Arta de a fi uman
„Arta de a fi uman, în viziunea mea, scrie D-ra Daniela Voicu, unul dintre editorii celui de-al 8-lea volum al Antologiei internaţionale de poezie în limba română şi preşedinte fondator al festivalului „The Art of being Human”, dar şi talentată poetă, semnifică multitudinea de sensuri pe care creaţia le dă vieţii unui artist. Prin definiţie, omul este creaţia lui Dumnezeu. Dacă ne-am născut din dragostea pentru frumos, la rândul nostru trebuie să dăm naştere frumosului, să amintim noilor generaţii, care trăiesc în secolul vitezei, să iubească arta, să simtă mirosul de hârtie proaspătă atunci când citesc un poem, să creeze frumosul…”
Autorii, în număr de 18, care au poeme de dragoste în această Antologie internaţională în limba română, publicată în Ontario, Canada, prin grija şi dăruirea mai mult decât generoasă a d-lui Brian Wrixon, sunt din România, Germania, Elveţia şi Irlanda. Astfel, din Germania, Petru Jipa afirmă: „Când poetul plânge/muzele tac”, iar Camelia Ioniţă-Mickesh retrăieşte iubirea cu uimirea şi teama primului alfabet învăţat şi inventat prin dăruiri de pe câmpuri de bătălii cu izbânzi şi înfrângeri pe care nu le vei uita niciodată: „ prima întâmplare a unui alfabet/inventat anume/eşti tu./dintr-un dicţionar al durerii/scris cu sânge textual/de noi/-o remuşcare mută-/un capitol moştenit dintr-o moarte clinică/în care a stat cuminte/iubirea/într-un pat militar…”
Dorina Neculce, într-o scrisoare adresată dragului său „îmblânzitor de umbre”, membră a Societăţii Culturale Junimea din Iaşi, autoare a numeroase volume de versuri, dar şi a unui volum de proză, ca “într-o îndeletnicire lumească”, se întreabă şi scrie “scuturând petale de culori peste/braţele mele revărsate galopau/hergheliile de fluturi vişinii/…şi tot vâsleau peste o iluzorie întindere/de ape lumea iubirilor neîntrupate/se ivea dintr-un tablou nocturn/sfâşiind tălpile nălucilor prin mărăcini şi/eu tot galopam gândul printr-o furtună de nisip/mă chirceam strângându-mi la piept/mantia de fluturi undeva departe de lume…”, pentru ca Dorin Croitor să-şi întrebe iubita aproape hamletian :”iubito, astă noapte ţi-ai uitat mănuşa ta, de un alb insolent,/pe tăblia colbuită a vinovăţiei mele de pat,/o noapte întreagă mi-am întrebat greierii inteligenţei/de ce porţi doar o singură mănuşă?”
Tot despre un alfabet, dar al tăcerii, scrie şi poeta Daniela Voicu, autoarea a mai multor volume de versuri, dar şi traducătoare şi prozatoare, membră a Ligii Scriitorilor din România, transformat într-un ţipăt pe care-l “confiscase la o vamă un Înger” iar “timpul şi-a tăiat venele/şi din sângele lui/a răsărit cea mai frumoasă sinucidere/Iubirea.”
Conu Marius, unul dintre cei mai talentaţi şi nonconformişti poeţi contemporani, care trăieşte, aşa cum declară, “într-o viaţă ca un lung şir de semne de punctuaţie”, are propria imaginaţie şi construcţie a Iubirii : “Ea miroase a piersici/şi catifea/atunci când zâmbeşte/toţi atenienii, dar toţi atenienii/au dansat la umbra trupului ei…/Ea este albă mişcare/răsunându-mi sub tâmple,/un sunet, o culoare/în cântec./Toţi grecii, dar toţi grecii/au dansat la umbra ei/acolo la marginea mării/şi i-au aruncat la picioare/scoici şi lănci, şi tineri./
Dacă pentru Ion Roşioru, amintirea primului sărut “febril-peltic” este vie şi pentru că l-a trăit într-o Piaţă a Statuilor când “Spre nord veniseşi dimineaţa, tăiasem ploile spre est/Împovăraţi de nerăbdare precum vapoarele de lest!”, pentru Ion Bădoi înserările sunt lebede albe “ce-şi înrămează zborul în falnice statui”, singura nelinişte fiind strigătul abia şoptit al iubirii:”Nu-mi alunga cocorii înhămaţi la vise,/Ai timp o sărbătoare să le găseşti izvor!”
Să nu uităm a aminti versurile inspirate ale poeţilor Petru Solonaru, Dorina Şişu, Victoria Milescu, Mihăiţă Talpalaru, Monika Toth, Nicolae Pătruţ, Ileana Vlad, Teodor Laurean, Mariana Marica. Iubirea este văzută şi trăită de fiecare poet ca pe o şansă de nerefuzat şi poate de aceea scria inspirat Bogdan Alexandru Petcu: “Dumnezeu cioplea chipuri de oameni-femei şi oameni-bărbaţi/să nu îşi mai fie unul de-ajuns trupului său/iar toate visele să fie lipsite de-o coastă”.
Mai trebuie să amintesc că interesantele lucrări grafice din Antologia internaţională de poezie în limba română “Arta de a fi uman-Vol 8”, cât şi coperta, aparţin talentatului grafician Robert Dumitrescu.
Este un eveniment editorial care merită semnalat, fiindcă, aşa cum am mai scris, fiecare carte este o catedrală în care se zidesc autorii, dar şi editorii!
Ion BĂDOI