti străini – istorici de profesie sau de ocazie – afirmă răspicat că neamul cu identitate diferită de acelea care sunt constituite în popoare cu teritorii delimitate, adică ţări, se deosebește în mod cu totul clar prin limbă, prin graiul vorbit, grai care este de origină latină, grai care în structura lui incipientă este unul sau a fost unul şi acelaşi cu graiul daco-român, cu graiul vorbit de către poporul român, cel legat şi înfrăţit cu glia cuprinsă între Tisa şi Nistru, între Dunăre şi Carpaţii septentrionali ce se întind până dincolo de Cernăuţi.

Acest grai, această probă  evidentă, dar de o importanţă primordială, nu numai că se deosebeşte de limbile popoarelor albanezgrecsârb şi bulgar, dar mai semnificativ de orice, el ne leagă indestructibil de poporul daco-român, de poporul român din care ne-a rupt în anii 271-273, atunci când împăratul Aurelian, printr-o evaluare greşită a situaţiei, şi-a retras legiunile la sud de Dunăre. Şi acum să arătăm cât de puternică este această probă, cât de convingătoare este ea. O redăm în două coloane pentru a se compara:

Graiul Daco-Român Graiul Macedo-Român
Om Om
Trup Trup
Cap Cap
Păr Per
Frunte Frămte
Ochi Ocliu
Nară Nare
Gură Gură
Grumaz Grumadz
Guşă Guşă
Umeri Umiri
Piept Chiept
Pântec Păntic
Braţ Braţ
Mână Mână
Deget Deadzit
Unghie Unglie
Picior Cicior
Pulpă Pulpă
Geninchiu Genucliu
Inimă Inimă
Plămâni Plămâni
Ficat Hicat
Splină Splină
Rânză Rănză
Maţe Maţe
Piele Chiale
Carne Care sau carne
Os Os
Bărbat Bărbat
Muiere Muliere
Fată Feată
Fecior Ficior
Nevastă N’eastă
Casă Casă
Mă duc acasă Mi duc acasă
Foc Foc
Pară Piră
Jar Jăr
Lemn Lemn
Fag Fag frunză, frănză
Apă, izvor, fântănă Apă, izvur, fântănă
Pâine caldă Păni caldă
Făină Fărină
Grâu Gârn
Tărâţe Tărţi
Aluat Aluat
Oaie, berbec Oaie, birbec
Capră, ţap Capră, ţap
Cal, iapă Cal, iată
Miel Niel
Ied Ied
Lapte Lapti
Oală Oală
Caş Caş
Zer Dzăr
Căldare Căldare
Fierbe Hiearbi
Închide, deschide ‘nclide, disclide
Bună ziua Bună dzua
Noaptea bună Noaptea bună
Dimineaţa, seara Tahina, dimineaţa, seara
Munte înalt Munte analt
Albastru Nabalstru
Fiu, frate, soră Hiliu, frate, soră
   
Bunic, bunică Papu, mumă şi maie
Tânăr Tinir
Eu, tu, el Eu, mini, tini, el
Pe mine, pe tine, pe el Pi mini, pi tini, pi el
Noi, voi, ei Noi, voi, eli
Al nostru, a noastră A nos, a noastră

         

Cititorul va observa asemănarea cuvintelor şi îşi va dea seama că neamul românesc şi cel macedo-român au aceeaşi limbă, acelaşi grai, deşi ele au intervenit nu numai la despărţirea în spaţiu – geografică – dar şi cea de durată, cea de secole întregi.

Cei care înclină să creadă că, deşi avem un grai comun, suntem două neamuri care au luat naştere, din acelaşi amestec traco-român, în epoci diferite şi pe spaţii, pe arii diferite, greşesc. Tuturor acestor tactici machiavelice întrebuinţate de statele balcanice, trebuie să le răspundem cu fermitate, sprijiniţi pe marele, unicul adevărat că:

1.      Noi, toţi românii macedoneni, suntem fraţi între noi: de la fărşeroţi şi până la grămosteni şi mai departe până la aminceni, până la pindeni şi până la toţi cei ce îşi spun rămân ori armân şi chiar până la acei ce vrând să facă pe placul grecilor îşi spun vlahi.

2.      Noi, toţi românii macedoneni, menţionaţi mai sus, suntem fraţi buni cu românii, cu acei români care după veacuri de despărţire, de nesiguranţă, de nelinişte şi de oprimare, au reuşit prin lupte permanente şi cu munţi de jertfe omenşti, să se constituie, în cele de urmă, într-un stat stăpân pe destinele lui proprii româneşti şi pe o ţară al cărei teritoriu este unul şi acelaşi cu cel stăpânit în vechime de străbuni traci sau geto-daci.

3.      Noi, toţi românii macedoneni, în număr cel puţin de două milioane, aflaţi şi în timpul de azi, în cuprinsul celor 4 ţări balcanice, suntem urmaşii celor ce s-au desprins, s-au rupt din trupul daco-român, în cel al doilea secol al erei creştine, în condiţiunile înregistrare de istorie şi cunoscute de toată lumea. Suntem urmaşi ai noului popor daco-român, născut din fericita încrucişare între dacii viteazului rege Decebal şi romanii marelui împărat Traian. Proba, dovada cea mai puternică, susţinând acest fapt, aşa cum am mai spus, este limba.

A doua probă este meseria noastră [tradițională] de oierit, la fel ca la daco-români. De acest lucru nu  o să vorbesc mult, pentru că acest lucru se ştie.

a treia probă ce poate susţine teza că suntem români plecaţi din Carpaţi este un fapt cu o semnificaţie minoră, dar nu și neglijabilă. Un [a]român fărşerot, într-o vară, a fost în orăşelul Novaci, aşezat la poalele muntelui Parângul, în judeţul Gorj. În piaţa acestui orăşel, el a văzut femei muntence cu traista sau desagii pe umăr. Traistele, desagii acelor muntence sunt la fel în totul [ca și la noi]: ca ţesătură, ca desen şi culoare, cu traistele şi desagii fărşeroţilor. Nici o deosebire, absolut nici una! Dacă ai să cauţi în toată Macedonia, în toată Albania, în toate casele grecilor, albanezilor, nu găseşti o traistă sau desagă asemănătoare cu cele ale românilor macedoneni sau cu cele ale fărşeroţilor. Iar dacă cumva se găseşte una, aceasta este neapărat lucrată, făcută de sfănta mână a fărşeroatei sau de mâna româncei şi cine ştie cum a putut ajunge în casa grecoaicei sau în casa albanezei.

Cea de a patra probă şi ultima cu ajutorul căreia mai adaug o proptea pentru a întări teza mea, este un obicei peste care mulţi trec cu uşurinţa observatorului superficial: Mărţişorul! Românul macedonean, deci şi fărşerotul, are obiceiul ca la 1 Martie, să pună fetelor şi mai mici şi mai mari, dar şi nevestelor şi băieţilor până ajung flăcăi un Mărţişor la încheietura mânii, adică două fire, unul alb, celălalt roşu, răsucită la un loc. Românii practică acelaşi obicei, cu diferenţă că ei (în timpurile moderne, dar cred că nu şi în vechime) le leagă sau agaţă acest Mărţişor la piept. Credinţa a fost că el Mărţişorul este vestitorul Primăverii.

             Aceste probe grăiesc cu putere că noi – fărşeroţii, ca şi toţi macedonenii şi istrienii suntem iviţi, desprinşi din Coastea Daciei şi a Romei, suntem os din osul lui Cezar, din osul lui Traian, şi carne din carnea Daciei Felix. Să nu căutăm originea noastră acolo unde nu este.

Cele patru probe, Limba, Oieritul, Traista-Desagă, Mărţişorul – strigă sus şi tare că noi suntem români; români macedoneni sau români fărşeroţi. Iar graiul nostru este cel din primele faze ale formării lui şi vorbit, meşteşugit de noul popor român, noul neam românesc, deci acelaşi cu graiul vorbit de cei care trăiesc în rotunda şi binecuvântata ţară România.

Încheiem cu cuvintele lui Constantin Colimitra, scriitor aromân/fărșerot, valabile pentru toţi românii fărşeroţi sau macedoneni din toată lumea:

„Fii ai noştri, nepoţi ai noştri, strănepoţi şi voi toţi cei ce veţi veni după ei, în viaţă, trebuie să ştiţi că România este Patria, România este Ţara, ea vă este temeiul pe care puteţi înălţa orice vis, oricât de măreţ, Ea vă este casa, Ea vă este aşternutul, Ea vă este căpătăiul pe care să puneţi capul pentru a trage un dulce somn de noapte, Ea vă este Steaua Polară ce vă veghează viaţa şi toate rosturile vieţii voastre. De aceea rugaţi-vă Dumnezeului nostru să o ţină sănătoasă, puternică şi frumoasă în vecii vecilor”.

Nikolla Pipa
Donila Pipa
(Albania)

 

Articole Conexe

Ultimele Articole