De Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene
20 iulie – o zi mare pentru tradiţia militară şi spirituală a aviaţiei române. Este ziua zburătorilor şi a celor care servesc patria.Totodată, se sărbătoreşte şi praznicul Sfântului Mare Proroc Ilie Tresviteanul, patronul şi ocrotitorul temerarilor zborului. Anul acesta Ziua Aviaţiei Române cuprinde în buchetul de sărbătoare evenimente importante care s-au născut în urmă cu 100 de ani. Acest material ne poate duce cu gândul la formatorii elitei Aviaţiei Române, la ofiţerii instructori, maiştrii militari şi subofiţeri, la eroii aviatori, gradaţi voluntari, elevi-piloţi şi la tot ceea ce formează ARIPILE ROMÂNEŞTI.
La 1 aprilie 2012, s-au împlinit 100 de ani de la înfiinţarea primei şcoli militare de pilotaj comandată de maiorul Ion Macri. A fost a doua şcoală de aviaţie din lume, după cea din Marea Britanie. Primii piloţi brevetaţi din România, Ştefan Protopopescu ( brevetat la 9 iulie 2011) şi Gheorghe Negrescu ( brevetat la 17 iulie 2011) au activat din 1912 ca piloţi instructori la nou înfiinţata şcoală militară de pilotaj de pe aerodromul Cotroceni. La 17 mai 2012 sau implinit 100 de ani de la naşterea căpitanului aviator Alexandru Şerbănescu,căzut la datorie la 18 august 1944, iar la 20 iunie 2012 s-au împlinit 100 de ani de la prima jertfă a aviaţiei româneşti când locotenentul Gheorghe Caranda moare într-un accident aviatic.
O incursiune în adâncimea istoriei invăţământului militar ne arată că până în anul 1918 au fost brevetaţi circa 50 de piloţi şi încă aproximativ 50 de piloţi la şcoala înfiinţată de către George Valentin Bibescu, care a deținut şi funcția de comandant al Școlii de pilotaj de la Cotroceni între anii 1911-1912. În timpul Primului Război Mondial, Şcoala de Ofiţeri de Aviaţie a funcţionat la Tecuci, apoi la Bârlad şi, dacă nu greşesc, la Odessa.
În perioada dintre cele două războaie mondiale şcolile aviaţiei au funcţionat astfel: Şcoala pregătitoare de ofiţeri naviganţi a funcţionat la Cotroceni, Şcoala militară de pilotaj şi antrenament la Tecuci și Şcoala de perfecţionare pentru piloţi de război la Buzău.În 1940, şcolile militare de aviaţie de la Tecuci şi Buzău au fost dislocate pe aerodromul Ziliştea – Boboc, pe pământul donat de Alexandru Marghiloman pentru folosul exclusiv al aeronauticii româneşti. Parcursul învăţământului militar de aviaţie a fost în garnizoanele Sibiu, Mediaş şi Tecuci. În anul 1953, Şcoala de la Tecuci a primit numele lui Aurel Vlaicu, în anul 1958 Şcoala Superioară de Ofiţeri „Aurel Vlaicu” se mută la Ziliştea Boboc.Începând cu anul 1991, Şcoala de Ofiţeri de Aviaţie „Aurel Vlaicu” suferă din nou transformări devenind Institutul Militar de Aviaţie „Aurel Vlaicu”, iar din 1997 devine Şcoala de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene „Aurel Vlaicu” aşa cum este şi astăzi.
M-am gandit că o trecere scurtă prin memoria istoriei aviaţiei poate să reprezinte un dar simbolistic de Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, atât din partea autorului cât şi a celor care vor să se alăture, parcurgând cu ochii sufletului acest material.Totodată este un omagiu adus celor care s-au dăruit aripilor româneşti cu ştiinţa lor, cu pasiune, cu onoare şi cu întreaga lor fiinţă. Despre Aurel Vlaicu, Traian Vuia sau Henri Coandă ştim sau cel puţin am auzit cu toţii câte ceva.
În Primului Razboi Mondial, istoria îl situează pe locotenentul aviator Dumitru Bădulescu ca fiind cel mai bun pilot de vânătoare pentru cele 8 aparate inamice doborâte. Chiar dacă am mai scris despre cei care au învins imposibilul, nu voi înceta să reamintesc despre actul de mare însemnătate şi curaj al locotenentul av. Vasile Niculescu și capitanului Victor Precup, care au efectuat istoricul zbor Bacău-Blaj la 23 noiembrie 1918 , aterizând pe Câmpia Libertății, spre a duce şi a aduce documente destinate actului Marii Unirii de la 1 Decembrie 1918.
În cel de al Doilea Război Mondial, piloţii români au luptat, după cum a fost porunca, împotriva a cinci aviaţii ( ruseşti, britanice, americane, franceze şi apoi, după 23 aug.1944, germane). O pleiadă de mari aviatori,curajoşi şi patrioţi s-au jertfit pe altarul datoriei faţă de ţară făcându-şi datoria. Dintre aceştia, cei mai cunoscuţi aşi ai aviaţiei române au fost Constantin „Bazu” Cantacuzino, Alexandru Şerbănescu,Tudor Greceanu, Ion Milu , Ion Dobran, Agarici şi mulţi alţii. Nu trebuie uitat generalul Emanoil Ionescu, un excelent pilot şi comandant. În prima misiune aeriană din cel de al Doilea Război Mondial au fost aviatorii Şcolii Militare de Ofiţeri de Aviaţie. Reamintesc aici şi Escadrila Albă destinată evacuării răniţilor. Vorbim despre acele femei-pilot de excepţie, cea mai cunoscută fiind Mariana Drăgescu.
Ce s-a întâmplat după război ? Păi, cuvântul de ordine a noii orânduiri a fost umilirea şi pedepsirea piloţilor-eroi care au avut „neşansa” să scape cu viaţă dintr-un război în care tot ţara lor îi trimisese spre a o apăra şi a o reîntregii. Au fost daţi afară din aviaţie iar cei care NU au abdicat de la princiipiile lor drepte şi curate au fost aruncaţi în puşcăriile comuniste , alţii s-au ascuns prin întreprinderi ca muncitori la talpa ţării iar alţii au abdicat de la principii pe modelul ” frate cu dracul până treci lacul” pentru a se salva şi a avea o pâine pe masă pentru copii lor. Cei care nu au putut renunţa la principii au sfărşit tragic. Dupa 1964 mare parte dintre ei au fost parţial reabilitaţi. Totuşi, reminiscenţe ale acelor vremi mai găsim şi astăzi din nefericire. Ei vieţuiesc printre noi otăvind chiar şi aerul pe care îl respiră. Un „nene” care face umbră pământului prin urbea metropolei emite judecăţi care aduc atingere grosolană la adresa eroilor aviatori dându-şi cu părerea cum că , citez: „ Nu cred că există un document din care să reiasă titlul de erou ” mai ales pentru cei care au căzut la datorie înainte de 23 august 1944. Cu alte cuvinte după părerea acestui nimeni , dacă eroii neamului nu îi prezintă semidoctului în discuţie docomentul de erou apoi, măi dragă, eroii nu sunt eroi. Nu contează pentru acest ins că pagina de aur a istoriei îi statuează la loc de mare cinste, că au luptat pe front pentru neam şi ţara pe pământul căruia vieţuieşte şi acest individ. El reneagă istoria aviaţiei dintr-o anumită perioadă şi aproape că face apoplexie când vede tricolorul românesc. Acest individ pretinde că a fost aviator cândva, în anii comunismului. Un raport al Registrului Istoric al Armatei îi consemnează scurtul zbor finalizat prin catapultare părăsind MiG-ul 15 cumpărat cu trudă de poporul român, care s-a înfipt în pământ din cauza „înaltei” lui priceperi în ale manşei. Dacă omul este bolnav atunci poate că ar mai explica atitudinea lui de-a dreptul antinaţională. Însă, de orice molimă ar suferii acesta, este indicat să ne ferim. În vremurile de azi poate să devină contagios orice licurici. Asta nu scuză lipsa de atitudine a acelora care prin statutul lor ar avea obligaţia să înfrâneze avântul antinaţional al acestui individ insinigfiant, prăfuit şi plin de ură viscerală faţă de eroii neamului , faţă de tradiţia şi istoria aviaţiei româneşti.
Ansamblu monumental închinat eroilor aviatori – Flotila 95 Aeriană Bacău
Aviaţia din România, totuşi, a prins avânt şi a avut adevăraţi profesionişti în perioada anilor 1950-1989. Armata, în general, era bine dotată. Să amintim câteva lucruri. S-au produs sub licenţă franceză două elicoptere: IAR 316 şi IAR 330 Puma, care au fost si exportate (Pakistan, Angola,Ecuador, Sudan şi altele, unul dintre proiectele mai putin cunoscute fiind aparatul IAR 317 Airfox). A fost extinsă reteaua de aeroporturi militare: Borcea, Deveselu, Luna (Câmpia Turzii), Ianca, Giarmata, Bacău, Mihail Kogălniceanu, Craiova sau Buzău. Au existat piste militare la Caransebeş şi Tecuci. Regimentele de vânătoare/bombardament dotate cu IAR-93 erau dislocate la Craiova și Ianca. La Gearmata şi Kogălniceanu erau aparatele MiG-23, mult timp cele mai moderne din dotarea aviaţiei militare româneşti, apoi MiG- 29 . Din păcate multe dintre aceste unităţi au fost desfiinţate în timp, după acele evenimente din 1989. De ce ? Este o altă temă dintr-un alt registru.Trăim în comunitatea europeană şi suntem parte NATO. Dacă ar fi să exprim o părere de simplu cetăţean aş spune că mi-aş dori o dotare aşa cum se cuvine a forţelor aeriene române iar pe cerul patriei de Ziua Aviaţiei Române sau de Ziua Naţională aş vrea să văd excelenţa piloţilor noştri la manşa unor noi tipuri de avioane de care aviaţia română are nevoie absolută.
Să ne reamintim cu înaltă simţire de Eroii de la Tuzla printre care se afla excepţionalul aviator şi om de mare caracter comandorul Nicolae Jianu. La Câmpia Turzii , Laurenţiu Chiriţă şi Sorin Avram, apoi pilotul Petru Lazăr sau căpitan-comandorul Mitică Docuz, maistrul militar Cătălin Topoliceanu, maistrul militar Viorel Cojocaru şi studentul Ştefan Coropeţchi care au căzut în misiune joi, 5 iulie 2012 în apropiere de Buzău.
Am avut şi avem mulţi piloţi exceptionali care ar merita pomeniţi. Să reţinem măcar câteva nume: Alexe Rusen, Doru Davidovici şi Dorel Luca.
Doru Davidovici a căzut la data de 20 aprilie 1989 într-un zbor de antrenament. A lăsat în urmă o generaţie de piloţi cărora le-a fost instructor dar şi enigma „lumilor galactice şi zborului spre neştiut”..
Dorel Luca, este considerat unul dintre cei mai buni piloţi de după 1989 care au zburat pe MiG-21. S-a desăvârşit ca pilot în câţiva ani obţinând clasa întai, apoi a terminat Academia Militară. A avansat până la comandant de unitate la Borcea. Iată ce spune comandorul av.Nica Tom : ” La terminarea şcolii a fost repartizat la C.I. Bacău unde lucram şi eu . Făcuse cursul de trecere pe MiG 21 cu rezultate foarte bune şi l-am oprit să-l facem instructor pentru elevii ce ne veneau în fiecare an în unitatea de la Bacău. Nu i-a placut şi ,sub pretextul că vrea să devină pilot de vânătoare, a făcut raport să fie mutat la Borcea făcând schimb cu un coleg de-al lui pe nume Arsu .Am zburat de multe ori cu el. Era foarte bun iar ca şi concepţie de viaţă şi de zbor îl copia pe Davidovici cu care fusese foarte bun prieten. După trecerea în rezervă a fost angajat ca pilot de încercare în Israel. Revenind în ţară şi-a făcut o casuţă la Campina, unde locuieşte şi acum.Este pasionat de vânătoare”.
Comandor av.(r.) pilot ALEXE RUSEN a fost brevetat pilot de vânătoare la Tecuci pe avionul IAR-80. Era aerodromul încărcat de istorie. Avea 19 ani, dar vedea prin ochii sufletului plecarea în dificilele misiuni ale cpt.av.Alexandru Şerbănescu şi se bucura când, tot imaginativ, vedea G-ul nr.1 că se întoarce din misiune. Pentru el brevetarea pe aerodromul de la Tecuci a însemnat întotdeauna legătura şi ştafeta dintre generaţiile de aviatori. A fost repartizat la Regimentul 1 Aviaţie de Vânătoare Popeşti-Leordeni. Aici comanda regimentului era formată dintre zburătorii Grupului 9 Vânătoare cărora destinul le-a acordat şansa de a scăpa cu viaţă din cel de al Doilea Război Mondial. Citez cele relatate de domnul comandor av.(r.) pilot ALEXE RUSEN: ” Am avut onoarea să-i cunosc pe camarazii asului aviaţiei române ,eroul Alexandru Şerbănescu şi anume: Mr.Ion Dobran,Cpt.av.Laurenţiu Manu, Lt.major Ioan Mucenica, Lt.major Pavel Coteanu. Profesionalismul lor dobândit în cadrul Gr.9 Vt. şi căldura părintească au stat la baza pregătirii mele şi a aviatorilor promoţiei 1950 formându-ne ca luptători aerieni ,transmiţând astfel ştafeta propăşirii aripilor româneşti . Sunt onorat că pot depune mărturie despre profesionalsmul acestor magnifici zburători ai grupului Şerbănescu care să rămână ca o icoană peste timp pentru generaţiilor ce vor urma . În acest an când se împlinesc 100 de ani de la naşterea marelui nostru aviator erou naţional şi 100 de ani de învăţământ militar aeronautic în România, doresc să subliniez că un popor este apreciat după cultură, tradiţie, după felul în care sunt cinstiţi eroii, după felul cum le înveşniceşte amintirea şi după cum ştim să sărbătorim zilele de mare însemnătae pentru tradiţia militară. Cultul înaintaşilor,al eroilor, înseamnă o conştiinţă superioară şi continuitate în realizări de prestigiu”.
Uniepisoad mai puţin cunoscut este „Misiune militară secretă „SIRIUS” la care a participat şi domnul Comandor aviator Rusen ALEXE ( foto)
Prima misiune a armatei române executată peste hotare după cel de al Doilea Război Mondial a fost în Angola sub denumirea de ” Misiunea SIRIUS” care, la vremea respectivă şi mult după aceea , era considerată o misiune strict secretă. La această misiune (1981-1982) au luat parte 150 de cadre militare româneşti, majoritatea fiind din aviaţia militară, provenind din unităţi de aviaţie şi paraşutişti de la Buzău . Această misiune a funcţionat sub umbrela unei firme civile, Romconsult, specializată în consultanţă care acoperea aproape toate domeniile, mai ales industriale. Misiunea ” SIRIUS” a fost organizată după toate regulile militare şi cu respectarea tuturor ierarhiilor, deşi cel puţin teoretic, cele 150 de cadre militare româneşti erau considerate oficial „militari detaşaţi la Romconsult”.
Se întâmpla ca la sfârşitul anilor ’70 , mai exact la 22 iunie 1978 când o delegaţie din Republica Populară Angola condusă de Lt.col. Ciel da Concenicao Crisovao , prim adjunct al ministrului pentru aviaţie şi apărarea antiaeriană a teritoriului din Angola, a întreprins o vizită la Comandamentul Aviaţiei Militare Române condus de generalul Gheorghe Zărnescu. Partea angoleză dorea înfiinţarea unei Şcoli Militare de Aviaţie în Angola care după doi ani să funcţioneze singură. Se dorea sprijinul părţiii române datorită profesionalismului aviatorilor români şi gradului înalt de pregătire al armatei române. Este necesar a preciza faptul că fosta colonie portugheză, începând cu anul 1975 când s-a constituit Republica Populară Angola, demararase un proces de construcţie în general şi al armatei naţionale în special.
Guvernul angolez dorea să formeze la ei acasă militari aviatori pentru ca apoi, aceştia să instruiască la rândul lor alte generaţii, dar şi pe cei din ţările vecine.
Guvernul angolez a iniţiat o licitaţie internaţională pentru înfiinţarea la Negage a Şcolii Militare de Aviaţie Angoleze. Aceasta a fost câştigată de români datorită unei oferte mult mai avantajoase sub toate aspectele, cele mai importante fiind înalta pregătire a militarilor români graţie căreia perioada de şcolarizare era mult mai scurtă, dar cu rezultate foarte bune precum şi aparatele de zbor monomotor,bimotor şi elicoptere puse la dispoziţie de aviaţia română. Pentru România a însemnat atunci un contract în valoare de aproximativ 32 milioane de dolari americani pe lângă prestigiul aviaţiei române dus dincolo de graniţele ţării. Contractul a fost semnat la 24 noiembrie 1979. Angolezii au cumpărat 12 avioane monomotor IAR-823, 6 avioane bimotor B.N.-2″Islander” şi 6 elicoptere IAR-316 b „Alouette III” .
La 1 august 1980, potrivit ştatului de organizare nr.18/118 aprobat de M.Ap.N. , s-a constituit pe aerodromul Boboc-Ziliştea grupul de specialişti militari români cu efectivul necesar pentru organizarea ,instruirea şi înfiinţarea Şcolii de Aviaţie din Angola , la Negage. A fost concepută o uniformă militară de culoarea nisipului, cu însemne de grade inventate puse pe piept. La comanda acestei misiuni a fost numit generalul Aurel NICULESCU, locţiitor ( politic) cpt.Ion Tătaru, prim locţiitor comandant şi locţiitor pentru zbor, col. Rusen ALEXE , şef stat major col. Andrei Mateescu, ing.şef. , col. Gheorghe TĂNASE, logistică, col. Aurel MACRI, medic şef , col. Ioan MIHĂILĂ.
Despre această misiune s-a mai scris câte ceva de-a lungul timpului , mai mult sau mai puţin pertinent , obiectiv ori subiectiv , în funcţie de cât permitea a se vorbi despre această misiune secretă la momentul scrierii acelor articole . Prin cele scrise aici nu doresc decât să readuc în plan public numele lor şi respectul nostru pentru generaţia de aviatori de după anii 1950 , unii dintre aceştia avâd ca mentori şi instructori nume mari dintre cei care au scăpat tirului inamic al celui de al Doilea Război Mondial. Totodată, doresc să aduc un omagiu celui care şi-a pierdut viaţa în această misiune secretă , instructorul mr. Gheorghe PREDA împreună cu elevul său, Ruy Nelson. Mr. Gheorghe Preda a fost uitat aproape imediat de oficialităţile române deşi a fost primul militar român căzut la datorie în perioda comunistă într-o misiune pe pământ strain. Este înmormântat în Cimitirul Eroilor din Buzău. Col. Liviu Tomi a ridicat un monument în memoria celor doi chiar în curtea şcolii din Nagage.Se pare că acest monument denumit generic ” O lacrimă pentru piloţi” dăinuieşte şi astăzi în acel îndepărtat loc. Dacă este aşa merită toată admiraţia noastră.
Reîmprospătarea memoriei celor care nu au voie să uite despre jertfa aviatorilor români pentru şi în numele ţării, este necesară din ce în ce mai des mai ales la momentele importante de sărbătoare precum este Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene. Noi, dumneavoastră cititorii, ori militari activi sau rezervişti, cu toţii avem cel puţin obligaţia morală să nu uităm să ne cinstim eroii pentru că ne pierdem neamul . Să ne înclinăm cu simţire şi mândrie naţională în faţa valorilor neamului românesc.
Aviaţiei române , La Mulţi Ani !
Eleonora ARBĂNAŞ
18 iulie 2012