Categorized | Opinia mea

Poezia miroase a Paşte!

Posted on 15 March 2011

Interviu cu poetul THEODOR RĂPAN

theodor-rapan-acorda-un-autografprintesei-de-roua

„Poezia miroase a Paşte! Cuvintele ei – anafura Clipei de mâine! Şi Poetul, preot în genunchi, în chilia mirării asudă!”

Cu emoţia reîntâlnirii după 40 de ani, revista Bibliotecii Judeţene „Marin Preda” din Alexandria ni-l aduce Acasă pe liricul absolut al poeziei
contemporane, diplomat şi poet cu vocaţia eternităţii, teleormănean după origine, Theodor Răpan.

„Ascult cum rage timpul şi-n iesle naşte muma Fiu întrupat din lacrimi şi-ntinerit cuvânt, pe giulgiul vremii moartea îşi descleştează gura, păzeşte-mă, sunt crinul şi propriul mormânt!


Un călăreţ noptatic mă duce la icoană, dinspre Balaci apare primăvara, un melc învaţă zborul şi-n câmpie, ţăranii mor în zale de cer şi poezie, înfăşurându-şi
chipul în marmuri de Carrara!”

Aşa este mărturisită ivirea pruncului în Lumina acestei lumi (în vol. „Muzeul de Păstrăvi – Scrisori din lazaret”).

– Vorbiţi-ne, domnule Theodor Răpan, despre primele dumneavoastră amintiri ale locurilor natale!

Theodor Răpan: Născându-mă în Raiul inimii mele – comuna Balaci, judeţul Teleorman, amintirile copilăriei le port definitiv încrustate în suflet cu sfinţenie, întru fior şi dreaptă închinăciune! Rădăcinile mele nobil-moromeţiene mă fac să supravieţuiesc „Clipei cea repede” şi, cred cu toată fiinţa, că aceasta îmi este singura avere, nepreţuită lumină în care mă înveşmânt zi de zi şi noapte de noapte, prescură divină a mântuirii de sine, mantie nevăzută în care mă înfăşor spre dezdurerare, spre a-mi obloji rănile omului trecător, mereu însetat de Înalt, de Frumos, de Iubire! Timpul amintirilor din copilărie nu apune niciodată! „Cine uită, nu merită!” Cum să călătoresc stingher prin lume fără cerul albastru din satul meu când eu îl port în privire, cum să uit uliţele copilăriei mele, cum să adorm în necredinţă de locul natal când tot acolo mă voi întoarce în îngenunchere şi definitivă ţărână stelară?

– Când au început să vă dea ocol zorii poeziei?

Theodor Răpan: Cred că în prejma vârstei de 14 ani, atunci atracţia pentru lectură mi-a devenit religie, iar dorinţa rostirii, inconştientă, desigur, la vremea aceea, a început să se adune în chip nevăzut, neştiut, ca un fior al inimii, în timp, nu dintr-o dată, ca atunci când vrei să săruţi un trandafir fără să te vadă nimeni! La 16 ani am debutat publicistic (1970 – „Teleormanul literar”)! Zorii poeziei sunt dar dumnezeiesc, numai ursitoarele ştiu secretul acesta, poetul din mine – niciodată! Nici mamei mele nu-i vine să creadă spre ce m-au împins valurile vieţii, dar m-a lăsat în pace, în patria visului meu şi nu m-a trimis niciodată să păzesc oile, decât turmele cuvintelor din inima mea de copil visător, comportament atipic pentru cineva născut şi crescut la ţară! Atenţie însă: mama mea era bibliotecara comunei, iar tata – învăţător!

– Istoria literară consemnează Clipa sublimă a  providenţialei întâlniri cu Nichita Stănescu, cel care, citindu-vă, avea să rostească despre dumneavoastră:
„Atenţie, aici este uraniu!”. Povestiţi-ne despre întâlnirea cu Nichita!

Theodor  Răpan: Deşi eram robit de poezia lui Nichita Stănescu de foarte multă vreme, întâlnirea cu „Îngerul Blond” s-a produs în anul 1982, imediat după ce acesta se căsătorise cu Dora! Graţie acelei întâlniri viaţa mea a luat alt curs, iar el a devenit un fel de „naş literar” al meu, Dumnezeul meu, binefăcătorul şi maestrul meu, prieten şi mag, întâlnirea cu el fiind, într-adevăr, un punct de referinţă în destinul meu! Prin dispariţia sa a murit o parte din mine, dar el e mereu prezent oriunde sunt, aidoma unui Duh sfânt, în tot ce fac, în tot ce sunt! În sfiirea de El nu cutez nicio clipă să nu îl pomenesc în rugaciunile inimii mele, pentru ca El este deplin în viaţa mea, şi aşa va rămâne până la capăt! Mi-a binecuvântat două cărţi, a scris despre mine în presa vremii, m-a recomandat Editurii „Cartea Românească”, grăbind apariţia primei mele cărţi, după debutul editorial care avusese loc cu mult timp în urmă, la Editura „Albatros” (1975), asigurându-mă că, atâta timp cât va trăi el, nu se va atinge nimeni de-un singur fir de păr din capul meu! Aşa a şi fost! Timpul, însă, nu a mai avut răbdare!

– Când aţi realizat că trăiţi, cu adevărat, Poezia ca pasiune?

Theodor Răpan: Dintotdeauna! Dacă la început scrii fie doar şi numai pentru iubita ta, ulterior, ai datoria morală să te iei în serios, numai dacă eşti ferm convins că ai ceva de spus lumii, altfel decât alţii, şi, mai ales, dacă ai curajul să te dai pe mâna cititorilor, arătându-ţi inima fără frica de a comite un sacrilegiu, fără de vanitate şi fără să te ruşinezi de parfumul îmbătător al nufărului din tine. După care, pasiunea devine boală incurabilă, blestem binefăcător şi, în final, eliberare divină, purificare prin Cuvânt! De aceea Poezia este o chestiune mortală, căci de-asupra ei, credeţi-mă, nu mai este nimic!

– Cine sunt oamenii care v-au marcat destinul poetic?

Theodor Răpan: Mă consider un om norocos pentru şansa de a fi cunoscut şi avut în viaţa mea „maeştri de aur”! Inima mea îi numeşte fără să clipească: profesorii Alexandu Popescu-Tair, Vladimir Alexandrescu şi Tudor Opriş (pentru perioada adolescenţei mele, şi nu numai), Nichita Stănescu şi Gheorghe Tomozei (pentru perioada maturităţii lirice), deşi un poet adevărat trebuie să înveţe singur Înaltul, indiferent de vârsta biologică, cu o singură condiţie: să nu îi fie frică să zboare pe bolta cerului inimii sale!

– Care dintre cele 12 volume vă este cel mai drag? Întrebându-vă, îmi asum vinovăţia imparţialităţii iubirii egale a cărţilor.

Theodor Răpan: Aş comite un greu păcat dacă aş denumi o carte anume în defavoarea alteia! Cărţile mele sunt copiii mei nepreţuiţi, chiar dacă în unele  sunt împleticit, firav, trilibund şi belaliu! Ca să fiu drept cu Dvs., cel mai mult le iubesc pe cele nescrise şi încă nesmulse din bezna inimii mele! Da, la ele mă gandesc cu milă şi îndurare, pe ele le iubesc cel mai mult, pentru că nu ştiu ce soartă vor avea, cum nici eu nu ştiu dacă nu cumva, mâine, voi fi părăsit dintr-o dată de Regina mea, Poezia, fără sa-mi spună nici cel puţin o vorbă de adio…

– Drumul iniţiatic trece direct miezul de foc al inimii. Mărturisiţi la un moment dat: „E o vreme în care viscerele poemelor mele se cer a fi puse la uscat, pe o frânghie de rafie! Stict pentru a fi suduite! Niciodată în contumacie! Şi scriu: „Dragă Quasimodo…” […] De atunci, cuvintele le împart în patru: de alinare, de îndurare, de închinare şi de înaltă trădare! Cele ce nu pot trăi în concubinaj cu mine le arunc la canal! Cele ce se sfiesc de mine le iubesc cu disperarea condamnatului pe viaţă! Cele ce nu vor să-mi lumine partea nevăzută a inimii le las în pace! Dezdurerarea chip îşi va face din ele!
În rest, praf şi tăcere, Doamne, istov de înger nebunesc!”
Este aici exprimat, cu toată convingerea, crezul literar al poetului Theodor Răpan. Tălmăciţi-ne câteva dintre conotaţiile poeziei cu care îmbogăţiţi universul liric!

Theodor Răpan: Iertăciune, dar nu pot s-o fac! Poezia nu se explică, ea nu se povesteşte, ea nu se arată cu degetul! Poezia numai se doare, se simte sau se trăieşte în însingurarea chiliei sufletului, căci altminteri, nu ar mai avea forţa terapeutică a dezdurerării de care vorbeam!

– Nichita Stănescu a intuit „poetul născut”, nu făcut, dar şi pe adevăratul
român.
„Citind poeziile lui Theodor Răpan, mă întorc şi zic: Poetul s-a născut
român!” Ce mai înseamnă astăzi profesia de român, cum mărturisiţi?

Theodor Răpan: Este singura raţiune de a fi, de a cinsti Limba Română şi lacrima de sânge a eroilor neamului nostru, sfinţi vii pe catapeteasma Istoriei, duşi la cele sfinte întru acelaşi crezământ şi religie: „Creşterea Limbii româneşti şi-a Patriei cinstire!” Orice cuvânt în plus este de prisos! Să-i dăm urmare, deci, lui Ienăchiţă Văcărescu! Eu am fost, sunt şi voi rămâne până la moarte de profesie… român! Altă meserie nu ştiu!

– Din sufletul cuvintelor, vă mulţumim că ne-aţi făcut părtaşii întoarcerii Poetului Acasă!

A  consemnat

Prof. dr. NICOLETA MILEA

ion-badoi-si-george-stanca

la-muzeul-cotroceni

nicoleta-milea-si-autograful-autorului

Arhiva

Activitate

Vizite: