„Bellă ești, dilecto!”
La data de 9 august 1871, la primăria din Turnu Măgurele sosește o scrisoare din partea unei actrițe cu numele de Albina di Rhona, care dorea, nici mai mult, nici mai puțin, decât ”direcțiunea Theatrului din acest oraș”. Scrisoarea prin care se propunea această afacere a fost scrisă în data de 28 iulie 1871 și după 13 zile se afla înregistrată în cancelaria primăriei din orașul de la Dunăre.
Iată ce scria Albina di Rhona:
” Domnule primaru!
Avându dorință să iau Direcțiunea Theatrului din acestu orașu pentru earna aceasta și obligândumă a vă aduce uă eccelentă trupă punândumi totu de odată toate silințele și necruțându nimicu pentru a satisface onor: publicu rămîindu o cuvenire în viitoru de amudamentu reprezentațiiloru ce voi da.
Vă rogu Domnule Primaru să bine voiți sămi oferiți salonu celu mare al onor Primăriei, răspuns dândumi dacă veți bine voi a consimți la aceasta să-mi permiteți a pune în lucrare scena, precum și angajarea artiștiloru.
Bine voiți D-le Primar a primi stima considerațiuni ce vă păstredu.
Albina di Rhona
Onor: D-lui Primaru Local
Turnu Măgurele 28 iulie 1871”
Dar cine era de fapt Albina di Rhona, cea care dorea să preia Teatrul din Turnu Măgurele?
De origine sârbă, Albina di Rhona a sosit prin anul 1860 la Londra, după ce trecuse prin Sankt Petersburg, reușind să scoată din anonimat teatrul Soho din capitala Angliei, pe care-l redenumea New Royalty Theatre, și cucerește spectatorii care o aplaudau frenetic dăruindu-i, așa cum scriau jurnalele vremii ”tunete de aplauze”. Se scria că ar fi fost și un atentat la viața minionei dansatoare pe vremea când se producea într-un spectacol la Bruxelles. Oricum, furtunoasa și durdulia actriță sosea și pe meleaguri bucureștene, în anii 1863 și 1866, pentru ca în 1869 să petreacă o întreagă stagiune în capitala noastră, care încă mai era tributară bonjuriștilor, generației pașoptiste, fiindcă limba română nu pătrunsese pe deplin în lumea teatrului.
Venerabilul Ion Heliade Rădulescu, scriitor, președinte al Academiei române, se îndrăgostește aprig de actriță, așa cum numai la vârsta de 67 de ani o poți face, și, cu puterea de convingere pe care o avea, reușește să-i facă un contract fabulos pentru acea vreme, dar, în urma protestelor actorilor români și a presei din acea vreme, Albina di Rhona rămâne fără angajament, cu toate exclamațiile tomnaticului trubadur:
” A, bellă ești, dilecto! și capellura-ți blondă,
De voluptate peplu, ca crinii lui Amor,
Cu buclele lui Phebu te-ammantă, te circondă
Electric radioasă. Te-acoperă, că mor!”
Versurile de mai sus fac parte dintr-un poem intitulat Serafita, ce a suscitat destule zâmbete în acele timpuri, poem de 16 strofe, din care mai trascriem doar trei strofe, pentru a vedea și de a-i înțelege tulburarea de care fusese cuprins Ion Heliade Rădulescu:
” Ești dulce ca viața, și viața fără tine
Nu are nici valoare, nici rație d-a fi.
Tot ce e om și știe vedea-ntre rău și bine
Dă viața să te aibă, preferă a muri.
Ești bellă, căci ești fructul ieșit din preștiință
Ce oferi femeia în paradis la om,
Și preferi să moară umana-i neputință
Spre a gusta din tine, din al științei pom.
Ești bellă, Serafita, bellissimă-ntre zee!
Tu ești al frumuseței și gemă, ș-ornament;
Te văz și văz Olimpul, grădinele-empirere,
Ești fericirea lumii și centru-n firmament.”
Desigur, ca orice dragoste, și aceasta a continuat, mergând până la o ceartă a tomnaticului cavaler cu Mihail Kogălniceanu și o demisie din Academie.
Cu certitudine că și turneul prin țară a actriței Albina di Rhona, dar și curajul ei de a pretinde teatrul din Turnu Măgurele sunt rezultatul acelei iubiri năvalnice din partea cărturarului ctitor de cultură română și fondator de importante gazete.
Ion BĂDOI