12.7 C
Roșiorii de Vede
joi, aprilie 25, 2024

Scrisoare din Basarabia

                                        Scrisoare din Basarabia

 mars-pentru-basarabia

Suntem noi, Basarabia veșnic furată.

 

Am dorit foarte mult să intrăm în dialog cu Dumneavoastră, chiar și în acest fel, printr-un e-mail. Cu siguranță aveți lucruri mai importante de făcut…

 

Ne-am păstrat români, aici, peste Prut. Câți mai suntem și n-am luat calea exilului. 

La voi, la București, se spune că suntem ruși. Să știți că noi am jertifit mult pentru alfabetul latin și pentru limba română. Nu am putut face atunci decât Poduri de flori, atât ne-au lăsat, atât am reușit.

images 

Toți ne-au uitat, dar noi ne-am ținut aici, în ultimii 25 de ani, cum am putut. Din timp în timp ați mai auzit câte ceva despre noi… De exemplu, anul trecut copiii noștri au venit pe jos, din Chișinău spre Țară.

Toate speranțele noastre se îndreaptă către București și spre anul 2018, când se vor împlini 100 de ani de la Marea Unire.

 

Vrem să ne bage și pe noi în seamă cineva la București, dintre instituțiile responsabile. Ele vorbesc despre regăsirea în marea familie europenă și, de fapt, se spală pe mâini și se uită în altă parte. Știm că România nu a avut conducători extraordinari de-a lungul acestor 25 de ani. Puțini politicieni au un ideal național. Totuși, dacă noi nu facem ceva în viitorul apropiat, ne vom pierde. Vom fi două națiuni diferite și mai  bine murim decât să se întâmple asta.

 

Așa că ne-am decis să venim la București și să cerem domnilor de acolo fapte concrete.

Vrem să vă rugăm și pe voi să ne fiți alături.

 

Venim sâmbătă, 22 octombrie, și vom porni în marș la ora 14:00 de la hanul lui Manuc (Piața Unirii). E un loc cu însemnătate istorică, locul unde s-a semnat pentru prima oară ruperea noastră de restul Țării…

Vă așteptăm și pe voi la marș, dacă nu ne-ați uitat.

 

                                                           Frații voștri de peste Prut

basarabia-1

Articole Conexe

Ultimele Articole