12.8 C
Roșiorii de Vede
sâmbătă, mai 4, 2024

„CÂRLANUL” ILIESCU sau „CANCERUL DEMOCRAŢIEI ROMÂNEŞTI”!

DECLARAŢIE  POLITICĂ

„CÂRLANUL”  ILIESCU

sau

„CANCERUL  DEMOCRAŢIEI   ROMÂNEŞTI”!

alexandru_mocanu4Sub semnătura lui Bogdan Tiberiu Iacob, site-ul www.inpolitics.ro detonează bomba care confirmă scindarea PSD între grupările care îl susţin pe Sorin Oprescu şi cele din jurul lui Mircea Geoană. Ultima informaţie care îi dă frisoane candidatului PSD la Cotroceni, Mircea Geoană, este că în perioada următoare se pregăteşte lansarea pe piaţă a celebrei scrisori anti-Iliescu din 1996, prin care fostul ambasador al României în SUA saluta înfrângerea „cancerului democraţiei româneşti”, adică a lui Ion Iliescu, de către Emil Constantinescu.

Astăzi, „cancerul democraţiei româneşti” sau mai nou, „cârlanul” Iliescu, merge discret, pe mâna lui Oprescu. Pe lângă faptul că Iliescu îl susţine pe Sorin Oprescu pentru cucerirea preşedinţiei, Mircea Geoană se mai confruntă cu o problemă. Şi încă una delicată, capabilă să enerveze profund electoratul devotat trup şi suflet lui Ion Iliescu, adică tocmai acel electorat pe care Geoană, aflat mult sub scorul partidului, încearcă să-l cucerească. Concret, potrivit unor informaţii, până la Congresul PSD programat la sfârşitul acestei luni, va fi „scursă” pe piaţa media celebra scrisoare pe care Geoană a trimis-o în 1996 lui Emil Constantinescu, proaspăt Preşedinte ales. În ea, Geoană, pe atunci ambasador la Washington şi dornic să-şi păstreze scaunul, îl felicita pe Emil pentru înfrângerea lui Iliescu – pe care îl numea „cancerul democraţiei româneşti” – şi se declara fericit că „am scăpat de stafiile trecutului comunist”.

În aceeaşi scrisoare, actualul candidat al PSD mai scria că „în ochii copiilor mei am văzut lacrimi de fericire”, din acelaşi motiv sus menţionat, anume alungarea lui Iliescu de la Cotroceni!? Acum câţiva ani, într-un interviu acordat unui cotidian central, Geoană recunoştea că a trimis scrisoarea, dar opina că „…a fost o corespondenţă firească între un şef de misiune diplomatică, apolitic, cu noul şef al statului, dîndu-i un semnal de cum să demareze relaţia cu Statele Unite ale Americii. Asta este faimoasa scrisoare”. La rândul său, Emil Constantinescu a confirmat oficial, în mai multe rânduri, existenţa respectivei scrisori, anunţând că ea va rămâne veşnic îngropată  în seiful său personal. (Pe larg la sursa http://www.inpolitics.ro/articole/46151/Gherila-politica-Geoana-atacat-cu-scrisoarea-anti-Iliescu-din-1996.html). Domnule Ciuvică, nu-i aşa că, uneori, veşnicia nu durează decât 13 ani! Sunt curios să văd ce argumente vor găsi acum lacheii, de la centru şi din judeţe, angajaţi să spele imaginea PSD şi a lui Mircea Geoană.

Doar aparent în altă ordine de idei, ziua de 11.09.2009 – raportată la data primului tur al scrutinului prezidențial, 22.11.2009 – a fost  ultima zi până la care trebuiau trimise de către puterea judecătorească listele nominale cu judecătorii care urmau să facă parte din birourile electorale. În mintea odihnită a „cârlanului scenarist”, necomunicarea acestor nume echivalează cu AMÂNAREA alegerilor prezidențiale. Scenariul gândit de Iliescu, se bazează pe „mandatul” dat de acesta  unora din şefii asociaţiilor magistraţilor de a refuza orice propune Guvernul în materie de salarizare întrucât, mandatul preşedintelui neputând fi prelungit nici măcar cu o zi, prin amânarea alegerilor, interimatul funcţiei de preşedinte al ţării ar fi asigurat de …preşedintele Senatului,  adică de Mircea Geoană. Calculele din strada Atena (locuinţa domnului Iliescu), arată că, astfel, se va obţine o perioadă suplimentară de câteva  luni, în care atacurile la adresa lui Băsescu vor continua, sperându-se obţinerea răgazului necesar lansării lui Oprescu în cursa prezidenţială. Pentru asta, Iliescu a identificat „regizori judeţeni”, aflaţi sub bagheta inegalabilului Cosmâncă!

La noi, în Teleorman, cel care s-a oferit a fi regizor este nimeni altul decât Guzganul Mustăcios, alias Liviu Nicolae Dragnea care, l-a abandonat pe Geoană – cel care l-a făcut puţin ministru, de la culesul porumbului, până la tăiatul cocenilor – şi a sărit direct în barca lui Iliescu. Numai că, Liviule, ai grijă! Bătrânul edec nu uită şi nu(-i) iartă, mai ales pe trădători! De altfel, un vechi dicton spune că „trădătorii mor trădaţi”! În schimb, în ceea ce îl priveşte pe Geoană, rămâne cum s-a stabilit: „Mircea fă-te că lucrezi! În final …Vei afla şi tu,/ Ca orice bărbat,/ Ceea ce se ştie/ De mult timp prin sat!”

Cred că majoritatea magistraţilor va înţelege acum jocurile politice în care este atrasă. Magistraţii ar trebui să ia o decizie urgentă şi să se grupeze în jurul liderilor tineri, altfel TOŢI riscă să fie ameninţati de un amestec fără precedent în cursa electorală pentru alegerile prezidenţiale. Dar despre toate acestea vom mai discuta, cu siguranţă, în săptămânile viitoare. Atenţie însă, asemeni bătrânului edec, nici poporul român nu uită şi nu iartă!

Alexandru MOCANU

Senator PD-L de Teleorman

12.09.2009

Articolul precedent
Articolul următor

Articole Conexe

Ultimele Articole