13.3 C
Roșiorii de Vede
vineri, aprilie 19, 2024

Pictură – Sculptură – Ceramică

Centrul Cultural din Roşiorii de Vede

a găzduit o interesantă expoziţie de

Pictură   –    Sculptură       –       Ceramică

ion-mitroi-pictor-sculptor-ceramist

nicoleta-mitroi

Consiliul local al municipiului Roşiorii de Vede şi Casa municipală de cultură şi-au dovedit din nou generozitatea prin găzduirea unei expoziţii de pictură, sculptură şi ceramică a artiştilor Nicoleta Elena Mitroi, Ion Mitroi şi Mihai – Marian Cârstea, în perioada 29 martie – 15 aprilie 2010. Nicoleta Elena Mitroi, născută în Roşiorii de Vede, a absolvit Universitatea Politehnică din Bucureşti şi este la opta expoziţie de ceramică. Iubitoare a ceramicii de Cucuteni, de unde se inspiră în crearea unor forme şi motive artistice, artista roşioreancă găseşte forme şi simboluri noi, interesante, în numeroase variante şi decorate cu motive geometrice. Ceramica Nicoletei Mitroi te invită la meditaţie şi te poartă cu gândul la artistul de acum 5000 – 6000 de ani, la inventivitatea lui, la misterul pe care încă îl mai transmit celebrele vase cu destinaţie nedefinită încă. D-na Nicoleta Mitroi  foloseşte cu meşteşug roşul brun, negrul ciocolatiu şi albul pentru a crea o ceramică de bună calitate, în forme variate şi atrăgătoare.

Ion Mitroi vine la această expoziţie cu sculptură în lemn şi inox, dar şi cu surprinzătoare vase de ceramică, tot în spiritul Cucuteni, ca o provocare către sine, sau ca o continuare a unui gând tainic, nerostit. Ion Mitroi are un  simţ deosebit al formei monumentale, lemnul lăsându-se modelat cu încredere sub dalta artistului.

Am două lucrări în lemn şi două în oţel inoxidabil. Sculptura se joacă cu plinul şi golul, ne spune Ion Mitroi, în comparaţie cu pictura, care este plană. Noutatea este că am expus şi ceramică. De altfel, în timpul facultăţii am cochetat şi cu ceramica. Am venit cu nişte vase în spirit Cucuteni, dar nu am păstrat decât partea de decor şi cele trei culori de bază: alb, roşu şi negru”.

Cel de-al treilea artist prezent în această expoziţie de la Roşiorii de Vede este pictorul Mihai – Marian Cârstea, oltean de origine, absolvent şi el, ca şi Ion Mitroi, al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti. Participant la numeroase expoziţii de grup, atât în ţară cât şi în străinătate, Mihai Cârstea are şi nouă expoziţii personale, talentul său se impune cu sinceritate, printr-un colorit viu şi profund. Pictor al naturii, el „găseşte raporturi armonice şi de structură, un expresiv dialog între arabescul frunzişului şi geometria unor case cărora timpul le-a  atenuat severitatea conturului„, aşa cum scria, încă din 1994, Marin Mihalache.

Expoziţia este o reuşită deplină, cei trei artişti aducând în faţa vizitatorilor adevărate opere de artă, dar şi o modalitate directă de exprimare a emoţiilor, a frumosului.

Elena GEORGESCU

expozitie-1

expozitie-2

expozitie-3

expozitie-4

Articolul precedent
Articolul următor

Articole Conexe

Ultimele Articole