Populaţia românească din Peninsula Balcanică. Studiu uman geographic (II) Dr. Dorin Lozovanu

Posted on 03 February 2009

CAPITOLUL 1

ISTORICUL CERCETĂRILOR
ASUPRA ROMÂNILOR DIN PENINSULA BALCANICĂ

Populaţia românească în Peninsula Balcanică este menţionată pe teritoriile locuite de ei în prezent, încă din perioada formării poporului român, ca populaţie locală, traco-iliră romanizată.
Ei au fost consemnaţi de către Kakaumenas, Nicetas Choniates, Ana Comnena şi alţii.
harta-valahilorDespre românii balcanici vorbesc cronicarii bizantini şi cronicarii români. Miron Costin, în letopiseţul său, menţionează existenţa aromânilor, care sunt tot români şi locuiesc în Vlahii, cea mai cunoscută fiind Vlahia Mare. Deasemenea în Cronica Polonă din 1684. Stolnicul Constantin Cantacuzino în Istoria Ţării Româneşti ( 1 706) consemnează existenţa poporului român şi la sud de Dunăre. În mai multe rânduri şi Dimitrie Cantemir, cum ar fi în Historia Moldo-Vlahică (1714), îi aminteşte pe românii din Peninsula Balcanică, mentionând originea comună a acestora cu românii din nordul Dunării.
Gh. Şincai citează în “Hronica românilor” (1808) pasajul, devenit foarte cunoscut în prezent, din Teofanes: “Torna, torna, fratre”, din anul 587 e.n., care atestă vechimea aromânilor pe locurile locuite de ei în prezent.
Ulterior istoria şi existenţa românilor sud-dunăreni a devenit, fie subiect de cercetare, fie obiect de controverse între etnografi, istorici, geografi şi lingvişti.
După etnograful grec B. Nikolaides, cercetări importante a făcut I. G. Hahn. El face studii referitoare mai ales la aromâni şi meglenoromâni.
Apoi Apostol Mărgărit, care a avut un rol deosebit pentru renaşterea aromânilor şi a meglenoromânilor în sec. XIX, a studiat o serie de probleme, în special de ordin cultural.
Primul din spaţiul daco-român care a scris o carte despre aromâni a fost Dimitrie Bolintineanu, editată în 1863 (Călătorii la românii din Macedonia şi Muntele Athos).
Gustav Weigand, la sfârşitul sec. XIX a adus o contribuţie foarte mare în studiul problemei românilor din statele balcanice. El a scris o serie de lucrări, pe baza cercetărilor de teren, asupra românilor dunăreni din Bulgaria, a românilor din Vojvodina, Craina, dar în mod deosebit l-a preocupat problema aromânilor şi a meglenoromânilor.
Constantin Jirecek, înainte de aceasta, a adus o serie de lămuriri istorice în problema istoriei românităţii balcanice.
Mulţi dintre cei ce s-au preocupat de problema românilor din Balcani au fost ei înşişi de origine aromână. Este cazul lui E. Averoff, Th. Capidan, T. Katsongiannes, S. Diamandi, A. Keramopoulos, I. Caragiani, S. Liakos, Tache, Pericle şi Valeriu Papahagi, D. Popovici şi mulţi alţii.
În mod deosebit trebuie amintit meritul lui Th. Capidan, care şi-a dedicat cea mai mare parte a activităţii sale ştiinţifice studiului românităţii balcanice. Lui îi aparţine prima şi cea mai complexă m o n o g r a f i e a s u p r a meglenoromânilor, o serie de lucrări asupra dialectului şi istoriei aromânilor.
Studii cu caracter istoric, lingvistic sau geografic asupra românilor din Peninsula Balcanică au efectuat şi D. Onciul, A. D. Xenopol, P. Maior, B. P. Hasdeu, C. Giurescu, T. Burada, M. Codrescu, L. Boga, G. Vâlsan, S. Mehedinţi, N. Popp, N. Neniţescu, O. Densuşianu, Al. Philippide, Al. Rosetti.
Dintre cercetătorii străini s-au remarcat P. Skok, D. Antonjevici, J. Cvijic, F. Miklosich, M. Thompson, A.Wace, W. Leake, S. Romanski, N. Kânciov, V. Sismarev, Tomasek şi alţii care au facut şi o serie de cercetări de teren.
Asupra istroromânilor cele mai importante informaţii ni le-au dat F. Miklosich, I. Maiorescu, I. Popovici şi mai ales S. Puşcariu, care a publicat cel mai amănunţit studiu asupra lor până în prezent.
În general, cele mai valoroase cercetări s-au efectuat în perioada interbelică, când şi statul român a încurajat astfel de studii. După cel deal doilea război mondial a urmat o lungă perioadă de tăcere în privinţa acestei probleme, doar românii din Vojvodina fiind mai bine cunoscuţi. Asupra acestora s-au facut mai multe studii la Universitatea şi Academia de Ştiinţe din Belgrad, datele statistice permiţând efectuarea de cercetări mai exacte. În rest, situaţia celorlalte grupuri de români a fost şi este puţin cunoscută, pe primul loc situându-se aproximările şi datele exagerate sau diminuate puternic. dorin-lazovanuMai importante în perioada postbelică au fost studiile efectuate de către lingvişti, în special, dialectologi asupra populaţiei româneşti din Peninsula Balcanică. Astfel, M. Caragiu-Marioteanu, N. Saramandu şi alţii au adus unele date noi asupra situaţiei aromânilor, P. Atanasov a făcut cel mai recent studiu asupra meglenoromânilor, iar A. Kovacec asupra istroromânilor. Istoricii au fost mai mulţi, dar s-au referit iarăşi la perioadele din trecut. P. Năsturel, N. Djuvara, M. D. Peyfuss şi alţii s-au referit mai ales la problemele din trecut ale aromânilor. G. Popi a făcut o lucrare complexă asupra istoriei românilor din Vojvodina, mai mulţi istorici români sau referit şi la românii din Bulgaria şi Serbia.
Pentru perioada actuală, dupa 1990, românitatea balcanică a stârnit din nou interesul cercetătorilor şi publicului larg, atât din România cât şi din alte state. Deoarece prin românii din Peninsula Balcanică se subînţelege toate grupurile de populaţie românească existente în acest areal, este greu de întrunit studii care să vizeze situaţia lor în ansamblu. Cele mai multe cercetări se referă la un anumit grup sau areal românesc, astfel putem distinge următoarele studii şi cercetări specializate pentru perioada actuală:

1. Referitor la aromâni contribuţii mai importante şi-au adus autori din diverse ţări, vizând aspecte de istorie, lingvistică, etnografie, folclor sau geografie. Dintre lingvişti se remarcă cei care au realizat pe Caragiu-Marioteanu. Studii cu caracter istoric, sociologic, geografic şi etnografic în ultimele două decenii au realizat Thede Kahl din Germania, Tom Winnifrith din Marea Britanie, Asterios Koukoudis şi Ahilleas Lazarou din Grecia, Kopi Kycyku şi Arqile Berxolli din Albania, Emil Ţîrcomn icu, Adi na B erciu -Drăghicescu, Neagu Djuvara şi alţii din România. Contribuţii însemnate prin intermediul publicaţiilor în diversele periodice, dar şi unele monografii, au adus şi diverşi autori aromâni din România (Hristu Cândroveanu, Sterie Paris, Nicolae Cusa, Tănase Bujduveanu, Aurel Papari, Mariana Bara), Franţa (Petre Nasturel, Sterie Perifan), Germania (Vasile Barbă), SUA (Aureliu Ciufecu), Republica Macedonia (Dina Cuvata, Toma Cardula, Nico Popnicola, Vanghel Dunovschi, C. Stefanoski s.a.), Albania (Jani Gusho, Andon Hristo, Dhori Falo, Pandi Bello s.a.), Bulgaria (Toma Chiurcciev), Grecia (Vassilis Nitsiakos s.a.).

2. Despre meglenoromâni există doar câteva studii mai recente, precum ar fi cele efectuate de Peter Atanasov referitor la dialectologie, Thede Kahl referitor la istorie-geografie sau Virgil Coman şi Emil Ţîrcomnicu despre etnografie.

3. Istrororomânii au atras atenţia aproape exclusiv a dialectologilor, realizându-se câteva studii monografice de către August Kovacec, Goran Filipi, Richard Sârbu, Vasile Frăţilă, Elena Scarlatoiu, Radu Flora sau Wolfgang Dahmen. Demn de menţionat sunt preocupările referitoare la situaţia socioculturală actuală a isroromânilor a lui Emil Petru Raţiu.

4. Pentru românii din Serbia se disting cele două regiuni abordate în mod diferit: Voivodina şi Serbia de Est (regiunea Timoc). Pentru Voivodina există numeroase studii realizate în primul rând de către comunitatea românească locală, care este singura din statele Balcanice cu instituţii de învăţământ, culturale şi religioase în limba maternă, recunoscute şi susţinute de stat. Pe lângă o serie de monografii care vizează aproape toate localităţile româneşti din Banatul de Vest, precum şi multe cărţi despre viaţa culturală, religioasă, manifestări etno-folclorice, realizate de autori locali, istorici, geografi, lingvişti, putem menţiona şi câteva lucrări fundamentale, cum ar fi cercetările istorice publicate de Gligor Popi sau cele etnologice de Mirjana Maluckov. Presa periodică conţine deasemenea multe consemnări interesante, mai ales referitor la viaţa culturală, tradiţii, literatură şi activităţile organizaţiior naţionale. În contrast cu Voivodina este regiunea Serbiei de est, cu o populaţie numeroasă şi compactă între Morava şi Timoc, unde s-au realizat puţine cercetări detaliate asupra românilor. Din perioada interbelică se cunosc studiile în limba sârbă a lui Thomir Oeordevic, Kosta Jovanovic, Jovan Cvijic sau în limba româna a lui Nicolae Constantinescu şi George Vâlsan. În perioada de după cel de-al doilea război mondial studii care se referă direct la românii din Timoc nu au fost efectuate, însă o serie de cercetări cu caracter mai ales etnografic, folcloristic, dar şi unele istorico-geografice asupra „vlahilor” au fost realizate în Serbia. În puţinele monografii publicate despre satele din regiune se face referinţă şi la specificul populaţiei, ca fiind de origine vlahă. Ultimii zece ani s-au intensificat preocupările atât a românilor din Serbia, cât şi ale altor cercetători de a scoate în evidenţă realităţile etnice româneşti în această regiune. Din perspective istorice se evidentiază Gheorghe Zbuchea, cu o serie de publicaţii asupra istoriei românilor sud-dunăreni, preponderent a celor din Serbia. Dintre cercetătorii locali putem menţiona etnografii Păun Durlic şi Slavoljub Gacovic, precum şi preocuparile istorice a lui Dragisa Konstantinovic şi Dragomir Dragic.
Istorici, geografi şi etnografi de la diverse instituţii ştiinţifice şi-au adus deasemenea contribuţii la studierea populaţiei şi regiunii, opiniile uneori fiind controversate.

(Continuare în numărul viitor)

Arhiva

Activitate

Vizite: