Categorized | Lumea Satului

Odiseea lui Theodor Bănescu din comuna Putineiu

Posted on 18 March 2014

                      Odiseea lui Theodor Bănescu din comuna Putineiu

 

        Începutul primului război mondial şi intrarea armatelor germane în România au produs drame care nu s-au vindecat niciodată, aşa cum este cazul industriaşului Dumitru Arizan din Roşiorii de Vede, care şi-a salvat oraşul şi concetăţenii plătind o avere armatei ocupante, dar  nenorocirea acestuia şi a urmaşilor săi a fost accentuată de indiferenţa celor pe care i-a salvat de la moarte.

         În timpul conflictului mondial, dar mai ales după terminarea lui s-au vehiculat tot felul de acuzaţii, care mai de care mai mult sau mai puţin verosimile. Una dintre aceste acuzaţii îl are în prin plan pe teleormăneanul Theodor Bănescu din comuna Putineiu.  Vă invit să-i ascultăm povestirea plină de aventuri şi evenimente imprevizibile.

            “ Subsemnatul Theodor Bănescu din comuna Putineiu, relativ la reclamaţia Preotului I Popescu din această comună, prin care mi se atribuie faptul că aşi fi condus armatele germane la intrarea lor în teritoriu românesc în anul 1916, declar cele ce urmează:

              Mai întâiu vreau să arăt aici cine este reclamantul şi din ce spirit face reclama. Sus numitul preot este cel mai răutăcios om din comună, imoral prin fapte, desconsiderat de popor, fraudulos  fiind în proces cu banca din această comună pentru delapidarea sumei de lei 2            , în timp ce era casier al acelei bănci, e suspendat din cauza faptelor sale, eliminat din orice instituţie. Spiritul cu care face această reclamă e de a face rău prin acest fel de acuzare, deoarece cu familia noastră se găseşte în ceartă de doi ani de zile. Mă mai miră faptul că acest preot se ridică şi adduce acuzări nedrepte altora când el era în cele mai bune legături cu tâlmacea autorităţilor nemţeşti din comună anume Maria Georgescu, în legătură cu care a făcut mult rău locuitorilor, locuitorului Stancu B. Mangâru din această comună i s-a luat de către jandarmii germani untura ce o avea pentru întreţinerea familiei, şi aceasta în timpul nopţii, germanii au fost aduşi de tâlmacea Maria Georgescudin îndemnul sus numitului preot, deoarece însuşi a declarat faptul locuitorului Stancu B. Mangâru, la fel s-a întâmplat familii noastre, când ni s-au trimis germanii să ni se ridice grâul, bănuindu-ne că avem grâu ascuns.

            Trec la acuzaţia ce mi se aduce. Pentru a da cea mai categorică desminţire voiu începe a păovesti peripeţiile mele din vremurile acelea. În seara zilei de 11 Noemvrie, aflând că la Olt şi Turnu Măgurele inamicul a încercat să debarce şi pe când eram încă la telefon, nu cu vr-un serviciu oarecare, au venit nişte refugiaţi de la ferma “Studina”, Jud Romanaţi, cari ne spuneau că merg spre Roşiori retrăgându-se să nu fie ajunşi de inamic m-am grăbit să plec şi eu cu întreaga familie în direcţia Roşiori pentru a putea să mă retrag cu armata noastră. După o noapte de frig şi groază am ajuns la Roşiori în dimineaţa zilei de 12 Noemvrie ( Sâmbătă) când întrebând pe unii poliţişti şi pe funcţionarul de la Poştă Ionescu mi s-a spus că nu e niciun pericol, că situaţia e mai bună. Neîncrezător m-am dus la dirigintele poştei să aflu situaţia adevărată. Pe când vorbeam cu dirigintele poştei din Roşiori, Ştefănescu, i s-a anunţat acestuia că nemţii sunt plecaţi dela Măldăieni, comună la 6-8 km depărtare de Roşiori, în direcţia Roşiori, şi că orice rezistenţă nu e posibilă deoarece nu sunt trupe. În această situaţie de învălmăşeală m-am gândit să fug cât mai repede din oraş spre a nu fi prins de germane, am plecat deci în direcţia Belitori, în care comună m-am oprit. Am stat în această comună până Duminică 13 Noemvrie, în care timp oraşul Roşiori fusese ocupat. Neavând nicio cale de retragere deoarece şi în direcţia Alexandria, cale ce duce la Bucureşti, se dădeau lupte, deoarece inamicul trecuse Dunărea pela Zimnicea în seara zilei de 11 Noemvrie, m-am retras cu întreaga familie acasă. Despre acest fapt ştiu toţi locuitorii acestei commune, chiar vreau să fie citat însuşi primarul de pe atunci Pascu R şi Stancu Bărbulescu tot din această comună. Reîntors acasă am trăit zile de teroare şi groază stand mereu la telefon împreună cu domnişoara Theodora Ghiurcă din comuna Măgurele Teleorman ce se găsea aici refugiată. Luni 14 Noemvrie a venit din direcţia T Măgurele armata în retragere din garnizoana T. Măgurele. În timpul cât a staţionat în comună eu ce veşnic eram la telefon, împreună cu D-ra Th. Giurcă am anunţat pe domnii comandanţi că ni s-a anunţat la telefon că s-au ivit patrule germane în direcţia Dracea, iar când i-am anunţat pentru a nu ştiu câta oară că s-a anunţat ivirea unei patrule în direcţia comunei Salcia mi s-a răspuns duceţi-vă şi dumneavoastră să-i urmăriţi. Spre seara zilei de 14 Noemvrie armata s-a retras spre Bucureşti, pe la Alexandria, a schimbat direcţia spre Slăveşti prin Plosca, de unde mi s-a comunicat iarăşi că neputând trece prin Alexandria, merg spre Slăveşti. Miercuri, 15 Noemvrie 1916, intră în comuna noastră o patrulă de cavalerişti germani ( dragoni) din 10 soldaţi şi un ofiţer. În acest timp mă găseam mă găseam staţionat în faţa primării unde se adunase multă lume. Ofiţerul cu revolverul în mână a intrat şi a tăiat firul telefonic după cum obişnuiau să facă. După aceia începe apoi să vorbească cu caporalul de jandarmi. Căpitanul Niculae, George Bădulescu care căutau să prezinte pe primarul Răducanu, şi nu ştiau cum să zică nemţeşte primar, la un moment George Bădulescu mă întrebă pe mine iar eu le răspunsei „Primarmeister” atunci fusei chemat mai aproape fiindcă eram în şosea. Totuşi fiindcă nu ştiam ne întreabă ne-a fost imposibil să ne înţelegem. Cam într-o limbă ce nici nemţeşte nu era nici româneşte ne întrebă unde este armata ce a fost aici, deoarece ştiau acest lucru întrucât patrulele noastre fuseseră observate de alte patrule inamice, apoi în comuna Salcia avusese chiar ciocniri cu armata care apoi se retrăsese pe aici în aceiaşi direcţie ca şi trupa garnizoanei T. Măgurele şi împreună. Deşi atunci în faţa inamicului, care ne ameninţă cu revolverul, atât eu cât şi Căpitanul Niculae am căutat să dăm o direcţie greşită inamicului spunându-i că sunt înspre Alexandria deşi armata noastră schimbase direcţia de Marţi 14 Noemvrie, înspre Slăveşti, prin Plosca, din care comună nu s-a anunţat acest fapt. Despre acest fapt cer să fie ascultaţi martorii: D-ra Th. Giurcă, Pascu R. Surcău şi George Bădulescu. La minciuna sfruntată că armata ar fi fost apoi urmărită răspund: nu e adevărat, deoarece această patrulă nu şi-a urmat calea înainte ca după o şedere de două zile în această comună s-a retras în direcţia de unde venise. Că acea armată a fost făcută prizonieră, cauza e că s-au retras prea târziu şi unde? La Alexandria?- nu, ci la Ciurari, la Nord-est de Roşiori, deci se vede şi de aici că cele spuse de mine corespund adevărului, direcţie ce a fost ascunsă de noi inamicului. Dacă apoi inamicul ar fi pus bază pe spusele noastre ar fi continuat înaintarea în direcţia spusă de noi  ori ştiau şi ei că numai adevăr nu putea fi cele spuse de noi.

       După ce armata noastră se predase la Ciurari, venind pe aici prin comună la tata acasă jandarmul plutonier Şef de post Ciocan Marin care reuşise să scape din gheara duşmanului, am plecat cu el cu intenţia ca să ne strecurăm prin frontul duşmanului şi să ne retragem către ai noştri. Conform hotărârei am şi plecat, luând direcţia spre Buzeşti, în care comună ajungând n-am mai putut merge din cauza turcilor care năpădiseră în sat şi omorau şi bătau pe cine întâlneau. Am fost deci nevoiţi a ne înapoia, neavând nicio posibilitate de a merge înainte, luptele dându-se pe la comuna Naipu-Vlaşca, după cum am auzit atunci. Decă şi această încercare a eşuat. Ajuns acasă alte chinuri şi amărăciuni mă aşteptau. După o noapte de groază, când armatele germane cantonau în această comună, venind soldaţii austrieci care să formeze postul de etapă în această comună, soldaţii călări s-au aşezat în cuartir la noi. În vremea aceasta am suferit groaznic, mereu înjurat, ameninţat, bătut chiar de ei, fapte ce sunt cunoscute de fostul nostru servitor Vasile Cristea, actualmente în comuna Băneasa, de Stancu Bărbulescu şi fostul primar Pascu R. Surcan, ambii din această comună Putineiu. Erau zile când fugeam de acasă pentru a scăpa de ei, cari adesea veneau beţi şi începeau să mă înjure pe mine. Sus numiţi cer să fie asculataţi ca martori. Apoi dacă aşi fi făcut ceia ce îmi atribuie preotul reclamant aş fi fost răsfăţatul acestor duşmani ai ţării, aşi fi făcut rău cuiva, aşi fi intrat în serviciul lor. Or cunoscută de toţi este atitudinea rezervată ce am avut-o în tot timpul ocupaţiei, n-am primit niciodată nici cel mai mic serviciu în folosul duşmanului, nu am fost nici măcar în relaţiuni cu soldaţii germani. Acestea le poate declara oricine. Familia mea şi eu am suferit mult în timpul ocupaţiei. Ca simpatie: tot timpul todeauna mi-au fost nesuferiţi germanii şi aliaţiilor şi aceasta chiar înainte de ai cunoaşte după cum se poate dovedi din declaraţiile pe care le va face studentul Marin Zahalea din Slatina str. Lipscani, care pe atunci era coleg cu mine şi îmi cunoştea părerile aceasta în anii 1915 şi 1916, deci chiar înainte de a porni la răsboiu, uram pe boşi. Cer să fie citat şi acest martor.

                              Declaraţia este scrisă şi subscrisă de mine

                                                Teodor Bănescu

                                               Comuna Putineiu

                                                    Teleorman”

Arhiva

Activitate

Vizite: