O CULTURĂ A INFRACŢIONALITĂŢII
RESTURILE DE DEMNITATE ALE CLASEI POLITICE
Aparținând unui alt regn decât cel al persoanei umane contemporane – din structura căreia nu poate lipsi, oricum ar fi ea, latura morală decât dacă se constată una dintre acele boli în care unii cromozomi lipsesc din paralelismul lor genenetic – acest tip de individ, ca un virus rău, ce se pretinde „clasă politică”, impune un paradox altă dată de neconceput: Pe măsură ce se extinde devoalând faptul că, în ultimă instanță, este lipsit de conștiință, el se fixează, din păcate, tot mai spre mediul intelectual: Şcolindu-se, urmând studii și obținând diplome în științele fraudării. Prin asta, fie se mută procentajul de infracționalitate din mediul interlop în cel intelectual, fie tot mai mulți intelectuali se mută în mediul interlop sau își găsesc identitate cu acesta. Iar pericolul cel mare este că, într-un asemenea mod, chiar continuă decapitarea societății de elitele intelectuale începută în comunism. Tot prin legarea lor de pușcărie, dar într-un alt fel: În vreme ce bolșevismul îi închidea ca să-i extermine, această postdecembristă „aripă tânără” a lui, îi extermină făcându-i să-și însușească cultura infracționalității care-i conduce spre pușcărie.
Iar cu așa ceva nu-i de glumit! Pentru că este vorba de contaminarea și pervertirea intelectualității, care a format întotdeauna latura masivă de „apostoli ai neamului”, ideea de cultură, de învățătură, însemnând și acea dăruire socială spre idealuri tot mai depărtate de jaf și împilare, tot mai contrare demagogiei și corupției profitoare, tot mai dăruite progresului național: Dacă infracționalitatea ajunge să contamineze și mediile ei, învățătura superioară însemnând doar malefica tehnicizare în slujba unor inginerii de natură infracțională, intelectualitatea își pierde tocmai esența de dăruire pentru cauza cinstită a formării generațiilor viitoare. Iar aceasta este crima la care se face părtaș politicianul contemporan.
Ca să nu mai vorbim de injuriile, rănile, buboanele, infecțiile puroioase și, până la urmă, infecția generalizată pe care asemenea indivizi le provoacă democrației, dorindu-se neapărat stăpâni și diriguitori ai ei. Ai acestei democrații a cărei conotație reprezintă exact contrariul a ceea ce ei și-au permis să facă din guvernare, învățând și punând în practică tot ceea ce este împotriva populației și a drepturilor ei de a se emancipa prin inițiativa cât mai liberă și cât mai bine stimulată. Chiar dacă se pretind tineri, acești guvernanți n-au învățat (sau, după cum arătă situația din cele trei nuclee sociale pe care le-am comentat, au deprins contrariul), cum să se pună, prin măsuri legislative în slujba libertăților în cadrul cărora oamenii au sperat întotdeauna la liberalizare și la afirmare prin inițiativă personală, sau cum să stimuleze, să faciliteze, să asigure prin măsurile guvernării inițiativele de producție și dezvoltare. Purtători de bir asupritor, de birocrație alungătoare și concesioneri de avuție națională, ei ne-au demonstrat că antipodul avantajelor învățăturii nu e dezavantajul acesteia, ci folosirea învățăturii în dezavantajul semenilor.
În aceste condiții, a unor guvernări care au accentuat pervertirea spre infracționalitate a unor principale locomotive sociale cum sunt familia cu tradițiile ei, obștea cu atracția molipsitoare a reacțiilor ei și partidele cu organizarea lor, s-a coagulat acel nucleu decizional care a translat neașteptat de la un talger la altul pe cântarul alegerilor, el manifestându-se nu ca un curent în favoarea vreunei oferte politice, ci ca un al nouălea val, lovind cu toată nemulțumirea într-un sistem dovedit a-i fi neprielnic. Invoc simbolul celui de al nouălea val deoarece e vorba despre o acumulare în timp a nemulțumirii de către populație. O acumulare generală, chiar și clientela electorală, care votează pentru o parte sau cealaltă, făcând asta doar fiindcă speră că vor fi respectivii mai capabili, sau mai aproape de a rezolva asemenea nemulțumiri.
În fond, chiar și mințindu-ne în speranța de a ne salva cu asemenea politicieni, ne dăm cu toții seama de ireversibilitatea vinderii industriei la fier vechi, de blocajul producției în favoarea importurilor, de descurajarea agriculturii. Pentru că falimentul din economie ne afectează pe toți, birocrația ultraexagerată ne afectează pe toți, șpaga generalizată ne afectează pe toți. Pentru că ANAF-ul e tot mai dușmănos cu cetățenii pe măsură ce e mai bună sursă pentru corupți, austeritatea ciuntește veniturile mici favorizând altora avantaje bugetare, loviturile ni se dau la medicamentele și alimentele la care nu putem renunța, actul de vânzare-cumpărare, care este temeiul comerțului și a proprietății libere, a căpătat bariere și taxări de netrecut, drepturile liberale ale producătorilor sunt la cheremul birocraților venali. Pentru că afacerile veroase ale privatizărilor se continuă cu cele ale retrocedărilor sub ochii tuturor și, de la reglările de conturi din lumea interlopă s-a ajuns a se vorbi pe față de reglări de conturi în justiție. Pentru că incapacitățile sistemului sanitar, alăturându-se celor din învățământ merg mână-n mână cu fraudele din bani publici, traficul de influență a devenit practică curentă, funcționarii stând mai mult la birou pentru practicarea lui decât pentru a-și face îndatoririle din fișa postului, iar partidele politice sunt calificate cu voce tare drept cele mai corupte structuri mafiote.
Unirea sub numitor comun a unor asemenea nemulțumiri, accentuate și prin dimensiunile tot mai negative pe care le căpătau politicile de scandal ale lui Băsescu, au atras și mai mult atenția asupra precarei convingeri a clasei politice din care se aleg guvernanții, în materie de leadership: Aceea că pot guverna nu pe principii, ci prin spirit descurcăreț și că politicienii se pot considera eficienți nu prin efort cinstit pentru toată țara, ci folosind puterea fiscalității pentru ei și interesele lor. Două practici puse în aplicare prin conjugarea manevrelor în gașcă și fără jena de a sfida populația. Ca dovadă că: 1. Tot ce înseamnă guvernare azi este în funcție de impozitare și nu de producție; 2. Ceea ce este administrație publică, înseamnă cheltuieli bugetare în folos clientelar; 3. Tentativele de a câștiga electoratul nu sunt prin nimic altele decât de a-i promite că-i vei restitui mici firimituri din bugetul național pe care i l-ai confiscat.
După cum se vede, este vorba de un sistem care începe să devină caracteristic pentru orânduirea în care trăim, așa că au dreptate cei care au calificat neașteptatele rezultate ale votului din 16 noiembrie drept o reacție antisistem, care a modificat și dimensiunile și opțiunile electoratului. Bine înțeles, la condițiile alegerii între doi candidați, și nu altele; la condițiile opțiunii pentru răul cel mai mic, și nu pentru o anumită direcție politică exprimată cu claritate; la condițiile de a refuza pe cineva căutând cu speranță sensul contrar, dar nu convingându-te că l-ai găsit. Oricum, însă, chiar dacă nu vom avea încă prea multe motive de mulțumire, putem afirma că e vorba de o reacție cu mult mai multe semnificații, tocmai privind refuzul categoric față de un asemenea sistem. Care s-a definit ca nociv tocmai în raport cu frustrările de lungă durată pe care le-a provocat în țară, făcându-le să se acumuleze în timp, chiar dacă au răbufnit odată cu frustrarea de moment care a condus la răbufnirea celor care voiau să voteze în străinătate.
Semnificația e mult mai amplă făcându-ne să sperăm că vom putea avea un electorat tot mai puternic, pentru a respinge manevrele sau inconștiența de a ne aservi ca societate unei asemenea culturi a infracționalității. Sigur, deocamdată este vorba numai de un refuz; o respingere a sistemului definit mai dinainte ca „ticăloșit”, un val care mătură fără a pune ceva sigur în loc.
Soluția?
Din păcate va fi foarte greu de găsit, până când clasa politică nu se va scutura de cei ticăloșiți, dându-și seama că nici măcar niște ticăloși prea profesioniști, care să-și calculeze bine șansele și să-și stabilească o perspectivă cât de cât realizabilă, nu sunt. Niște ticăloși amatori, aș spune eu, ca încurajare pentru alte și alte valuri „antisistem”, care să-i măture. Până când, conștientizând rușinea la care a ajuns prin decăderea socială pe treapta de egalitate cu interlopii, această clasă politică se va reforma înțelegând în primul rând că omul liber nu are nevoie nici de stăpâni, nici de șefi, ci de administratori și de specialiști în dezvoltare care să-l ajute în inițiativele sale.
Abia după o asemenea revoluție etică, menită să sublinieze rușinea decăderii educației de stat, să provoace atât un reviriment educațional cât și un mod mult mai angajat de misionarism și exemplu bisericesc în slujirea preceptelor morale, se va putea reașeza și familia în tradiția păstrării acestor precepte, se va consolida un curent de opinie favorabil lor în viața obștească, se va reajunge la o intelectualitate dăruită cauzei naționale și vom putea avea de la partidele politice pretenția de a înlocui instinctuala coeziune partinică de astăzi, care este o egoistă și chiar infracțională coeziune pentru interese de multe ori necinstite, cu o coeziune de idei privind rezolvarea unor interese superioare, punând pe primul plan interesul național.
La mulţi ani!
CORNELIU LEU
31.12.2014