(continuare din numarul anterior)
5. Despre românii din Bulgaria există mult mai puţine studii, atât în trecut cât şi actuale. Unele studii din sec. XIX sau perioada interbelică sunt comune cu cele ale românilor din Serbia sau Balcani, în general. Cercetări de teren au realizat şi Gustav Weigand, Emanoil Bucuţa, George Vâlsan. Unele consemnări au fost efectuate şi de către cercetători bulgari, însă în general se susţine oficial inexistenţa etnicilor români de-a lungul Dunării în Bulgaria. Dintre studiile mai recente publicate sunt cele cu caracter lingvistic şi etnografic realizate de Virgil Nestorescu şi Monica Budiş. Cercetătorii bulgari Maksim Mladenov, Saşka Bizeranova, Blagovest Niagulov şi alţii au abordat unele aspecte particulare istorice, geografice şi etnografice.
6. Şi mai puţine sunt studiile referitoare la populaţia românofonă din Croaţia, Bosnia şi Herţegovina. Despre existenţa acestora scrie încă în 1907 Teodor Filipescu, dar studii detaliate de teren nu au fost efectuate. După ce au fost daţi uitării, în ultimii ani s-au relizat câteva cercetări asupra băieşilor, caravlahilor şi rudarilor românofoni din spaţiul ex-iugoslav, în special de către echipa lingvistei Biljana Sikimic? de la Belgrad.
Deşi la o privire superficială asupra titlurilor publicate după 1980 s-ar crede că studii asupra românilor din Peninsula Balcanică există suficiente, majoritatea absolută a lor nu sunt decât reproduceri ale aceloraşi cercetări efectuate de către Th. Capidan, S. Puşcariu, S. Romanski, N. Popp sau alţi oameni de ştiinţă din perioada interbelică şi secolul XIX. Cu părere de rău, majoritatea autorilor se mulţumesc doar cu aproximări şi cu relatarea realităţii care nu mai există deja de peste jumătate de secol.
Dacă studii lingvistice şi istorice valoroase totuşi mai există, ele nepierzându-şi din importanţă odată cu trecerea timpului, studii actuale, în special cu caracter uman-geografic lipsesc cu desăvârşire.
CAPITOLUL 2
CARACTERIZAREA GENERALĂ A PENINSULEI BALCANICE
2.1. DELIMITAREA PENINSULEI BALCANICE
Peninsula Balcanică este una dintre cele trei mari peninsule care alcătuiesc Europa meridională. Din aceste trei peninsule mediteraneene, cea Balcanică se leagă cel mai strâns de masa continentală europeana, consecinţa fiind o izolare mai redusă. În timp ce Peninsula Iberică şi cea Italică sunt delimitate destul de clar la nord de Munţii Pirinei şi respectiv Alpi, Peninsula Balcanică pătrunde mult în continent ajungând la Valea inferioară a Dunării şi afluentul acesteia Drava.
Faţada vestică a Peninsulei este scăldată de Marea Adriatică, dincolo de care se află Peninsula Italică: în extremitatea sudica a acestei mări cele doua unităţi apropiindu-se în Strâmtoarea Otranto la numai 73 km.
În extremitatea sud-vestică se află Marea Ionică, larg deschisă spre Marea Mediterană, care constituie limita sudică. Punctul cel mai sudic se află în Peloponez fiind reprezentat de Capul Matapan (Tainaron). În sud-est este mărginită de Marea Egee care o desparte de Peninsula Asia Mică, limita continuată spre nord prin Strâmtoarea Dardanele, Marea Marmara şi Strâmtoarea Bosfor care face legătura cu Marea Neagră.
În această parte a Peninsulei Balcanice există un ţărm foarte fragmentat, făcându-se o apropiere cu Peninsula Asia Mică prin promontorii şi numeroase insule. Limita estică este încheiata de Marea Neagră.
Limita de nord a suscitat mai multe opinii. Strict poziţional, aceasta s-ar întinde de-a lungul unei linii drepte de la Golful Trieste (limita de nord a Mării Adriatice) la vest până la vărsarea râului Bug în Marea Neagră, la est. În privinţa limitei la Marea Neagră există două păreri.
Prima ar fi una logică în conformitate cu direcţia ţărmului Mării Negre care urcă în adâncime pană la râul Bug, după care coboară spre sud. A doua ar fi mai sigură, fiind reprezentată de gurile Dunării.
După Jovan Cvijic, limita de nord s-ar întinde de la sudul Triestului, continuând spre est prin Valea Ljubljanei, pe Sava şi Dunăre până la vărsarea ultimei în Marea Neagră. Asemănătoare este şi opinia care extinde limita de nord a Peninsulei Balcanice până la râul Drava. Se poate face o delimitare şi din punct de vedere uman-geografic.
Astfel limita de nord ar fi reprezentată de extinderea către nord a masei popoarelor sud-slave.
Aceasta se suprapune în cea mai mare parte limitei fizico-geografice cu mici excepţii reprezentate de mici areale din următoarele regiuni: Vojvodina de nord-est şi o parte din Slovenia ce rămân în afara unităţii, în timp ce Dobrogea românească se i nclude.
Ar putea exista şi o delimitare istorică, care este practicată pe scară largă astăzi în cercurile internaţionale din Occident, precum că Peninsula Balcanica ar fi spaţiul fostei zone de influenţă a Imperiului Otoman în sud-estul Europei. Legat de acest lucru, se foloseşte tot mai mult noţiunea de „spaţiul balcanic”, cu un sens negativ, de slabă dezvoltare economică şi izvor de conflicte. Subiectiv, deseori se exclude din acest spaţiu Grecia, care face parte de mai mult timp din Uniunea Europeană.
Din cele expuse mai sus, reiese conform limitelor politico-administrative actuale, că din această unitate geografică, fac parte următoarele state: Grecia, Bulgaria, Republica Macedonia, Albania, Serbia (inclusiv Kosovo), Muntenegru, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia şi Turcia Europeană. Dupa unele opinii, în acest spaţiu intră şi Slovenia, România, periferic chiar teritorii din Ungaria, Republica Moldova şi Ucraina. În funcţie de diferitele delimitări făcute asupra acestei peninsule, suprafaţa ei măsoară între 468 000 km2 şi 520 000′ km2.
În cuprinsul acestui teritoriu locuiesc aproximativ 50 milioane de oameni.
2.4. CARACTERIZAREA ETNO-GEOGRAFICĂ A PENINSULEI BALCANICE
Structura etnică a populaţiei Peninsulei Balcanice este rezultatul unei îndelungate evoluţii istorice care a determinat diverse procese etnoistorice soldate cu crearea şi transformarea diverselor elemente etnolingvistice, fapt ce a dus la apariţia unor noi entităţi etnice.
Populaţiile şi elementele etnice care sau succedat şi au contribuit la formarea actualelor popoare balcanice începând cu perioada preistorică pot fi caracterizate astfel:
Fondul vechi preindoeuropean, atestat în paleoantropologie, din perioada cuaternară prin rasa de Neanderthal, urmată de oameni de Cro-Magnon, din paleoliticul superior. Aceste două rase sunt prezente pe teritoriul Peninsulei Balcanice, un timp convieţuind, treptat impunându-se cromagnonii. De la începutul epocii neolitice apar în regiunea balcanică noi tipuri etnice, originare din Asia Centrală, care sau revărsat în grupuri compacte pe întreaga suprafaţă a Peninsulei Balcanice, asimilând populaţia preindoeropeană pe care au găsit-o aici.
Populaţia preindoeuropeană a Peninsulei Balcanice făcea parte din lanţul ibero-caucaziano-buriş, din care au subzistat din punct de vedere lingvistic doar bascii în extremitatea vestică europeană, popoarele caucaziene în centru şi burişii (hunzah) în nordul Kaşmirului. Oricum această populaţie poate fi considerată ca bază a fondului genetic a popoarelor balcanice, completată pe parcurs cu numeroase alte elemente.
(Continuare în numărul viitor)