MAREŞALUL ION ANTONESCU – o biografie
de Teşu SOLOMOVICI
O reuşită a lui Antonescu: ocuparea Budapestei
( I I I )
Nemediatizată suficient, ocuparea Budapestei nu va fi înregistrată între reuşitele lui Ion Antonescu. Doar câteva propoziţiuni a permis acesta să se scrie despre episodul maghiar, atunci când a devenit Conducătorul Statului:
” Printr-o acţiune rapidă, bolşevismul este zdrobit şi Ungaria este salvată din ghearele comunismului. Atunci, ca şi azi, mareşalul Ion Antonescu a fost în cruciada sfântă şi acţiunea sa a binemeritat nu numai de la Patria sa, ci şi de la întreaga lume civilizată. Atunci s-a tăiat hotărât calea invaziei comuniste în Europa. Cel ce va scrie istoria civilizaţiei europene de astăzi nu va putea trece cu vederea rolul de istorie universal îndeplinit în 1919 de mica, dar brava Armată Română. Pentru a treia oară, Ion Antonescu se găseşte în faţa regelui Ferdinand, care îl distinge „proprio motu” cu ordinul Mihai Viteazul, cel mai înalt Ordin de război, adresându-i următoarele cuvinte: „Antonescu, regele mai mult ca oricare altul din această ţară ştie cât îţi datorează România Mare. Meritai de mult această recunoaştere publică. Am scăpat însă ocaziile. Sunt fericit însă că acum această ocazie a venit”.
Ceva mai târziu, întrebat de ziaristul german Harold Laeuen, dacă a fost pentru sau contra campaniei împotriva ungurilor şi ocuparea de către trupele româneşti a Budapestei şi dacă a intrat el personal în capitala Ungariei, Antonescu va răspunde:
„ Proiectul de operaţiuni în cazul reintrării în război cpntra Ungariei a fost făcut de lt. colonelul Ion Antonescu. Aceasta s-a întâmplat în 1918, chemat fiind de regele ferdinand, de pe Nistru, unde se găsea în acoperire în calitate de comandant de Divizion de Cavalerie. În continuare, a fost nelipsit de la toate întrunirile cu caracter strategic pe care le-a avut mareşalul Prezan cu mareşalul Franchet d’Esperey şi generalul Berthelot ( la Bucureşti, Giurgiu etc.). Operaţiunile s-au desfăşurat conform planului iniţial, însă, deoarece nu se prevăzuse o pătrundere atât de adâncă, dată fiind situaţia politică internaţională din acel moment, planul iniţial a fost completat şi îmbunătăţit pe măsura desfăşurării evenimentelor. Din documentele existente, rezultă că în operaţiunile contra Ungariei, lt. colonelul Ion Antonescu, ca şef al Operaţiunilor din Marele Cartier General, a avut un rol preponderent. Antonescu a fost permanent în spatele trupelor române şi, mai ales, acolo unde nevoile operative îl solicitau. Nu a intrat, aşadar, în Budapesta, după cum nu a intrat nici în Odessa, în 1941″.
Nu a intrat în Budapesta, dar în pofida presiunilor de tot soiul, a împins trupele române spre inima Ungariei, lichidând bolşevismul maghiar şi dând anexioniştilor unguri o lecţie pe care aceştia nu o vor uita.
În conotaţie cu aceste evenimente se situează câteva fapte mai puţin ştiute despre concepţia politică şi militară a lui Ion Antonescu în ultimul an al primului război mondial: a fost unul din puţinii europeni care a văzut cu claritate imensul pericol al bolşevismului rus. El n-a încetat să-şi avertizeze superiorii, în special pe generalul Prezan, asupra acestui pericol, cerând înăbuşirea revoluţiei bolşevice cât era încă în faşă, cel puţin pe teritoriul românesc.
( Va urma )
Notă – I. B. În zilele când Armata Română a ocupat Budapesta, marele poet român Octavian Goga a depus pe mormântul poetului maghiar şi prieten al său, Ady Endre, prin intermediul lui Eugen Goga, fratele mai mic al poetului ardelean, o superbă coroană de flori albe, pe panglica tricoloră aflându-se următoarea inscripţie: ” Lui Andrei Ady, poetului şi prietenului. Octavian Goga„.
Ady Endre, cel care a murit la 42 de ani, după o viaţă destul de agitată, este unul dintre reprezentanţii de seamă ai liricii maghiare şi autorul poemului
” Cântecul Jacobinului maghiar„.
Durerea maghiară, română
Sau slavă, e tot suferinţă.
Ruşinea şi-amarul de-o mie
De ani împliniţi ne sunt rude,
De ce nu urcăm baricada
Ideiei aceleiaşi lupte?
Un glas are Dunărea, Oltul,
Un murmur de moarte anemic.
În ţara lui Arpad e vai de
Acel ce nu-I domn sau nemernic.
Când ne vom strange’mpreună?
Când vom grăi vorbe tari
Noi, asupriţii, înfrânţii,
Maghiarii şi cei nemaghiari?…
