17.5 C
Roșiorii de Vede
joi, martie 28, 2024

Cine are curajul să spună adevărul …?

DECLARAŢIE POLITICĂ

Cine are curajul să spună adevărul …?

sen-mocanu1

Politicienii aleargă după cele 6 milioane de voturi ale pensionarilor. Pentru asta, toţi promit fonduri suficiente pentru pensii. De aceea, capacitatea pensionarilor de a separa adevărul de minciună sau de cadoul otrăvit al creşterilor imposibile de susţinut pe termen lung, ţine de cunoaşterea şi înţelegerea aspectelor legate de transferurile de resurse de la cei tineri către cei bătrâni şi de buna gestionare a fondurilor de pensii.

Să luăm un exemplu. Să zicem că o persoană lucrează şi plăteşte contribuţii la sistemul de asigurări sociale de la vârsta de 23 de ani până la 62 de ani şi primeşte pensie între 63 şi 72 de ani. Aşadar, 40 de ani de muncă şi 10 ani de pensie. Presupunând că nivelul contribuţiilor nu se modifică, sunt necesari patru contribuabili activi pentru fiecare beneficiar de pensie.

I. De reţinut că cei care primesc astăzi pensii, prin aceasta nu îşi recuperează propriile lor   contribuţii din timpul activităţii în câmpul muncii, ci primesc pensiile din contribuţiile celor care muncesc în prezent. Aşadar, pensiile pot creşte doar pe masură ce cresc contribuţiile celor activi acum în muncă. Acest lucru se poate întâmpla în trei condiţii:

1.Creşterea demografică – De pildă, dacă populaţia creşte cu 2% pe an, raportul dintre populaţia activă şi populaţia de vârsta pensionării din exemplul de mai sus va fi de 7 la 1,  în loc de 4 la 1. Astfel, raportul contribuţii-pensii poate fi mult mai mare în cazul unei populaţii în creştere decât în cazul unei populaţii stabile. Într-o bună zi însă, creşterea  populaţiei poate lua sfârşit, iar pentru a menţine nivelul pensiilor, contribuţiile generaţiilor în activitate vor trebui să crească semnificativ – este exact ceea ce s-a întâmplat în multe ţări, unele  dezvoltate, dar şi în România. Astăzi, când tendinţa de îmbătrânire a omenirii devine tot mai accentuată, vor trebui fie majorate contribuţiile fiecărui angajat actual, fie reduse pensiile fiecărui pensionar.

2.Creşterea veniturilor reale – Evident, nivelul de trai al generaţiilor tinere este mai ridicat decât cel al generaţiilor în vârstă, datorită creşterii economice; de aceea, pensionarii primesc pensii mai mari decât propria lor contribuţie, deoarece sursa contribuţiilor este dată de nivelul mai mare al veniturilor generaţiilor tinere. Aşadar, fiecare  generaţie contează  pe primirea unor pensii mai mari,  bazate pe productivitatea celor tineri. În cazul unui eşec al creşterii economice pe termen lung, actualul sistem de pensionare intră  în colaps.

3.Clasa politică – Ananghia actuală a sistemului public de pensii se datorează clasei politice care a promis şi a oferit pensii mult mai mari decât puteau fi suportate doar din contribuţiilor celor active (În cele de mai sus, „pensii mult mai mari” nu înseamnă „pensii decente”, ci pensii mai mari decât posibilităţile societăţii, chiar dacă unele pensii sunt sub nivelul decent; decenţa nivelului pensiilor este direct proporţională cu dezvoltarea economică a societăţii; de aceea, în diferite ţări, „pensia decentă” are valori diferite, uneori de 1:50 sau chiar de 1:100!). În opinia mea, la noi ca şi în multe alte ţări europene, sistemul public de pensii funcţionează mai degrabă pe decizii politice decât economice. Astfel, electorii României de azi votează pentru un anumit nivel al pensiei, fără a putea consulta generaţia încă nenăscută, căreia peste 20 de ani şi mai bine i se va cere să plătească contribuţii care să asigure nivelul pensiilor votate astăzi!

II. Curtea Constituţională a invocat drept argument împotriva diminuării pensiilor „proasta gestiune a bugetului public de pensii”. Regret, dar 5 din cei 9 judecători ai Curţii ori nu au  înţeles, ori s-au făcut că nu înţeleg(adică s-au dat niznai!) că fondul public de pensii  nu produce dobândă, ci este doar un transfer între generaţii. Altfel spus, argumentul puternic în favoarea sistemului public de pensii ţine de obligaţia statului de a asigura un nivel decent de viaţă pentru cei în vârstă. Contribuţiile la fondul public de pensii reprezintă o metodă de a-i obliga pe toţi la acumularea de economii pentru bătrâneţe. Similar multor state europene, sistemul public de pensii din România – numit „pay as you go” – nu economiseşte pentru viitor deoarece contribuţiile sunt imediat cheltuite şi nu se obţine nici măcar o dobândă pe seama lor. Spre deosebire de fondul  public de pensii, fondurile de pensii private sunt susţinute de investiţii reale care le sporeşte valoarea.

Actualul sistem public de pensii din România este vulnerabil din perspectiva: a) datoriilor deja accumulate, circa 2 miliarde euro anual(1,8% din PIB);  b) îmbătrânirii populatiei; c) recesiunii economice prelungite; d) înlocuirii sau diminuării economiilor şi investitiilor private cu contribuţiile publice de pensii.

Dacă atitudinea clasei politice în materie de pensii rămâne neschimbată, adică făţarnică, populistă şi lipsită de responsabilitate, sistemul actual de pensii publice se va secătui în 30 de ani, adică cu mult înaintea pensionarii celor care acum sunt, de pildă,  studenti! Ce este de făcut? Până la Băsescu, Boc şi PDL, nimeni nu a avut curajul să recunoască şi să-şi asume o problemă politică atât de fierbinte, deşi toţi au moşit-o, deci au ştiut-o!

Evitarea erodării severe a pensiilor în viitor impune adoptarea în prezent a unor decizii politice dure, iar partidele politice nu excelează nicăieri în lume în a face sacrificii curente pentru pensii viitoare. La noi, de voie, de nevoie, Băsescu, Boc şi PDL şi-au asumat public să spună adevărul despre sistemul de pensii publice, riscând o pierdere masivă de încredere şi de simpatie din partea românilor, amplificată, cei drept, de iresponsabilitatea opoziţiei care, în chip mincinos, afirmă că au soluţii imediate şi nedureroase la această problemă.

Adevărul este însă numai unul: deficitul fondului public de pensii poate fi rezolvat doar prin: a) mărirea CAS-ului; b) scăderea pensiilor; c) creşterea vârstei de pensionare; d) impozitarea pensiilor; e) creşterea numărului locurilor de muncă. Prima opţiune nu este de dorit căci majorează povara fiscală pe forţa de muncă. A doua a fost déjà declarată neconstituţională. Ne convine sau nu, indiferent de cine guvernează, României îi rămân celelalte trei variante de acţiune, dintre care ultima este mai mult un deziderat pentru multe state europene şi nu numai.

Alexandru MOCANU

Senator PDL de Teleorman

PS – În septembrie 2009, alături de parlamentari din toate partidele politice am participat la un simpozion-dezbatere despre sistemul public de pensii. Acolo, un important lider social-democrat după ce a trecut în revistă, pe larg, mai toate aspectele de mai sus a încheiat întrebându-se retoric: „Cine va avea curajul să spună pensionarilor şi studenţilor adevărul?” Întâmplător, uite, eu l-am spus. La televizor el însă, zilnic, continuă a face pe …niznaiul ! Şi nu e singurul.

15.07.2010

Articole Conexe

Ultimele Articole