13.8 C
Roșiorii de Vede
luni, mai 20, 2024

Dansul Inorogului

Dansul Inorogului

 

 theodor-rapan

                 Îmi scrie prietenul meu de suflet şi de taină ascunsă-n câmpia inimii, poetul Theodor Răpan. Mă invită „călduros la un eveniment personal – o lansare de carte – ce va avea loc la Craiova, pe data de 9 aprilie a.c. orele 12.00, la Muzeul de Artă – Palatul „Jean Mihail”.  „Cartea mea se numeste „DANSUL INOROGULUI – Elogiul Melanholiei”, 22 secvenţe de basm inedit narat filmologic, cu 22 poeme ca reflex liric şi 22 ilustraţii de însoţire. Te asigur că este o carte curată, sinceră, scrisă cu cerneala sufletului, întru nemurirea şi neuitarea Inorogului din noi…”.

Este a unsprezecea carte a poetului teleormănean, semn de matură şi spectaculoasă renaştere literară, dar şi de meşteşugită artă a reinventării metaforei.

               Teodor Răpan iubeşte vulcanic, iubeşte total, se înlănţuie adânc în descântec şi-n destin, se strecoară „sub şaua inorogului, întru dezdurerare şi alint binefăcătoriu”, până la profunda contopire cu umbra răsfrântă pe cer a unicornului. Îi vom fi aproape pe drumul spre adevărata libertate, căutată sfios, dar năvalnic, de Poetul descoperitor de fabuloase poveşti ancestrale.

 

                                                                         Ion BĂDOI

 afis-theodor-rapan

 

THEODOR RĂPAN

DANSUL INOROGULUI

Elogiul Melanholiei 

 

Închin acest „chenar liric” celei care, într-o iarnă de catifea şi chihlimbar noptatic mi-a arătat cu sfiire locul de taină şi căpăstrul nevăzut al Inorogului! Spre norocul meu, aflându-mă în „stare de veghe”, am prins din zbor frâul bătut cu safire şi smaralde, am urcat în şaua Visului, dând pinteni spre codrul cel veşnic verde, întru izvodul basmului de faţă!

      Convalescent perpetuu al unei boli fără leac, azi, aflat sub povara biruinţei, îi dăruiesc toţi norii limpezi ai cerului meu şi un câmp de păpădie, până aproape de ochii lui Dumnezeu!

      Pentru că  nu vrea să îi rostesc numele, o reverenţă de arlechin! 

 ÎNCEPUT DE POVESTE: SOSIREA ÎN CUVÂNT 

     „Greu şi aspru lucru, lungă şi primejdioasă cale …”  

Stau la focul tristeţii şi tac! Frământul sfiirii mă-nvinge! În codrul cel veşnic de verde e noapte şi armele minţii învinse de dor! Nu mă plac! Bătrân de cântec, am uitat rănirea petalelor iarna – pândă sălbatică în Pădurea Nebună! De cremene am inima, de foc, necuprinsul! De frică de mine stau ascuns în vizuina cărnii şi adulmec în taină speranţa! Teamă îmi e doar de luna preaplină şi de tine, strivire! La capăt de zodii te voi căuta neîncetat Răspunsule, în lumina de abanos a privirii-ispită! Aurora poftirilor mute ai să-mi dăruieşti şi, odată cu ea, căpăstrul de aur – propria Libertate!  

Geaba-mi rostesc rugăciunea pe rouă, geaba foşneşte în mine alintul! Cred că nu mi-am sleit îndeajuns sufletul, mirat şi el de povara uitării ori, poate, cu briciul iubirii n-am reuşit să tai în somn, fără milă, gâtul păunului sacru! Trebuie să plec, să găsesc Înţelesul! Lumina lui viforos mă îmbată! Şi chemarea ta, Doamne, umple cu stele raniţa dorului de altceva! Dă-mi înapoi chimvalul de sete şi zbor, dă-mi cuminecătura Melanholiei şi vraja rostirii, toată!  

Nevăzut, dintre flăcări îmi sare-n privire un mic Arlechin! Nu e frate cu visul, nu-i Cuvântul divin! Tichia lui îmi sărută cu milă obrazul şi vocea mă-npunge sfielnic cu glas opalin:Doar Inorogul ştie! Du-te, la el să te-nchini!”  

Curaj eu am, dorinţa e deplină şi zorii bătrâneţilor amân, se frânge carul morţii pe dindouă, cât sunt stăpânul versului-pelin! 

Vede-mă, spre tine voi veni, Licornule, negreşit! Să-mi spui adevărul inimii tale şi taina ascunsă-n fior! Drag îmi e să-ţi vorbesc despre ierburi divine! Despre arlechini şi despre mohor! Cum ghiocul muririi cernirea învinge, voi veni în căutarea de mine, cu libertatea în lanţuri de moarte! Cu pasul pe cioburi, cu ochii-cosor, în umbra oglinzii cu trup anafor!!  

Zori de zi se varsă  la fereastră! Sunt gata de plecare, mă-nlumin! Pe eşafod, ispitele patului fraged şi arcul de tei, rezemat de stele, în această noapte! Bătut cu flori de migdal, sabia zăpezilor la oblânc o aţin! Şi ochiul mă plânge de hohot, fântâna suspină, codrul mă tace! Nu, nu voi trage săgeata, şi nu te voi muri! Teamă îmi e doar de soarele bucuriei, de sarea sărutului tandru! Ce milă îmi e de tine, tristeţe lunecătoare, vestală imperială cu ort în privire! Înspăimântare a inimii, noaptea, frumosul meu Inorog! Pregăteşte-te, aşteaptă-mă, vin! 

invitatie_rapan

Articole Conexe

Ultimele Articole