Categorized | Reportaj

Staţia aeriană – lupta pentru finanţare

Posted on 18 March 2014

                                  Staţia aeriană – lupta pentru finanţare

 

 

           Nici nu a fost dată bine în funcţiune şi Aerogara din Roşiorii de Vede se vede cuprinsă de mici cutremure financiare. Dorinţa lui Carol al II-lea de a construi 360 de aeroporturi comunale şi terenuri de ajutor se apropie de realizare, dar bugetele comunelor nu sunt încă pregătite să suporte toate aceste cheltuieli, mai ales că apar aproape în fiecare zi tot felul de „oportunităţi” şi pariuri din cele mai îndrăzneţe.

         Încă din data de 20 Aprilie 1936, primăria din Roşiorii de Vede primeşte o înştiinţare de la Subsecretariatul de Stat al Aerului, cu semnătura Cpt. Comandor Aviator Scarlat Rădulescu, prin care se aduce la cunoştinţă faptul că personalul staţiei aeriene trebuie să fie plătit de autorităţile locale, „pe exerciţiul financiar 1936/937”, şi să se facă toate eforturile pentru aceasta, pentru că aceste sume nu au fost introduse în bugetul Subsecretariatului din motive de…aprobări la suplimentări. Deşi în finalul acestei adrese se specifică faptul că „ne permitem a vă arăta că aeroportul nu va putea funcţiona fără acest personal care este strict necesar”, primarul Nicolae Popescu-Vedea, cel care era în funţie în acea perioadă, pune următoarea apostilă în partea de sus a adresei oficiale: „ Se va trece la buget numai cu suma de 2500 lei întru cât ne găsim în imposibilitate a plăti mai mult”. Pe seama salariului şefului de Staţie aeriană vor mai fi discuţii şi schimburi de adrese oficiale, dar răspunsul primarului, despre care vom mai scrie, va fi sec şi deosebit de hotărât şi argumentat ca un  foarte bun avocat ce era.

         Chiar pretorul M. Fottescu, de la Pretura Plasei Roşiori de Vede, solicită primarului să i se „plătească suma ordonanţată din bugetul eforiei pe anul 1935/36 pentru cheltuieli de inspecţie”.

           Pentru a nu lăsa loc la comentarii şi interpretări, pretorul M. Fottescu arată care au fost zilele de deplasare şi de lucru efectiv pe islazul oraşului:

             „La 7. X. 935 am fost pe islaz împreună cu D-l Inspector General Ştefănescu şi cu Dvs. în vederea amenajării terenului pentru aero-staţie. La 13, 14, 15, 16, 17, 18 şi 19 Octombrie 1935 am supravegheat permanent şi am luat măsuri pentru amenajarea terenului de aterizare, plantarea stâlpilor de telefon, îmbunătăţirea şoselei Roşiori-Aerogară etc”. Acelaşi primar, Nicolae Popescu-Vedea scrie pe adresa sosită în data de 1 Iulie 1936: „Ordonanţa de plată deja emisă”!

         O altă problemă cu care se confruntă noile aeroporturi şi terenuri de ajutor este aceea pe care o reclamă  piloţii şi pe care o aduce la cunoştinţa autorităţilor judeţene chiar Subsecretarul de Stat al Aerului  N. Caranfil printr-o adresă cu nr.6225 din Iulie 1936, în care se spune, printre altele:

         „ Piloţii noştri ne raportează că în diferite ocaziuni n-au putut ateriza pe aeroporturile comunale sau terenurile de ajutor amenajate pe islazurile din jurisdicţiunea judeţului d-vs.  din cauza vitelor care ocupă întreg câmpul. Cum aeroporturile sunt deschise traficului aerian în orice moment, iar terenurile de ajutor, prin însăşi natura lor, trebuie să fie astfel organizate ca să poată fi folosite mai ales când un avion este forţat să aterizeze. Cu onoare vă rog să binevoiţi a pune în vedere autorităţilor respective ca să dea instrucţiuni categorice celor însărcinaţi cu supravegherea vitelor de pe islazurile amenajate în aeroporturi sau terenuri de ajutor ca, atunci când văd un avion zburând deasupra terenului,  să degajeze imediat câmpul dând vitele la o parte şi în afara semnelor de demarcare, pentru a da astfel posibilitatea pilotului să aterizeze”.

            Se mai aminteşte în adresa de mai sus şi despre obligaţia aeroporturilor comerciale, care deservesc curse regulate de avioane, aşa cum era şi cel din Roşiorii de Vede, să fie libere cu cel puţin o oră înainte de sosirea avionului şi cel puţin o jumătate de oră după plecarea lui, pentru a se evita accidente grave, dar şi pentru a se folosi în continuare terenurile respective ca islazuri!

           Era o perioadă de pionierat în foarte multe domenii ale aviaţiei, românii participând la fel de fel de întreceri cu timpul, cu propriile limite şi dotări tehnice, dar şi cu lipsa de finanţare. Astfel, în Iulie 1936, un „Comitet de Organizare al raidului Bâzu Cantacuzino împrejurul globului SUB ÎNALTUL PATRONAJ AL MAJESTĂŢII SALE REGELE CAROL AL II-lea” informează primăriile despre raidul în jurul lumii care va fi executat de pilotul Bâzu Cantacuzino pentru a bate recordul de atunci, care era de 7 zile, 18 ore şi 32 de minute, şi pentru care era necesară suma de 12.168.000 de lei. Contribuţia pe care trebuia s-o ofere fiecare localitate pentru „a duce peste graniţe faima aviaţiei noastre naţionale” nu era stipulată, urmând ca fiecare primar să dea cât îl ţinea punga şi „sentimentele patriotice, aşa că primarul din Roşiorii de Vede scrie foarte clar şi apăsat următoarea apostilă: „La dosar neavând fond prevăzut”!

           Tot la fel de hotărât răspunde primarul oraşului Roşiorii de Vede unei adrese primite de la Subsecretariatul de Stat al Aerului, din 21 August 1936,  prin care i se aducea la cunoştinţă că Şeful Staţiei aeriene este nemulţumit de faptul că i s-a redus salariul lunar de la 4.000 lei, cât i s-a plătit până la 1 Aprilie 1936, la suma de 3.000 lei lunar, dar primind efectiv doar 2.886 lei.

        „Având în vedere obligaţiunile profesionale şi sociale ale Şefului Staţiei Aeriene dela dvs. şi imposibilitatea de a lucra în condiţiuni de traiu umilitoare, cu onoare vă rugăm să binevoiţi a dispune să i se achite pe tot timpul servit diferenţa şi, de astăzi înainte, acelaşi salariu de 4.000 lei, precum a primit până la 1 Aprilie 1936”.

         I se indică primarului de unde să ia banii respectivi, adică din „cota de 3% din bugetul Dvs.”, dar răspunsul primarului, care ştia cel mai bine care sunt posibilităţile financiare ale oraşului, este foarte clar şi argumentat, mai ales că oferă şi o soluţie care nu este de loc pe placul celui nemulţumit: „Referindu-ne la Adresa Dvs. din 21 August a.c. , avem onoarea a vă comunica că salariul şefului staţiei aeriene Roşiori de Vede de lei 3.000 lunar a fost înscris în buget pe baza comunicărei Dvs. ce ne aţi făcut-o cu adresa nr. 409 din 7 aprilie a.c.

           Pentru înscrierea acestei sume, primăria a făcut cel mai mare efort, şi dacă situaţia bugetului se va prezenta tot aşa de precară, ca în timpul de faţă, această sumă nu se va mai putea înscri în bugetul viitor, rămânând atunci să detaşăm un funcţionar comunal, care să îndeplinească funcţiunea de şef al staţiei.

          Iată că primarul a găsit o rezolvare prin care să convingă autorităţile vremii de la Direcţiunea Aviaţiei Civile că nu este vorba de rea-voinţă, ci doar de o stare obiectivă, iar nouă, cei de astăzi, ne arată, fără putere de tăgadă, care erau atribuţiunile unui şef de staţie aeriană, dacă se putea detaşa un funcţionar comunal pentru îndeplinirea acestei funcţii!

         Abia în 1940, prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.46 din 24 Februarie, se întăresc şi se diversifică atribuţiile personalului care deserveşte un aeroport, fiecare lucrător având propria uniformă cu însemne ale autorităţii funcţiei şi când Staţia Aeriană de la Roşiorii de Vede se poate transforma într-un adevărat aeroport.

                                                                                 Ion BĂDOI

Arhiva

Activitate

Vizite: