Adio, Uriaşule!
Este teribil de greu să scrii despre Adrian Păunescu. Mai ales acum că a plecat în Nemurire. Mai ales acum că nu mai poate să-ţi răspundă la întrebările şi nelămuririle tale. Ce poţi să scrii despre un Uriaş care te-a mângâiat cu prietenia lui discretă, care ţi-a dăruit curaj şi speranţă într-o vreme şi într-o lume în care-ţi era şi teamă să respiri? Care sunt cuvintele care să nu mintă, care să arate lumii adevărata potenţă şi strălucire a trecerii lui prin „Clipa cea repede ce ni s-a dat”?
Poate că şi cuvintele şi-au ascuns sensurile pentru a nu răni din greşeală memoria fenomenală a celui ce le-a fost slujitor harnic şi scânteietor, genial şi devotat.
Puţini sunt scriitorii care au ştiut să ofere atâta dragoste pentru confraţii săi, aşa cum a găsit Adrian Păunescu, chiar dacă unii dintre ei îl înjurau cu mai mult sau mai puţin talent. Puţini au fost poeţii care să se angajeze cu atâta dăruire în „lupta cu inerţia”, conştient fiind că ţi-ai asumat „Intrând în ea, să tremuri ca-n iarnă-ntr-o pădure, Căci te ţintesc fierbinte, prin gheţuri, ochi de lup„. De aceea poezia lui Adrian Păunescu nu este uşoară, cum afirmă şchiopii literari, ci este naţională! Puţine conştiinţe s-au pus în slujba poporului român cu atât curaj şi devotament, cu atâta patos şi generozitate. Nu putem uita ce le-a răspuns marele Grigore Vieru celor care „au tăcut” în perioada comunistă şi care-l aruncau la index pe năvalnicul Poet: „Noi, cei din Basarabia, ne-am încălzit la Flacăra lui, nu la tăcerea dumneavoastră!”
De aceea este iubit Adrian Păunescu! Pentru că a încălzit inimile românilor trăitori într-o iarnă cumplită, le-a redeşteptat dorul şi dragul de Ţară, de apartenenţa la un mare şi glorios popor, a ştiut ca nimeni altul să ridice şi să promoveze valorile.
Să nu ne fie teamă şi să ne ridicăm vocile împotriva răspânditorilor de calpe valori, împotriva negustorilor de amăgeli veninoase şi să ne reamintim apelul Poetului la dragoste necondiţionată pentru valorile neamului românesc:
„Să rămânem credincioşi rădăcinii noastre, să ne batem pentru dezvoltarea şi prosperitatea ambelor maluri ale Prutului, pentru regăsirea noastră în Europa şi în spaţiul legitim al spiritualităţii româneşti, pentru diversitatea şi integritatea culturii naţionale, pentru unitatea neamului, pentru demnitatea de fi români – oriunde ne-am afla – şi pentru a continua să visăm şi să gândim în limba română”.
Poetul a avut dreptate. Poporul român şi-a început regăsirea. Din ce în ce mai mulţi români se alătură Patriei noastre – Limba română!
Ion BĂDOI
