Categorized | Românii

Masacrul inocenților sau cronica unui război uitat

Posted on 30 June 2013

Masacrul inocenților sau cronica unui război uitat

 

            O căruţă de ţărani a oprit, în 1992, armata unui mare imperiu la Nistru

                                                                     ( Adaptare după Petre Țuțea )

 

          Inconfundabilul, talentatul, dar și incomodul regizor basarabean Victor Bucătaru a fost oaspetele Bucureștilor, în data de 28 iunie 2013, când și-a prezentat, la Muzeul Țăranului Român, în sala Horia Bernea, filmul său de excepție ” Masacrul inocenților sau cronica unui război uitat”. A fost vorba, de fapt, de premiera acestui tulburător film documentar despre cum, așa cum spune, pe bune dreptate, autorul lui, genialul Victor Bucătaru, O căruţă de ţărani,în 1992, a oprit armata unui mare imperiu la Nistru,nepermiţînd transnistrizarea Basarabiei şi, posibil, a unei părti a României.”

           Despre dramatismul scenelor din acest film documentar, despre eroii lui, despre neputința omului cu mâinile goale în fața tancurilor imperiale, despre trădarea prin indiferență criminală a celor care conduceau destinele Basarabiei în acei ani de după declararea independenței față de fostul URSS, despre condițiile în care se desfășura războiul ruso-moldav din martie 1992, căci despre un asemenea război este vorba, dar și de condițiile mai mult decât vitrege în care Victor Bucătaru a reușit să adune pe peliculă viața și moartea acelor zile, ne vorbește doar filmul. Și o face cu dramatism, cu mult adevăr, tristețe și responsabilitate.

          Victor Bucătaru a primit botezul focului încă din prima zi de la participarea lui la acest război. El nu a fost doar un corespondent de război, un simplu operator care dorea să adune emoții și realități pe peliculă, ci a fost chiar combatant, lângă el fiind ucis, încă din prima zi, un lider al voluntarilor veniți să-și apere pământurile, așa cum simplu și demn rostesc în fața camerei de filmat. Rănit fiind, mașina în care se afla sărind în aer,Victor Bucătaru are în gând doar să-și ducă la adăpost camarazii, răniți și ei, și să solicite ajutoare. În tot acest timp de așteptare , o zi și o noapte, Victor Bucătaru constată că părul i se albește tot mai mult, devenind alb ca zăpada. Albește, dar i se întărește tot mai mult credința și dorința de a da lumii dovezi despre ura unui cotropitor de care, se pare, nu se va scăpa foarte ușor, decât dacă i se va da riposta cuvenită.

          La București, într-o zi de 28 iunie, la 73 de ani de la ocuparea Basarabiei, nordul Bucovinei și Ținutului Herței de către armata sovietică, regizorul Victor Bucătaru, însoțit de directorul Muzeului Țăranului Român, Virgil Ștefan Nițulescu, și de Liviu Petrina, își prezintă filmul războiului din martie 1992 unui public care a ocupat pașnic sala Horia Bernea. Trebuie să amintim că acest film-document a primit Premiul I şi Trofeul pentru cel mai bun documentar FIFD CRONOGRAF-2013.

          Despre contextul în care s-a petrecut ocuparea pământului românesc a vorbit Virgil Nițulescu, directorul Muzeului Țăranului Român, gazda evenimentului cultural și istoric, care i-a amintit pe cei care au votat, în Consiliul de Coroană, în noaptea de 27-28 iunie 1940, respingerea ultimatumului dat de URSS:  Ștefan CiobanuSilviu DragomirVictor IamandiNicolae IorgaTraian Pop și Ernest Urdăreanu.

          ” Trei dintre ei erau istorici și știau ce înseamnă, ca istorici, să cedezi o dată. Drama cedării Basarabiei și Bucovinei de Nord a fost urmată de alte două cedări, Transilvania de Nord-Vest și Cadrilaterul, ceea ce manualul de Istorie, după care am învățat eu când eram copil, nu se spunea că pierderea Basarabiei și Bucovinei de Nord a fost pierderea teritorială cea mai gravă. Teritoriul pierdut de România în fața agresorului sovietic era cu mult mai mare decât teritoriul pe care România l-a pierdut în fața agresorului maghiar. Pe vremea când eram student la Facultatea de istorie, desigur că făceam tot felul de jocuri intelectuale. Fac parte dintr-o generație care-i cuprinde, de la Crin Antonescu și Valentin Stan până la Vlad Dobre și eram o generație care ne puneam problema, în fața unor profesori ca Zoe Petre și Dan Marțian, dacă românii ar fi refuzat să cedeze, ce s-ar fi întâmplat… În mod evident, s-ar fi întâmplat ce s-a întâmplat cu Polonia. Între 1 și 15 septembrie 1939, Polonia a dispărut ca stat fiind înghițită de cele două imperii, Germania nazistă și Rusia sovietică. Finlanda, cu o populație de 4 milioane de locuitori, a dat dovadă de un curaj aproape nebunesc, acela de a rezista unui colos de 200 milioane de locuitori, înarmat până-n dinți, și a rezistat cu onoare și eroism. Concluzia la care am ajuns a fost că România ar fi fost desființată ca stat, atunci, în 1940, ne-am fi pierdut independența și teritoriul și l-am fi recâștigat abia după cel de-al doilea război mondial,dar am fi câștigat respect. Uitați-vă cum este privită și cât de respectată este Polonia și de câtă lipsă de respect are parte România. După proclamarea independenței Moldovei, cel de-al doilea stat românesc, rușii, evident că nu au fost împăcați cu această decizie, exista o teamă imensă că Basarabia se va reuni cu România. Vă aduceți aminte de diversiunea de la Târgu Mureș. Pentru cine nu știe, diversiunea de la 15 martie 1990 a fost creată de către KGB pentru a dovedi României că poate să aibă probleme în ceea ce privește stabilitatea, dacă dorește cumva o reunificare cu Moldova.

         Revenind la ceea ce s-a întâmplat în 1991-1992, concluzia a fost și este că Moldova a fost lăsată singură, că este lăsată de izbeliște în fața unei forțe mult prea puternice decât a ei. Trebuie să vă gândiți că în 1991, atunci când Moldova a devenit independentă, ea nu avea armată, avea doar o mână de polițiști prost înarmați și complet neinstruiți, și a trebuit să facă față nu numai trupelor transnistrene și cazacilor aduși, chipurile, ca voluntari. A trebuit să facă față unei armate sovietice, celebra armată a 14-a, condusă de un personaj sinistru, generalul Lebedev care a strivit orice rezistență.

         Despre filmul domnului Victor Bucătaru, căruia îi mulțumesc că se află aici, pot spune că ar trebui să fie văzut de către toți românii și sper că într-o zi va fi difuzat la televiziunea publică din România.”

           În cuvântul său, Liviu Petrina  prezintă Societatea Științifică “Ghica Maritain-Stăniloaie”, născută în 1993 și care i-a avut ca președinți de onoare pe poetul Ioan Alexandru și pe părintele Constantin Galeriu.

           ”Este o societate științifică și promovează creștin democrația, spune Liviu Petrina. A editat mai multe studii, cărți și a organizat mai multe evenimente dedicate promovării creștin democrației în România. Despre ceea ce s-a întâmplat în 1940, vreau să vă spun că, în al doilea Consiliu de Coroană, Iuliu Maniu s-a opus și a cerut să nu se dea curs acelui ultimatum. Înainte de a începe, vreau să vă propun să păstrăm un moment de reculegere…

–          Poate am să vorbesc și eu vreo două vorbe, intervine Victor Bucătaru. Eu aș vrea în primul rând să păstrăm un moment de reculegere în memoria unui martir, un adevărat martir al neamului românesc, Dumitru Matcovschi, care a plecat ieri ( 26 iunie 2013 n.n) dintre noi. Și a plecat cu ajutorul armatei, cu ajutorul KGB-ului, cu ajutorul puterii sovietice și cu ajutorul comuniștilor. Ar fi fost un Havel al Basarabiei. Au trecut cu autobuzul peste el în 1990 și l-au distrus.”

Se păstrează un minut de reculegere în memoria marelui poet Dumitru Matcovschi.

” Eu nu sunt vorbitor, continuă regizorul Victor Bucătaru. În acest film, eu am căutat, știind că la poporul nostru rațiunea este aici ( arată inima), nu ca la alte popoare, rațiune și atât, să ajung acolo. Acest film este fără niciun comentariu, dar este atât de actual! La Tighina, la Cocieri, la Corjova se întâmplă exact același lucru ce s-a întâmplat în 1992. Ne mai provoacă încă o dată. În preajma summitului de la Vilnius au început provocările și să dea Domnul să nu se mai întâmple ce s-a mai întâmplat, ce a fost în 1992. Mai bine vă arăt decât să vă povestesc! Eu nu sunt povestitor din gură, eu sunt povestitor prin imagini. Vă mulțumesc!”.

        Înainte de proiecția filmului, directorul Muzeului Țăranului Român, Virgil Nițulescu, a mai adăugat:

           ” După ce o să vedem filmul, cei care doresc sunt rugați să rămână pentru a continua dezbaterea pe tema Basarabiei, pe tema acestei idei care nu este numai a României, este a poporului român, a poporului rus, a celui ucrainean, care trebuie să se scuture de această povară de 200 de ani, de această rană la granița de răsărit a Uniunii Europene, dar și problema Europei care trebuie să-i acorde atenția cuvenită, s-o rezolve spre binele acestor trei popoare, spre binele Adevărului și Dreptății. ”

       Desigur, s-au spus mult mai multe lucruri interesante și demne de a fi consemnate în acea seară, dar sonorizarea a fost defectuoasă și nu tot ceea ce spuneau distinșii invitați a ajuns la toți spectatorii care au ocupat în întregime sala Horia Bernea de la Muzeul Țăranului Român din București.

        Acest tulburător film al regizorului Victor Bucătaru vine în București pentru a trage un semnal de alarmă, pentru a nu rămâne fără răspuns, pentru a nu-i uita pe acei voluntari, numiți, pe bună dreptate,  inocenți de către admirabilul artist român basarabean, care au mers la Nistru pentru a apăra pământul Țării, așa cum spun chiar ei. Dar nu numai atât vrea să ne spună Victor Bucătaru. El ne somează și ne reamintește , într-o zi de 28 iunie, că s-au împlinit 73 de ani de când o parte a teritoriului României a fost ocupat de către trupele sovietice, act criminal de neiertat și de neuitat. Mai ales că au fost încercări, ca în 1992, iar acum se mișcă din nou granița Basarabiei sub cizmă imperială.

                                                       A consemnat

                                                                          Ion BĂDOI

                                                                                 Foto: Alexandru-Ioan BĂDOI

Arhiva

Activitate

Vizite: