7.4 C
Roșiorii de Vede
joi, aprilie 18, 2024

Unirea a fost sărbătorită în Timoc

  156 de ani de la Mica Unire 

              şi

                  12 de la reactivarea Bisericii Ortodoxe Române în Valea Timocului

 

         În ziua de 25 ianuarie 2015, la „Catedrala Timoceană – Sf. Mucenic Ioan Valahul” din Negotin, a fost oficiată Sf. Liturghie de către Preacucernicul Părinte Boian Aleksandrovici, Protopop al Daciei Ripensis şi Vicar al Timocului, împreună cu Pr. Petru Hogea, consilier administrativ al Protopopiatului şi Pr. Florin Petru Papavă, preot misionar.

          După Sf. Liturghie a fost oficiată slujba de Te – Deum, cu ocazia împlinirii 156 de ani de la unirea Moldovei cu Țara Românească. La fel a fost marcată împlinirea a 12 ani de la reactivarea structurii Bisericii Ortodoxe Române din Valea Timocului – Serbia de Răsărit, prin aducere aminte a zilei de 23 ianuarie 2003 în care a avut loc istorica întâlnire între Preasfințitul Părinte Daniil, pe atunci Episcop al românilor din Iugoslavia şi Preacucernicul Părinte Boian Aleksandrovici, Vicar al Timocului, pe atunci mirean, la sediul Episcopiei din Vârşeț.

           „Îm aduc aminte parcă a fost ieri, când am fost pentru prima dată la Preasfințitul Daniil, în 23 ianuarie 2003. M-a primit cu mare bucurie şi mi-a dat împuternicire,  o Evanghelie, şi asta a fost toată averea Bisericii Ortodoxe Române în Timoc, o hârtie şi o Evanghelie, şi acum, cu ajutoruĺ lui Dumnezeu, avem Protopopiat, biserici, o mănăstire în formare, paraclise, troițe şi parohii peste tot, la fel avem şi 8 preoți. Toate aceste lucruri s-au făcut în condițiile asemănătoare timpului în care au trăit primii creştini, dar dacă a fost voia lui Dumnezeu, El ne a deschis drumuri şi ne-a ajutat ca să se îndrepte nedreptatea care a fost făcută românilor/vlahilor de la Sud de Dunăre. Nu a fost uşor, dar când ştii ce vrei să faci nu te gândeşti, DACĂ POT EU SĂ FAC ASTA, ci EU ASTA VREAU SĂ FAC şi cauți calea prin care poți să faci ceea ce doreşti iar Dumnezeu, când vede dorință sinceră, deschide drumul” a spus Părintele Boian Aleksandrovici.

Articolul precedent
Articolul următor

Articole Conexe

Ultimele Articole