ROMÂNII DE LÂNGĂ NOI – UITAŢI DE ŢARA MAMĂ
Populaţia româneascã din Peninsula Balcanică
Studiu uman geographic
Românii din Croaţia
( I )
Dr. Dorin Lozovanu
5.1. Românii băieşi din nordul Croaţiei
ORIGINEA şi ASPECTE ISTORICE
Până în prezent se cunosc foarte puţine lucruri despre românii din nordul Croaţiei. O monografie sau o descriere a acestora încă nu există. Totuşi şi în aceasta parte a Croaţiei există grupuri de români, deşi ei nu formează o comunitate compactă.
Despre înflorirea elementului de sorginte latină pe râul Sava şi în Srem ne relatează istoricul sârb M. G. Milicevici. El aduce dovezi că aici s- au născut câţiva împăraţi romani.
Referitor la originea actualilor români din nordul Croaţiei, care îşi mai cunosc limba maternă
aproape că nu există studii.
După părerea autorului acestei lucrări, nu este neapărat ca toţi românii din Croaţia sa aibă aceeaşi origine, pentru că şi zonele locuite de ei sunt la distanţe considerabile una faţă de alta. Cel mai probabil este că românii din regiunile Mediumurje (Megiumurie), Ivanscica (Ivanşciţa), Bilogora şi Moslavina se trag de la grupurile de mineri, lemnari şi meşteşugari aduşi în timpul Imperiului Austro-Ungar din Transilvania şi Banat
Această opinie este confirmată şi de etnonimul de băieşi, băiaşi pe care aceştia l-au căpătat.
Argumentele de ordin lingvistic sunt tot în favoarea acestei păreri. Graiul vorbit însă de românii din partea central-nordicaăa Croaţiei nu formează un dialect aparte, el fiind dacoromân, deşi a căpătat o serie de particularităţi care se datorează influienţei croate în special. Graiul băieşilor este mai apropiat de cel bănăţean, dar are şi o serie de elemente ardelene. Astfel se pare că aceşti români au o legătură directă cu România, ei provenind destul de recent din teritoriul dacoromân. Cel mai devreme au sosit aici în secolul XVII, dar puţinele date istorice care relatează acest fapt se referă la secolele XVIII şi XIX. Cel mai probabil, este faptul că au fost mai multe valuri de colonizare a românilor în nordul Croaţiei, numeric aceştia nefiind atât de semnificativi. Ţinînd cont de extinderea Imperiului Habsburgic este cunoscut faptul unor asemenea deplasări de populaţie. Această comunitate românească poate fi asemuită cu grupurile de cehi, polonezi, slovaci sau italieni din România, îndeosebi de pe teritoriul Transilvaniei, Banatului sau Bucovinei, care au o origine în mare parte asemănătoare cu a românilor băieşi, venind ca grupuri entice specializate în anumite activităţi, în special ca mineri, lucrători la cariere de piatră, la extragerea sării sau ca muncitori forestieri.
În trecut probabil că au fost şi grupuri de păstori români, care au ajuns în Slovenia şi Austria, aceştia venind fie dinspre est, fiind astfel dacoromâni, fie dinspre sud şi sud-vest, care erau ori descendenţii populaţiei romanizate din Dalmaţia şi Bosnia, ori păstori aromâni. Cred că aceştia nu au ajuns să aibă un rol la formarea vorbitorilor actuali de limbă română, pentru că au fost în mare parte asimilaţi înainte ca să vină grupurile de români „băieşi”.
O altă origine o au românii din regiunea Baranja, Slavonia şi Srem. Aceştia sunt veniţi chiar înainte de secolul XVIII, mulţi fiind asimilaţi încă de atunci. Originea lor este din Banat şi chiar Muntenia vestică, de unde au ajuns ca păstori în partea estica a Croaţiei. Ca mărturie sunt unele toponime, de nivel local şi antroponime.
PROBLEME DE GEOGRAFIE A POPULAŢIEI. ASPECTE CULTURALE.
Românii din nordul Croaţiei sunt răspândiţi în mai multe regiuni, ei neformând o comunitate compactă. Din punct de vedere geografic se pot distinge două mari regiuni unde românii sunt ceva mai numeroşi, existând şi diferenţe între aceste două grupuri. Prima regiune,unde există grupuri de români, care sunt destul de risipiţi, este situată la nord de râul Sava, putând fi încadrată între următoarele limite: la nord- râul Drava, la est – râul Ilova, apoi până în prejma oraşului Virovitica, la sud -râul Sava şi la vest, mai exact nord-vest – frontiera cu Slovenia. Este o limită convenţională, în acest perimetru românii formând doar o minoritate în unele localităţi urbane sau rurale. Un grup ceva mai compact de români este în Câmpia Mediumurje în cadrul opştinei Cakovec. Aici sunt circa 14 sate unde trăiesc români: Sitnice (Sitnite), Pribislavec (Pribislaveţ), Podturen, Orehovica (Orehoviţa), Gornj Trmovec (Târnoveţul de Sus), Dolnj Trnovec (Tânoveţul de Jos), Kursanec, Duzimurec (Dujimureţ), Kotariba (Katariba), Dolnja Dubrava, Gorican (Goricean).
Deasemenea, şi în oraşul Cakovec există câteva familii de români. Şi în opstina Varazdin situată la sud-vest de Cakovec există români, mai ales în regiunea din apropierea munţilor Ivanscica. În triunghiul nordic al Croaţiei mai există români în opstinile Koprivnica (Coprivniţa) şi Krizevci (Krijevţi).
A doua regiune unde există români este situată la extremitatea estică a Croaţiei în apropiere de Dunăre. Aici, românii au fost asimilaţi în cea mai mare parte de către croaţi, sârbi şi maghiari. Cei care au supravieţuit şi unii care au venit mai recent din Banatul sârbesc locuiesc, în special în regiunea Baranja, mai precis în oraşul Beli Manastir şi satele: Darda, Bilje şi Lug. Încă în doua opştine de aici a fost semnalată prezenţa românilor şi anume în Osijek şi Vukovar, situate în Slavonia. În oraşul Osijek românii formează chiar o comunitate distinctă. Deşi românii din Baranja şi Slavonia sunt mult mai aproape de spaţiul etnic românesc unitar, care începe deja în Vojvodina, mai ales din Banatul sârbesc, ei nu au legături strânse cu românii din această provincie sârbească. Însă cei care s-au interesat de cultura românească au avut posibilitatea să primească publicaţii româneşti din Vojvodina şi să asculte posturi de radio în limba română de la Novi Sad, Timişoara sau Bucureşti. Şi în cazul românilor din aceste locuri ale Croaţiei este destul de dificil să stabilim numărul lor. Majoritatea sunt trecuţi la recensăminte ca fiind
croaţi. Statistica oficială bazată pe recensământul din 1981, ne dă un număr de 3200 români în Croaţia.
Majoritatea sunt înregistraţi în opştinile amintite anterior. Deoarece rubrica „rumuni” se referă la toţi românii, în această cifră se includ şi câţiva istroromâni care s-au declarat români, precum şi până la 150 de români originari din Banatul sârbesc, care si-au schimbat reşedinţa în Croatia.
Zeljko Balog, preşedintele Mişcării Românilor-Băieşi din Croaţia, crede că în Croaţia ar exista circa 100000 de români, majoritatea trăind la periferia satelor şi oraşelor amintite mai sus. În statistic, aceştia ar fi trecuţi ca fiind croaţi, iar unii ca sârbi, bunjevci, maghiari sau ţigani.
C. S.Timoc dă o cifră de 50 000 etnici români în Croaţia, pentru anul 1995. Dacă numărul dat de statistica oficială pare diminuat, evaluările făcute de Balog sau Timoc sunt evident exagerate. Se impune de precizat criteriul după care au fost stabilite aceste cifre, pentru că dacă luăm în considerare doar datele istorice şi ne bazăm pe originea multor croaţi am putea obţine un număr de români chiar mult mai mare pe teritoriul Croaţiei. Numărul românilor propiu zişi, care cel puţin îşi cunosc originea şi mai ştiu cât de cât româneşte ar putea ajunge la 10 000. Cercetările de teren sunt complicate şi de faptul că aceste grupuri de români sunt foarte răzleţe.
( Va urma )