Categorized | Prima Pagină, Opinia mea

Un ziarist titrat în postura de dramaturg – Dan LUPESCU

Posted on 06 January 2022

Un ziarist titrat în postura de dramaturg

                                                    Dan LUPESCU

  • Supoziții –

Există fixat în trecutul modern european, cel de după Renaștere – pe moment nu știu dacă și în cel antic grecesc, ca și în cel asiatic – obiceiul de a face lecturi prealabile în nimbul (n.m. cuibul ?!?) cărora se pretează viitoarea distribuție reală cu actorii, dimensionată pe scenă, cu spectatori în sală.

Plecând de la o astfel de realitate, pe care Dan Lupescu o cunoaște foarte bine, în postura de cronicar dramatic, verificată internațional – de la Festivalul Shakespeare, ediția de la Craiova, prin Teatrul de referință „Marin Sorescu”, până la celebre festivaluri precum cele de la Stockholm, Cairo, Anvers… -, acum în ipostaza de inedit și insolit dramaturg, se angajează într-un solilocviu, spumant și reverberatoriu, vizibil de citat, alături de Poetul și Gazetarul, fie cel de la revista „Cadran Universitar”de la cotidianele regionale „Înainte” și „Cuvântul Libertății”, ca și pe organizatorul de reală inspirație de la trimestriala „Lamura”, revistă de cultură, care a spart toate canoanele de presă ale României, fără prea multe comentarii și argumente.

Actuala sa carte – „Muntele Godeanu  NU doarme, NU strigă și NU doare”, Editura ALMA Craiova, colecția Teatru, 2021, 168 de pagini – are două supratitluri: Joaca de-a viața ca lecție de ficțiune, respectiv,  Revoluție la chioșcul de ziare și un lung, poate prea lung subtitlu: Teatru meta-postmodernist și intertextualist în infraroșu, ulraviolet și rogvaiv. Postfața La Craiova pică rouă…, semnată de Nicolae Dan Fruntelată nu face nici o referire la această provocatoare piesă de teatru, ci este un medalion/ portret al lui Dan Lupescu, in aqua forte.

Autorul ne propune un spectacol dezbatere, c-un filon roșu, pe care numai teatrul (ca reprezentație) îl poate face viu, dinamic. Numai teatrul se pretează la atâtea cerințe – de la mișcare, scenografie, schimbare de decoruri, vorbe rostite clar ori în surdină – și aici intervine originalitatea …zicerii regizorului. Dar ce te faci că regizorul este chiar autorul, adică Dan Lupescu. El, care a stat lângă mari și inconfundabili regizori ai Naționalului craiovean, începând cu Silviu Purcărete și Alexa Visarion și alții -, ultimul apare ca personaj de referință în actuala formulă dramatică. Ea se pliază pe o temă eternă, specifică, într-un mod aparte, românului – patriotismul, legat de glie, de pământul pe care îl călcăm. De aici, tăria plurivalentă  unor cuvinte, din care cel mai nr/ intraductibil este DOR (cu toate prezențele lui, ca stare de spirit, și în literaturile artei romanice – Italia, Spania, Portugalia, Franța – vezi cartea Elenei Bălan Osiac, în această privință. Astfel, autorul nu-și mai poate stăpâni durerea, după dispariția soției, și coboară pe scara reală a istoriei, ajungând până spre Babilon, chiar până în cel illo tempore, propus de Mircea Eliade.

Este conștient că în Hades vom ajunge cu toții sub oblăduirea lui Dumnezeu, ca să înțelegem că Marele Creator este în toate cele ce viețuiesc pe acest Pământ, îl aduce în scenă pe gânditorul religios al filosofiilor creștine Petre Țuțea. Cu ani buni de pușcărie, el nu și-a lepădat credința, ispitind – în numele ei – pe mulți filosofi ai lumii – de la Socrate și până la Immanuel Kant.

Scrierea dramatică este realizată în manieră blagiană . „Muntele Godeanu  NU doarme, NU strigă și NU doare” – reprodus pe fiecare pagină de dreapta din interior, semn că, în concepție autorului, natura, în esența ei, veghează la devenirea fiecăruia dintre noi.

Nu pot trece cu vederea cum Dan Lupescu, în ipostaza poetului, și-a făcut prezența de nenumărate ori într-un mod apropiat mai mult de Ion Barbu, Emil Bota, Mircea Ivănescu, Ion Caraion, mai toți suprarealiștii, fie din perioada interbelică, fie din grupul de onirici, gen Leonid Dimov.

Caracterul de literă – majusculă, de tipar sau de mână – i-a fost la îndemână ca să-și strige durerea, ba chiar fiind de factura semnăturii lui Carol I.

Prin întâmplarea intempestivă din 20 noiembrie 2021, dramaturgul Dan Lupescu pierzându-și soția – cu care a avut/ are o fiică, doctor în Filologie, de două decenii redactor la Televiziunea Română, filiala „Oltenia” Craiova -, autorului îi lipsesc de acum, ireparabil, discuțiile cu profesoara de franceză, nu numai despre Voltaire și Molière; dar în general despre devenirea lumii… El a intenționat să scrie un oratoriu ortodox, dar nu în maniera lui Eugen Jebeleanu cel din „Surâsul Hiroshimei”. Zidit în munte, în Canada există un oratoriu catolic, pe care l-am vizitat de câteva ori.

Dan Lupescu iubește munții noștri, așezămintele  sacre pe care aceștia le adăpostesc. Sunt nenumărate dovezi în această carte, o revelație, nu numai pentru un ziarist, ci și pentru noi, ceilalți.

În câteva rânduri, izbucnește în imprecații și prin Costea (tare, foarte tare) strigă:

Hei, Omule, alfanumeric,

N-ai voie să rămâi în întuneric !

Iulia, un personaj delicat, interogativ, (ni) se adresează direct: Pentru cine este această piesă de teatru?

Îi răspunde Raluca: Pentru cine?… Pentru fiecare dintre noi. Înainte de toate, pentru firile interogative. Pentru oamenii cărora le pasă – de ei, de Neam, de Țară. Pentru cei cu vocația Luminii și coloana vertebrală a gândirii libere. Oameni cu dragoste incandescentă față de  obârșii, față de limba eternă și glia strămoșilor… Față de IDENTITATEA spirituală, culturală, etnică, istorică

  1. B.

O Nota Bene deloc în treacăt

Scriitorul apelează frecvent la caligrafie. Tatăl său, primul învățător, Constantin I. Lupescu, numismat de curată și aleasă speță, i-a pus condeiul în mână, îndrumându-l cum să facă literele…

Învățătorul Constantin I. Lupescu reverberează peste timp, în această scriere a fiului scriitor. Faptul ca atare, de astăzi, îl găsește pe Dan Lupescu pe drumul consacrării.

 

..//..

MARIAN BARBU

Craiova, 20 decembrie 2021

 

Arhiva

Activitate

Vizite: