10 C
Roșiorii de Vede
marți, aprilie 23, 2024

SCRISOARE DE PROTEST

           BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ –EPISCOPIA DACIEI FELIX

        PROTOPOPIATUL  DACIEI  RIPENSIS

 

Adresa: Rumunski Pravoslavni Protoprezviterat Priobalne Dakije, ul. Obilićeva 14, (fah 26), 19300 Negotin – Serbia

 

Nr. 24/2013                                                                  Negotin,  17 februarie  2013

 

 

 

 

 

SCRISOARE DE PROTEST

 

Către:

–          Administrația Poliției din Pozarevac

–          Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Serbia

–          Ambasada României la Belgrad

–          Consulatului Român din Zajecar

–          OSCE și altor instituții europene

 

În data de 9 februarie 2013, în jur de orele 17, după ce au terminat înmormântarea în satul Krivaca de lângă Golubaț, preoții Bisericii Ortodoxe Române, Părintele Sarijan Rajkovici, Părintele Jel Bobu Lui și un student de teologie au plecat spre casele lor cu mașina Părintelui Sarijan care a și condus. În Golubaț, la unitatea de poliție, au fost opriți de către aceștia și li s-au cerut actele pentru control. În timp ce polițiștii au controlat actele preoților noștri, dintr-o mașină care a fost parcată la zece metri după poliție a ieșit un preot al Bisericii Ortodoxe Sârbe cu încă doi civili care, după spusele preoților noștri, au arătat ca niște ”gărzi de corp”. S-au apropiat ostentativ de mașina preoților noștri țipând ”voi ați fost la înmormântare, cu a cui binecuvântare”. Părintele Sarijan Rajkovici nu a vrut să intre în discuție și a închis geamul mașinii, așteptând să i se întoarcă actele. Preotul sârb se duce undeva cu mașina sa, în timp ce polițiștii încă rețin actele. După zece – cincisprezece minute, preotul BOS se întoarce și vine la mașina Părintelui Sarijan și insistă țipând ca Părintele să deschidă ușa pentru a-i comunica ceva. Părintele Sarijan nu a vrut să deschidă ușa, pentru că nu s-a simțit în siguranță având în vedere că preotul era însoțit de cele două persoane ”gărzi de corp”, moment în care una dintre cele două persoane menționate s-a apropiat de ușa pasagerului și a deschis-o forțat. Părintele Sarijan îi cere să închidă ușa, însă acesta nu reacționează. Preotul BOS se apropie de ușa deschisă și începe să amenințe preoții noștri strigând ”eu sunt preot (arătând reverenda) dar dacă vă mai prind pe aici nu știu cum o să scăpați, tu nu ești preot, tu ești schismatic”, probabil crede că un preot ”adevarat” trebuie să arate ca el și să se comporte ca el, să strige, să amenințe  și să provoace frică, răspândind un aer de  intoleranță etnică  și religioasă precum și ingrădirea circulației libere. În timpul ”monologului” preotului BOS sustinut  de cele două persoane ”gărzi de corp”, polițistul vine spre masină și întoarce actele, iar preoții noștri pleacă. Studentul teolog s-a speriat foarte tare și pe drum a spus că a așteptat ca în orice moment  să fie lovit de preotul BOS. Având în vedere că preoții noștri s-au simțit foarte nesiguri, văzând că poliția sârbă se pune in slujba BOS-ului în acest fel, abia astăzi au avut curajul să anunțe conducerea instituției din care fac parte în legătură cu acest eveniment nefericit.

Ne întrebăm: Ce urmează? Având în vedere că asemenea acțiuni sunt încurajate  și susținute de către Biroul Guvernului Sârb pentru ”colaborarea” cu bisericile și comunitățile religioase din cadrul Ministerului Justiției care prin declarațiile și scrisorile sale urmăresc ”exterminarea” Bisericii Ortodoxe Române din Serbia de Est și Nord-Est limitând acțiunea BOR doar în Voivodina.

Din cele expuse mai sus rezultă că aceasta este poziția susținută și de către Guvernul Republicii Serbia care tace și închide ochii la toate acțiunile câte se fac împotriva noastră.

De la care noi, cetățeni loiali ai Serbiei, să căutăm ajutor și protecție când de la statul nostru nu avem. În comuna Negotin ne distrug clopotnițele, bisericile și gardurile bisericilor,  în Golubaț și Svilajnaț ne prigonesc preoții. Până cand așa și ce va urma?

Rugăm toate instituțiile europene, instituțiile statului Român, ca mamă sprituală a tuturor românilor/vlahilor, să ia toate măsurile în vederea prevenirii acestor neregularității.

De asemenea, nu știu a câta oară rugăm și instituțiile statului Sârb să se pronunțe și să oprească (în practică) această prigoană care se practică asupra comunității române/vlahe care sunt conștienți de apartenența lor etnică și care doresc să fie sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe Române (Biserica neamului lor),  Biserică care vreodată se numea Mitropolia Ungro-Vlahiei.

                                                                                             Protoiereu iconom stavrofor

                                                                                              Bojan Aleksandrovic

                                                                               Vicar al Timocului

 

Articole Conexe

Ultimele Articole