Tag Archive | "romani"

ROMÂNII DE LÂNGÃ NOI – UITAŢI DE ŢARA MAMÃ

Tags: , ,


ROMÂNII DE LÂNGÃ NOI – UITAŢI DE ŢARA MAMÃ

 

Populaţia româneascã din Peninsula Balcanicã.

Studiu uman geographic ( V)

                                                         Dr. Dorin Lozovanu

 

Trecând la clasificarea etno-lingvistică a populaţiei din statele balcanice, putem observa că cel mai important element este cel slav, urmându-i cel romanic (dacă includem şi România).

La nivelul taxonomic superior, Familia indo-europeană include majoritatea grupelor din acest

spaţiu fiind şi mai numeroasă, în cadrul familiei indo-europene mai numeroşi în statele balcanice sunt reprezentanţii ai patru grupe etno-lingvistice: slavă, romanică, albaneză şi greacă(elenă).

1.simbioza-slavo-turanica Grupa slavă include cel mai mare număr de etnii fiind şi cea mai numeroasă. În cadrul

Peninsulei Balcanice este prezentă subgrupa slavilor de sud. Delimitarea popoarelor slave, în general, cât mai ales a popoarelor sud-slave între ele este destul de arbitrară, încât într-o altă perspectivă de integrare putea fi un singur popor sud-slav (iugoslav) sau cel mult trei (vorbitorii sârbo-croatei, slovenii şi bulgaromacedonenii).

Însă tendinţa, mai ales în fosta Iugoslavie a fost de fărâmiţare etnică şi nu de integrare.

Încercăm o prezentare a popoarelor sud-slave, ţinând cont şi de statistica oficială.

În cadrul vorbitorilor limbii sârbo-croate s-au individualizat mai multe popoare (etnii), criteriul ce a stat la baza identităţii lor fiind de ordin confesional, cultural, istoric, politic, geografic.

a) Sârbii reprezintă etnia slavă cea mai numeroasă după unele estimări. După datele statistice

iugoslave numărul lor este în jur de 12 milioane. Ei reprezintă aproape 70 % din populaţia Serbiei. În cadrul provinciei Vojvodina ponderea lor este de 54 % iar în Kosovo nu depăşesc 10% din totalul populaţiei. Un număr important de sârbi locuiesc şi în alte două republici ex-iugoslave, alcătuind 12 % din totalul populaţiei în Croaţia şi 31 % în Bosnia-Herţegovina. În R. Macedonia sârbii alcătuiesc 2,3 % iar în Slovenia 2 % Un număr nu prea mare de sârbi există şi în România (în Banat), Albania şi Ungaria.

Elementul distinct al sârbilor este religia creştin-ortodoxă, deşi prin paradox există recenzaţi şi sârbi catolici sau musulmani. Sârbii din Croaţia şi Bosnia-Herţegovina nu sunt veniţi de pe teritoriul Serbiei, cum ar crede unii, ci reprezintă populaţia autohtonă care a rămas la religia creştin-ortodoxă, spre deosebire de cei care au trecut la catolicism sau islam. Ca o confirmare, poate servi şi un detaliu de ordin geografic: populaţia sârbă în Croaţia şi Bosnia este situată în regiunile interioare, mai muntoase, unde influenţa imperiului austro-ungar sau otoman a fost mai mică.

Dialectele limbii sârbo-croate nu se suprapun pe configuraţia etno-confesionala actuală, dar

majoritatea populaţiei sârbe este vorbitoare a dialectului stokavian, care stă la baza limbii literare. O altă particularitate faţă de croaţi sau bosnieci este utilizarea grafiei chirilice, cu particularităţi pentru limba sârbo-croată. Însă, asistăm la o utilizare concomitentă şi a grafiei latine. Etnonimul propriu este cel de srb, la plural srbi, srbijane.

peninsula-balcanicaDupă cum am mai menţionat, sârbii au, ca şi celelalte popoare, un substrat trac, chiar dac în unele cazuri. Asistăm şi în prezent la asimilarea de către sârbi a elementului românesc rămas, mai ales în Serbia de est. Elementul slav şi-a impus limba, parţial unele trăsături culturale, folclorice sau tradiţii.

Vocabularul limbii sârbe a suportat şi o influenţă a limbilor maghiară, turcă, albaneză, română, mai puţin germană.

Statul Muntenegru, menţinându-şi independenţa mai mult decât oricare alt stat vecin, a

rămas în istorie ca un exemplu de vitejie a populaţiei locale.

Există şi multe păreri precum că nu ar exista o etnie muntenegreană distinctă, aceştia fiind doar o

ramură istorică a sârbilor (ca moldovenii, ardelenii, pentru români).

Totuşi, o conştiinţă muntenegreană distinctă există, ei zicându-şi crnagorci (ţrnagorţi) după numele în sârbo-croată a Muntenegrului – Crna Gora.

Numărul muntenegrenilor este în jur de 500.000 persoane, majoritatea în Muntenegru, cei recenzaţi ca muntenegreni în alte republici sunt plecaţi din perioada de după cel de-al doilea Război Mondial, formând comunităţi, uneori compacte, mai ales în Vojvodina, Bosnia sau Croaţia.

c) Croaţii (hrvati) îşi au o individualitate un pic mai pronunţată, fiind al doilea element ca

importanţă în cadrul vorbitorilor limbii sârbo-croate. Particularitatea lor de bază şi deosebirea esenţială faţă de sârbi este religia romano-catolică. Pe lângă aceasta există şi unele diferenţe de tradiţii, obiceiuri, mentalitate, folclor (mai influenţat de cel maghiar şi german, dar puţin de cel turc). Croaţii utilizează exclusiv grafia latină. Pe teritoriul Croaţiei se întâlnesc mai multe variante dialectale, unele fiind specifice atât sârbilor, bosniacilor iar altele se regăsesc doar la croaţi (dialectul čakavian). Vocabularul limbii croate este aproape identic cu cel al sârbilor sau bosniecilor, însă există un aport mai mare de cuvinte maghiare, germane şi italiene mai ales în dialectele din vestul Croaţiei.

Croaţii sunt în număr de circa 5 milioane, formând 77 % din totalul populaţiei în Croaţia, 17 % în

Bosnia-Herţegovina, 1,6 % în Serbia şi 3 % în Slovenia. Minorităţi croate există şi în Ungaria, Austria, Italia sau România, ca pondere şi număr fiind nesemnificative.

d) Musulmanii (bosniacii) sunt o altă etnie creată numai pe baza criteriului confesional. Spre

deosebire de sârbi şi croaţi, aceştia s-au format mult mai recent, pentru prima dată fiind amintiţi ca populaţie distinctă în 1928 şi au căpătat statut de etnie, abia, în Iugoslavia socialistă, însuşi etnonimul de “Musulmani” stârneşte mirare, pentru că, musulmani se declară şi indonezieni, arabi sau fulbe. De aceea, există o tendinţă de a însuşi etnonimul de bosniaci (bosanci=bosanţi), care indică regiunea în care sunt majoritari. Criteriul ce a stat la baza constituirii acestei etnii, a fost de ordin confesional, având ca element distinct religia musulman-sunită. O hartă cu repartiţia teritorială a etniilor în Bosnia-Herţegovina până în 1991 ne indică curiozităţi mari, pentru că, este foarte greu de delimitat nişte areale, unde ar fi majoritară una din cele trei etnii. Deseori în aceeaşi localitate convieţuiesc bosniaci-musulmani, sârbi şi croaţi, nemaivorbind de faptul, că mulţi sunt înrudiţi, dar apar ca naţionalităţi diferite. Multe dintre numele de familie sunt comune celor trei comunităţi.

pen-balcDeşi în prezent se foloseşte denumirea de limba bosniacă, dialectele regionale sunt specifice,

indiferent de confesiunea practicată. Grafia utilizată în Bosnia-Herţegovina este cea latină. Numărul musulmanilor bosniaci este în jur de 2 milioane persoane.

O altă problemă o reprezintă faptul, că musulmanii există şi în regiunea Raşca din Serbia şi

Muntenegru, care au fost recenzaţi împreună cu cei din Bosnia şi Herţegovina. Chiar dacă nu aparţin Bosniei, şi aceştea au preluat după 1995 etnonimul de bosniaci. Numărul musulmanilor –

bosniacilor în Serbia este de 155000, iar în Muntenegru de 65000 persoane. Un număr nu prea mare de bosniaci există şi în Croaţia.

e) Slovenii reprezintă o etnie slavă cu individualitate mai pronunţată. Limba slovenă poate fi

considerată ca o limbă distinctă, după mai multe criterii, chiar dacă poate fi reciproc inteligibilă cu graiurile sârbo-croate vecine sau cu limba sârbo-croată în general. Etnia slovenă include şi o componentă germană romanică şi maghiară pe lingă cea slavă, de bază. Acest fapt se observă în vocabularul acestei limbi, care reprezintă o oarecare tranziţie şi spre limbile vest-slave (ceha-slovaca). Slovenii sunt romanocatolici şi utilizează grafia latină. Numărul slovenilor este de circa, 2 milioane, constituind peste 90 % din populaţia Sloveniei şi formând mici comunităţi în Croaţia, Austria, Italia sau Ungaria. O puternică influenţă germanică se observă în folclor şi cultură.

O a treia ramură a slavilor de sud este reprezentată de vorbitorii limbii bulgare.

                                                                      (Continuare în numărul viitor)

Populaţia românească din Peninsula Balcanică. Studiu uman geographic (III) Dr. Dorin Lozovanu

Tags: , , , ,


(continuare din numarul anterior)

5. Despre românii din Bulgaria există mult mai puţine studii, atât în trecut cât şi actuale. Unele studii din sec. XIX sau perioada interbelică sunt comune cu cele ale românilor din Serbia sau Balcani, în general. Cercetări de teren au realizat şi Gustav Weigand, Emanoil Bucuţa, George Vâlsan. Unele consemnări au fost efectuate şi de către cercetători bulgari, însă în general se susţine oficial inexistenţa etnicilor români de-a lungul Dunării în Bulgaria. Dintre studiile mai recente publicate sunt cele cu caracter lingvistic şi etnografic realizate de Virgil Nestorescu şi Monica Budiş. Cercetătorii bulgari Maksim Mladenov, Saşka Bizeranova, Blagovest Niagulov şi alţii au abordat unele aspecte particulare istorice, geografice şi etnografice.

6. Şi mai puţine sunt studiile referitoare la populaţia românofonă din Croaţia, Bosnia şi Herţegovina. Despre existenţa acestora scrie încă în 1907 Teodor Filipescu, dar studii detaliate de teren nu au fost efectuate. După ce au fost daţi uitării, în ultimii ani s-au relizat câteva cercetări asupra băieşilor, caravlahilor şi rudarilor românofoni din spaţiul ex-iugoslav, în special de către echipa lingvistei Biljana Sikimic? de la Belgrad.
Deşi la o privire superficială asupra titlurilor publicate după 1980 s-ar crede că studii asupra românilor din Peninsula Balcanică există suficiente, majoritatea absolută a lor nu sunt decât reproduceri ale aceloraşi cercetări efectuate de către Th. Capidan, S. Puşcariu, S. Romanski, N. Popp sau alţi oameni de ştiinţă din perioada interbelică şi secolul XIX. Cu părere de rău, majoritatea autorilor se mulţumesc doar cu aproximări şi cu relatarea realităţii care nu mai există deja de peste jumătate de secol.

romania-graiuri

Dacă studii lingvistice şi istorice valoroase totuşi mai există, ele nepierzându-şi din importanţă odată cu trecerea timpului, studii actuale, în special cu caracter uman-geografic lipsesc cu desăvârşire.

CAPITOLUL 2

CARACTERIZAREA GENERALĂ A PENINSULEI BALCANICE
2.1. DELIMITAREA PENINSULEI BALCANICE

Peninsula Balcanică este una dintre cele trei mari peninsule care alcătuiesc Europa meridională. Din aceste trei peninsule mediteraneene, cea Balcanică se leagă cel  mai strâns de  masa continentală europeana, consecinţa fiind o izolare mai redusă. În timp ce Peninsula Iberică şi cea Italică sunt delimitate destul de clar la nord de Munţii Pirinei şi respectiv Alpi, Peninsula Balcanică pătrunde mult în continent ajungând la Valea inferioară a Dunării şi afluentul acesteia Drava.
Faţada vestică a Peninsulei este scăldată de Marea Adriatică, dincolo de care se află Peninsula Italică: în extremitatea sudica a acestei mări cele doua unităţi apropiindu-se în Strâmtoarea Otranto la numai 73 km.
În extremitatea sud-vestică se află Marea Ionică, larg deschisă spre Marea Mediterană, care constituie limita sudică. Punctul cel mai sudic se află în Peloponez fiind reprezentat de Capul Matapan (Tainaron). În sud-est este mărginită de Marea Egee care o desparte de Peninsula Asia Mică, limita continuată spre nord prin Strâmtoarea Dardanele, Marea Marmara şi Strâmtoarea Bosfor care face legătura cu Marea Neagră.
În această parte a Peninsulei Balcanice există un ţărm foarte fragmentat, făcându-se o apropiere cu Peninsula Asia Mică prin promontorii şi numeroase insule. Limita estică este încheiata de Marea Neagră.
Limita de nord a suscitat mai multe opinii. Strict poziţional, aceasta s-ar întinde de-a lungul unei linii drepte de la Golful Trieste (limita de nord a Mării Adriatice) la vest până la vărsarea râului Bug în Marea Neagră, la est. În privinţa limitei la Marea Neagră există două păreri.
boznia-herzegovinaPrima ar fi una logică în conformitate cu direcţia ţărmului Mării Negre care urcă în adâncime pană la râul Bug, după care coboară spre sud. A doua ar fi mai sigură, fiind reprezentată de gurile Dunării.
După Jovan Cvijic, limita de nord s-ar întinde de la sudul Triestului, continuând spre est prin Valea Ljubljanei, pe Sava şi Dunăre până la vărsarea ultimei în Marea Neagră. Asemănătoare este şi opinia care extinde limita de nord a Peninsulei Balcanice până la râul Drava. Se poate face o delimitare şi din punct de vedere uman-geografic.
Astfel limita de nord ar fi reprezentată de extinderea către nord a masei popoarelor sud-slave.
Aceasta se suprapune în cea mai mare parte limitei fizico-geografice cu mici excepţii reprezentate de mici areale din următoarele regiuni: Vojvodina de nord-est şi o parte din Slovenia ce rămân în afara unităţii, în timp ce Dobrogea românească se i nclude.
Ar putea exista şi o delimitare istorică, care este practicată pe scară largă astăzi în cercurile internaţionale din Occident, precum că Peninsula Balcanica ar fi spaţiul fostei zone de influenţă a Imperiului Otoman în sud-estul Europei. Legat de acest lucru, se foloseşte tot mai mult noţiunea de “spaţiul balcanic”, cu un sens negativ, de slabă dezvoltare economică şi izvor de conflicte. Subiectiv, deseori se exclude din acest spaţiu Grecia, care face parte de mai mult timp din Uniunea Europeană.
Din cele expuse mai sus, reiese conform limitelor politico-administrative actuale, că din această unitate geografică, fac parte următoarele state: Grecia, Bulgaria, Republica Macedonia, Albania, Serbia (inclusiv Kosovo), Muntenegru, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia şi Turcia Europeană. Dupa unele opinii, în acest spaţiu intră şi Slovenia, România, periferic chiar teritorii din Ungaria, Republica Moldova şi Ucraina. În funcţie de diferitele delimitări făcute asupra acestei peninsule, suprafaţa ei măsoară între 468 000 km2 şi 520 000′ km2.
În cuprinsul acestui teritoriu locuiesc aproximativ 50 milioane de oameni.

2.4. CARACTERIZAREA ETNO-GEOGRAFICĂ A PENINSULEI BALCANICE

Structura etnică a populaţiei Peninsulei Balcanice este rezultatul unei îndelungate evoluţii istorice care a determinat diverse procese etnoistorice soldate cu crearea şi transformarea diverselor elemente etnolingvistice, fapt ce a dus la apariţia unor noi entităţi etnice.
Populaţiile şi elementele etnice care sau succedat şi au contribuit la formarea actualelor popoare balcanice începând cu perioada preistorică pot fi caracterizate astfel:
picturi-paleoFondul vechi preindoeuropean, atestat în paleoantropologie, din perioada cuaternară prin rasa de Neanderthal, urmată de oameni de Cro-Magnon, din paleoliticul superior. Aceste două rase sunt prezente pe teritoriul Peninsulei Balcanice, un timp convieţuind, treptat impunându-se cromagnonii.  De la începutul epocii neolitice apar în regiunea balcanică noi tipuri etnice, originare din Asia Centrală, care sau revărsat în grupuri compacte pe întreaga suprafaţă a Peninsulei Balcanice, asimilând populaţia preindoeropeană pe care au găsit-o aici.
Populaţia preindoeuropeană a Peninsulei Balcanice făcea parte din lanţul ibero-caucaziano-buriş, din care au subzistat din punct de vedere lingvistic doar bascii în extremitatea vestică europeană, popoarele caucaziene în centru şi burişii (hunzah) în nordul Kaşmirului. Oricum această populaţie poate fi considerată ca bază a fondului genetic a popoarelor balcanice, completată pe parcurs cu numeroase alte elemente.

(Continuare în numărul viitor)

Populaţia românească din Peninsula Balcanică. Studiu uman geographic (II) Dr. Dorin Lozovanu

Tags: , , , , ,


CAPITOLUL 1

ISTORICUL CERCETĂRILOR
ASUPRA ROMÂNILOR DIN PENINSULA BALCANICĂ

Populaţia românească în Peninsula Balcanică este menţionată pe teritoriile locuite de ei în prezent, încă din perioada formării poporului român, ca populaţie locală, traco-iliră romanizată.
Ei au fost consemnaţi de către Kakaumenas, Nicetas Choniates, Ana Comnena şi alţii.
harta-valahilorDespre românii balcanici vorbesc cronicarii bizantini şi cronicarii români. Miron Costin, în letopiseţul său, menţionează existenţa aromânilor, care sunt tot români şi locuiesc în Vlahii, cea mai cunoscută fiind Vlahia Mare. Deasemenea în Cronica Polonă din 1684. Stolnicul Constantin Cantacuzino în Istoria Ţării Româneşti ( 1 706) consemnează existenţa poporului român şi la sud de Dunăre. În mai multe rânduri şi Dimitrie Cantemir, cum ar fi în Historia Moldo-Vlahică (1714), îi aminteşte pe românii din Peninsula Balcanică, mentionând originea comună a acestora cu românii din nordul Dunării.
Gh. Şincai citează în “Hronica românilor” (1808) pasajul, devenit foarte cunoscut în prezent, din Teofanes: “Torna, torna, fratre”, din anul 587 e.n., care atestă vechimea aromânilor pe locurile locuite de ei în prezent.
Ulterior istoria şi existenţa românilor sud-dunăreni a devenit, fie subiect de cercetare, fie obiect de controverse între etnografi, istorici, geografi şi lingvişti.
După etnograful grec B. Nikolaides, cercetări importante a făcut I. G. Hahn. El face studii referitoare mai ales la aromâni şi meglenoromâni.
Apoi Apostol Mărgărit, care a avut un rol deosebit pentru renaşterea aromânilor şi a meglenoromânilor în sec. XIX, a studiat o serie de probleme, în special de ordin cultural.
Primul din spaţiul daco-român care a scris o carte despre aromâni a fost Dimitrie Bolintineanu, editată în 1863 (Călătorii la românii din Macedonia şi Muntele Athos).
Gustav Weigand, la sfârşitul sec. XIX a adus o contribuţie foarte mare în studiul problemei românilor din statele balcanice. El a scris o serie de lucrări, pe baza cercetărilor de teren, asupra românilor dunăreni din Bulgaria, a românilor din Vojvodina, Craina, dar în mod deosebit l-a preocupat problema aromânilor şi a meglenoromânilor.
Constantin Jirecek, înainte de aceasta, a adus o serie de lămuriri istorice în problema istoriei românităţii balcanice.
Mulţi dintre cei ce s-au preocupat de problema românilor din Balcani au fost ei înşişi de origine aromână. Este cazul lui E. Averoff, Th. Capidan, T. Katsongiannes, S. Diamandi, A. Keramopoulos, I. Caragiani, S. Liakos, Tache, Pericle şi Valeriu Papahagi, D. Popovici şi mulţi alţii.
În mod deosebit trebuie amintit meritul lui Th. Capidan, care şi-a dedicat cea mai mare parte a activităţii sale ştiinţifice studiului românităţii balcanice. Lui îi aparţine prima şi cea mai complexă m o n o g r a f i e a s u p r a meglenoromânilor, o serie de lucrări asupra dialectului şi istoriei aromânilor.
Studii cu caracter istoric, lingvistic sau geografic asupra românilor din Peninsula Balcanică au efectuat şi D. Onciul, A. D. Xenopol, P. Maior, B. P. Hasdeu, C. Giurescu, T. Burada, M. Codrescu, L. Boga, G. Vâlsan, S. Mehedinţi, N. Popp, N. Neniţescu, O. Densuşianu, Al. Philippide, Al. Rosetti.
Dintre cercetătorii străini s-au remarcat P. Skok, D. Antonjevici, J. Cvijic, F. Miklosich, M. Thompson, A.Wace, W. Leake, S. Romanski, N. Kânciov, V. Sismarev, Tomasek şi alţii care au facut şi o serie de cercetări de teren.
Asupra istroromânilor cele mai importante informaţii ni le-au dat F. Miklosich, I. Maiorescu, I. Popovici şi mai ales S. Puşcariu, care a publicat cel mai amănunţit studiu asupra lor până în prezent.
În general, cele mai valoroase cercetări s-au efectuat în perioada interbelică, când şi statul român a încurajat astfel de studii. După cel deal doilea război mondial a urmat o lungă perioadă de tăcere în privinţa acestei probleme, doar românii din Vojvodina fiind mai bine cunoscuţi. Asupra acestora s-au facut mai multe studii la Universitatea şi Academia de Ştiinţe din Belgrad, datele statistice permiţând efectuarea de cercetări mai exacte. În rest, situaţia celorlalte grupuri de români a fost şi este puţin cunoscută, pe primul loc situându-se aproximările şi datele exagerate sau diminuate puternic. dorin-lazovanuMai importante în perioada postbelică au fost studiile efectuate de către lingvişti, în special, dialectologi asupra populaţiei româneşti din Peninsula Balcanică. Astfel, M. Caragiu-Marioteanu, N. Saramandu şi alţii au adus unele date noi asupra situaţiei aromânilor, P. Atanasov a făcut cel mai recent studiu asupra meglenoromânilor, iar A. Kovacec asupra istroromânilor. Istoricii au fost mai mulţi, dar s-au referit iarăşi la perioadele din trecut. P. Năsturel, N. Djuvara, M. D. Peyfuss şi alţii s-au referit mai ales la problemele din trecut ale aromânilor. G. Popi a făcut o lucrare complexă asupra istoriei românilor din Vojvodina, mai mulţi istorici români sau referit şi la românii din Bulgaria şi Serbia.
Pentru perioada actuală, dupa 1990, românitatea balcanică a stârnit din nou interesul cercetătorilor şi publicului larg, atât din România cât şi din alte state. Deoarece prin românii din Peninsula Balcanică se subînţelege toate grupurile de populaţie românească existente în acest areal, este greu de întrunit studii care să vizeze situaţia lor în ansamblu. Cele mai multe cercetări se referă la un anumit grup sau areal românesc, astfel putem distinge următoarele studii şi cercetări specializate pentru perioada actuală:

1. Referitor la aromâni contribuţii mai importante şi-au adus autori din diverse ţări, vizând aspecte de istorie, lingvistică, etnografie, folclor sau geografie. Dintre lingvişti se remarcă cei care au realizat pe Caragiu-Marioteanu. Studii cu caracter istoric, sociologic, geografic şi etnografic în ultimele două decenii au realizat Thede Kahl din Germania, Tom Winnifrith din Marea Britanie, Asterios Koukoudis şi Ahilleas Lazarou din Grecia, Kopi Kycyku şi Arqile Berxolli din Albania, Emil Ţîrcomn icu, Adi na B erciu -Drăghicescu, Neagu Djuvara şi alţii din România. Contribuţii însemnate prin intermediul publicaţiilor în diversele periodice, dar şi unele monografii, au adus şi diverşi autori aromâni din România (Hristu Cândroveanu, Sterie Paris, Nicolae Cusa, Tănase Bujduveanu, Aurel Papari, Mariana Bara), Franţa (Petre Nasturel, Sterie Perifan), Germania (Vasile Barbă), SUA (Aureliu Ciufecu), Republica Macedonia (Dina Cuvata, Toma Cardula, Nico Popnicola, Vanghel Dunovschi, C. Stefanoski s.a.), Albania (Jani Gusho, Andon Hristo, Dhori Falo, Pandi Bello s.a.), Bulgaria (Toma Chiurcciev), Grecia (Vassilis Nitsiakos s.a.).

2. Despre meglenoromâni există doar câteva studii mai recente, precum ar fi cele efectuate de Peter Atanasov referitor la dialectologie, Thede Kahl referitor la istorie-geografie sau Virgil Coman şi Emil Ţîrcomnicu despre etnografie.

3. Istrororomânii au atras atenţia aproape exclusiv a dialectologilor, realizându-se câteva studii monografice de către August Kovacec, Goran Filipi, Richard Sârbu, Vasile Frăţilă, Elena Scarlatoiu, Radu Flora sau Wolfgang Dahmen. Demn de menţionat sunt preocupările referitoare la situaţia socioculturală actuală a isroromânilor a lui Emil Petru Raţiu.

4. Pentru românii din Serbia se disting cele două regiuni abordate în mod diferit: Voivodina şi Serbia de Est (regiunea Timoc). Pentru Voivodina există numeroase studii realizate în primul rând de către comunitatea românească locală, care este singura din statele Balcanice cu instituţii de învăţământ, culturale şi religioase în limba maternă, recunoscute şi susţinute de stat. Pe lângă o serie de monografii care vizează aproape toate localităţile româneşti din Banatul de Vest, precum şi multe cărţi despre viaţa culturală, religioasă, manifestări etno-folclorice, realizate de autori locali, istorici, geografi, lingvişti, putem menţiona şi câteva lucrări fundamentale, cum ar fi cercetările istorice publicate de Gligor Popi sau cele etnologice de Mirjana Maluckov. Presa periodică conţine deasemenea multe consemnări interesante, mai ales referitor la viaţa culturală, tradiţii, literatură şi activităţile organizaţiior naţionale. În contrast cu Voivodina este regiunea Serbiei de est, cu o populaţie numeroasă şi compactă între Morava şi Timoc, unde s-au realizat puţine cercetări detaliate asupra românilor. Din perioada interbelică se cunosc studiile în limba sârbă a lui Thomir Oeordevic, Kosta Jovanovic, Jovan Cvijic sau în limba româna a lui Nicolae Constantinescu şi George Vâlsan. În perioada de după cel de-al doilea război mondial studii care se referă direct la românii din Timoc nu au fost efectuate, însă o serie de cercetări cu caracter mai ales etnografic, folcloristic, dar şi unele istorico-geografice asupra „vlahilor” au fost realizate în Serbia. În puţinele monografii publicate despre satele din regiune se face referinţă şi la specificul populaţiei, ca fiind de origine vlahă. Ultimii zece ani s-au intensificat preocupările atât a românilor din Serbia, cât şi ale altor cercetători de a scoate în evidenţă realităţile etnice româneşti în această regiune. Din perspective istorice se evidentiază Gheorghe Zbuchea, cu o serie de publicaţii asupra istoriei românilor sud-dunăreni, preponderent a celor din Serbia. Dintre cercetătorii locali putem menţiona etnografii Păun Durlic şi Slavoljub Gacovic, precum şi preocuparile istorice a lui Dragisa Konstantinovic şi Dragomir Dragic.
Istorici, geografi şi etnografi de la diverse instituţii ştiinţifice şi-au adus deasemenea contribuţii la studierea populaţiei şi regiunii, opiniile uneori fiind controversate.

(Continuare în numărul viitor)

DIALOGURI FUNDAMENTALE cu ANA DOBRE (2)

Tags: , , , ,


(urmare din numărul trecut)

Ion Bădoi:

Andre Malraux spunea: „Secolul XXI va fi mistic sau nu va fi deloc”. Vă rog să comentaţi…

Ana Dobre:

E o întreagă filozofie în această aparent simplă vorbă. Mistic înseamnă şi presupune primatul spiritului şi al spiritualului, înseamnă metafizica  existenţei, apropiere de Dumnezeu. Nu ştiu dacă poţi ajunge la acest ideal rămânând supus acumulării materiale. Epoca industrială i-a dat omului iluzia că se poate dispensa de Dumnezeu, că poate proclama moartea Lui. Iar într-o lume fără Dumnezeu totul este posibil. Când Nietzsche a scris în Aşa grăit-a ana-dobreZarathustra această teză, cred că a vrut să tragă un semnal de alarmă, să spună că omul nu poate trăi în afara divinului, a sacrului, întoarcerea la valorile spiritului este obligatorie, căci spiritul înseamnă uman, omenesc, înseamnă respect pentru valorile umane, înseamnă cenzură şi autocenzură. Când vom pune maşina pe primul plan şi vom abandona valorile umane, societatea omenească poate să dispară… Revenirea înseamnă spiritualitate, interes pentru metafizica vieţii. Aceasta înseamnă, de asemenea, reconsiderarea raportului dintre verbele a fi şi a avea. Constantin Noica spune că noi ca popor aparţinem verbului a fi, că preţuim, aşadar, valorile spiritului, că suntem preocupaţi de propria noastră definire în raport cu lumea, cu universul, cu  Dumnezeu… Am avea motive să fim optimişti. Situaţia s-a mai schimbat, însă. Astăzi societatea românească s-a deschis către societatea de consum, iar interesul principal a devenit acela de a avea, de a acumula mai mult şi mai mult. Ancorarea în pragmatic ne ţine departe de esenţe, de metafizica existenţei. Renaşterea spirituală presupune reinstaurarea dimensiunii metafizice a existenţei, apropierea de valorile spiritului fără, bineînţeles, să ignorăm valorile materiale. E vorba de o echilibrare a balanţei pentru ca material şi spiritual să fie complementare într-o lume în care dualitatea este o regulă şi un principiu.

Ion Bădoi:
Incercăm acest dialog după data de 11 Septembrie 2001, dată ce va rămâne cu certitudine ca o bornă de hotar în relaţiile internaţionale, dar şi după alegerea lui Barack Hussein Obama ca preşedinte al Statelor Unite ale Americii. Atacurile teroriste asupra simbolurilor Americii au fost îndreptate nu numaiîmpotriva poporului american, ci chiar împotriva civilizaţiei. Este civilizaţia noastră atât de fragilă încât să se clatine la prima adiere de vânt criminal?

Ana Dobre:
Nu, nu este fragilă civilizaţia occidentală la valorile căreia aderăm şi noi. Acest tragic eveniment, cel de la 11 septembrie 2001, trebuie, cred, văzut ca un alt semnal de alarmă. Este o consecinţă a incomunicării eficiente, a devalorizării cuvântului, a mesajului pe care el poate să-l transmită. După atâtea secole, ar fi trebuit să fim toţi pacifişti. Se pare că în fibra umană este înscris şi instinctul autodistructiv. Pesimiştii cred că omenirea se va autodistruge şi un argument al lor este şi evenimentul acesta atât de controversat, atât de fantezist prin scenariile care au vrut să-l explice. Dacă pot fi pesimistă, uneori, când e vorba de un destin individual, când e vorba de destinul colectiv al speciei noastre devin optimistă. întotdeauna, omenirea a ivit în rândurile ei un luptător care să-i salveze idealurile. Aşa a putut merge înainte străbătând secolele. Preşedintele nou ales al Americii, Barack Obama poate fi omul providenţial căci, ca în poveşti, el vine dintre cei care au cunoscut durerea şi nu poate rămâne indiferent când o întâlneşte, lată că povestea lui Mark Twain despre prinţ şi cerşetor poate fi posibilă în lumea reală, cu regulile lumii reale. Prinţul există. îl vom vedea cât de bun luptător este. Căci, aşa cum a spus şi el, acesta nu este finalul luptei. Este doar începutul. Misiunea lui este mare, speranţele sunt mari. Cred că se va situa de partea valorilor vieţii, apărător al civilizaţiei.

Ion Bădoi:
Ce rol credeţi că are credinţa în viaţa noastră, în relaţiile dintre oameni?

Ana Dobre:
Credinţa este esenţială în viaţa noastră fie că e vorba de credinţa în Dumnezeu, fie de aceea în ideal, în valorile ana-dobre2spiritului. Ea ne întreţine speranţa şi ne motivează dorinţa de a merge mai departe. Credinţa este ultimul refugiu atunci când viaţa sau oamenii ne rănesc. Când nu transmită. După atâtea secole, ar fi trebuit să fim toţi pacifişti. Se pare că în fibra umană este înscris şi instinctul autodistructiv. Pesimiştii cred că omenirea se va autodistruge şi un argument al lor este şi evenimentul acesta atât de controversat, atât de fantezist prin scenariile care au vrut să-l explice. Dacă pot fi pesimistă, uneori, când e vorba de un destin individual, când e vorba de destinul colectiv al speciei noastre devin optimistă. întotdeauna, omenirea a ivit în rândurile ei un luptător care să-i salveze idealurile. Aşa a putut merge înainte străbătând secolele. Preşedintele nou ales al Americii, Barack Obama poate fi omul providenţial căci, ca în poveşti, el vine dintre cei care au cunoscut durerea şi nu poate rămâne indiferent când o întâlneşte, lată că povestea lui Mark Twain despre prinţ şi cerşetor poate fi posibilă în lumea reală, cu regulile lumii reale. Prinţul există. îl vom vedea cât de bun luptător este. Căci, aşa cum a spus şi el, acesta nu este finalul luptei. Este doar începutul. Misiunea lui este mare, speranţele sunt mari. Cred că se va situa de partea valorilor vieţii, apărător al civilizaţiei.

Ion Bădoi:
Ce rol credeţi că poate avea CREDINŢA între A CLĂDI şi A DISTRUGE?

Ana Dobre:
Credinţa este incompatibilă cu verbul a distruge. între a clădi şi a distruge există aceeaşi legătură ca între a iubi şi a urî. Prin urmare, credinţa este iubire, iar în iubire clădeşti: o biserică, o casă, o familie, o prietenie, o viaţă. Opusul echivalează cu ura şi distrugerea. Te distrugi pe tine mai întâi, îi distrugi pe alţii. Propria ta distrugere ar trebui să dea de gândit. îndemnul biblic – întoarce şi obrazul celălalt – este superb pentru a evidenţia valoarea iubirii. Căci, la început a fost iubirea şi când nu va mai fi nimic, tot iubirea va fi între a clădi şi a distruge, credinţa poate fi autocenzură, bariera morală care să ne ţină de partea binelui, a frumosului, a iubirii. Pentru a nu ne lăsa cuprinşi de rău. Am deveni nişte monştri.

Ion Bădoi:
Apropierea României de structurile europene, contopirea României în structurile europene va fi şi o apropiere până la o eventuală contopire a ortodoxismului cu catolicismul?

Ana Dobre:
îmi place să văd această apropiere, aderare, integrare a României ca pe o şansă de a ne afirma propriile valori, de a aduce în marele cor al naţiilor vocea  noastră   unică, inconfundabilă. Ortdoxismul este o coordonată esenţială a fiinţei naţionale. Odată cu el, ar dispărea şi limba naţională, limba română. N-ar fi păcat ca după un urcuş atât de greu prin istorie să renunţăm de bunăvoie la ceea ce ne-au lăsat antecesorii noştri? Zilele acestea sărbătorim 500 de ani de al tipărirea Liturghierului, prima carte tipărită în ţara noastră, deşi în limba slavonă şi 320 de ani de la prima tipărire integrală, în 1688, a Bibliei. După ce ne-am recucerit dreptul de a avea slujbă religioasă în limba română, după ce au apărut cărţi de cult şi laice în limba română, e atât de uşor să renunţăm? Ceilalţi ar avea motive să ne dispreţuiască. Cred că vom câştiga respectul Europei dacă ne vom apăra şi susţine valorile naţionale, cele care ne individualizează. Specificul naţional este emblema, însemnul nostru de nobleţe.

Ion Bădoi:
Se pare că poporul român este perceput ca un popor conservator, care face mai greu pasul spre nou, spre viitor. Este bine, este rău?

Ana Dobre:

Un popor conservator, nu. Dar un popor care se autodevorează, da. Legendele noastre – Meşterul Manole, Mioriţa – spun ceva despre noi, despre modul nostru de a privi viaţa. Străinii ne văd prin prisma fatalismului oriental care înseamnă absenţa acţiunii şi acceptarea destinului după principiul „Aşa a vrut soarta…” Legătura dintre generaţii nu se sudează. ana-dobre3Permanent aruncăm la coş ceva, convinşi că lumea începe cu noi. Nu începe. Oricum, cred că merităm ce ni  se întâmplă pentru că nu ştim să preţuim ceea ce trebuie preţuit. Nu avem cultul valorilor, distrugem tot ce este valoros. Uitaţi-vă la personalităţile noastre -Eminescu, Nicolae lorga etc.

Răul acesta poate fi surmontat pentru a face să triumfe ceea ce Mircea Vulcănescu numea dimensiunea românească a existenţei. Acest lucru îl pot realiza idealiştii, adică nonpragmaticii, oamenii care-şi mai permit să şi viseze, să străbată întunericul timpului necunoscut cu flacăra fanteziei lor şi să lase, astfel, urme adânci care să nu se poată şterge.

Văicăreala aceasta, prezentă şi aici în aceste rânduri, ţine de fibra naţiei. Plângem pentru că ne place să nu ne uităm durerea, învingătorii îşi uită durerile şi merg mai departe căci viaţa este înainte nu îndărătul nostru. Nu dau sfaturi nimănui – nu-mi permit şi apoi ştiu că orice sfat este dat pentru a fi călcat. Cred, însă, că pasul înainte de care vorbiţi îl poate face doar clasa politică, ea având şi puterea de decizie. Noi putem să facem tot felul de scenarii, unele mai spectaculoase decât altele. Iar ca să scăpăm de senzaţia copleşitoare a pierderii vremii putem să facem din aceste fantezii subiect de literatură…Ne creăm propriul spaţiu în care să ne refugiem.

Politicienii fac istoria, oamenii de cultură o imaginează. Nu este nimic injurios în aceste delimitări căci fiecare om are menirea lui, iar societatea se constituie, se formează, evoluează prin contribuţia fiecăruia. Ar trebui să le echilibrăm. împreună putem muta munţii. Nu există

în societate segmente privilegiate. Toţi suntem necesari. Dacă nu ar fi măturători, ne-ar invada gunoaiele…Vom progresa când vom înţelege că şi gunoierul, şi poliţistul, şi ministrul, şi profesorul, şi doctorul sunt indispensabili. Nu ne putem lipsi de niciunul dintre ei. Nu cred că există vreo ţară pe lumea aceasta în care primul ministru să injurieze o categorie socio-profesională. La noi e posibil. Te revoltă acest fapt. Ce poţi face ca individ, ca simplu cetăţean”? Dacă vei avea curajul să evidenţiezi măcar aspectul ceilalţi te vor marginaliza, chiar te vor acuza pe tine că nu ştii să-ţi ţii gura. Are Marin Preda un eseu cam pe această idee. Povesteşte el că stătea la coadă la galoşi(vă mai amintiţi gumarii aceia care ne integra în valorile civilizaţiei occidentale?

Ion Bădoi:
Credeţi că sunt suficienţi cei 20 de ani avansaţi de „celebrul” prezicător pentru a  ne integra în valorile civilizaţiei occidentale?

Ana Dobre:

Douăzeci de ani de tranziţie au fost necesari ca să apară clasa bogaţilor şi pentru ca să se adâncească decalajele dintre clase şi categorii sociale. în douăzeci de ani am pierdut şi ceea ce a fost bun în comunism.

ana-dobre4Ca să ne integrăm cu adevărat în structurile europene, adică să ajungem din urmă Germania, de exemplu, ne trebuie o sută de ani. Dar mutaţia nu poate veni decât din interior, la nivel de mental şi de conştiinţă, de disciplină şi responsabilitate. Trebuie să fim mai exigenţi şi mai intoleranţi, să nu mai admitem că se poate şi aşa. Nu trebuie să se poată oricum…

Ion Bădoi:

Care sunt evenimentele care, ating ându-vă, dumneavoastră profesorul, scriitoarea, femeia, omul Ana Dobre, resimţiţi nevoia imediată de a le da o replică?

Ana Dobre:

Cel mai mult mă deranjează nedreptatea. Am un cult pentru dreptate căci aceasta înseamnă normalitate. Anormalul poate să te facă să admiţi negrul ca fiind alb. Eu nu o voi putea face niciodată. Trebuie să mă admit aşa. Nu pot să-i fac pe alţii să mă admită aşa. în orice situaţie aş fi, dacă sunt martorul vreunui act de nedreptate fie oricine în situaţie, prieten, cunoscut sau necunoscut mă sesizez din oficiu. Nu trebuie să-mi spună cineva să iau atitudine. O fac pur şi simplu, convinsă de adevărul şi necesitatea intervenţiei mele. Am acest idealism civic, din păcate vor spune mulţi, din păcate mi-o spun şi eu uneori. Aceste luări de atitudine sunt taxate de unii drept acte de răutate din partea mea. Oamenii care au spirit critic, care nu trec sub tăcere superficialităţile, nulităţile sunt, nu-i aşa, oameni răi. Confuzia aceasta se produce pentru că ei nu ştiu ce este răutatea, nu disting între spiritul critic şi răutatea gratuită. Apoi, pot să-mi permit să critic pentru că eu, individul intrepid, fac ceva, şi, prin aceasta, lumea se mişcă altfel, poate progresa. Societatea nu a progresat prin spiritele obediente, umile, prin cei cuminţi, ci prin cei care au spus nu la momentul potrivit. Nedreaptă este şi cocoţarea nulităţilor pe trepte ierarhice pe care nu le merită nici acum, nici de acum în o mie de ani. Nu au nicio contribuţie meritorie în profesia lor, dar sunt specialişti şi formatori pentru toate lucrurile inutile. Doctori în datul muştelor afară din Cişmigiu, vorba lui Caragiale, dar plini de importanţa misiei lor…
Aşadar, resimt nevoia imediată de replică la orice eveniment, situaţie în care se instalează nedreptatea. Căci în aceste situaţii, nedreptatea sfidează bunul simţ, prejudiciază mersul normal înainte.

Ion Bădoi:
Ce preţ şi ce rol are demnitateaîntre coordonatele societăţii contemporane?

Ana Dobre:
Rolul fundamental. Când am pierdut totul, ne rămâne demnitatea. Dacă o terfelim şi pe aceasta, merităm să murim. Rostul nostru pe lume, sub soare este acesta: să ne păstrăm verticalitatea, să înfruntăm încercările vieţii cu demnitate. Are Sofocle un vers minunat în tragedia lui Antigona: în lume-s multe mari minuni, minuni mai mari ca omul nu-s…lar frumuseţea omului rezidă în demnitate. E o valoare la care mă raportez mereu, după care evaluez lumea, mă autoevaluez.

Ion Bădoi:
Stimată Ana Dobre, să ne închipuim că un anume eveniment din Istoria românilor ar depinde de noi. Pe care dintre ele l-aţi regândialtfel?

Ana Dobre:
Aş schimba ziua de 28 iunie 1883. Poate Mihai Eminescu ar fi trăit cât Goethe şi astăzi am fi avut un filmuleţ cu chipul şi cu vocea lui, despre care contemporanii spun că era minunată…

A consemnat
Ion BĂDOI

Arhiva

Activitate

Vizite: