17.1 C
Roșiorii de Vede
joi, martie 28, 2024

Oltenească, primăvara umorului românesc

Dan Lupescu despre…

 

Oltenească, primăvara umorului românesc

 nea marin

         Ora exactă a umorului românesc a fost dată, cel mai adesea, de-a lungul secolelor, din Oltenia – fie din Capitala acestei Provincia Magna: Craiova, fie din aceea a Romanaţiului: Caracal, cărora, în ultima jumătate de secol, li s-au alăturat Băileştiul marelui actor de dramă şi comedie Amza Pellea, cu al său, halucinant, Nea Mărin, iar, ceva mai de curând, dar, totuşi, de 21 de ani, Slatina lui Eugen Ionescu.

Meridionali până-n prăsele (cum ar zice scriitorul cu obârşii în Bălăciţa mehedinţeană: Nicolae Dan Fruntelată), oltenii sunt, dintre români, cei mai solari şi temperamentali, cu zvâc de argint viu şi viteză de reacţie ameţitoare, de titirez tinzând să prindă a treia viteză cosmică. Şi, dacă s-ar putea, să-l ia măcar pe tunătorul şi fulgerătorul Sf. Ilie, de un picior, dacă pe Dumnezeu este mai greu să-l atingă.

Înşurubându-şi adânc rădăcinile în solul fertil al Olteniei – ,,epicentrul spiritului românesc”, după cum o definea acad. Dan Simonescu; ,,măduva romanităţii noastre”, cum o numea savantul Nicolae Iorga sau ,,spiritul românesc la modul absolut”, după cum numea Adrian Păunescu Spiritul Olteniei -, locuitorii acestui ţinut românesc iradiază cvasipermanent lumină, seninătate, bună dispoziţie şi un apetit deosebit de a vorbi ,,în dodii”, ,,pe dedesubt”, ,,în dungă”. Mai tot timpul, ei fac  slalom prin pădurea nebună-nebună-de-legat a tâlcurilor subtile ale Limbii Române.

Într-un dialog cu oltenii, ceilalţi locuitori ai ţării noastre trăiesc un stres special, deoarece nu ştiu, mai niciodată, când vorba acestora este în glumă, cu un umor amical imperceptibil, ,,în doi peri” ori apodictică.

Pe oltean nu prea ai de unde să-l apuci şi să-l ţii sigur în mână, întrucât este iute ca ardeiul cel mai iute, furtunatic şi alunecos precum peştii numiţi oclei şi bibani, fâţe, păstrăvi sau Regina Bălţii, dar şi de neatins în ţâşnirea lor spre nadir, unde încă îi mai cheamă duhul uneia dintre cele mai rapide păsări de pradă: zăganul – vulturul oltenesc, pe cale de dispariţie, dacă nu cumva deja dispărut definitiv.

Pe scurt, ceea ce sunt gasconii în Franţa, sicilienii în Italia, bascii în Spania, adică oamenii Sudului, Meridionalii din ţările zise latine ale Europei, exact la fel sunt oltenii în raport cu ceilalţi români, din marile provincii istorice ale ţării noastre.

Leagăn al floretiştilor ,,in aqua forte” -, Oltenia a dat (presei şi culturii, spiritului românesc şi european) caricaturişti de temut, a căror talie continentală rămâne, preste vremi, irefutabilă.

Amintim doar pe Ion Anestin şi pe nepotul său: Nuni Anestin (foarte valoros caricaturist, dar şi portretist de excepţie), pe faimosul Nicolae Petrescu-Găină (punct aparte  în cadrul Armistiţiului dintre Germania şi România, din 1916, când nemţii nu au vrut să semneze decât cu condiţia ca acesta să le fie predat, pentru a-l interna în lagăr – pedeapsă întrucât îl săgeta mereu pe Kaiser), Drăgulescu-Drag (care ani în şir, zi de zi, publica, în trei mari cotidiane pariziene, tot atâtea caricaturi, însă pe teme diferite).

Acestora li se adaugă, Franscisc Şirato (pe cât de bun pictor, pe tot atât de spumos caricaturist), Eugen Tarru, Benedict Gănescu (primul caricaturist român încununat cu Premiul Academiei), Matty, Dumitru Negrea… până la Gabriel Bratu, Garo Papazian şi Regele Mondial al Caricaturiştilor: Ştefan Popa Popa’s (mai rapid decât computerele!).

Am insistat asupra acestor detalii pentru a înţelege, stimaţi cititori, de ce – pe acelaşi sfânt pământ al Olteniei – de o jumătate de secol s-au născut, ca Afrodita din spuma mării, patru dintre grupurile satirice româneşti din Top 5.

Avem în vedere, în ordinea cronologică a înfiinţării lor, pe: MESAJ Group, Grupul de comedie ProParodia, insolita ,,Vacanţa Mare” şi, desigur, Trupa de umor vizual a ,,pamfleţilor 9 FIX” (al căror nume vine, poate de la PAM/ prescurtare la PanAmerican, sudat cu Fleţi/ Fleţilor, care, normal, cred că se referă la cei ce scriu pamflete, autorii lor numindu-se ,,pamFleţi”).

Elementul comun al acestui careu de aşi ai umorului oltenesc îl constituie Casa de Cultură a Studenţilor din Craiova. Toate cele patru grupuri au văzut primele lumini ale rampei pe scena Casei Studenţilor din Bănie, toţi componenţii lor aflându-se, în momentul debutului,  la vârsta elanurilor irepresibile: studenţia.

Rugat de Marian Răţulescu (unul dintre inimoşii iniţiatori de acum o jumătate de veac ai celui dintâi foarte percutant grup satiric de aici, manager de editură, după 1989) să scriu prefaţa volumului ce se doreşte, pe bună dreptate, o bornă de lumină – chiar acum, în 2016: Anul Internaţional al Luminii – pe tema dată (enunţată mai sus), l-am rugat, fireşte, să pună un umăr (colegial şi amical) alături de acela al meu, pentru a putea contura, din cotloanele memoriei, o pagină cât mai vie şi autentică.

Ce-i drept, acum …(oho!!!) 50, 40, 30 de ani – ca redactor şef al revistei ,,Cadran Universitar” (a Uniunii Asociaţiilor Studenţilor din Craiova), ca şef al subredacţiei hebdomadarului ,,Viaţa Studenţească” (Bucureşti), apoi ca tânăr jurnalist craiovean -, scrisesem în mai multe rânduri despre cei din primele ,,batalioane (in)disciplinare ale umorului românesc”, ne simpatizam reciproc, cu unii dintre ei am vibrat empatic la evenimentele şi concursurile naţionale culturale ale vremii şi chiar am legat prietenii, mai mult ori mai puţin trainice. Marian Răţulescu mi-a furnizat câte o fişă ultrasintetică a fiecăruia dintre cele patru grupuri. Pornind de la aceste date (conjugate cu amintirile mele nemijlocite), am croşetat textul prezentului comentariu.  Aşadar, vă invit, simpatici cititori şi iubitori de satiră adevărată, să ne aducem aminte că…

Răstimp de zece-unsprezece ani, din 1974 până în 1984,  la Craiova a creat şi a activat Grupul MESAJ Group,  având în componenţă cinci combatanţi de soi, unul mai talentat decât altul, întrecându-se în şarje şi în şarjări: Dan Coveianu, Şerban Chiosan, Ştefan Richard, Mircea Năstasie, Lucian Popescu. Spiritul de colegialitate şi de echipă a fost atât de incandescent încât nu au avut nevoie să fie conduşi de vreun …şef (chiar dacă putea fi oricare dintre ei). Genul lor predilect ţinea de arealul micro-parodiilor, însiropate din belşug cu ingredientele infailibile numite satiră şi umor. Textele erau prelucrate în comun – când puteau, mai ales în biblioteca de la Jiu. Responsabili cu idei: Dan Coveianu şi Mircea Năstasie. Doi erau studenţi la Ştiinţe Economice, alţi doi la Electrotehnică şi unul la Fizică.

MESAJ Group a atins un standard de competitivitate foarte ridicat, astfel că a fost răsplătit cu: Premiul de debut în Cenaclul ,,Flacăra”, condus de poetul Adrian Păunescu – în 1976; Premiul I la Festivalul Artei şi Creaţiei Studenţeşti – Cluj 1979; Marele premiu al oraşului Băileşti, în 1981, la Festivalul-Concurs Naţional ,,De la o glumă la alta” (metamorfozat apoi în ,,Prazul de Aur” şi, mai nou, în ,,Amza Pellea”).

La Casa de Cultură a Studenţilor din Cetatea Băniei, preluarea ştafetei s-a făcut din mers, chit că o vreme – patru-cinci ani – au mers umăr-la umăr cei de la MESAJ Group cu Grupul de Comedie PRO PARODIA, înfiinţat în Bănie, la 2 septembrie 1980 şi …decedat taman la Târgovişte (îi chemase, oare, capul lui Mihai Viteazul, de la Mânăstirea Dealu?) înainte de a-şi scoate noua carte de identitate, pe suport electronic şi de plastic, în iarna anului 1993. Combatanţii erau plini de vervă, scânteietori în replici, stârnind totdeauna hohote de râs şi aplauze vijelioase în finalul spectacolelor.

Spiritul de descătuşare şi de luare în răspăr – cu, aproape, inconştienţă juvenilă, afirm acum, pentru că atunci îi lăudam din alte considerente şi cu alte argumente, tocmai pentru a nu stârni bănuieli, nelinişti ochiului necruţător al cenzurii… – era unul torenţial, ilaritatea fiind provocată instantaneu, ca şi cum cineva ar fi pulverizat, pe nevăzute, vreun miraculos praf de gâdilat, fizic şi metafizic, ori de râs intempestiv. Pentru că, nu-i aşa?, Sigmund Freud vorbea despre umor ca despre o bizată mângâiere-automângâiere, Christopher Fry aprecia că ar fi ,,refuzul în faţa deznădejdii”, iar alţi specialişti consideră reacţia de a izbucni în hohote ca unul dintre comportamentele misterioase ale fiinţei umane, cărora nimeni nu a izbutit să-i descifreze resorturile lăuntrice.

George Călugăru, Emil Rădinoiu, Eugen Mihai, Marian Răţulescu, Doru Sereş au constituit, cu adevărat, Echipa de aur. Episodic, după plecarea  lui George Călugăru la Călan (unde a înfiinţat Grupul Semnal C) vor mai apărea în componenţa grupului: Marian Pandelescu, Adrian Mihail, Lazăr Panaitulas, Vali Neacşiu, Doru Ionică, Ionuţ Neagoe, Viorel Pîrligras, Dan Ştefănescu. Anticipând, poate, grupul de presă PRO (înfiinţat, în 1990, de Adrian Sârbu, în Bucureşti), Grupul PRO PARODIA din Craiova s-a dovedit un excelent promotor de umor absurd, de pantomime sinergice (sincronizate colectiv şi interactiv), de scenete comprimate la maximum, dar duduind de spirit parodic.

În intervalul 1980-1984, şef şi promotor al noilor tendinţe în umorul românesc a fost George Călugăru. În anii 1984-1993, comediant ,,şef de atelaj” a fost ales (cu unanimitate de voturi serios satirice) Emil Rădinoiu.

Textele erau scrise în devălmăşie. Adică, fiecare pe unde apuca. Unii bănuiau că nu puţine din gaguri se scriau …singure, că prea erau izbutite… Alţii se temeau ca frenezia contagioasă pe care o stârneau spectacolele acestui grup să nu ducă la interzicerea lui, amintindu-şi, poate, că,  în Evul Mediu şi în Renaştere, umorul fusese alungat de la curţile regale şi imperiale, că funcţia bufonului căzuse în derizoriu, la curţile monarhilor, iar – în secolele XVII-XVIII – râsul a fost, pur şi simplu, interzis în Adunarea Naţională a Franţei, ceea ce avea să producă o răbufnire incredibilă, ceva mai târziu, fiind utilizat intens, până dincolo de orice extreme, în discreditarea şi eliminarea adversarilor de pe scena politică.

            Grupul PRO PARODIA a primit mari premii  la absolut toate concursurile de umor sau pantomimă – la care a participat. De la, Câmpulung Muscel, Băileşti, Călan, Vaslui, Iaşi, Pârul Rece, Buşteni, până la Bistriţa, Rm. Vâlcea, Făgăraş, Sibiu.

Succesul …maladiv de public (aproape enervant, pentru unii)  l-a repurtat şi-l duce, încă foarte proaspăt, viguros, pe umeri cel mai ,,jomanfişist”, plin de capcane, de tot soiul, buclucaş şi ,,inconştient” în nonşalanţa-i triumfalistă dintre grupurile satirice ale căror obârşii sunt legate, indiscutabil, de Casa de Cultură a Studenţilor din Craiova: Grupul ,,VACANŢA MARE”.

Acesta a pornit la drum în anul 1988, avându-i pe covertă (la comandă, la timonă, dar şi în posturi de mecanic-şef, transmisionişti, mateloţi, pentru care temeritatea, dârzenia şi destoinicia constituie provocări asumate inspirat, energic şi spectaculos) pe Radu Pietreanu, Mugur Mihăiescu, Dan Sava. După 1996, apar episodic Florin Sava, Dan Ştefănescu, Emil Rădinoiu, Florin Petrescu, Mirela Stoian, Ani Creţu, Iulian Ilinca, George Robu. În 1992, ,,VACANŢA MARE” câştigă premii la festivalurile: ,,Amza Pellea” – Băileşti, ,,Ceapa de Aur” – Făgăraş, ,,Burduful de Aur” – Sibiu, Festivalul Artei şi Creaţiei Studenţeşti – Timişoara.

Modul exploziv cum a înflorit ,,Vacanţa Mare”, la cumpăna dintre milenii, ne-a dus cu gândul la efectul pervers pe care l-a avut, în jumătatea a doua a secolului al XIX-lea, cumplita ,,Cenzură de la Karlsbad” (1819), care – exact în răspăr faţă de voinţa autorităţilor germane – a detonat un incredibil tsunami, pamfletele, caricaturile, satirele caustice, uneori nu doar cinice, ci de-a dreptul sadice, foiletoanele umoristice cunoscând un apogeu de neimaginat.

Este singurul dintre cele patru grupuri care s-au afirmat nu doar pe ecranele televiziunilor, dar şi pe marele ecran, prin filmele de lung metraj ,,Garcea şi oltenii” (2001) şi ,,Trei Fraţi De Belea” (2005). Scenarişti: Radu Pietreanu şi Mugur Mihăiescu.

         Fenomenul ,,Vacanţa Mare” – pentru că, ne place ori nu ne place, acesta-i adevărul: Grupul ,,Vacanţa Mare” este un fenomen de amploare naţională, fie el nu neapărat (evident) de rang artistic înalt, celest, tip Oscar, Cezar, Emmy, dar, cel puţin, de hipnoză socio-psihopatologică sigură – continuă să facă ravagii cu glumele sale sărate şi nesărate, piperate şi ardeiate, destul de bine încondeiate (adică, întoarse din condei).

Este constarea comentatorilor ce asigură rubricile de profil din presa noastră centrală şi teritorială. La începutul anilor 2000, ,,Vacanţa Mare” a  făcut valuri-valuri la ProTV, înregistrând audienţa record de 2,2 milioane de uitători de sine (privitori ,,gură cască”, deoarece aşa se şi întâmpla: rămâneau ,,bouches bee”, vorba franţuzului).

După un ,,relache” cam lunguţ (şase ani), au revenit, la finele lunii august 2015, de astă-dată la unul dintre cele mai interesante posturi TV: Kanal D. Constatarea: fanii nu i-au uitat, numărul telespectatorilor depăşind, la primul dintre episoadele noului serial, pragul de un milion şi jumătate. Click.ro titra. ,,Leana şi Costel au spulberat concurenţa cu umorul oltenesc”.

Trăind şi creând la început de mileniu III, ei au  ignorat  faptul că, în antichitate, marii filozofi Platon, Aristoteles, Pythagora condamnau ,,râsul grosolan”, cerând autorilor de profil să promoveze ironia fină, subtilă. Radu Pietreanu şi Mugur Mihăescu au optat pentru un umor mai apropiat de plebe, de spiritele grobiene şi grosiere, cu caracter carnavalesc, aidoma celui din comediile lui Plautus.

Ei par să mizeze pe un melanj original şi provocator cu ecouri din personaje simbolice (deşi foarte bine mascate) precum Păcală (generat de verbul ,,a păcăli”), Nastratin Hogea (cu inflexiuni otomane, din rău famatul cartier Fanar), ocolindu-i sau nu pe Tache, Ianke şi Cadâr, ori pe Iţic şi Ştrul, dar nu şi spiritul miticist (al personajului dâmboviţean Mitică, inventat de I.L.Caragiale) şi mai ales pe acela ce a înflorit în lumea românească postbelică: Bulă (şi Bălălău?!?), un fel de Tândală ilustrând, la modul absolut, ,,idioata tragicomică” din lumea satului, întoarsă pe dos, de fapt ,,lumea cu curu-n sus”, cum se zice în Oltenia.

Cea de-a patra şi cea mai proaspătă formaţie artistică de profil se numeşte Trupa de umor vizual a pamfleţilor 9FIX. Activitaea s-a se întinde pe intervalul 2002-2005. În componenţă: Marian Răţulescu, Cristi Mihuţescu, Alin Plăviţ, Ciprian Tămaşi,  Adi Curcă, Cristi Manolescu, Lari Georgescu şi, episodic, Marcel Nuţă, Mihai Leu, Alexandru Pană.

Palmares: Premiul III, la Festivalul-Concurs Făgăraş, 2003; Diploma Mureş –  Premiul I la Festivalul de umor Tg Mureş; Marele Premiu 2003 – Câmpulung Muscel.

Acest grup s-a dovedit un efervescent promotor al gagurilor, burlescului, al umorului absurd, pantomimei sincronizate colectiv, sub genericul de ,,pamfleţuri vizuale”. Scenariul şi regia au fost asigurate de liderul grupului: Marian Răţulescu, a cărui experienţă vastă, bogată şi diversă, în domeniu, se cuvine să o recunoaştem ca atare. Absolvenţi ai diferitelor facultăţi cu profil tehnic din Craiova, membrii grupului şi-au conjugat inspirat talentul, inteligenţa, starea de graţie, într-un ceas astral al lor şi al tuturor românilor iubitori de umor oltenesc. Mereu tânărul şi zâmbăreţul Marian Răţulescu (Radu Marini) le-a fost, totdeauna, imbold şi motor de 350 CP.

Purtând în subconştient îndemnul din vechea Romă: ,,Ridendo castigat mores” (,,Râzând, îndreptăm moravurile”), ei au conjugat – cu destul rafinament şi cu mijloace ,,tehnologice” specifice veacului XXI – verva spiritului latin, umorul suculent şi satira eclatantă specifice gasconilor, bascilor şi sicilienilor, zeflemeaua şi aura de misterii din poveştile vesele orientale, câte ceva din ,,băşcălia” comunităţilor de rromi, hazul de necaz al evreilor, petele de culoare filtrate de la slavii de Est: polonezi, cehi – reunite în creuzetul umorului de un calibru cu totul aparte, special, creat de Spiritul Oltenesc.

Ingeniozitatea a constituit un solid temei pentru spectacolele lor electrizante, în care butada, parodia, pantomima şi veselia au făcut casă bună. Teme-totem precum Cobiliţa, Paporniţa, Prazul, 24 de măsele, Nea Mărin, bancurile cu olteni s-au regăsit în manifestările cultural-artistice ale tuturor celor patru grupuri satirice ţâşnite din Craiova, cu forţă de simboluri olteneşti, fiind asumate ca tot atâtea motive de mândrie identitară pentru oltenii înşişi – singurii români care utilizează corect (şi instinctiv) verbele la perfectul simplu, lansând ei înşişi cele mai numeroasă spirite de glumă despre ei, despre olteni, lăsându-se ironizaţi, tachinaţi, ,,luaţi în balon” şi ne-uitând să se autoironizeze cei dintâi, cu inteligenţă eclatantă.

Felicitându-i – şi din acest colţ de pagină – pentru rodnica lor creaţie, cerem răbduriului cititor îngăduinţa de a vă propune două zâmbete (catrene) de final. Primul aparţine  prahoveanului Virgil Petcu:

,,Umorul nostru strămoşesc

E autentic oltenesc.

Probabil că s-a revărsat

Din carul ce s-a răsturnat”.

Al doilea, în replică, este creat de domnul George Budoi:

,,Aşa e, bre, s-a răsturnat

Acolo,-n ziua de Ignat.

Pe plaiuri mândre olteneşti,

Dar erau toţi din Bucureşti!”

 

În ambele cazuri, referirile sunt la carul cu ,,proşti” care s-ar fi răsturnat la Caracal – cum a fost denaturată ştirea transmisă pe cale orală, prin ,,telefonul fără fir”, din gură în gură. În realitate era vorba despre un car cu ,,ploşti” – superbul vas din lemn ori din ceramică smălţuită, plin cu vin, din care sunt îmbiaţi să bea cei ce urmează a fi invitaţi la nunta din proximitate. Carul era plin cu ,,ploşti” (pluralul de la ,,ploscă”) întrucât, în Capitala judeţului Romanaţi, tocmai în acea  zi era târg săptămânal. Ce-i drept, municipiul Caracal e renumit prin câteva ,,minuni”: cimitirul ar fi plasat pe str. Învierii (ceea ce este cât se poate de creştineşte, de bun augur!), puşcăria – pe str. Libertăţii, ultimul kilometru măsoară doar 900 de metri (cum se mai întâmplă cu unele autostrăzi din România, pentru a rămâne miliardele cui trebuie…)

Urări luminoase tuturor, umor gâlgâitor şi pace – în Anul Internaţional al Luminii: 2016.

Şi în cei ce vor veni, până la sfârşitul veacurilor.

                                           ..//..

                                                            DAN LUPESCU

Craiova,

Sâmbătă, 30 Ianuarie 2016

scriitorul-dan-lupescu1

 

Articole Conexe

Ultimele Articole