23.2 C
Roșiorii de Vede
vineri, martie 29, 2024

ZIUA ÎNVĂŢĂTORULUI

30 IUNIE – CEA MAI VECHE SĂRBĂTOARE LAICĂ LA ROMÂNI

ZIUA ÎNVĂŢĂTORULUI

Ortodocşii români sărbătoresc în fiecare an, la 30 iunie, ,,Soborul Sfinţilor 12 Apostoli”. De când au apărut primele şcoli în spaţiul românesc, învăţătorii şi mai apoi toate cadrele didactice care învaţă copiii au sărbătorit în 30 iunie Ziua Învăţătorului.

30 iunie a fost aleasă şi ca dată de ,,naştere” a Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România fiindcă, în chiar 30 iunie 1927, Tribunalul Ilfov a autentificat statutul acestei asociaţii prin care se oficializa şi finaliza atunci manifestarea solidarităţii între cadrele didactice la nivelul României Mari -corolar al tradiţiei asociative învăţătoreşti începută la 1869 în diferitele provincii în care exista şcoală românească. Mai mult, sediul din perioada interbelică a Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România a fost în Bucureşti pe chiar strada Sfinţii Apostoli, la nr 14.

Profesorii, educatoarele şi învăţătorii din România s-au simţit onoraţi să fie serbaţi şi felicitaţi de ziua apostolilor în fiecare an. Şi an de an, de chiar ziua apostolilor, li se aduce aminte că au cea mai nobilă misiune pentru care merită făcute orice sacrificii asumându-şi apostolatul. În 1923, la un congres al lor (anul acesta în 27-30 august, la Bucureşti vor avea al XXX-lea lor congres), învăţătorii au fost numiţi ,,cei bogaţi în lipsuri, în îndatoriri şi iubiri de moşie”.

Nu cunoaştem altă sărbătoare care să fi dăinuit la români în calendare atât timp. Ziua Învăţătorului a fost atât de împământenită încât şi regimul comunist a păstrat-o la 30 iunie, trecând însă sub tăcere că în aceeaşi zi Biserica Ortodoxă Română are în calendar ,,Soborul Sfinţilor 12 Apostoli” , iar Biserica Română Unită cu Roma are în calendar ,,Adunarea celor 12 Sfinţi Apostoli”.

DE ZIUA ÎNVĂŢĂTORULUI, TUTUROR CADRELOR DIDACTICE, FELICITĂRI ŞI LA MULŢI ANI!viorel-dolha

Viorel DOLHA

Preşedintele Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România

Articole Conexe

Ultimele Articole