Categorized | Politica

TORNADELE – război meteo și armă electorală

Posted on 28 May 2019

TORNADELE – război meteo și armă electorală,

cu acordul asasinilor de neam din țară !

 

            Stăm și ne minunăm, ca ignoranții, de tornadele care fac ravagii pe teritoriul României, deși așa ceva nu s-a pomenit în vecii vecilor. Cei mai inocenți se și întreabă, obsedant: „Doamne, ce ai cu noi?!”.

Dumnezeu NU are nimic cu noi, în mod special. Ne supune, doar, la unele încercări, în scop de avertizare, de alertare: „Nu vă mai bateți joc de neam și de țară! Opriți războiul fratricid: pâra, hâra, hula și ura!…”

            Iată și primele cauze care generează tornadele, evenimentele meteo EXTREME. Le numim în ordine aleatorie:

  1. Defrișările criminale, raderea a milioane și milioane de hectare, a sute de kilometri pătrați din mândrii noștri codri seculari, ce ne ocroteau munții și pe fiecare dintre noi. Memento: aici, în România, existau ultimele păduri virgine din Europa. Pe vremea lui Ceaușescu s-a dat și s-a aplicat cu strictețe legea care interzicea, pe termen de 30 de ani, tăierea de masă lemnoasă sănătoasă din TOATE pădurile patriei. De vreo două decenii, sunt asasinate, în fiecare ORĂ, opt hectare de pădure ! ;
  2. Consecința războiului mondial hibrid, având ca țintă satanistă distrugerea mediului ambiant, a faunei și florei, a albinelor – fără de care savantul Einstein avertiza că omenirea dispare în PATRU ani.
  3. Efectul dezastruos al bulversării satului românesc, prin alungarea a milioane de români în afara fruntariilor, prin decapitarea omului de la țară, a sfântului nostru țăran, Talpa Țării, care ne-a purtat peste milenii, sănătoși, mândri și demni, în pofida tuturor vitregiilor istoriei și a tuturor imperiilor hulpave din jurul nostru. Orizonturile culturale, morale, etice și umane ale românului de la țară, datinile și tradițiile, viața în comunitate aveau o valoare uriașă. Cosmică.
  4. Ștergerea creierelor, manipularea ordinară și înjosirea noilor generații, ai căror componenți, în măsură îngrijorătoare, habar nu au de istoria și geografia țării lor natale, de Limba și Literatura Română, de patrimoniul cultural național imens. Lor nici măcar nu li se năzărește că se impune să ne întrebăm, zi de zi: ”Cine suntem? De unde venim? Încotro mergem?”. Pentru a nu rătăci, prin lume, bezmetici, fără rădăcini, turmă ușor de manevrat, în bătaia vânturilor… Mircea Eliade, cel mai mare istoric al tradițiilor și al religiilor din lume, profesor universitar la Chicago și în Paris, afirma categoric, dar și cu amărăciune: ”Dacă toate națiunile ar fi lumii dat măcar zece la sută dintre valorile de prim rang, în toate domeniile, precum România -, omenirea ar fi fost cu mult mai avansată”.

…Multe, foarte multe ar mai fi de spus. Ne rezumăm la a sintetiza în următorii termeni.

  1. Războiul meteo se practică din anii 50-60. El însumează o serie de tehnici de modificare a vremii, în scopuri militare. Însămânțarea norilor este prima cale. Prin 1967-1968, pe traseul Ho Chi Min din Vietnam, SUA au utilizat OFICIAL mijloacele războiului meteo, în cadrul Operațiunii Popeye, de prelungire a sezonului ploilor musonice, pentru a îngreuna coloanele auto de aprovizionare a ostașilor care-și apărau pământul sacru al țării lor.
  2. În 1969, președintele URSS l-a invitat pe omologul său american la bordul unui vas, în mijlocul oceanului: înainte cu un număr de minute față de ora H, l-a anunțat că va vedea cum, din depărtare, se va isca un val uriaș, provocat prin arme specifice războiului meteo. Era doar un …pui de tsunami.
  3. La 19 aprilie 2017, Sputnik Moldova menționa că în România este purtat un război meteorologic, țara noastră fiind un poligon de testare a armelor geoclimatice.
  4. Acum vreo 25 de ani, Ion Cristoiu a publicat o pagină în „Cotidianul”, a cărui conducere o preluase după plecarea de la „Evenimentul zilei”. Foarte bine argumentată, pagina era dedicată războiului meteorologic, declanșat împotriva țării noastre.
  5. În anul 2017, Guvernul Cioloș a hotărât privatizarea managementului Serviciului Hidrometeorologic, văzut de specialiștii din domeniu ca un prim pas spre capitulare în fața viitoarelor războaie meteo, provocate de marile puteri.
  6. Directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie, Ion Sandu, și-a dat demisia, în semn de protest, declarând: „Nu există nicăieri în lume privatizarea serviciului meteo al unei țări. Aceasta înseamnă să ți se facă prognoza meteorologică DIN ALTĂ ȚARĂ și să NU mai ai controlul dacă se declanșează un război meteo.”
  7. El a cerut imperativ ca Parlamentul „să oprească NEBUNIA începută de Guvernul Cioloș”, evidențiind cu disperare: „Civilizațiile umane DISPAR din cauza schimbării climei.”. Ion Sandu a mai precizat că a avut o discuție, pe această temă, cu Cioloș, premierul de atunci, dar că pe acesta NU l-a interesat nici un argument.
  8. Generalul Emil Străinu, specialist în psihotronică și în cele mai sofisticate noi tehnologii militare, trăgea, în 2016 (pentru a câta oară?), un puternic semnal de alarmă: „Prin războaie meteorologice, marile puteri își plătesc reciproc polițe, fără a mai folosi tancuri și rachete”.

 

Închei prin a susține, cât se poate de serios, că tornadele recente din România au fost provocate de mari maeștri ai domeniului.

Tornadele au fost folosite inclusiv ca armă electorală, pentru alegerile de duminică, 26 (de două ori 13!) Mai 2019. Și au avut rezultatul scontat.

Din alte unghiuri de vedere, putem considera că, în anii 1987-1991, Mihail Gorbaciov (omul cu semn în frunte) a reprezentat primul chip al Antihristului.

Tornadele constituie al doilea chip al Satanei, rod al stării de spirit a cetățenilor români, manipulați la modul ordinar, inducându-li-se orbirea totală și aflându-se, de ani buni, într-un feroce război fratricid, româno-român.

Trump este al treilea…

 

Să nu se uite, însă, vorba din bătrâni: „Cine seamănă ură, culege furtună”.

                                                                                                DAN LUPESCU

Craiova, 28 Mai 2019

                        P.S.: Împăratul-filosof roman Marc Aureliu susținea, cu înțelepciune, că violența este semnul lipsei de putere. Indiferent la ce nivel se manifestă.

Arhiva

Activitate

Vizite: