ROMÂNII DIN TIMOC
( I I I )
ŢÂRNA – RECA
de Dragoliub K. Ivanovici
Ţârna – Reca este un ţinut aşezat la cataractele Timocului şi se mărgineşte la Apus cu judeţul Chiupria şi Pojarevaţ, la Nord cu judeţul Craina , la Sud cu judeţul Cniajevaţ şi Alexinaţ, iar la Răsărit cu principatul Bulgariei.
Are o întindere de 1.439,5 km.p. cu o populaţie de 60.000 locuitori.
Partea de nord şi mai ales marginea muntoasă şi deluroasă a acestui ţinut este locuită de Români. Îi găseşti ceva mai departe în marginea de Sud – Est a judeţului şi anume în satele : Pârlita, ceva mai jos de Vârşca Ciuca, în Gârliani, Şlivar şi chiar în oraşul Zaicear. Ei se numesc Ungureni.
În vorbirea lor se vede o deosebire oarecare, cum ar fi de pildă deosebirea dintre limba vorbită de sârbii din Râgotina şi aceea vorbită de cei din Crivovir. Ei se numesc „Ungureni” pentru că după tradiţia lor au venit acum 120 de ani, din Ungaria, de fapt din Ardeal. Ei povestesc că nu mai puteau să trăiască acolo din pricina răsboaielor şi a puternicelor armate, mai ales turceşti, care treceau prin părţile lor sau se răsboiau aici cu ungurii. Apoi, din pricina dărilor mari ei au trecut Dunărea şi au colonizat ţinuturile pustii şi păduroase din acest judeţ, părăsit de sârbi. Ei ţineau să fie departe de orice drum umblat şi mai ales să ducă o viaţă de nomazi. Aşa au rămas şi până astăzi. Mai târziu, după ce s-au înmulţit, şi după ce siguranţa persoanei şi a avutului a fost pusă ceva mai mult la adăpost, au început să coboare din munţi în câmpie şi în scurtă vreme au inundat multe sate până atunci curat sârbeşti, dar cu populaţie rărită: Slatina din Ţârna – Reca, Luca din Craina şi altele.
Acrastă contopire a sârbilor în Români (românizare) o găsim pretutindeni unde Românii locuesc laolaltă cu sârbii, afară de ţinuturile unde Românii se află în mare minoritate, după cum este cazul în unele sate din judeţul Smederova. Şi astăzi în multe sate din Ţârna – Reca există urme de sârbi şi de familii sârbeşti, în vorbirea cărora fiecare al zecelea cuvânt este sârbesc, numai că îl pronunţă cu accent românesc. Curios este faptul că nici astăzi nu prea se dă acestui lucru o prea mare însemnătate.
În plasa Pojarevaţ, râul Mlava desparte două sate: Jdrelo (românesc) şi Şetonie (sârbesc). Ciobănaşii sârbi care pasc vitele, la munte, dincolo de Mlava, împreună cu ciobănaşii români, învaţă limba românească pe care apoi o vorbesc mai cu drag decât limba sârbească, ceea ce la Români este cu totul dimpotrivă. Dacă n-ar fi Mlava, zic sârbii, a cărei trecere nu este uşoară, căci rareori se găsesc peste ea punţi, toţi sârbii din acel ţinut, în scurtă vreme, s-ar româniza.
Românii „ţărani” din Craina se numesc aşa pentru că au venit din România, unde pământul aparţinea sultanului sau ţarului. În Serbia ei sunt colonişti mai vechi decât compatioţii lor din Ţârna – Reca. După spusa lor ar fi venit îndată după nenorocita luptă de la Varna. Ei spun că strămoşii lor au îndurat mari nedreptăţi, fiind supuşi din partea proprietarilor lor, sau după cum îi numesc ei, „boieri”, la dăjdii mari, aşa încât nu le lăsau nici puţinul de care aveau nevoie pentru hrana lor şi a familiei lor. De aceea ei s-au văzut nevoiţi şă părăsească România, ţara lor, şi să se aşeze peste Dunăre, în locuri care oarecum se găseau pustii, căci populaţia sârbească le părăsise.
S-ar putea spune că Românii din aceste părţi s-au aşezat cam în acelaş timp cu compatrioţii lor cari s-au aşezat în ţinutul Vidinului. Bulgarii, cari dincolo de Timoc, în plasa Vidin, trăesc laolaltă cu Românii, se folosesc, la fel ca şi sârbii din Serbia, mai mult de limba românească, cu toate că Românii sunt mai puţini numeroşi decât bulgarii.
( Va urma )
Dragoliub K. Ivanovici, ŢÂRNA – RECA. Prilozi za istoriu i etnografia Sârbie in
„Glasnic” Sârboscog Ucenog Druştva, vol. 54, Belgrad, 1883.
