14.2 C
Roșiorii de Vede
joi, martie 28, 2024

OVIDIU GHIDIRMIC, la sfântul botez al Academiei Române

Lansări editoriale la Târgul de Carte GAUDEAMUS – Craiova,

25 februarie -1 martie 2015

OVIDIU GHIDIRMIC,

la sfântul botez al Academiei Române*

Toate spiritele adevărate, mari, ale literaturii, filosofiei, culturii universale, europene, române s-au logodit şi au rodit întru Ovidiu Ghidirmic.

 Ca într-un ritual ezoteric, în plămădirea acestui  om, profesor, critic şi istoric literar de la cumpăna mileniilor, publicist şi cetăţean de onoare al Craiovei, spadasin neînfricat şi apărător imbatabil al reperelor cardinale, al valorilor, fără de care o societate îşi pierde busola, intră în derivă şi eşuează ireversibil, a lucrat spiritul străbunilor săi timoceni, dar – înainte de toate – a lucrat spaţiul-matrice din comuna Valea Stanciului, satul Greceşti, judeţul Dolj, unde Dumnezeu a rânduit să vadă lumina cestei lumi în zi de 27 august.

  1. 1.     Legătură ombilicală cu satul natal

Deşi nu poartă, în nume, ,,sunetele lacrimei’’, ci are, mai de grabă, rezonanţe baladeşti -, satul natal înseamnă pentru Ovidiu Ghidirmic, după cum însuşi afirmă, ceea ce a însemnat Lancrămul pentru Blaga.

Adică, epicentrul, axis mundi, cel mai însemnat punct din univers, originea, obârşia, izvorul ,,ca un fir/ pe care Parcele îl torc’’, cum scria acelaşi Lucian Blaga, ,,rădăcinile’’ pe care Brâncuşi le-a purtat permanent cu el, peste tot în lume, pentru a rămâne el, românul din Carpaţi, din vatra Europei Vechi, şi a nu-şi rătăci identitatea, românitatea de multe ori milenară.

Înfiorat de duhul unei memorabile mărturisiri a lui Ion Creangă, care a nemurit chipul copilului universal -, directorul revistei Lamura din Craiova, fondatorul Şcolii Doctorale ,,Al. Piru’’ de la Facultatea de Litere a Universităţii din Bănie, Ovidiu Ghidirmic, se destăinuie: ,,Nu ştiu alţii ce simt, dar, în ceea ce mă priveşte, legătura cu pământul natal este organică, ombilicală. Întotdeauna voi rămâne dator şi recunoscător (…) locului în care m-am născut’’.

Pentru ca, zâmbind, să adauge: ,,M-am născut în zodia Fecioarei şi, pentru a intra în ,,jocul’’ pe care mi l-aţi propus, pot să spun, pe un ton de badinaj (…), că, în această zodie, s-a născut şi …Goethe, la 28 august 1749. Deci, m-am născut cu o zi înaintea lui, dar peste aproape …două secole!’’.

  1. 2.     Un om în Agora

De la Orfeu, Hermes Arcadianul şi Hermes Trismegistul la Vede şi Upanişade, Mahabharata (una dintre cele mai eclatante epopei ale lumii, însumând aproape 100.000 de strofe, de opt ori mai mare decât Iliada şi Odiseea la un loc), la presocratici, Dialogurile platoniciene, apoi la Aristotel şi la toţi urmaşii lor, până la Philon din Alexandria, Clement Alexandrinul, de la pietre de hotar numite Vechiul Testament, Tora, Talmudul şi Coranul, până la Tertulian şi mai ales Origene, Augustin, Beda Venerabilul, ori de la arabul Butrus As-Sadamati şi indianul Shankara până la Flavius, Dante, Richard Simon sau până la Schopenhauer, Eminescu, Titu Maiorescu, G. Călinescu, Tudor Vianu, Edgar Papu, Constantin Noica -, Ovidiu Ghidirmic demonstrează, în eseurile, studiile, exegezele şi tabletele din noua sa apariţie editorială, care continuă spiritul celor două volume imediat anterioare: Pro domo (generic sub care, din 1990 până în 1999, a susţinut cea mai percutantă rubrică din cotidianul craiovean Cuvântul Libertăţii), că precizia şi rigoarea (deprinse din studiul ştiinţelor exacte, în secţia reală a Colegiului Naţional ,,Nicolae Bălcescu/ Carol I’’ din Craiova), luciditatea şi spiritul critic, moştenit pe linie maternă, sensibilitatea şi simţul liric, lăstărite pe linie paternă, constituie temelia, cariatidele, arcadele, grinzile şi bolta tuturor demersurilor sale de profesionist şi patriot, de om în Agora unui timp istoric mereu viclean, terorizant, hulpav.

  1. 3.     Kalokagathia

Dacă în prima tinereţe – pe care şi-o autodefineşte drept fugoasă, romantică şi dionisiacă -, era în stare să se ia la trântă până şi cu munţii, întru apărarea valorilor şi veştejirea mediocrităţilor, veleitarilor, semidocţilor, fiinţelor patibulare, o dată cu înaintarea în vârstă şi cu asumarea tot mai profundă a modelelor sale literare, care se numesc, din studenţie, Camil Petrescu, G. Călinescu, Tudor Vianu, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, apoi Mircea Eliade, Ion D. Sîrbu, Ilie Purcaru, Al. Piru, Edgar Papu şi, desigur, concomitent cu confruntarea, revenirea la operele fundamentale ale lui Mihai Eminescu, Titu Maiorescu, Al. Macedonski, Tudor Arghezi, Dumitru Radu Popescu, Marin Sorescu… -, Ovidiu Gidirmic, trăind pe mai departe, aidoma lui Petre Pandrea, drama unui spirit liber, independent şi nonconformist, cu convingeri proprii şi criterii imuabile, a crezut din ce în ce mai tare în kalokagathia, concepţia antică elenă, conform căreia Binele se îngemănează cu Frumosul, concepţie pe care şi-a însuşit-o ca pe adevărata sa concepţie de viaţă.

Foarte semnificativ considerăm faptul că jumătate dintre piesele primului capitol: Eseuri morale, literare şi filosofice sunt dedicate spiritului indic, de care Eminescu a fost fascinat, percepându-l ca înrudit îndeaproape cu spiritul zalmoxian, al daco-geto-traco-ilirilor, multimilenar spirit al străromânilor.

Tăiate cu exactitate cuantică, de laser ultraperformant, microeseurile Filosofia upanişadică, Absolutul brahmanic, Doctrina eliberării, Doctrina transmigraţiei, Cele patru înalte Adevăruri, Posteritatea budistă, Faptă şi destin, Filosofia ,,Mahabharatei’’ asigură o temelie de neclintit demersurilor criticului şi istoricului literar Ovidiu Ghidirmic, lămurindu-ne asupra sensurilor esenţiale ale literaturii, filosofiei şi culturii din România, din Europa, din Lume.

De aici deprinde profesorul craiovean Ghidirmic taina interpretării şi înţelegerii prin iubire, dar şi adevărul fundamental conform căruia critica presupune vocaţie: nu se poate face critică în absenţa vocaţiei. După cum, evident, nu se poate face critică nici  fără metodă.

Studiind îndelung, analizând cu maximă fineţe Upanişadele şi rezonanţele, ecourile lor în cultura lumii, în cultura noastră -, omul şi hermeneutul Ovidiu Ghidirmic şi-a însuşit, în zorii mileniului al treilea, condiţiile preliminare pentru ,,cunoaşterea lui Brahman’’: puritatea morală, asceza, temperamentul cald, liniştit, echilibrat, puterea de concentrare şi de meditaţie.

  1. 4.     ,,Om! Pace, pace, pace!’’

Atât de cucerit este de un ritual anume, încât comentează sec, ca într-o litanie abia săpată în piatră: ,,Upanişadele încep şi se încheie, de regulă, prin silaba ,,Om’’, urmată de cuvântul ,,pace’’, repetat de trei ori, în formula ,,Om! Pace, pace, pace!’’. Silaba ,,Om’’ este o silabă sacră, cu valoare rituală şi iniţiatică, de cea mai mare însemnătate, o invocaţie a lui Brahma. (…) Această formulă, cu valenţe magico-incantatorii şi cognitive, avea rostul de a crea ambianţa intimă, secretă, dintre învăţător şi discipol, şi era, totodată, un îndemn la linişte şi pace sufletească, la înţelegere şi iubire reciprocă. Silaba ,,Om’’ deschide calea cunoaşterii lui Brahman. Importanţa acestei silabe este relevată printr-o frumoasă metaforă:  ea este arcul, săgeata este sufletul, iar ţinta este Brahman, după cum aflăm din Mundaka-Upanişad’’.

Atât de obsedat de daimonul exprimării clare, pe înţelesul tuturor eventualilor ucenici, şi al respectării spiritului cvasi-matematic al demersului său a fost profesorul Ovidiu Ghidirmic încât nu s-a abătut niciun micron de la calea demonstraţiei sale, omiţând să reliefeze realitatea cu aură magică a faptului că româna este singura limbă de pe planeta noastră în care silaba upanişadică deschizătoare a porţilor ,,învăţăturii sacre’’: ,,Om’’ înseamnă chiar OM şi se pronunţă întocmai. Este singurul lucru pe care i-l putem reproşa lui Ovidiu Ghidirmic, gânditor condamnat la ,,patosul lucidităţii’’, aidoma protagonistului primei sale cărţi, din 1975, Camil Petrescu.

  1. 5.     Basoreliefuri memorabile

Din cele 60 de pagini ale capitolului II. Compendiu de hermeneuticăunde este concentrată, ca într-un diamant de 200 de carate, esenţa esenţelor din această ştiinţă (şi artă!) cu obârşii precreştine -, mai mult de două treimi au caracter aplicat: Din tradiţia hermeneuticii româneşti, ,,G. Călinescu – hermeneutică şi creaţie, Mircea Eliade – hermeneutică şi comprehensiune, Constantin Noica – hermeneutică şi filosofia limbajului, Edgar Papu – hermeneutică şi morfologia culturii. De reţinut că 20 de pagini (o treime), din acest capitol,  îi sunt rezervate lui Noica, iar altele nouă – lui Papu, disecarea operei celor doi învăţaţi români acoperind jumătate din capitolul menţionat.

Capitolul III. Scriitori şi critici este cel mai consistent ca număr de pagini (mai mult de un sfert din întregul volum). Se deschide cu Lecţia lui Maiorescu, urmată de ,,Complexul’’ lui Caragiale, Al. Macedonski şi complexul naşterii, Drama morală şi gnoseologică, urmat de referirile docte şi percutante din Camil Petrescu şi noocraţia, G. Călinescu – personalitate proteică şi politropică a literaturii noastre, G. Călinescu şi poezia ludică, Mircea Eliade şi soteriologia creaţiei. Celui mai strălucitor eseist oltean îi sunt dedicate trei secvenţe (Personalitate şi destin, Moralistul, Petre Pandrea şi spiritul oltenesc), iar filosofului Constantin Noica încă zece pagini (Între idolatrie şi denigrare, În eternitatea spiritului românesc). Basoreliefuri memorabile, portrete in aqua forte, cum numai Ovidiu Ghidirmic poate să scrie, însufleţesc viaţa şi creaţia lui Ion D. Sîrbu (Lupta cu absurdul), D. R. Popescu (Romanul de tip puzzle), Marin Sorescu (Manierismul modern), Eugen Simion (…şi criza spiritului critic), Mihai Cimpoi (…şi starea actuală a literaturii române de pretutindeni), Carolina Ilica (Poetica arhetipurilor). 

Opt microeseuri, totalizând aproape 50 de pagini, sunt grupate în capitolul IV. Eminesciana, care poate merge umăr la umăr, fără nicio teamă, alături de Eminescu, azi – cea din urmă carte antumă publicată de Al. Piru în 1993.

Capitolul al cincilea include Ultimul interviu al lui Edgar Papu (acordat de marele specialist în literatură comparată şi universală lui Ovidiu Ghidirmic), acompaniat de ampla suită de dialoguri ale universitarului craiovean cu Dan Lupescu: Dincolo de era ticăloşilor, Abisalul Eminescu şi incomparabilul Călinescu, Traversăm o perioadă de alexandrinism critic şi rafinament al decadenţei, Ne vom merita mântuirea, dacă vom crede în steaua neamului românesc şi în destinul său în istorie.

  1. 6.     Carte de iniţiere

Noul volum Confruntări critice: teoria şi practica hermeneuticii, al şaptesprezecelea semnat de Ovidiu Ghidirmic, este, în egală măsură, un abecedar, o carte de iniţiere, un manual ezoteric – pe care nu-l poţi gândi şi scrie decât după minimum 50 de ani de studiu aplicat, de meditaţie şi de credinţă întru interpretarea, înţelegerea şi iubirea valorilor adevărate, întru diagnosticarea rapidă şi exactă, cântărirea justă şi evaluarea irefragabilă a capodoperelor şi a operelor fundamentale. At usum delfi… Este o carte de iniţiere pentru toţi membrii unei familii, de la pruncul de 8-10 ani, la adolescent, tânăr ori om în puterea vârstei. Este un fascinant Abecedar pentru fiecare tânăr aspirant la nobilul, înaltul şi atât de greu cuceribilul titlu de om cultivat.

Ovidiu Ghidirmic este singurul creator din Oltenia căruia Editura Academiei Române – la iniţiativa directorului său general: D. R. Popescu (cel mai valoros dramaturg român în viaţă, romancier cu suflu faulknerian şi forţă balzaciană, publicist cu verb vitriolant, aplomb şi deschideri eminesciene, accente argheziene…) – a fost onorată să-i gireze, să-i îmbrăţişeze şi să-i publice această SINTEZĂ a sintezelor de maturitate şi de consacrare definită, peste vreme, peste vremuri şi veac, în Panteonul ştiinţific supreme al ţării, a hermeneutului Ovidiu Ghidirmic.

Volumul Confruntări critice, imprimat recent de redutabilul universitar şi critic-orator (cum îl defineşte, cu admiraţie, D.R.P.), Ovidiu Ghidirmic, este înscris sub semnul divin al cifrei 7 – înmulţită cu 10, 12 sau 21, scânteietoarele sale eseuri însumând, cu unele excepţii, între 70, 84 ori 147 de rânduri tipografice.

  1. 7.          Vocaţia critică

Animat de un elan ascensional nestăvilit şi neîntrerupt, mistuit de setea de absolut – aidoma modelelelor sale Eminescu, Maiorescu, Brâncuşi, Călinescu, Eliade… -, Ovidiu Ghidirmic dovedeşte, şi de astă-dată, că şi-a asumat vocaţia critică asemenea unei necontenite aspiraţii, năzuinţe spre perfecţiune şi desăvârşire.

Deprinzând, o dată cu Mircea Eliade, adevărul conform căruia literatura este fiica mitologiei, fiind conştient că textul este o lume şi lumea este un text, că – în afara comandamentului de a demonstra înţelepciune teoretică: sophia, este obligatoriu să dovedească, de la Aristotel încoace, ,,înţelepciune practică’’: phronesis -, Ovidiu Ghidirmic ne propune un du-te-vino între profran şi sacru, între Vede şi Upanişade, aceasta din urmă fiind considerată cea mai spectaculoasă operă de interpretare din cultura indiană, operă ezoterică şi iniţiatică, pe care Schopenhauer, învăţătorul lui Eminescu, o considera ,,fructul supremei înţelepciuni omeneşti’’.

Scriind despre ,,cel mai mare filosof al limbajului pe care l-am avut vreodată şi căruia nu-i vom fi, niciodată, îndeajuns de recunoscători’’ (p. 199), Ovidiu Ghidirmic îi conturează un portret extrem de convingător, care i se potriveşte ca un veritabil autoportret chiar celui ce îl caligrafiază: ,,Dotat cu un neobişnuit simţ al limbii materne, mai puternic decât al prestigioşilor săi colegi de generaţie, Constantin Noica este posesorul unui stil de o limpezime extraordinară, de o simplitate şi o naturaleţe fără seamăn, dezarmante, de o poezie intrinsecă, inegalabilă, lecţie pe care n-au înţeles-o prea bine discipolii săi. Pentru Noica, la fel ca şi pentru Heidegger, limba însăşi este poezie şi încă în gradul cel mai înalt.’’

  1. 8.           Omul feeric

Urcând Golgota anilor, Ovidiu Ghidirmic s-a scuturat de dureri şi de pasiuni, aproape de tot ceea ce, prea teluric fiind, te trage în jos, de ţine ancorat în deşertăciunile vieţii cotidiene. El trece proba labirintului, împreună cu Mircea Eliade, fixându-şi ca ţintă a vieţii auto-îndemnul acestuia: ,,Să mă înţeleg, să înţeleg!’’…Aidoma lui Brâncuşi, ale cărui ,,dodii’’/ aforisme au stârnit, stârnesc multe semne de mirare, dar şi de întrebare-, Ovidiu Ghidirmic este depozitarul unui tezaur de morală tradiţională, creştină, arhaică.

,,Paradoxal – exclamă hermeneutul nostru, creionându-şi un nou …selfie/ autoportret, atunci când conchide despre autorul testamentului spiritual cu titlu simbolic: Pomul vieţii -, în personalitatea lui Petre Pandrea, este tocmai faptul că acest temperament frenetic, exploziv şi dionisiac, aspiră spre ,,înţelepciune’’, pe care o consideră suprema valoare umană. Dar înţelepciunea pe care o visează Petre Pandrea nu este înţelepciunea ,,teoretică’’ (sophia), pe care, evident, moralistul o deţine, ci înţelepciunea ,,practică’’ (phronesis), ca să ne păstrăm în termeni aristotelici…’’.

Autorul aminteşte că Aristotel se plângea că a avut înţelepciune ,,teoretică’’ (definitorie pentru omul inteligent), dar n-a ajuns, niciodată, la înţelepciunea ,,practică’’, pe care o are numai omul cu adevărat ,,înţelept’’ -, om ,,înţelept’’ numit de Petre Pandrea, cu o metaforă plină de tâlcuri, ,,omul feeric’’. Ovidiu Ghidirmic glosează, finalmente: ,,Acest concept nou îl introduce Petre Pandrea în filosofia morală. Ceea ce caracterizează ,,omul feeric’’ este bunătatea, magnanimitatea, farmecul (ce provine dintr-un excedent de vitalitate), munca, jertfa şi politeţea’’. ,,Omul feeric’’ este chiar Ovidiu Ghidirmic, din această carte şi din toate celelalte 16, omul puternic: idealul moral la care Petre Pandrea ne invită să medităm.

Disecând opera celor mai importanţi creatori şi, totodată, auto-modelându-se în perpetua confruntare cu tainele creaţiei marilor înaintaşi -, Ovidiu Ghidirmic realizează o subtilă operaţie de vivisecţie, de însufleţire a operei acestora, a personalităţii fiecăruia în parte şi de re-Naştere, re-dimensionare a sa: a omului, profesorului, creatorului plurivalent, director executiv al revistei Lamura, laureat al Academiei Române: Ovidiu Ghidirmic.

Vivat, crescat, floreat !

––––-

*Ovidiu Ghidirmic, Confruntări critice: teoria şi practica hermeneuticii, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2014, pp. 360

                                                                                                               DAN LUPESCU                                            

                                                                                                Craiova, 7-9 februarie 2015

 

 

Articole Conexe

Ultimele Articole