Despărţirea de trecut
Întrebat fiind de un reporter despre motivele pentru care un muzeu al comunismului din Budapesta nu este „asaltat” de vizitatori, administratorul muzeului a dat un răspuns la care orice român ar trebui să mediteze cu seriozitate:
- Noi, ungurii, ne-am despărţit foarte repede de trecut!
Acest răspuns de o deosebită înţelepciune şi pragmatism, în acelaşi timp, oferă nu numai o explicaţie la o anumită secvenţă istorică, la o anumită stare de lucruri, dar, mai ales, o explicaţie simplă a locului pe care Ungaria îl ocupă în competiţia europeană, nivelul de trai la care s-a ajuns în ţara vecină şi, până la urmă, la atitudinea lor faţă de prezentul concret.
Despărţirea de trecut se face mai greu în România, iar cauzele acestei „îndărătnicii” se găsesc în mai toate domeniile de activitate, dar, mai ales, în proverbialul „conservatorism” al românilor.
Este adevărat că în România a acţionat cel mai represiv dintre regimurile comuniste, cel mai absurd, cel mai inuman dintre ele.
Cei care au suferit cel mai mult în acea perioadă de tristă amintire ( membrii fostelor partide politice, ţăranii colectivizaţi cu forţa etc) îşi doresc nu atât răzbunarea suferinţelor , ci, mai ales, recunoaşterea acestor nedreptăţi şi prezentarea lor pentru a nu se mai repeta.
Pe de altă parte, vechile structuri comuniste ( desfiinţate de loviluția din decembrie 1989) mai există nostalgic în comportamentul unor personaje aflate în imediata noastră apropiere.
România nu trebuie să mai depindă de aceste spirite. Spirite numite de Ana Dobre, spirite călău.
România are nevoie de spirite tinere.
Indiferent de anii, ca vârstă, pe care-i are acest spirit tânăr.
Sunt tineri la care observi din primul moment o îmbătrânire timpurie şi iremediabilă, dar şi vârstnici de o extraordinară vitalitate spirituală.
Aceste spirite tinere trebuie să fie pilonii pe care trebuie să se aşeze cu trăinicie România.
România trebuie să se despartă de trecut, dacă nu poate cu zâmbetul pe buze, cel puţin cu înţelepciune.
ION BĂDOI
24 august 2004